Articole din octombrie 1st, 2017


Mi-ajunge, lume, o valiză!

Mi-ajunge, lume, o valiza!


Scris de | 1 oct. 2017

Nu vreau să car în viață, după mine Bagaje multe, grele, pline de ce-i rău, Căci pașii lini, urcând spre zări senine Deschid speranței un tablou cu chip de hău. E plină lumea de comori ce umerii apasă Pe care oamenii le vor c-un dor nefast, Uitând să-și umple-a sufletului casă Cu praful vieții unui trai mai vast. Căci nu e prețios un drum de aur, Pavat cu lucruri, bani și chiar cu bogății; Constați, mult prea târziu, că nu e laur Să vrei să ai, dar să nu lupți să fii. Sunt alte nestemate ce vor timpul Și merită sudoarea pe altar s-o verși… Se poate fericire și mai simplu, Decât gonind, pe brânci, în buzunar să-ndeși. Eu vreau în viață numai o valiză, Să pun în ea nu multe, dar cu rost. Vreau dor aprins, gând bun și…o surpriză, Să nu mă plictisesc când drumul e anost. Mai vreau să-i bag prin buzunare Iubire până nu mai pot căra; Un dram de nebunie s-o-mpresoare, Să pot nu doar s-alerg, ci chiar visa. Nu pot să mă lipsesc de fericire Și strop de zâmbet bine-ales; Pentru la greu pun glas de nemurire, Să mă ridic, chiar de-oi cădea prea des. Și, uite-așa, pun în valiză greutate, Ce nu apare nicăieri pe talere lumești… Căci nebuniile din suflet dezgropate, Cer altfel de talent de vrei să cântărești. De asta, iau cu mine mai departe Din praful neglijat numit valori – Vom fi doi călători ciudați, pe-un drum aparte: Eu și valiza mea, cea plină de comori. P.S: Era să uit – mai iau, în viitor, cu mine, Un suflet fain, mult prea frumos: Te iau, da, draga mea, pe tine Să-mi fi tovarășă de drum și de stat...

Citește mai mult...