Articole din ianuarie, 2011


„Ferice…” de secol XXI


Scris de | 29 Ian 2011

In timp ce citeam cartea „Dilemele unui Inger” scrisa de Ovidiu Radulescu (carte de care am tot fugit, nestiind insa ce maretii ratez – sa retin ca trebuie sa cataloghez o carte doar dupa ce o citesc!) am descoperit „Fericirile secolului XXI”. Iata-le reproduse mai jos: Ferice de cei ce stiu sa dea din coate, caci ei vor trai bine. Ferice de cei duri, caci ei nu vor avea niciodata inimile ranite. Ferice de cei ce protesteaza si se plang, caci vor obtine in cele din urma ceea ce doresc. Ferice de cei blazati, caci ei nu vor fi niciodata stresati din cauza vinovatiei lor. Ferice de cei smecheri, caci ei vor ajunge intotdeauna acolo unde si-au propus. Ferice de cei descurcareti in aceasta lume, caci ei vor fi intotdeauna cu un pas inaintea altora. Ferice de cei ce creeaza mereu probleme, caci ei ii vor face pe cei din jur sa-i bage in seama. Actual,...

Citește mai mult...

„As vrea…”


Scris de | 29 Ian 2011

„As vrea sa cumpar crestinism in valoare de zece centi; nu mai mult, ca sa nu imi deranjeze obiceiurile si sa nu-mi schimbe viata. Nu vreau acel crestinism care sa ma faca sa iubesc tiganul de alaturi sau copiii vecinului care se injura sub geamul meu de dimineata pana seara. Doar putintel crestinism. Vreau extaz, dar nu transformare, vreau caldurica spirituala, dar nu cenusa pacatelor mele favorite. Vreau o jumatate de kilogram de crestinism intr-o punga, sa-l pot consuma cand anturajul este cu ochii pe mine.” – Wilbur Rees(adaptare de Ovidiu...

Citește mai mult...

Agonia sperantei


Scris de | 23 Ian 2011

“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.” -Victor Frankl Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna… Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?… Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor… Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec...

Citește mai mult...

Ideea titlului mi-a venit in timp ce faceam un proiect pentru scoala; ideile pe care o sa le scriu nu le stiu inca, dar sper ca or sa apara si ele…Da fapt, stiu inceputul: „Ce vreau de la viata?” sau „Ce vrea viata de la mine?”…? Iar acum sa ma explic. Am ramas surprins sa observ cate persoane nu au niciun tel in viata, sau, daca il au, nu il au decat conturat. Si, cand spun asta, nu ma refer doar la tineri, ci la fiecare, in general. Nu e uimitor cati dintre noi traim doar asa, ca sa ne aflam in treaba? Nu avem niciun entuziasm in a ne trai viata…Uitam sa ne bucuram atunci, dar nici cu intristarea nu stam mai bine…  Ne-am invatat sa ne lasam dusi de val. Nu ne mai gandim ca noi trebuie sa cerem ceva de la viata, iar nu ea de la noi. Tanar fiind, mi se tot spune ca trebuie sa am grija in viata, sa o conduc eu pe ea, nu ea pe mine. Si cred ca asa trebuie sa fie. Ceea ce parca nu imi place insa este faptul ca prea multi uita de aceste sfaturi, pe care cred ca le-am primit fiecare. Ne complacem intr-un trai apatic…lasam viata sa ne ia si ultimul strop de energie. Scoala, serviciu, familie, afaceri, treburi sunt doar cateva din lucrurile care ne conduc. Si, de fapt, ar trebui sa le conducem noi. Ca nu o facem, asta e o alta problema… Tot gandindu-ma la ceea ce vezi insiruit aici mi-am amintit doua idei foarte interesante care, recunosc, cred ca mi-au marcat viata si inca mi-o vor marca. Iata-le reproducerea, pentru ca doar cu asta am ramas: Viata nu e o ecuatie care trebuie rezolvata, ci o aventura care trebuie traita. (sorry pentru cei care nu le aveti cu matematica:) ) Problema cu viata e ca nu are buton de dat inapoi. Nu pot sa nu le dau dreptate celor care au spus aceste afirmatii! Am obosit privind in jur la toti cei care nu fac altceva decat rezolva; ce anume, nici ei nu cred ca stiu. Iar pentru ei, intervine al doilea aspect: nu pot schimba nimic. Daca vor realiza(si majoritatea realizeaza, dar, din pacate, prea tarziu) ca nu si-au trait viata, ci ca viata i-a trait pe ei, nu vor mai putea face nimic cu trecutul, in fata standu-le doar viitorul. Sa speram ca eu si tu deasemenea te vei trezi cand trecutul tau este relativ mic, iar viitorul relativ mare…nu de alta, dar ca sa ai mai putin de regretat! Inchei…dar vreau sa nu uitam ca viata trebuie traita!...

Citește mai mult...
Unii chiar vor la scoala!

Unii chiar vor la scoala!


Scris de | 2 Ian 2011

Prima mea postare pe 2011 va fi o continuare a unei postari din 2010, si anume a postarii referitoare la scoala, „Ce-i cu scoala?” . Zilele trecute am primit newsletter-ul de la descopera.ro, iar unul dintre titluri m-a atras. Nu stiu exact cum suna, dar articolul era o retrospectiva a anului 2010, in imagini. Multe imagini m-au impresionat, dar una dintre ele mi-a atras atentia in mod special. Fotografia prezenta o fetita care parcurgea drumul spre scoala, in timpul ciocnirilor dintre armata israeliana si demonstrantii palestinieni.  Nu am putut sa nu ma intreb, atunci cand am vazut fotografia aceasta, de ce exista o asemenea diferenta intre copii care nu pot merge la scoala si cei care pot merge. Cei care au conditii, razboaiele nu ii impiedica, sunt sanatosi nu se bucura de ceea ce ofera scoala, ci incearca, pe cat posibil, sa se eschiveze de le tot ceea ce inseamna scoala. Iar altii, isi risca si viata pentru a ajunge la cursuri. Data viitoare, cand vei vrea sa te plangi de scoala pe care trebuie sa o urmezi, incearca sa iti amintesti ca in lumea aceasta exista milioane de copii care ar da totul pentru a putea beneficia de o educatie. Nu crezi? Priveste poza, o sa intelegi! P.S: Pentru intreaga galerie click...

Citește mai mult...