Articole din octombrie, 2012


Vise dulci pentru vieți amare

Vise dulci pentru vieti amare


Scris de | 31 Oct 2012

Mi-aș dori să fiu din nou copil! Nu din cauza zilelor petrecute pe stradă, nici din cauza vieții trăite fără griji sau a bucuriilor nevinovate. Nu, deși toate acestea pot fi motive mai mult decât întemeiate. Mi-aș dori să fiu din nou copil…ca să visez. Să pot  să mă uit la cer și să îmi imaginez că îl pot atinge. Să pot, din nou, să fiu orice vreau eu să fiu. Să-mi schimb viața de câte ori lumea își schimbă înfățișarea. Să pot să mă uit la stele și să visez că zbor printre ele. Să văd un vârf de munte și să știu că îl voi atinge. Mi-aș dori să visez…din nou. Din păcate, lucrurile s-au schimbat. Am crescut și am lăsat în urmă toate aceste vise copilărești. Am descoperit că viața e grea, ca lumea-i rea. Am descoperit că, de fapt, lucrurile nu au nicio tentă de roz, ci bat serios spre cenușiu. Am aflat, cu stupoare poate, că nu merită să visezi. Și, încet, încet, ne-am ancorat bine de tot în realitatea cotidiană, matură. Mergem pe drumul pe care merge toată lumea și ajungem, inevitabil, acolo unde ajunge toată lumea. Împlinirea sufletească, însă, – succesul, cu alte cuvinte – nu vine decât din parcurgerea propriului drum. Sau, dacă ne întoarcem puțin, din urmărirea propriilor vise. Steve Jobs spunea:”Pentru că aceia care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o schimbă cu adevărat.” Da! Cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea! Cei care sunt suficient de nebuni încât să viseze că pot schimba lumea! Uităm, cu toții, prea des, că visul este primul pas spre realizare. Cădem în capcana de a-i ironiza sau izola pe cei care mai au încă tăria să viseze; le spunem „cu capul în nori”. Nu ne place să privim în urmă la toți cei care au fost considerați (așa cum bine observa Jobs) „nebuni”(oare a trecut și el prin asta?), dar care au dat, la propriu, lumea peste cap. Fără visele și „nebunia” lor încă am fi mers pe jos, am fi citit la lumânare și am fi crezut că pământul eeste plat. Când eram copii, aveam o calitate (considerată de toți defect): nu ascultam de adulți și nu luam lucrurile ca atare. „Nu te apropia de priză!” nu era de ajuns, dar după „experimentare” ne convingeam definitiv. Acum, am devenit mai ascultători. Luăm aminte la fiecare vorbă „înțeleaptă” care se aude: „Nu poți să o faci!”, „E imposibil!”, „Au mai încercat și alții!”, „Ce, tu crezi că ești mai bun?”, „Hai, nu mai fi cu capul nori!”, etc....

Citește mai mult...

Și TU ești un lider!


Scris de | 26 Oct 2012

John Maxwell, poate numarul 1 in lume atunci când vine vorba de leadership, rezumă întreg fenomenul de a-i conduce pe alții astfel: „Leadership-ul este influență.” Și tot el spune că o persoană obișnuită influențează, pe parcursul întregii vieți, aproximativ 10000 de oameni dintre cei cu care vine în contact. De foarte multe ori trăim cu impresia că poziția face liderul, când, în realitate, liderul face poziția. Ne-am obișnuit să nu mai fim atenți la modul în care îi influențăm pe ceilalți, găsindu-ne ca scuză faptul că nu deținem o funcție de conducere. Însă adevărații lideri se găsesc la orice nivel. Cu toții am întâlnit directori sau manageri care nu au nicio idee despre ce înseamnă să fii lider. Și cu toții am văzut și reversul monedei. Adevărul este că Dumnezeu ne cheamă, pe fiecare, să fim lideri. Să fim modele demne de urmat și persoane de la care să ai ce învăța. Suntem chemați să fim exemple (bune). Dar comoditatea ne împiedică să fim astfel. Un lider înainte de a oferi, trebuie să fie. Nu îi poți învăța pe ceilalți ceea ce nici tu nu știi. Și cea mai bună metodă de predare este prin exemplu. Prin felul de a fi, clipă de clipă. Prin felul în care înveți, muncești sau asculți. Poți face diferența în orice aspect, oricât de mic – pentru că lucrurile mici fac diferența.  Cu prima ocazie când ieși din casă, atunci când intri în contact cu ceilalți adu-ți aminte că trebuie să fii un lider. Adu-ți aminte că asupra tuturor tu exerciți o influență – influență care nu depinde decât de tine. Și, indiferent cât de scurtă sau lungă este interacțiunea, îți poți înălța sau coborî interlocutorul. De tine depinde! De tine depinde ce expresie a feței adopți, cu ce zâmbet îți pictezi fața și ce ton sau gesturi folosești. Tu alegi ce cuvinte să spui, când le spui și cum le spui. Dar „Leadership-ul este influență”, fie că îți place, fie că nu. Și, chiar dacă nu te bucuri de o poziție de conducere (dar dacă o faci, cu atât mai mult), ai grijă la cum conduci. Întotdeauna există cineva care te urmează. Ai grijă la ce fel de exemplu ești și la influența pe care o răspândești în jur. Și tu ești un...

Citește mai mult...

 O buna exemplificare a ceea ce inseamna sa umbli cu mai mult de o oca…Sau o ilustratie sugestiva despre obiectivitate… „Cand celuilalt ii ia prea mult timp, este incet; cand mie imi ia mult timp, sunt meticulos. Cand celalalt n-o face, e lenes; cand eu n-o fac, sunt ocupat. Cand celalalt face ceva fara sa i se spuna, isi depaseste atributiile; cand eu o fac, asta se numeste initiativa. Cand celalalt incalca o regula de eticheta, este grosolan; cand eu incalc cateva reguli, sunt original. Cand celalalt il multumeste pe sef, este un lingau; cand eu il multumesc pe sef, este cooperare. Cand celalalt avanseaza, a umblat cu linguseala; cand reusesc eu sa avansez, este doar o recompensa pentru o munca sustinuta.” – Cum sa devii o persoana cu influenta, John Maxwell Urmarile nu sunt greu de anticipat: adio relatiilor sanatoase cu...

Citește mai mult...

Reputatie vs. Caracter


Scris de | 14 Oct 2012

„Circumstantele in mijlocul carora traiesti iti determina reputatia…       adevarul in care crezi iti determina caracterul… Reputatia este ceea ce se presupune ca esti;      caracterul este ceea ce esti… Reputatia este fotografia;      caracterul este fața… Reputatia ii vine cuiva din afara      caracterul creste dinlauntru… Reputatia este ceea ce ai cand vii intr-o noua comunitate;      caracterul este ceea ce ai cand pleci… Reputatia ta este facuta intr-un moment;      caracterul se cladeste intr-o viata… Reputatia iti este aflata intr-o ora;      caracterul nu iese la iveala nici intr-un an… Reputatia creste ca o ciuperca;       caracterul dureaza ca eternitatea… Reputatia te face bogat sau sarac;      caracterul te face fericit sau nefericit… Reputatia este ceea ce oamenii spun despre tine in fata mormantului tau;      caracterul este ceea ce ingerii spun despre tine in fata tronului lui Dumnezeu.” – William Hersey...

Citește mai mult...

De multe ori am auzit că, în viața aceasta pe care o trăim, atitudinea face diferența. Diferența dintre fericire și tristețe, împlinire si goliciune, optimism și pesimism. De parcă linia dintre ele nu ar fi, oricum, destul de subțire – prea subțire, parcă. Eric-Emmanuel Schmitt spune, în cartea sa „Oscar și Tanti Roz”, un gând interesant: „Vrei să spui că la ‘Viaţă’ nu există soluţie? / – Vreau să spun că la ‘Viaţă’ există mai multe soluţii, prin urmare ea n-are soluţie. / – După mine, Tanti Roz, singura soluţie la ‘Viaţă’ este să trăieşti.” Dar întrebarea – legitimă, de altfel – care se ridică, este următoarea: „Cum să îți trăiești viața?”. Și, ca un răspuns, cinic poate, Emmanuel Schmitt lansează o idee câteva rânduri mai sus. Dar nu ca un răspuns pentru întrebarea de față, ci ca unul pentru toate întrebările, în general: „Întrebările cele mai interesante rămân şi vor rămâne întrebări. Ele întrețin misterul.”   De fapt, cam asta ar fi problema cu viața: că nu are buton de dat înapoi. Așa că trebuie să trăim din prima. Nefiind perfecți însă, nu prea ne iese din prima! Și, dacă mai adagi la această nereușită și problemele și dificultățile obiective, obții o viață nu cu mai multe soluții, ci cu nici una. Și atunci revine întrebarea: „Cum să îți trăiești viața?”. Un posibil răspuns care, îmi place să cred, nu trunchiază din mister, ar putea fi acesta: „Nu ceea ce ți se întâmplă în viață este important, ci modul în care reactionezi la aceste întâmplări.” Așa că cea mai mare importanță nu o are viața pe care o trăiești, ci cum îți trăiești acea viață! Îmi amintesc de o ilustrație pe care am citit-o cu ceva timp în urmă și care exprimă puțin mai plastic problema atitudinii. Se povestește că într-un oraș era în construcție o mare catedrală. Proiectul era grandios, ambițiile pe măsură, iar oamenii care luau parte la acest edificiu nu erau deloc puțini. Într-o zi, însă, a sosit în oraș un străin, care nu știa cum merg lucrurile în zonă. Când a ajuns în preajma șantierului curiozitatea îi era mare, așa că s-a hotărât să întrebe ce se petrece acolo. S-a apropiat de unul din muncitori și l-a întrebat, simplu: „Ce faci?”.  Răspunsul nu s-a lăsat așteptat și a fost, parcă, în ton cu fața tristă și plictisită a muncitorului: „Zidesc”. Nemulțumit de răspuns, dar și fără chef de a cere detalii de la posacul muncitor, se îndreptă spre un altul. Aceași întrebare, răspuns diferit însă: „Câștig 10 lei pe oră.” Tot prea puțin mulțumit, dar cu și mai puțină dispoziție pentru alte informații, observă...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 212