15:51!

Scris de | 30 Apr 2015 | Despre: diverse | Fără comentarii


3706585469_0f1a1716b6_o

Slalomul printre mașini devenea din ce în ce mai stresant, dar continua să apese cu hotărâre în pedale. Oare de ce nu merge să faci așa și cu gândurile? se întreba. Tare mi-ar fi prins bine! își mai spuse, trăgând brusc de frâne ca să evite un taximetrist ieșit neglijent de pe o stradă lăturalnică. Așa l-ar fi trimis de unde a venit, dar – de data asta – a reușit să se abțină și să își vadă de drum. Nu mai avea mult până să ajungă acasă și, oricum, amestecul de emoții îi acaparau deja întreaga ființă, aproape secândul de energie.

Se apropia de intersecția unde stătea ea – locul unde se văzuseră pentru prima oară. Cum ar fi ca atunci când o să trec prin dreptul blocului să o zăresc? își permise să viseze, în timp ce pe buze îi încolțea un zâmbet firav. Autobuzul doar să plece din stație, iar ea să coboare și să se îndrepte spre intrare…, continuă. Probabil că nu ar fi fost sigur dacă e ea sau nu – imaginația îi mai juca, din când în când, feste – așa că, pentru a evita orice urmă de îndoială, ar fi făcut un mic ocol. I-ar fi plăcut enorm să o întâlnească, căci rămăseseră în urmă tare cu povestitul. În plus, nici explicațiile nu apăruseră, deși el îndrăznise să le ceară; abia mai târziu înțelesese că nu are dreptul să facă asta – important era să se bucure de tot ceea ce a fost. Atât cât a fost. Căci fusese frumos.

Doamne, e chiar ea! gândi aproape cu voce tare, în timp ce se îndrepta către mijlocul intersecției pe jumătate congestionată. Întoarse capul să o privească mai bine, uitând de tot: bicicletă, mașini, oameni. Autobuzul tocmai pleca din stație – ca în tabloul imaginat de el mai devreme – doar ca ea nu se depărta, ci venea spre aproape. Ce frumoasă este! continuă pe calea pe care pornise, nedorindu-și, cu niciun chip, să se oprească. Parcă era mai specială decât prima oară când se văzuseră: mai misterioasă, mai abătută, mai pierdută printre gânduri și trăiri (deși nicio clipă nu dădea impresia că nu-i acolo, 100%). Și parcă mirosea a primăvară…Oare de ce se complicase (și) povestea lor?

15:51, atât arăta ceasul vitezometrului de la bicicletă. Și avea să rămână – pentru o grămadă de timp – blocat astfel.

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *