Articole din martie, 2010


Jocul de-a Viata


Scris de | 29 Mar 2010

Of! Tehnica si-a spus din nou cuvantul…m-a lasat balta si o data cu asta mi-a lasat balta si ultimele insemnari. Asta ca sa ma invat sa mai iau si creionul sau stiloul in mana, nu sa stau tot timpul cu degetele pe tastatura. Nu mai stiu exact despre ce scrisesem putin mai devreme, dar ceea ce stiu e ca acum aceste ganduri s-au dus…pentru totdeauna. Nu le mai pot recupera, niciodata nu le voi mai putea reconstitui in forma pe care tocmai am pierdut-o. Aceasta intamplare ma trimite cu mintea la un titlu pe care ma tot chinui de ceva vreme sa il astern pe hartie: Jocul de-a Viata…Cum ar fi daca ideile pe care vroiam sa le organizez sub acest titlu le combin cu ceea ce ocupa un loc primordial in gandurile mele? Nu stiu, dar sunt dispus sa incerc. Voi nu va veti da seama unde se intrepatrund ideile si, cel mai probabil, nici eu nu imi voi da totdeauna seama de acest lucru. Am ramas uimit de valoarea pe care o are viata in ochii oamenilor. Nu ti s-a intamplat sa mergi pe strada si sa vezi tineri aprinzandu-si o tigara? Sau sa vezi persone imbracate doar de saracie, dar avand o sticla de alcool in mana? Sunt sigur ca aceste scene iti sunt extrem de familiare, doar si tu traiesti pe pamant, nu? M-am intrebat si ma intreb de fiecare data cand vad astfel de persone: ‘Oare ce valoare are viata pentru el?’ Cred ca acestia sunt cei mai extremi jucatori ai acestui joc numit Viata…Am incercat sa vin mai aproape. Sa ma privesc pe mine, dar intr-un mod sincer. Care e diferenta dintre mine si el? Realizez eu ca fiecare clipa a jocului sta cu mine doar o clipa si apoi dispare? Ca la fel ca si cu insiruirea mea de ganduri distrusa de catre Office, viata nu mai trece a doua oara prin acelasi loc? Inteleg eu ca fiecare secunda e unica? Sau fiecare persoana, fiecare floare, fiecare strop de roua…? Cu inima grea de tristete , imi raspund, ca un ecou:’Nu!Nu!Nu!’…Viata nu e un joc, chiar daca noi l-am inventat! Jocul de-a Viata e doar un vis, un proiect care nu va fi niciodata adus la indeplinire. Viata e o realitate, crunta uneori, dar este o realitate. De aceea cred ca trebuie sa realizez acest lucru! Numai atunci voi refuza sa mai fac lucrurile triviale pe care le faceam, numai atunci voi aprecia ceea ce merita apreciat, numai atunci voi intelege ca viata are valoare…O sa ma gandesc de 10 ori inainte de a lua o decizie, pentru ca stiu ca nu...

Citește mai mult...

Plimbare (pr)in timp


Scris de | 11 Mar 2010

Ma intrebam ce varsta ai.Da, despre tine care citesti este vorba. Mi-ar fi placut sa iti stiu varsta pentru a ma putea raporta mai bine la tine si la ceea ce o sa spun. Dar nu stiu; asa ca sunt nevoit sa merg pe “cazul general”. Imi amintesc uneori de vremuri apuse sub negura timpului. De evenimente, lucruri si situatii peste care nu o sa mai dau niciodata. In dimineata asta gandul a parasit prezentul fugind spre trecut, spre copilarie. S-a oprit cam pe la mijlocul vietii mele. O zi frumoasa de primavara, cu soare zambitor, cer cristalin si triluri inaltatoare. Un copil o tot oboseste pe mama lui cu intrebari de genul:”Cat e ceasul?”, “Cat mai este?”, “De ce nu mai vine?”. Intrebari care tradau nerabdarea din sufletul baietelului. Tatal lui sosea acasa. Si asta conta. Stiu ca mama lui nu se simtea deloc nedreptatita. Stie sa isi inteleaga copilul. Dupa niste momente interminabile, baiatul isi vede tatal venind spre casa. Obosit, cu bagaje, dar fericit pentru ca va putea fi din nou cu familia, dar si datorita faptului ca un pusti de cativa anisori ii iese radiind in cale. Cum sa nu il ia in brate? Cred ca vi se pare cunoscut episodul. Macar in linii mari, nu? Nu degeaba exista vorba: “cu viteza gandului”. Acesta m-a tradat din nou si s-a intors in prezent, ba mai mult, l-a lasat chiar in urma. Se plimba mai bine zis intre prezent si viitor. Dumnezeu trebuie sa vina. Eu ar trebui sa Il astept. Dar nu o fac. Nu sunt nerabdator sa Ii ies in cale. Parca nici nu ar fi Tatal meu. Imi vad linistit de treaba, in timp ce El, cu durere, “Isi vede de a Lui.” Mai presus de toate Dumnezeu e un Tata plin de dragoste pentru fii Sai, dar, in acelasi timp este si drept. In adevaratul sens al cuvantului. Uneori imi vine sa cred ca prefera sa ramana doar la iubire. Sta acolo undeva sus si ma asteapta. Ma asteapta sa incep sa Il astept. Nu doar cu buzele, ci cu atitudinea, cu gandul… Gandul mi s-a oprit in prezent. Mai bine zis ceasul l-a oprit. E timpul sa ma pregatesc pentru scoala. Oare nu e timpul sa ma pregatesc si pentru altceva? Pentru o vesnicie? Oare de ce orologiul lumii nu ma opreste din banalitate pregatindu-ma pentru eternitate? Limbile lui se invart.Vizibil. Dar eu nu ma uit la Ele… 11.03.2010,...

Citește mai mult...