Articole din ianuarie, 2017


Suflet în formă de tine

Suflet in forma de tine


Scris de | 30 Ian 2017

Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne. Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun. Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie. Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui. Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri. Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea? Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău… Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine....

Citește mai mult...
Rutinizează-ți viața!

Rutinizeaza-ti viata!


Scris de | 29 Ian 2017

Sunt multe lucruri de care fugim în viață, catalogându-le drept rele sau nepotrivite, de multe ori fără să stăm să le analizăm mai în profunzime. Și, deși aș putea să întocmesc o listă luuuuungă de tot, azi am realizat cât de importantă e rutina pentru o persoană, deci o să mă refer la ea un pic. Avem impresia, foarte des, că a trăi rutinizat nu e de dorit și că asta ne diluează din calitatea vieții. Pe de o parte, e adevărat, căci e trist să duci, zi de zi, același trai și să te învârți mereu în aceleași cercuri, dar ne-am gândit vreodată cum ar fi să nu învățăm niciun proces și să o luăm de la capăt iarăși și iarăși? Realizăm noi, oare, cât de importante sunt obiceiurile? Imaginează-ți cum ar fi să te trezești dimineața și să fie gol la tine în minte. Să te gândești dacă să citești, să mănânci sau dacă să mergi să te speli pe față. Să pleci spre școală sau muncă și, la fiecare intersecție, să îți pui problema alegerii străzilor. Să vii acasă și să nu știi cum să înveți, cum să te relaxezi sau cum îți place să ții cărțile pe birou. Ar fi interesant, nu? Nu prea, de fapt. Căci rutina ne ajută să realizăm o mulțime de activități fără să le trecem prin filtrul gândirii conștiente. Astfel, ne putem ocupa, pe îndelete, de problemele cu adevărat importante. E un mecanism interesant de protecție al corpului care intră în acțiune când vine vorba de activități repetate. Pur și simplu, tot ce poate fi automatizat, o să fie. Și astfel, deciziile curente nu mai trebuiesc procesate, căci mintea știe exact cum să acționeze. De asta, important nu e să fugim de rutină, ci ceea ce contează e să avem grijă să ne creem obiceiuri bune. Cu alte cuvinte, automatismele te pot ajuta să duci o viață mai plină de sens, chiar dacă la prima vedere nu pare astfel. Gândește-te la ele ca o scurtătură, dacă vrei. Spre exemplu, a existat o perioadă în care mă trezeam dimineața devreme, mereu la aceeași oră, și știam exact ce urmează să fac: beam apă, citeam, scriam planul pentru ziua ce urma, mâncam și abia apoi mă apucam de task-uri. Știam, așadar, ce am de făcut, fără să fie nevoie să lenevesc de fiecare dată și să mă bat cu ideile. Mai mult, sunt unele persoane care încorporează în propria rutină exerciții fizice, ascultat muzică, vorbit cu un prieten drag sau făcutul unei cafele sau a unui ceai. Important e, dincolo de activități, să existe o structură stabilă care să te ajute intri într-o...

Citește mai mult...
Puterea slăbiciunii

Puterea slabiciunii


Scris de | 25 Ian 2017

Am ales, deși inconștient într-o anumită măsură, să îmi zdrobesc sufletul de pietrele din fața ființei tale. Prefer să îmi petrec viața lipind cioburi și adunând resturi, decât să știu că m-am ascuns în fața superficialității. Ce dacă doare? Mai bine regret că am fost slab, decât să regret că am fost tare… Căci, nu știu de ce, dar toată viața mi-am trăit-o în fugă de mine însumi. Rar am îndrăznit să las măștile deoparte și să spun ce simt, ce gândesc, ce-mi doresc. M-am uitat la ceilalți și le-am copiat comportamentul. Până la urmă, în viață, ori ești dur, ori nu ești deloc, nu? Târziu, am aflat ceea ce ar fi trebuit să învăț încă de la începuturi: nu ești puternic, cu adevărat, decât atunci când înveți să îți accepți slăbiciunea. Până nu îți pasă și nu știi cum se simte durerea, nu te poți numi altfel decât ignorant. Nu cine nu suferă e tare, ci cel care merge înainte, depășindu-și lacrimile… Totuși, să plângi nu e confortabil. Să te deschizi, lăsându-ți întunericul la vedere, nu e la îndemână. Să îți permiți să fii tu când toți sunt alții, nu e simplu. Dar e maiestuos: reconferi, astfel, umanității din tine un nou chip. Căci, prea adesea, uităm să mai fim oameni. Percepem emoțiile ca pe ceva rău și rușinos. Ne-am transformat, pe neobservate, în roboți al căror scop e doar rațiunea – tot ce iese din sfera gândirii trebuie izolat și aruncat. Doar că, în viață, contează mult să te înțelegi, să te accepți și să mergi înainte. Frumusețea traiului nu vine din a fi rigid și metalic, ci din a simți, a iubi și a fi rănit. Doar atunci când oferi mult poți, la rândul tău, să primești cu adevărat. Așadar, îmbrățișează riscul și nu îl lăsa să plece. Alege autenticitatea și vezi-ți de propriul drum. Îndrăznește să fii uman tot timpul, chiar dacă asta înseamnă să fii rănit. Puternic, până la urmă, e doar cel care își dă voie să fie...

Citește mai mult...
Dor sa nu-mi mai fie dor

Dor sa nu-mi mai fie dor


Scris de | 24 Ian 2017

Mi-e dor, uneori, să nu-mi mai fie dor. Vreau să simt, cât mai adesea, că ceea ce am e suficient și că nimic altceva nu îmi trebuie. Dar nu pot, căci timpul mi-a perindat prin suflet oameni, activități și experiențe care se cer, iarăși, în preajma mea. Și problema nu e cu trecutul, căci toate acele momente reprezintă ancore la care nu aș renunța nicicând – problema e cu prezentul și viitorul, căci primul nu este cum a fost, iar cel de-al doilea nu va fi cum mi-aș dori. Dorul, recunosc, mă macină. E ca un amestec de frânturi de tablouri ce reprezintă tot ce am avut eu mai fain. Persoane, reușite și aventuri. Libertate și lanțuri. Emoții și sentimente. Uneori frică, alteori speranță. Prea adesea stat pe loc, foarte rar aruncat în necunoscut. Una peste alta, mi-e dor de mine, cel care am fost. Privesc în oglinda sufletului și nu recunosc aproape nimic din ce e acolo. Intemperiile și praful societății au ros din cel care eram cândva. Visurile, aspirațiile și curajul le-am pierdut pe cale. Inocența și naivitatea s-au dus și ele. Și ah, cum le simt lipsa! Tânjesc să le redobândesc, dar am uitat cărarea ce duce către mine… Mai mult, am uitat cum e să uit de tine. Dorul de cea care te știu că ești (sau ai putea fi) nu îmi dă pace. Te vreau să îți arăt că minunile există, dar tu continui să rămâi ancorată în realitatea ce se vede. Tânjești după nemurire, fără să realizezi, însă, că drumurile tale nu duc prea departe. Mi-e dor să nu-mi mai fie dor. Vreau să nu îmi mai pese. Vreau să șterg cu buretele anii și să îndepărtez amintirile. Dacă se poate, vreau ca atunci când mă gândesc la tine, să nu doară. Mi-ar plăcea să pot să te privesc în ochi și să nu fiu nevoit să îmi cobor privirea. Dacă tot nu pot să te am, măcar să învăț să nu te mai doresc. Și, dacă tot oftez, să o fac de drag și nu de rău. Căci, privind la trecut, constat cât îmi lipsește vremea când nu te știam. Avea și viața sens și râsul culoare și muzica melodie. Știu, erau pale și doar acum, în preajma ta, le simt desăvârșite, dar atunci erau depline, iar acum sunt doar frânturi. Urăsc hazul pe care îl aruncă viața pe umerii necazului: la ce bun să întâlnești oameni speciali, dacă îți rămân inaccesibili? Care e rostul în a gusta din fericire, în afară de a fi hrană nostalgiei și lipsei? Unde e sensul experiențelor frumoase, dacă rămân doar parțiale și de scurtă durată? Și...

Citește mai mult...
Chipul tau prin ochii mei

Chipul tau prin ochii mei


Scris de | 23 Ian 2017

Sunt unele momente care îți rămân în suflet pentru totdeauna. La fel e și cu oamenii… Te admiram de pe covor, abia mă făcusem comod pe moațele pufoase ale acestuia. Tu îmi povesteai cu patimă ceva ce, trebuie să recunosc, nici nu auzeam. Datul meu aprobator din cap era doar pentru aparențe, gândul îmi zburase pe-o undă de visare. Și, bineînțeles, te luase cu el. Nu cred că o să îți uit niciodată chipul curat de copilă. Naturalețea și sinceritatea ta rar pot fi egalate. Te jucai cu o buclă de păr, iar fața îți radia nemurire. Ochii îți alergau neobosiți printre sentimente, iar sclipirea difuză din ei îmi spunea totul. Un tot a cărui poveste avea mai multă legătură cu tine, decât cu mine…Nu de alta, dar se pare că nu mă pricep la traduceri – profunzimea ființei tale îmi va rămâne, cel mai probabil, mereu inaccesibilă. Dar vai! cât de frumoasă puteai să fii atunci! Nu că nu ai fi astfel întotdeauna…Dar atunci, acolo, în camera ta cu nimic specială, am putut vedea de ce basmele sunt adevărate: pentru că zânele da, există! Și, dintre ele, tu ești cea mai faină! Chip de păpușă naivă cu atitudine de femeie matură, așa m-aș rezuma la a te descrie cu câteva cuvinte… Sau ca un paradox, dacă ar trebui să folosesc doar unul singur. Sensibilă, dar puternică. Frumoasă, dar modestă. Caldă, dar hotărâtă. Inteligentă, dar curioasă. Profundă, dar deloc plictisitoare. Binevoitoare, dar respectoasă. Implicată, dar rațională. Veselă, dar serioasă. Jucăușă, dar ancorată în realitate. Provocatoare, dar gata să întindă o mână. Grijulie, dar nesufocantă. Deschisă, dar de nepătruns. Harnică, dar neobosită. Iubitoare, dar cu măsură. Visătoare, dar nu cu capul în nori (în lună, da). Deșteaptă, dar dornică de a învăța. Curajoasă, dar calculată. O persoană simplă, în aparență, dar o lume complexă și atât de minunată când îi treci pragul. Previzibilă la prima vedere, dar în ale cărei meandre te poți rătăci cu ușurință. În timp ce povesteai, te-am văzut, în răgazul dintre două clipiri, în toată splendoarea unicității tale. Stăteai cu o bună parte din față ascunsă în pernă…Mi-am dat seama atunci, că sunt norocos că am putut să te surprind astfel. Fără să vrei – și fără să te las – ai pictat în mine un tablou peste care o să se aștearnă eternitatea. Și, deși poate cu el o să rămân, o să fie o ofrandă suficientă să știu că e de la...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 3123