Articole din martie, 2015


De ce trăim la întâmplare

De ce traim la intamplare


Scris de | 30 Mar 2015

Se spune că nu putem fi siguri decât de ceea ce trăim, iar aceasta e perfect valabil și despre viața pe care o ducem. Nimic din ceea ce ne-am fi dorit sau am fi putut face nu contează, dacă nu am dus lucrurile la următorul nivel: acțiunea. Și – deși multora nu ne place să credem asta – cel mai probabil viața aceasta pe care o trăim acum e singura pe care o să o avem vreodată la dispoziție. Iar dacă – cumva – vom ajunge să trăim și altele, acelea trebuiesc considerate bonusuri și nu perioade de timp în care să îți pui încrederea. Nu putem face cu viețile cum facem cu zilele – amânând pe mâine – căci nu ne garantează nimeni o viață ulterioară.  Iar dacă am sta să ne gândim mai bine, nu e corect nici ceea ce facem cu zilele: căci – ca și în cazul cu viața – nimeni și nimic nu ne oferă siguranța zilei de după astăzi. Dar, totuși, amânăm activitățile și ne promitem realizări mai mari cândva în viitor. Uităm – sau nu ne dăm seama – că dacă lucrurile au mers într-un fel anume până acum nu e obligatoriu să meargă la fel și pe mai departe. Și mă uit la mine și în jur: de ce nu facem ceea ce ne place? De ce ne închinăm viețile unui trai care nu ne aduce fericire? Muncim pentru bani ca să avem cu ce să cumpărăm lucruri, vacanțe sau timp, doar, doar să fim fericiți. Dar de când fericirea e de vânzare? Și totul devine un cerc vicios din care nu vrem sau nu putem să mai ieșim și de care nici nu ne dăm seama (sau pe care îl negăm, dacă cineva încearcă să ne deschidă ochii): muncă-bani-cheltuieli-iarăși muncă. Și oare de ce nu facem nimic ca să schimbăm macazul? Spunea Coelho: „Oamenii vor să schimbe totul, dar în același timp, ar dori ca totul să rămână la fel” și probabil că acesta ar putea fi rezumatul perfect al vieții fiecăruia: ne dorim mai mult, dar nu suntem dispuși să și luptăm mai mult. Ne-am dori timp liber, dar nu vrem mai puțin bani. Ne-am dori relații mai de calitate, dar nu vrem să fim mai atenți și să investim în ele. Ne-am dori mai multe rezultate, dar nu vrem mai multă muncă. Ne-am dori mai mult, dar ni l-am dori cu mai puțin. Și, cumva, ajungem să trăim la întâmplare. Nu ne întrebăm niciodată ce vrem, de ce îl vrem și când îl vrem. Ci ne trezim într-un anumit context – împinși acolo de familie, societate sau circumstanțe – și nu vedem decât...

Citește mai mult...
Nu ne rămân…

Nu ne raman…


Scris de | 25 Mar 2015

Prin geamul aburit de vreme, Privesc la drumul către tine. Și-mi vin în cap gânduri extreme, De cum fugit-ai tu spre mine. Dar nu-i adevărat fragmentul, Mă uit în jur la ce-nconjoară: Prin vise îmi aduc afrontul Realității ce-o să doară. Tu stai la tine, eu departe Iar viața asta nu ne-ajunge! Frumos ar fi s-avem, aparte, Unde zâmbi și unde plânge. E timpul însă la comandă Și nu ne-ascultă când oftăm. Degeaba-l vrem la noi în zgardă, Face cum vrea, deși sperăm. Nu ne rămân decat dorințe… Hai să-mpărțim chiar și-așteptări! Să ținem, deci, speranțe-aprinse, Privind departe către...

Citește mai mult...
23. Și-o zi…

23. Si-o zi…


Scris de | 20 Mar 2015

Anii tot trec, dar de la un timp parcă se înghesuie prea mulți deodată în goana asta a lor către nicăieri. Și, privind la lupta lor să plece primii, nu știu nici măcar cine e de vină: eu, că îmbătrânesc și devin mai puțin agil, sau ei că devin mai sprinteni? Cert e că se duc; și se duc fără să aștepte să fim gata să mergem cu ei. Așa s-au dus și primii 23 ai mei: grăbindu-se pe neobservate spre treaba lor. Și nu mă întreba, te rog, care e aceea! Cert e că ceea ce a fost, nu mai e. Și ceea ce o să vină, sper eu că nu a mai fost. Nu de alta, dar ce rost ar avea viața, dacă am trăi an de an aceeași poveste? Și, totuși, cu mici excepții cam așa pățim: nu trăim 75 de ani, ci același an de 75 de ori. Există însă ceva cu care rămânem, după ce timpul ne macină chipurile și sufletele: cu amintirile. Și le păstrăm fie că am trăit aceeași poveste de 100 de ori, fie că avem 100 de povești diferite. Diferența va consta doar în numărul lor și în intensitatea acestora, iar totul în rest va fi exact la fel. Aceleași retrăiri, aceleași regrete, aceleași speranțe apuse. Pentru că, în linii mari, viețile ne sunt mai asemănătoare decât am vrea să credem. *** Am prins și 23-ul – se pare – ajutat de câțiva prieteni cu un „La mulți ani!” pe nepusă masă și de o seară în jurul unei prăjituri pe jumătate interzise. Și nu pot să nu mă întreb: de ce aș vrea să îmi doresc mai mult?                    ...

Citește mai mult...
Să nu plecăm?

Sa nu plecam?


Scris de | 12 Mar 2015

Hai să plecăm! Păi cum adică unde? Departe! Să fim doar noi, aparte. Hai să plecăm! Păi cum adică cum? E simplu! Fugim, iar mai apoi plătim cu timpu’… Hai să plecăm! Păi cum adică când? Curând! Ca să n-avem cum să trăim apoi plângând. Hai să plecăm! Păi cum adică cine? Noi! Tu și cu mine. Hai să plecăm! Păi cum adică nu? Credeam… Ba nu credeam, speram!?! … Să nu plecăm! Mai bine să rămânem… Cum nu? Nu facem cum vrei tu! Cum cine? Să nu te mire: eu și cu tine! Cum când? De-acum chiar începând! Cum cum? E simplu: punându-ne la schimb chiar timpu’! Cum unde? Aproape. Dar vezi! Să fie-aparte… Ce zici,...

Citește mai mult...

Am uitat – deși nu am știi să spunem când și cum – să fim fericiți. Astăzi, trăim doar printre neajunsuri, dorințe și speranțe. Nu ne mai găsim pacea aia interioară înălțătoare, ci ne surprindem – dacă mai avem răgazul să ne detașăm de noi – că alergăm dându-ne suflul într-o cursă despre care nu știm nici unde, nici când se termină. Și nici de premiu – dacă o fi unul -, nu suntem siguri. Unii spun că atunci – la sfârșitul cursei – o să fie mai bine. Când o să aibă ei aia și cealaltă, or să se oprească. Când or să câștige X bani pe care o să-i cheltuie în Y concedii. Când nu or să mai fie nevoiți să meargă zi de zi la jobul acela de care sunt sictiriți și când își vor putea petrece viața în liniște deplină în casa pe care o visează de când erau copii. Când vor întâlni persoana aceea perfectă cu care să își trăiască viața…Când vor iubi și vor fi iubiți. Când vor avea copii, pe care să-i vadă crescând și învățând sub ochii lor. Când vor deveni bunici, poate. Când va trece ziua de astăzi și ei vor găsi drumul pe care să meargă. Când vor rezolva problemele în care se găsesc, uitând că vor da de altele. Când vor termina cu școala, facultatea, relația sau contextul existent în prezent. Atunci – la final – vor fi fericiți. Dar ce, acum nu sunt? Ba da, dar atunci vor fi MAI fericiți! Aaa…m înțeles… Totuși…de când are fericirea grad de comparație? Sursă foto: aici.    ...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 212