Articole din februarie, 2014


Nu-i Primăvară

Nu-i Primavara


Scris de | 28 Feb 2014

Nu-i primăvară afară, nici în suflet sau gând, Iar lacrimi, șiroaie, obrajii-i brăzdează, curgând… Sunt visuri mărețe, ascunse departe, sub nori Le bate furtuna și vântul și frigul, prin ploi. Nu mai e soare. Sau, dacă e, pe-al meu cer nu se vede! Căci viața-i așa, pentru cel ce nu crede… Un rost nu îți faci din cuvinte, deși poate-i dorință, Căci rostul se prinde prin luptă și multă – dar multă! – voință. De-ai fi tu cu mine, ar fi primăvară din nou. Iluzia? Ar fi viață, nu doar efect de halou! Ar fi soare iară…și flori… Și-am fi iarăși doar doi! N-ar fi primăvară afară, ar fi primăvară în...

Citește mai mult...

Sunt multe studii care arată că mult din ceea ce facem nu are acoperire și că mintea noastră creează scenarii în care să integreze lucrurile știute și acțiunile realizate. Iar azi dimineață am descoperit cireașa de pe tort! Am citit despre un experiment foarte interesant realizat pe subiecți cărora le-a fost îndepărtat corpul calos (cablul care leagă cele două emisfere ale creierului) și modul în care au reacționat ei când li s-au arătat diverse imagini.  Iată ce spune studiul: „Pacientului i s-au arătat simultan două imagini. Emisfera stângă a văzut gheara unui pui, iar dreapta, un peisaj cu zăpadă. Apoi pacientului i s-a cerut să aleagă dintr-un set de alte imagini una care se potrivește imaginii pe care a văzut-o. Mâna stângă, răspunzând imaginii văzute de emisfera dreaptă, a ales o lopată pentru zăpadă; mâna dreaptă a împerecheat gheara de pui cu un pui. Dar când emisfera stângă (a vorbirii) a fost întrebată de ce a ales lopata, n-avea nicio idee – emisfera stângă nu controlează mâna stângă. Totuși, în loc să accepte că nu știe, emisfera stângă a pacientului a răspuns: ‘E nevoie de o lopată pentru a curăța un coteț’.” Sincer nu am habar cum s-a procedat exact la acest experiment, dar concluziile pot fi tulburătoare. Cât din ceea ce ne spunem este, de fapt, adevărat? Cum vedem lumea, cum e ea, sau cum suntem noi? Realitatea – există? Iar, dacă da, care este aceasta? De ce acționăm într-un anumit fel, într-o anumită situație? Pe ce criterii ne luăm deciziile? Și,tot așa, lista ar putea continua mult… Nu știu dacă studiile de genul au menirea de a ne a aduce soluții la astfel de probleme. Poate că singurul lor merit este acela de a ne arăta că suntem mult mai puțin deștepți decât credem. Și că al nostru creieraș ne prostește mult mai des decât suntem noi în stare să realizăm....

Citește mai mult...

A trecut ceva timp de când am citit un articol care arăta de ce proștii reușesc în viață, dar și de ce deștepții dau greș. Lista era lungă iar motivele variate, dar a fost unul care mi-a atras atenția și de care mi-am amintit astăzi. Citeam într-un articol de-al lui Florin Roșoga că oamenii fericiți învață să înlocuiască „aș vrea/ar fi bine” cu „fac”; și așa mi-am amintit de diferențele între proști și deștepți. Așa cum spuneam, în articolul respectiv erau prezentate multe motive, dar eu vreau să mă leg de unul singur care, zic eu, este baza celorlalte. Despre ce e vorba? Ei bine, despre acțiune! Proștii sunt deștepți pentru că acționează, iar deștepții sunt proști pentru că (doar) gândesc! Da, știu, proștii o dau în bară des de tot. Dar, tocmai pentru că își permit să o dea în bară, reușesc! Ei nu stau prea mult pe gânduri, ei trec la fapte. Iar dacă se lovesc de obstacole, găsesc atunci, pe loc, metode de a le depăși. Proștii ascultă. Iau aminte la sfaturi, înțeleg că nu le știu pe toate, acceptă ajutor. Știu că nu sunt buricul pământului și se comportă ca atare. Proștii știu că nu s-au născut învățați. Dar își permit să riște să învețe din mers. Ei nu se mulțumesc cu statutul de „couch expert”, ci preferă rușinea învățării. Dar deștepții? Ei, cu deștepții e mai complicat puțin! Ei gândesc și gândesc și gândesc. Iar când termină, o iau de la capăt! Acțiune? Rezultate? Nu, nu încă! Trebuie ca mai întâi să aibă toate lucrurile gândite, abia apoi trec la treabă. Și când începe acțiunea? Cam niciodată sau, de multe ori, prea târziu! Deștepții gândesc. S-au născut învățați. Sunt pe aici de când e lumea și pământul. Știu totul, li s-a spus lor! Deștepții nu iau aminte la sfaturi, nu le trebuie. Nu acceptă să învețe. Dar nu acceptă nici să dea greș. Deștepții devin experți de canapea. Iar cei mai deștepți dintre ei devin aprigi și pesimiști critici ai proștilor care se ridică și încearcă. Și, uite așa, proștii reușesc, iar deștepții dau greș! De ce? Pentru că, de fapt, prost nu e cel care nu știe, ci cel care nu vrea să învețe! Iar deștept nu e cel care gândește, ci deștept e cel care acționează! Viață nu înseamnă să vrei, să gândești, să vorbești, ci viață înseamnă să vrei să gândești ca să...

Citește mai mult...
Fericire? Nu azi, mâine!

Fericire? Nu azi, maine!


Scris de | 7 Feb 2014

E ceva în firea noastră ce parcă se luptă să nu fim fericiți. Oricât de bine am duce-o, oricât de multe reușite am avea, oricât de ar ieși lucrurile cum vrem noi, tot nu suntem pe deplin satisfăcuți. Întotdeauna vrem mai mult, iar dacă nu vrem, nu suntem mulțumiți cu ce avem. De multe ori, așteptăm ziua de mâine ca să fim fericiți. Sau ne mințim că peste 2 luni, 1 an, sau 5, o să ne putem bucura de viață. Spun ne mințim pentru că, de fapt, doar asta facem: în încercarea noastră de a anula dezamăgirea prezentului, ne proiectăm un viitor mai bun. Nu suntem fericiți azi…oare ce ne face să credem că vom fi mâine? De ce suntem așa naivi și ne amăgim spunându-ne asta? E atât de greu de realizat că nefericirea de azi se va proiecta și asupra viitorului? Și asta se întâmplă pentru că așa e ea, fericirea: cu cât nu o ai, cu atât nu o să o ai! Iar cu cât o ai mai des (și cu cât aspectele din care izvorăște sunt mai mici) cu atât o să o ai mai mult! De fericirea de mâine e responsabilă cea de azi. Doar bucurându-ne de prezent ne vom putea bucura de viitor, când acesta, va deveni, la rândul lui, prezent. Sunt aspectele mici ale vieții, reușitele minore și împlinirile banale care aduc satisfacția sufletului. Un fulg de nea, o rază de soare, un zâmbet cald de copil…o vorbă bună, o faptă de bine, o lacrimă… În orice rău există un bine, iar dacă nu există, binele ar trebui să fie în sufletul nostru! Și așa ne putem bucura chiar în noapte și nor…De ce? Pentru că lumina ar veni de la noi! Cine nu e fericit azi, nu o să fie nici mâine, pentru că fericirea e o acțiune, nu o reacțiune! Alegi să fii fericit, nu ești fericit dacă alegi (bine?)…O viață frumoasă, plăcută și împlinită stă la dispoziția fiecăruia! De ce să nu ne bucurăm de ea azi? Se merită oare să așteptăm până mâine? De ce să dăm ceea ce e, pe ceea ce sperăm că o să fie? Știți ce zic eu? Haideți să mai facem o dată calculele!  ...

Citește mai mult...
Trai (nefericit) printre tipare

Trai (nefericit) printre tipare


Scris de | 4 Feb 2014

M-am luat de la un timp să îmi analizez, mai în detaliu, viața. Și am realizat, cu mare dezamăgire, că totul se rezumă doar la rutină. La o rutină impusă de norme, standarde sau dorințe din afară. Și viața mea nu e, în niciun caz, excepția. Cum ne trăim viețile? După același tipar, cu toții. Muncă (sau școală – tot muncă, ba mai rea!), familie, televizor/net, învățat, etc. „Distracție”? – o dată pe săptămână sau pe lună. Plus, pe cât este posibil, concediul de peste an. Și, dacă ai sta să privești în urmă, ai observa că ce iei pe mere, schimbi cu pere. Adică îți vinzi timpul, doar pentru a putea să cumperi, din nou, timp. Unii, mai îndrăzneți (mai nebuni, poate), deviază, cât de cât, de la acest standard. Ei înțeleg că viața nu înseamnă să stai să muncești 8 ore pe zi (cel puțin!) și că banii nu sunt atât de importanți pe cât se spune. Ei aleg să se bucure 7 zile pe săptămână, 30 de zile pe lună, 365 pe an și nu se mulțumesc deloc cu frânturi din acestea! Ei realizează că pentru succes nu există rețete și că acesta înseamnă altceva, de la caz la caz. Și că fiecare îl atinge în felul său, pe propriul drum. Pentru că îți atingi succesul doar atunci când nu mai urmărești succesul altora! Iar problema cu traiul rutinizat nu e repetabilitatea acestuia, ci lipsa de fericire de care e însoțit. Și, uite așa, trec zile după zile și ani după ani…Și ne trezim, cam prea târziu, că nu am trăit deloc. Sau că am trăit, dar în nefericire! (Care o fi diferența?) Dar acum? Acum ne mințim cu nerușinare! Sau ne aducem argumente, ca să o spunem mai frumos. Nu, noi nu muncim pentru bani, ci pentru satisfacția oferită! Dar ia să rămânem fără salariu!?! Și acesta e doar unul din nenumăratele exemple… Preferăm însă să ne mințim pentru că doar așa ne putem scuti de efortul schimbării. Dacă am privi realitatea în față, am intra în conflict cu noi înșine și ar trebui ori să ne schimbăm pe noi, ori să schimbăm contextul. Dar asta implică efort, iar efortul nu e de dorit. Pentru că, deși suntem dispuși să ne vindem timpul, nu suntem dispuși să îl și răscumpărăm. Fie că ne place, fie că nu, trăim toată viața așteptând week-end-ul, vacanța, sau concediul. Nu e însă niciodată prea târziu pentru a face din fiecare zi o sărbătoare, un vis așteptat și împlinit. Dar pentru asta trebuie să înțelegi că a trăi nu e dat de ce ți se spune acasă, la biserică, la...

Citește mai mult...