Articole din noiembrie, 2010


E timp de amintit…


Scris de | 30 Noi 2010

Sunt clipe în viață când îți dorești să aduci trecutul înapoi, când vrei să vezi, să simți sau să auzi lucruri de mult apuse… Există momente când vrei ca tablourile conturate de amintiri să devină, pentru secunde, realitate… Și nu se poate. Și regretul îți inundă inima… Nu știu încă de ce, dar “vremea lui decembrie”, a Sărbătorilor – să-i spun așa – aduce în sufletul meu asemenea clipe… Probabil atmosfera specială, sfântă – aș putea spune – este vinovată de acest lucru. Și, dacă nu mă crezi, uită-te în jur: vei vedea luminițe ce parcă fac ca bolta cerească să se continue și pe pământ, vei auzi colinde ce încearcă să coboare armoniile corurilor îngerești printre muritori, vei simți atingerea plăcută și caldă a unei Nașteri ce chiar a reușit să aducă, pentru veșnicie, cerul pe pământ. O atmosferă de vis, de poveste, care reușește, fără greutate se pare, să adune praful din ungherele sufletului meu și să scoată la iveală gânduri și amintiri… de vis, de poveste… Râset cristalin de copii se aude de dincolo de tabloul de gheață al iernii; frigul nu îi împiedică să se bucure de darurile anotimpului rece. Zăpada, căzută din abundență, dă peisajului un aer de tablou, proaspăt ieșit de sub ustensilele unui pictor celebru. După un timp, se aude un glas, parcă șoptit, care îi cheamă la masă. E mama. Aroma de pâine proaspătă, abia scoasă din cuptor, împletită cu cea a cozonacului aburind de pe masă, îi face pe copii să se grăbească și mai tare. Stând câteva clipe, pentru a se încălzi, parcă uită de bunătățile de la masă; valurile roșiatice ale focului îi trimite într-o altă lume…o lume a viselor sau, poate, a visurilor… Nu pot să nu mă gândesc la amintirile care apar, în această perioadă a anului, în sufletul lui Dumnezeu. Stau și mi-L imaginez pe Dumnezeu convocând o adunare în cer. Îi pot vedea pe îngeri începând să se adune în sala de consilii. După ce sosesc cu toții, Cineva, îmbrăcat în lumină și slavă, își face apariția. E Dumnezeu. După o scurtă introducere, are loc o reevocare a evenimetelor. Imagini de vis, de poveste, se perindă prin fața fiecărui spectator în parte, purtându-l prin ‘netimp’. Se face noapte. Doi călători, și așa obosiți de drumul lung pe care l-au avut de parcurs, ostenesc în căutarea unui loc de înnoptat. Dar cetatea Betleemului, un loc nu prea aglomerat de obicei, în această seară nu mai are niciun loc  disponibil. Hanurile sunt deja pline, iar localnicii nu pot să-și deschidă ușile în fața unor neconscuți. Și totuși, când ultimele speranțe rămâneau în urmă, odată cu casele...

Citește mai mult...

Trebuie sa recunosc ca ceea ce am facut pana la urma, este mult diferit de ceea ce aveam de gand. Sa ma explic. In saptamana care a trecut am citit o carte foarte, foarte interesanta intitulata: Iubirea ca un mod de viata – sapte trasaturi de caracter care va vor imbunatati relatiile cu cei din jur, autorul fiind Gary Chapman. Si, pentru ca mi-a placut foarte tare, ma gandisem sa fac un rezumat amplu pentru fiecare trasatura din cele sapte. Am renuntat insa, din mai multe motive: 1) lipsa de timp, 2) prea multe informatii care meritau sa fie parcurse si 3) nu am vrut sa va rapesc prea mult din placerea de a citi voi singuri aceste lucruri. Asa ca am renuntat la planul initial, rezumandu-ma la intocmirea unei recenzii ceva mai detaliata. Cartea este aparuta la editura Curtea Veche in anul 2010 si ofera in jur de 350 de pagini de sfaturi, informatii, povestiri despre iubire si manifestarea acesteia fata de cei din jur. Pentru ca exista riscul de a te opri aici din citit, iti spun ca aceasta carte chiar merita studiata. Daca citesti si mai departe, vei afla de ce spun asta. In cartea de fata, autorul incearca sa transmita cititorilor sai mai multa esenta decat am intalnit in alte carti. Gary alege sapte trasaturi: bunatatea, rabdarea, iertarea, respectul, smerenia, generozitatea, sinceritatea pe care le cuprinde intre prima parte, care reprezinta partea introductiva si o a treia parte, care se ocupa de aplicarea in mod practic a acestor trasaturi in viata cotidiana. Pentru ca fiecare capitol are si o propozitie-suport, cu riscul de a fi obositor, vreau sa prezint aceste titluri: Capitolul 2: Bunatatea. Descoperiti bucuria de a-I ocroti pe cei din jur! Capitolul 3: Rabdarea. Obisnuiti-va cu gandul ca oamenii nu sunt perfecti! Capitolul 4: Iertarea. Scapati de focul maniei! Capitolul 5: Respectul. Comportati-va cu ceilalti ca si cum v-ar fi prieteni! Capitolul 6: Smerenia. Lasati-i si pe ceilalti sa se afirme! Capitolul 7: Generozitatea. Fiti altruist cu ceilalti oameni! Capitolul 8: Sinceritatea. Fiti dumneavoastra insiva cu cei din jur! Si acum sa va spun ceva mai mult despre aceste capitole. Asa cum spuneam, mi-ar fi placut sa pot sa acord fiecaruia in parte un spatiu mai mare, dar nu am facut-o, motivele fiind cele enumerate mai sus. Revenind la carte, pot sa spun ca nu m-a atras atat prin noutate, cat prin simplitate. Autorul, un cunoscut consilier, alege sa foloseasca un limbaj simplu, accesibil fiecarui om in parte. Asa se face ca modul simplu in care prezinta continutul te atrage, ajutandu-te in acelasi timp sa intelegi mult mai usor cele prezentate. Mai pot...

Citește mai mult...

Draga jurnale…


Scris de | 7 Noi 2010

Draga jurnale, Iata ca si azi a fost o zi din aceea. Copiii din sat, dintre care pe unii inca ii mai consideram prieteni, din nou m-au lasat pe dinafara. Sti tu, a fost ca saptamana trecuta, doar ca de asta data s-au hotarat sa plece in afara satului. Unde anume, nu am stiut initial, dar mai apoi am aflat ca voiau sa mearga in asa-zisa “Poiana a Biruintei”, sa se bucure de tot ceea ce natura dezvaluia, in aceasta zi calduta de toamna. De mine, iar au uitat. De mine iar au uitat. De fapt, cred ca inca ma mint singur; nu au uitat, dar prezenta mea ii cam incomodeaza. De ce, nu imi pot da seama. Poate datorita felului meu de a fi, de a vorbi, de a ma purta. Poate pentru ca nu pot sa fiu atat de amuzant, de deschis, de interesant. Nu stiu, dar ei stiu; si nu vor sa mi-o spuna; poate ca m-as schimba, sau, poate ca nu… ……………………………………………………………………………………………… Scuze pentru ca te-am lasat putin deoparte, dar m-a strigat cineva. Si am crezut ca poate este unul dintre copii; dar nu, era doar mama. ……………………………………………………………………………………………… Intorcandu-ma la ceea ce nu as vrea sa ma intorc, trebuie sa-ti spun ca nu stiu ce sa fac. Cand au nevoie de ceva ajutor, imediat isi amintesc de existenta mea. Dar, in rest, la distractie si la joaca, devin invizibil pentru ei. Chiar si unii dintre ei, pe care ii credeam putin mai apropiati, ma uita. E adevarat, ca a fost unul, care si-a amintit putin de mine, dar…? Of, jurnalule, habar nu ai tu de ceea ce se intampla in sufletul meu! Nici eu nu cred ca mai, dar asta nu cred ca are vreo importanta pentru...

Citește mai mult...