Articole din octombrie, 2010


Buchet de octombrie


Scris de | 25 Oct 2010

Am luat fiecare raza de soare la care am ajuns si le-am pus manunchi. Am luat cateva din frunzele toamnei, cele mai divers pictate, si le-am indesat adanc in inima. Ultimelor fire de iarba le-am curmat viata si le-am presarat printre petele de soare. Adierile de vant, inca caldute, le-am tot alergat pana am prins cateva. Recoltele le-am depozitat cu grija in ungherele sufletului. Stropii de caldura, care inca mai pigmentau atmosfera…i-am luat si pe ei. N-a mai ramas nimic din ceea ce oferea toamna, credeam eu. Dar ma inselam…amarnic. Am uitat de nori, care se adunau gramada singuri, fara sa fie nevoie de o mana atenta care sa-i aduca impreuna. De stingerea tacita a frunzelor, a ierbii, nu mi-am amintit. Nu mi-a trecut prin minte ca acele culori, atat de vii, sunt, de fapt, predecesoare mortii. De vantul rece, care sta sa bata, nu mi-a mai fost teama. Si asta nu pentru ca frica mea disparuse, ci pentru ca, in neatentia mea copilareasca, si de el am uitat. Am uitat si ca frigul pornise de mult la drum, urmand sa ajunga din clipa in clipa. Am impresia ca am uitat…chiar si de mine. Si asta nu pentru ca natura iti taie respiratia prin frumusetea de care da dovada, ci pentru ca, ma simteam pierdut. Printre raze, nori, frunze si iarba, impletite cu frig, caldura si vant, incercam sa ma gasesc, sa imi reamintesc de ceea ce am fost odata. Si astfel, sa descopar ceea ce sunt si, poate, ceea ce voi fi. Dar nu am reusit, pana ce nu mi-am amintit ca am mai omis ceva, pe cel mai important “Cineva”. Am uitat de Tatal meu, de Dumnezeu, care si-a pus cate o parte din El in fiecare frantura de toamna, fie ea calda, fie ea rece; le-a strans manunchi, facand astfel un buchet de iubire, si mi l-a oferit ca semn de aducere-aminte. Poate de aceea am uitat de vant, de ploaie, de rece. Poate ca El le-a transformat special pentru mine, chiar daca eu nu am ochi sa vad asta. De aceea Iti ofer o multumire… Pentru tot ceea ce vad, dar, mai ales, pentru ceea ce (inca) nu vad… –...

Citește mai mult...

Dând cartea pe carte


Scris de | 15 Oct 2010

Nu a trecut mult timp de cand am realizat ceva ce m-a facut sa imi doresc sa nu ma fi intalnit niciodata cu acea realitate. Fara a da nume si detalii, spun doar situatia pe scurt. Intr-o seara, atunci cand niste persoane au fost puse in fata provocarii de a merge pentru a se bucura de ceea ce ofera lectura, au ales sa aduca in discutie lipsa timpului, iar mai apoi, sa se pronunte, mai in gluma, mai in serios: “Haide mai bine sa jucam o carte.” Nu conteaza daca aceasta situatie a fost sau nu una singulara. Ceea ce este important este adevarul general valabil care se ascunde in spatele ei. Traim intr-o societate care si-a uitat valorile, cultura, istoria. O societate in care oamenii au uitat ca mai exista si carti “reale”, nu doar cele de pe net. Si, ceea ce pe mine ma doare cel mai tare, este faptul ca nici cei care obisnuiau sa mai petreaca din timpul lor si cu cate o carte in mana, acum tin altfel de carti intre degete. Fie ca e vorba intr-adevar de carti de joc, sau de televizor, de computer sau cu orice altceva. Fiecare si-a creat o “carte”, pe care isi schimba cartea. S-ar mai putea spune destule pe acest subiect, dar ceea ce vreau sa fac in aceasta seara este sa incerc sa trag un semnal de alarma. Sa incerc sa aduc in atentie ceea ce nu mai ocupa de mult un loc primordial in viata pamanteanului contemporan! Citeste, acesta este cel mai bun lucru pe care il poti face! Fie ca esti copil, adult sau batran, in carte vei gasi totdeauna un prieten, dar si in orice altceva vei gasi oricand o alta “carte”…de schimb!...

Citește mai mult...

Lumea noastra ar fi altfel


Scris de | 8 Oct 2010

Era o zi normala de sfarsit de septembrie cand eu impreuna cu cativa colegi am plecat in oras pentru a rezolva niste treburi urgente. Parea o zi banala, dar, asa cum am spus, doar “părea”. De ce? Pentru ca a existat ceva ce m-a frapat. La o prima vedere, aspectul este banal. Un om imbracat destul de saracacios, cu barba, dar fiind inca tanar, cu o sacosa aproape goala in mana ocupa linistit, dar vesel, un loc in RATB. Chiar daca zambetul lui putea sa atraga atentia, nu a facut-o. Ceea ce mi-a facut gandurile sa se opreasca pentru cateva clipe bune a fost inca un obiect pe care il avea in mana. Era vorba despre o bucata de carton, jerpelita, pe care erau mazgalite urmatoarele cuvinte: „Nu mai fiti dusmanosi. Va multumesc!” Am incercat atunci sa imi imaginez care ar putea fi motivele care ar determina pe  cineva sa scrie astfel de cuvinte. Nu am putut sa nu vad in fata ochilor ura, neintelegerea, batjocura cu care aceasta persoana era tratat zi de zi. Poate ca lumea ii spunea sa se indeparteze putin, sau poate ca oamenii fugeau de el. Nu stiu. Nu stiu ce scenarii ti-ar fi creat tie asemenea cuvinte, dar stiu ca mie mi-au prezentat un adevar absolut si relativ in acelasi timp. Am devenit dusmanosi…cu noi, cu altii…Am uitat de compasiune, de intelegere, de altruism. Vedem persoane in dificultate, dar mergem mai departe. Oameni al caror stomac da concerte pe scena operei din Paris, dar noi nu avem o asa buna ureche muzicala. Persoane care nu joaca rolul cersetorului din cartea lui Twain, dar pe care le tratam ca si cand nu ar exista. Ba uneori, ne purtam, asa cum lasa acel mesaj sa se subinteleaga, intr-un mod total nepotrivit: cu dusmanie. De parca rautatea ar aduce ceva bun…Nu stiu daca mai exista azi persoane care incearca sa se puna in locul altora, dar cum ar fi oare lumea noastra daca atunci cand ai trece pe langa cineva cu mana intinsa ai lasa ceva acolo? Nu neaparat un ban, dar o vorba buna, un gand, o parte de suflet..Lumea are nevoie de iubire. O iubire neegoista, care nu aduce nimic pentru sine, ci ofera ce are mai bun pentru altul. Si atunci mesajul de pe bucata de carton s-ar schimba cu siguranta in ceva de genul: Nu mai fiti asa iubitori; nu mai am loc sa depozitez  atata iubire…Va multumesc! Si lumea noastra ar fi...

Citește mai mult...