Articole din decembrie, 2009


Dumnezeu te vrea acasa


Scris de | 31 Dec 2009

Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura,  flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse: -Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita. Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua: -Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca  nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti! Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze...

Citește mai mult...

Esentialul ne cam scapa…


Scris de | 24 Dec 2009

Iata ca iar incep sa spun vrute si nevrute, gandite si negandite…Nu stiu inca de ce m-am apucat sa scriu. Probabil fiindca in perioada asta a anului fiecare scrie; unii scriu felicitari, altii poezii, altii articole. Mai sunt si unii care se opresc la mail-uri sau sms-uri. Si mai sunt si unii care isi scriu doar propriile ganduri. Asa, aiurea. Fara un scop precis si fara un destinatar precis. Scriu si ei ca sa fie. Probabil si eu tot in aceasta categorie intru, dar ramane de vazut. Poate voi gasi si un destinatar si poate voi avea si un scop. E perioada cea mai frumoasa a anului, spun unii, iar altii sunt de acord cu ei. Au loc intalniri cu familia, cu prietenii, vin colindatori, vine Mos Craciun, iar mesele sunt pline. De afara albul zapezii te imbie sa iesi pe partie, sau macar la o mica joaca cu bulgari; nici macar nu e asa de frig. Cam asa ar putea fi conturat sfarsitul fiecarui an,nu? N-am uitat nimic cred…Sau, poate, da?!?…Probabil s-a sesizat ca Isus nu mai are niciun loc in tablou, nici mcar in grajdul acela vechi si rece din spate…Nu va doare sa vedeti asta? Sarbatorim ziua de nastere a Mantuitorului, iar noi tocmai de El uitam. De fapt nu uitam, nu vrem sa ne mai amintim. Alungam fiecare gand despre El undeva intr-un colt indepartat al inimii…e mai usor asa. Nu ne mai gandim la ce a facut si face Isus pentru noi, acum il avem pe „Mosul”, care ne aduce cadouri, sanatate, fericire. Nu ne mai gandim la corul de ingeri care I-au cantat la nastere, chiar daca colindatorii vin si ne canta. Nu ne ma gandim la grajdul in care s-a nascut, nici la pastorii si magii care I s-au inchinat si care I-au adus daruri. Nu! De ce ne-am gandi? Noi avem tot ce ne trebuie, poate, si casa, si caldura, si brad, si mancare, si daruri. Avem si o inima calda…si un suflet curat…dar nu Il avem pe El, pe ISUS! Avem aproape toate lucrurile care trimit la El, dar doar atat. Nu vreau aici sa aduc in discutie originea Craciunului sau sa vorbesc despre data cand S-a nascut El de fapt.(Daca vreti totusi sa stiti cate ceva si despre asta intrati pe adevar-minciuna.ucoz.com!).Vreau sa aduc in discutie o intrebare: S-a nascut El si in viata ta? Macar acum, de Craciun…acum, la sfarsit de an te mai gandesti si la El? Probabil ca nu, esti prea ocupat cu pregatirile si cu goana dupa cadouri, dar tare mult S-ar bucura sa gasesti un timp si pentru El. Asa suntem noi oamenii se...

Citește mai mult...

Cu aceasta ocazie vreau sa iti lansez o provocare; provocarea de a-ti folosi imaginatia. Imagineaza-ti ca astazi e ziua ta de nastere. Implinesti si tu frumoasa varsta de 18, 30 sau poate 50 de ani. Te-ai hotarat sa dai si tu o petrecere ca orice om.Ai facut tort, ai cumparat sucuri si prajituri, ai pus si ceva decoratii si ai avut grija sa chemi si cativa colegi de la munca sau de la scoala, dar si cativa din prietenii tai cei mai apropiati. Mai este foarte putin pana la ora 17.00, ora stabilita pentru inceperea aniversarii, cand iti dai seama ca nu ai cumparat aperitive si nici apa minerala. Nu poti sa te prezinti in fata invitatilor fara aperitive si apa minerala,nu? Ce petrecere ar mai fi asta? Asa ca te imbraci repede, iei bani si, dupa ce ii anunti pe cei din casa sa ii primeasca ei pe oaspeti, pornesti grabit spre magazin. Cum magazinul nu este foarte aproape si cum bagajele sunt grele iti ia ceva timp pana te intorci. Ajungi intr-un sfarsit acasa. Din spatele usii auzi muzica, voie buna, si simti chiar si fum de tigara si miros de alcool venit pe sub usa. Bati cu oarecare retinere la usa, dar nimeni nu-ti raspunde.Bati din nou.Nimic; cei din casa sunt prea preocupati cu petrecerea lor…au uitat ca ei sunt, de fapt, la petrecerea ta.Bati din nou si din nou…din nou si din nou…Nimeni nu iti raspunde. In fiecare an Isus bate la usa noastra…a venit la aniversarea Sa.Dar noi suntem prea preocupati sa ne simtim bine, sa vedem ce ne-a adus Mosul, sa ne ocupam de treburile noastre…Uitam ca Ziua de Craciun este „ziua” Lui si „aniversarea” Lui…Si El bate…din nou si din nou…Chiar nu ai de gand sa Ii deschizi?Totusi…e „ziua”...

Citește mai mult...

Reflectie…


Scris de | 15 Dec 2009

“Dumnezeu?Tu chiar n-ai ce face de ma iei cu intrebari de felul acesta?Ce treaba sa aiba Dumnezeu cu mine?” Probabil cam asta ar  fi reactia contemporanilor nostri la intrebarea “Crezi ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu viata ta?”. Traim intr-o vreme in care Dumnezeu nu prea isi mai gaseste locul in viata naostra. Sau, cel putin, nu ne mai gandim la Dumnezeu ca la Tatal nostru. Cand suntem fericiti, noi suntem “vinovati”, iar cand se abat suparari si probleme in viata noastra El e vinovat. E vinovat Dumnezeu de propriile noastre alegeri!?! De ce e asa greu ca sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra? De ce e asa de greu sa facem distinctia intre ceea ce a vrut Dumnezeu pentru noi si ceea ce am vrut noi pentru noi? Nu de putine ori gandim “Asa a fost voia Domnului…” cand, de fapt, Dumnezeu nu a avut nicio intentie sa trecem prin ceea ce trecem; totul vine datorita alegerilor naostre…Sau nu de putine ori Il acuzam pe Dumnezeu…ne rugam “Faca-se voia Ta!” si cand Dumnezeu Isi exercita vointa ne ridicam noi, “un abur”, si Il judecam…De ce? Prea greu de raspuns…Cata falsitate…Ce  privilegiu avem ca Dumnezeu a incheiat cu noi un legamant si nu un contract; El ramane Tatal nostru chiar si atunci cand noi alegem sa fim fiii risipitori. Cat de iubitor e El si cat de nerecunoscatori suntem noi! Imi amintesc de marii oameni ai Scripturii; de Iosif, care a fost recunoscator chiar si in inchisoare, de Daniel, care a ales sa stea langa Dumnezeu chiar si in groapa leilor, de David, care a stiut sa isi recunoasca greselile si de multi, multi altii. Ei stiau ca Dumnezeu este Dumnezeu! Ei stiu sa accepte voia Lui in viata lor, chiar si atunci cand ei nu vedeau nimic bun in acele evenimente. Cat de mare e Dumnezeu atunci cand Il lasam sa fie astfel! Dumnezeu ne iubeste si ne vrea binele; cand intelegem acest aspect viziunea ni se schimba si, implicit, viata ni se schimba! Haideti sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea astfel de ochelari…Dar stati!El ni i-a dat mai din-nainte: ne-a dat Cuvantul Sau…Ce bine ar fi daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant! “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” -Romani 8,28...

Citește mai mult...

Eu,crestin…


Scris de | 14 Dec 2009

„Eu, crestin, crescut in credinta intr-un Dumnezeu, dupa ce mi-am inzestrat viata cu bunurile sufletesti pe care mi le-a dat crestinismul, dupa ce mi-au fost harazite aceste bunuri si traiesc prin ele – le nimicesc fara sa le inteleg, ca si copiii – adica vreau sa nimicesc tocmai ceea ce-mi da viata. Dar oridecateori vine o clipa insemnata in viata, ca niste copii cand li-e frig si li-e foame, eu ma duc la El si (tot ca niste copii pe care mama ii mustra pentru strengariile lor) simt ca incercarile mele copilaresti de neindreptatita revolta imi sunt iertate.” -Lev...

Citește mai mult...