Articole din martie, 2013


Am de mult timp o dilema care ma macina: De ce nu fac ce-mi place? De ce nu faci ce-ti place? De ce oamenii nu fac ceea ce le place? Iata cateva posibile motive: Nu stii ce iti place: Un motiv justificat, trist si dureros. Poate fi frustrant sa nu ai habar ce cauti pe lumea asta, ce talente ai si cum ai putea sa le folosesti. Nestiind pe ce drum vrei sa apuci nu iti ofera decat sansa sa fii luat de val si purtat de multime. Steve Jobs spunea insa ca niciodata nu trebuie sa-ti pierzi speranta; trebuie sa continui sa cauti, iar intr-o zi cu siguranta vei descoperi ceea ce te pasioneaza. Cauta, lupta si spera! Iti este frica: Frica este unul din cele mai paralizante stari pe care o poti simti. Parca iti dispare orice vlaga si putere si ramai pironit locului. Frica se imparte in doua categorii: frica de esec si frica de succes. Desi tentant este ca frica de esec sa para un motiv hilar, aceasta poate fi un motiv subconstient important. Nu ti-a fost niciodata frica de ce s-ar putea intampla daca ai realiza tot ce ti-ai propus? Nu ai simtit niciodata un fior rece pe sira spinarii gandindu-te ca ai sa reusesti? Cu frica de esec stii cum e: te temi atat de tare ca o sa dai gres, incat nu faci nimic. Sau faci, dai gres, si apoi iti spui ca ai avut dreptate.(O sa scriu mai pe larg despre aceste doua tipuri de frici in viitorul apropiat) Lipsa de incredere in tine: Pur si simplu crezi ca nu o sa reusesti. Pur si simplu stii ca nu o sa reusesti. Si, pur si simplu,…nu reusesti. Nu crezi ca poti sa o faci si nu o faci. Iti place o anumita activitate, un anumit job, un statut, dar simti ca nu ai ceea ce trebuie pentru a face asta. Ai impresia ca oricine ar putea face asta, numai tu nu. Si, cand te uiti la altii cat de bine se descurca, chiar ca te ia deprimarea. Comoditatea: Nu esti dispus sa muncesti suficient. Stii ca e drum lung de unde esti pana la a face ceea ce iti place. Ti-ar placea sa fii acolo, dar nu ai chef sa parcurgi tot drumul. Doar daca te-ai putea teleporta…dar nu poti. Asa ca ramai unde esti. Te consolezi la o scoala care nu-ti place sau la un job care nu te implineste doar pentru ca nu vrei sa-ti parasesti zona de confort. Rutina: Se leaga mult de comoditate, doar ca rutina este o comoditate insconstienta. Nu realizezi ca ai devenit un robotel...

Citește mai mult...

Cand vine vorba de bine si de ce inseamna acesta parerile sunt impartite. Am putea zice cum zice romanul, “cate bordeie, atatea obiceie” si am avea perfecta dreptate. Oamenii au propriul mod, proprii ochelari (mai mult sau mai putin de cal) prin care privesc notiunile importante ale vietii, din care face parte si starea de bine. Probabil ca idea “vedem lumea cum suntem noi, nu cum este ea”, isi gaseste aplicabilitatea si in definirea binelui. Cu toate acestea, exista aspecte ale vietii in care relativismul cu privire la bine chiar daca nu este exclus, cel putin nu este acceptat. Neaceptat de societate, de religie, de prieteni, de individ insasi. Lucrurile stau exact ca in cazul libertatii: “libertatea pumnului tau e ingradita de libertatea nasului meu.” Dar nu la relativism sau la o cautare a ceea ce inseamna binele vreau sa ma refer, desi modul in care definim un obiect, o notiune, o intrebare este punctul de plecare atat pentru viziunea formata, cat si pentru comportamentul ulterior. Pentru cei care accepta un Dumnezeu in viata lor (indiferent de ce inseamna aceasta acceptare), binele devine mult mai rigid, mai ingradit. Nu ca nu ar putea fi relativizat, nu ca nu este relativizat (o bine venita gura de aer proaspat, uneori), dar, exact cum spuneam, apare acceptarea unei anumite “versiuni”. Cu toate acestea, domeniul religiei nu este, asa cum le place multora sa creada, un teritoriu cu un contrast crescut intre liniile albe si liniile negre, ci seamana mai mult cu un desen in tonuri de gri. Iar individul are misiunea (ingrata, as putea spune), de a-si stabili propriile limite, pe baza acestui amestec de linii neclar trasate. Cand vine vorba de a lega binele de Dumnezeu are loc o pasire pe nisip (mai mult sau mai putin, depinde) miscator. Multi au disecat problema aceasta, multi o vor face si, cu toate acestea, este foarte probabil ca unele aspect importante sa ramana neobservate. Discutia despre bine si Dumnezeu ar puta fi terminata scurt, transant:”De ce ma intrebi ce bine? Binele este Unul singur.”(Matei 19:17). Dar raspunsul dat de Isus in contextul aminitit nu aduce, asa cum ar fi de asteptat, raspunsuri. Intr-adevar, defineste conceptul (de bine), dar nu lamureste care sunt implicatiile. E cert ca binele izvoraste din Dumnezeu, acesta putand fi considerat barometru in studierea problemei, dar modul de raportare al individului la Dumnezeu va crea, implicit, o anumita viziune. In lumea in care traim exista o tendinta de a cauta echilibrul. Si, cand spun lumea, nu ma refer la lumea fizica(in natura tendinta este entropica, de distrugere a echilibrului), ci la societate. Si, cu mici exceptii, echilibrul este cea mai...

Citește mai mult...
Între așteptare și alergare

Intre asteptare si alergare


Scris de | 6 Mar 2013

S-a întâmplat ca în ultimele săptămâni să mă confrunt cu o situație oarecum nouă pentru mine: să fiu nevoit să scriu pe comandă, ca să zic așa. Am fost obișnuit să scriu ce îmi trece prin cap, când îmi trece, cum îmi trece. Îmi place libertatea, iar limitările mi se par incomode. Dar viața se trăiește între limitări, nu între libertăți. Bineînțeles, atunci când scrii (creezi, ca să sune mai pompos), ai o mare libertate de mișcare; însă anumite limite tot trebuiesc respectate. Pe baza acestor îngrădiri am dus un război serios cu amânarea. Deși nu îmi place să las task-urile pe ultimele clipe, în situația de față am împins totul cât mai departe posibil. Însă timpul m-a prins din urmă, așa cum face dintotdeauna. Cum, necum, am scos-o la capăt, deși lucrurile puteau sta mult mai bine. Am învățat însă o lecție importantă în această conjunctură și anume că nu trebuie să aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci trebuie să pui osul la treabă. Am ales să dau vina pe lipsa de inspirație pentru a amâna momentul de întâlnire cu efortul. Iar lipsa de inspirație nu era doar o scuză, ci un motiv rezonabil. Însă, când în sârșit am luat situația în propriile mâini, lucrurile au început să iasă. Inspirația nu s-a lăsat ușor, au fost multe idei și fraze aruncate la gunoi, (chiar formele finale nu erau prea strălucitoare), multă frustrare de manevrat, dar efortul a fost răsplătit. E interesant că în viață cu cât aștepți mai mult, cu atât primești mai puțin. Lucruri bune pot să ți se întâmple și la întâmplare, dar adevăratele succese apar prin muncă susținută. Nu trebuie să aștepți să vină succesul la tine, ci trebuie să te duci tu să pui mâna pe el! Scuze, întemeiate chiar, de a nu face nimic, vor exista întotdeauna. Niciodată însă nu va exista un motiv bun. Adevărul, trist poate, este că nimeni nu se gândește să-ți bage ție în sac; majoritatea suntem preocupați mai mult de proprii saci. Și, astfel stând lucrurile, dacă nu-ți umpli tu sacul, cine să o facă? În viață trebuie să te apuci de treabă ca să reușești. Nu o să te bucuri niciodată de soare dacă nu ieși din casă (sau dacă nu deschizi fereastra). Am învățat că nu inspirația e datoare să vină la mine, ci eu am obligația să mă duc la ea! Nu vine muntele la Mohamed, ci Mohamed trebuie să meargă la munte! Pentru că, în definitiv, noi suntem cei care vrem să ajungem în vârf. Dacă însă vârful nu se lasă atins, există „consolarea” cum că nu destinația contează, ci călătoria. De fapt,...

Citește mai mult...