Articole din septembrie, 2013


Lecții (de viață) de la alergat

Lectii (de viata) de la alergat


Scris de | 9 Sep 2013

Mai deunăzi se împlineau trei ani de la o discuție cu un prieten despre alergarea unui maraton. Și, culmea, era vorba exact de Maratonul Internațional București, cel din 2010 cred. Important e că îl ascultam cum îmi povestea despre alergarea a 42 km, iar eu mă întrebam cum o fi să alergi 2 km? Nu credeam poveștile alea că, dacă te antrenezi, poți termina un maraton. Mi se părea așa de mult (și de greu, și de imposibil, și de fără rost), că nici nu îmi-a trecea prin cap că peste trei ani voi sta față în față cu primul meu maraton. Alt an, același maraton, și, cu certitudine, alt om. Adică tot eu, dar mult schimbat. Am început să alerg vara trecută, într-o perioadă destul de tulbure pentru mine, iar alergatul a devenit o evadare. Un drog sănătos, care mă facea să uit de restul lumii, pentru câteva ore pe săptămână. Maratonul era în plan să fie alergat anul trecut, dar, din cauza unei anumite conjuncturi, m-am oprit doar la semi. Derulând puțin lucrurile, într-o zi pe la începutul lui iulie m-am hotărât brusc să particip la Maratonul Internațional București, ediția 2013. Eram prea distrus, cu mult prea multe obiective ratate și fără planuri clare de viitor, așa că aveam nevoie de ceva palpabil pe care să-l urmăresc. Și, ca să nu mă răzgândesc și să îmi aduc un plus de motivație, am rezolvat cu înscrierea în seara aceleași zile. Și am pornit antrenamentele. Am progresat destul de mult, așa că mâine încerc să-mi bat recordul la distanța alergată, 30 km. Și, ca să marchez momentul, am zis să scriu despre câteva lecții de viață pe care le-am învățat de la alergat. Iată-le mai jos, aleatoriu și prea puțin șlefuite: Importanța țintei finale: E mult mai ușor să te motivezi când ai o țintă precisă pe care vrei să o atingi. Depui altfel efortul, muncești mai mult, treci mai ușor peste momentele de delăsare. Pentru că privești în depărtare și știi că vei fi satisfăcut când vei trece linia de sosire. Călătoria e mai importantă decât destinația: Știu că expresia asta deja s-a clișeizat, dar chiar transmite cel mai bine „fenomenul”. Oare cum ar fi fost să alerg de fiecare dată doar gândindu-mă la bucuria de la final? Că da, linia de sosire poate aduce un plus de motivație, e adevărat. Dar dacă asta este singura motivație, lucrurile nu vor merge mult. La fel și în viață: dacă nu te bucuri de drumul până la atingerea unei ținte, o să fii nefericit tare. Marea bătălie se dă în creier, nu în picioare: Mi s-a părut fantastic de cât de...

Citește mai mult...

Mă sună un prieten săptămâna asta să îmi spună că a luat și el BAC-ul, acum, în sesiunea de toamnă. Și nu l-a luat până acum nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu a vrut. Înclin să cred că a vrut să se simtă puțin mai special, să arate că poți să fii inteligent și fără un clișeu de examen de grădiniță, că doar asta a devenit Bacalaureatul de pe la noi. De aici probabil și răspunsul meu: „Bravo! Acum ai intrat și tu în rândul lumii!”. Ce înseamnă, de fapt, să fii în rând cu lumea? Și i-am dat răspunsul conștient fiind că el exact asta nu își dorea – să fie în rând cu lumea. Dar am vrut să generez prin acest răspuns o serie de gânduri în mintea mea. Iar acum, iată că le așez în lumea virtuală. Nu înțeleg de unde dorința de a fi în rând cu ceilalți; și nu pot să cred că cineva și-ar putea dori asta. Mă uit în jur, la oameni. Ce fac aceștia? Nimic din ce mi-aș dori. Aleargă, de dimineață până seara, de când se nasc și până mor. Merg la școli ce nu le plac, acceptă job-uri care nu îi satisfac, întemeiază familii de care nu se ocupă. Se mulțumesc tot timpul cu puțin, deși ar putea avea, oricând, atât de mult! Merg pe drumurile bătătorite, dar, culmea, visează să ajungă unde nu a mai ajuns nimeni. Muncesc pe brânci, de parcă materialul i-ar face fericiți. Nu se gândesc la cei dragi și nu mai cred în visele lor. Și uite așa rămân blocați în rutină. Și în nefericire. Și visează luna de pe cer, dar o caută prin noroiul negru din uliță. De dorit? Nu chiar, zic eu. Alternativa, există? Deși realitatea e mai puțin roz decât îmi place mie să o văd, sper că avem o alternativă mulțumitoare, dar de contrast, la „rândurile lumii”. Nu de alta, dar noi, ăștia mai „pe dos”, unde ne ducem? 😀 Nu ne ducem nicăieri, zic, din nou, eu. Rămânem printre „rânduri”, deși știm că, oricât de mult ne-am confunda, niciodată nu vom face parte din ele. Stăm să schimbăm cât mai multe. Să arătăm că se poate visa, că se poate trăi frumos, că lucrurile încă se pot face altfel. Stăm să dovedim că nu o diplomă te face om, sau învățat. Și că nu o școală te educă, ci tu ești cel care te educi. Vrem să redescoperim frumosul, și să-l împărțim cu voi. Vrem să arătăm că nu banii aduc fericirea, ci fericirea este cea care aduce bani. Mai vrem să stăm să...

Citește mai mult...