Articole din octombrie, 2015


Am vrut

Am vrut


Scris de | 30 Oct 2015

Am vrut să plec, dar am rămas. Am vrut să stau, dar am plecat. Și nu contează că-i un pas, Cât timp m-am dus și nu am stat. Am vrut să spun, dar am tăcut. Am vrut să tac, dar tot am spus. Și nu contează, fier sau lut Eu am fost jos, tu ai fost sus. Am vrut să dau, dar am ținut. Am vrut sa țin – de fapt, am dat. Și nu contează, net sau brut N-am câștigat, căci m-ai lăsat. Am vrut să plec, să spun, s-ofer, Dar eu am stat, tăcut, să sper. Am vrut să stau, să tac, să țin, Dar am plecat, să-ți spun că vin. Acum privesc în gol, neștire Tot așteptând să vin la tine. Și tot mă uit, timid, spre tine, Încă te-aștept să vii la...

Citește mai mult...
Echilibru nu în aceeași măsură

Echilibru nu in aceeasi masura


Scris de | 19 Oct 2015

În viață trebuie să fii echilibrat. Așa am învățat. Așa ni se tot spune. Nu contează ce și cum vrei, nimic din ceea ce vrei nu e bun, dacă vrei prea mult. Și nu, nu ai „voie” să îți permiți să nu duci o viață echilibrată! Dacă vrei să reușești, aceasta este cheia. De fapt, lucrurile nu stau deloc așa. A fi echilibrat înseamnă a avea din toate câte puțin, dar din niciuna suficient cât să fii fericit. Secretul către o viață care să merite trăită este altul: abandon total. Nu ai altă șansă, decât să te dedici 100% scopului tău. Să uiți de echilibru, de măsură, de ceea ce „se cade” și ce nu și să te avânți cu toate forțele pe drumul tău. Trebuie să sari în gol, cu alte cuvinte. Fără parașută. Dar cu pasiune. Pentru că pasiunea face diferența, nu echilibrul. Iar rezultatele faine apar atunci când lași în urmă ceea ce te-au învățat alții. Pentru că atunci începi să înveți tu, direct din experiență. Uită-te la ceilalți, îți place unde au ajuns? Și atunci ce îți rămâne de făcut? Căci oamenii care într-adevăr simt împlinire în viață nu sunt echilibrații, ci nebunii. Adică aceia care îndrăznesc să uite de normele societății și care au curajul să facă ceea ce le place full-time. În agenda lor, pasiunea nu ocupă doar timpul liber. Iar regretele nu au nici ele o pagină a lor. Ei sunt aceia – puțini, ce-i drept – care nu așteaptă week-end-ul ca să fie fericiți. Se mulțumesc cu fiecare moment în parte. Și le e de ajuns. În sine, echilibrul nu e rău: îți garantează o viață decentă. Dar nu e nici grozav: te privează de o viață extraordinară. Și da, e adevărat, a uita de echilibru implică riscuri: dacă sari fără parașută, te poți strivi de stânci. Dar a face echilibristică pe buza muntelui nu îți spune nimic despre frumusețea zborului. Te lasă doar cu dorul de ducă și cu gustul amar al traiului la sol. Soluția? Să fii echilibrat. Să îți iei viața și să o umpli cu de toate. Dar nu în aceeași...

Citește mai mult...
Oh, fericire!

Oh, fericire!


Scris de | 13 Oct 2015

Te așteptam, oh, fericire! Te așteptam, oftând, să vii… Dar tu n-ai vrut o regăsire; Ce rea ești uneori, să știi! Ba tot plecai…și-n depărtare, Pierdute urmele-ți uitam. Plângeam, sperând la alinare, Dar ah! ce trist mă amăgeam! Ușor, ușor, te-am șters din mine, Căci la ce bun să lupt zadar? Și-am mers pe drum și fără tine Lăsând în urmă orice-amar. Doar că, vezi tu, nu-i mereu bine Să mergi pe drum făr’ pic de greu, Căci uiți, fără să vrei, de sine Și te trezești tot gol mereu. Așa că am cuprins durerea Și am pornit s-alerg spre zare. Nu caut mult, doar mângâierea Ascunsă-n toți și-n fiecare! Nu mai te-aștept, oh, fericire! Căci știu, de-acum, că n-ai să vii… Nădejdea e-n a mea gonire Spre unde sper ca tu să...

Citește mai mult...

Nu știu dacă o poză face cât 1000 de cuvinte sau nu, dar știu că – uneori cel puțin – fotografiile au puterea să ne transpună într-o altă realitate. Și, dacă acea realitate nu ne este altfel accesibilă, târgul pare unul binevenit. Pentru că nu am apucat să scriu mare lucru despre cele 5 săptămâni petrecute pe bicicletă prin 14 țări ale Europei (cartea este în lucru, dar mai durează), o să încerc să compensez cu ajutorul obiectivului foto. Alegerea acestora și nu a altora este pur subiectivă și da, mi-am permis să fac mici editări pe ici și colo. Rezumatul foarte pe scurt este aici, iar imaginile sunt mai...

Citește mai mult...

Mă scuzați!, Vă rog!, Numai puțin! și alte expresii de genul împart în toate părțile încercând să ajung în zona rezervată. Sunt pacemaker (persoană care aleargă cu ritm constant pentru ceilalți participanți) la proba de semimaraton din cadrul Maratonului Internațional București(MIB), 1h45m și trebuie sa ajung în zona sectorului C cât mai repede cu putință. Aglomerația, însă, e mare, deci treaba nu se dovedește chiar ușoară… Ajung, totuși, dar colegii de echipă nu sunt de găsit, deși mai sunt mai puțin de 10 minute până la start. Încep să scrutez mulțimea, dar de unde să îi iau? Sunt mii de oameni adunați în Piața Constitușiei și doar baloanele inscripționate mă scot din impas – zăresc niște pete albe undeva spre poarta de start, mult în față. Oare ce caută acolo? mă întreb în timp ce mă grăbesc spre ei. Ajuns la ei, discutăm puțin între noi: nu putem să ne întoarcem, au adunat deja câțiva oameni în jurul lor acolo. Cu speranța în suflet că ne vor prinde și alții care ar vrea să fie în grupul nostru, rămân și eu – altceva nu îmi rămâne de făcut. Nu apuc să mă încălzesc aproape deloc, timpul zboară prea repede și iată-ne deja porniți. Suntem 4 băieți în echipa de pacemakeri – ceilalți 3 par alergători cu experiență – și încă de la început se anunță o cursă interesantă. Vremea este superbă, soarele a apărut deja de după blocuri, iar norii fug tot mai departe. Nu e foarte cald – deși mergea să fie mai răcoare – iar toată lumea pare entuziasmată. Pe primii kilometri aglomerația e mare, dar urcarea de la Casa Poporului vine repede și rărește rândurile. Încetinim ușor ca nu pierdem oamenii, dar, în același timp, încercăm să le tăiem elanul altora care – se vede clar – au pornit prea tare. Nu vrem să-i adunăm cu fărașul pe ultima bucată… Terminăm de urcat relativ repede, iar coborârea se duce și ea pe negândite. La Unirii ajungem „cât ai zice pește”, iar grupul parcă se cristalizează cum trebuie în jurul nostru. Creierul începe să-mi joace feste: anul acesta avem un alt traseu de alergat față de edițiile anterioare, deci nu, nu mai e puțin până la final, ci abia dacă începem! Îmi lipsește alergarea pe Bulevard pe lângă fântâni, trebuie să recunosc, dar mă bucură noutatea traseului și faptul că ajungem prin locuri noi ale orașului. La KM 5 măresc ritmul împreună cu unul din băieți și ne încărcăm cu sticle cu apă pentru participanți – se spune că pacer-ii sunt iepuri, dar noi încercăm să fim cai de bătaie. Pașii se aștern frumos unul înaintea altuia, oferind atmosferei o...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 212