Articole din mai 2nd, 2018


  Partea a 2-a se poate citi aici. Ziua 5 – Înapoi în timp Chișinău – Congaz, 135 km – https://www.strava.com/activities/1497279831 Nu se întâmplă des să ieșim târziu din cort, dar astăzi ne permitem luxul de a lenevi până când căldura soarelui de primăvară devine suficientă cât să schimbăm decorul; dăm, astfel, sacii de dormit pe iarba încă uscată și tavanul cenușiu de pânză pe albastrul imaculat al cerului. Mâncăm tihniți, iar apoi continuăm de urcat dealul rămas de cu seară. Curând – chiar din vârf – zărim orașul, dar gropile din asfalt nu ne dau voie să îl analizăm cum trebuie, căci ne acaparează întreaga atenție. Totuși, descoperim o capitală mai mare decât ne așteptam, animată de mulțimea oamenilor, dar care reușește să rămână aerisită, grație bulevardelor largi și mașinilor puține. Nu știm multă istorie, însă orașul ne pare înghețat în perioada comunistă. Peste tot, scrisul în rusește ne bulversează. Blocurile identice, fără formă, stil sau culoare, descriu perfect o eră ștearsă, în care conta doar cantitatea. Autovehiculele sunt vechi, predominant, diversificate de petele moderne ale celor mai înstăriți. Fără să cunoaștem multe, prăpastia dintre sărăci și bogați pare tare adâncă… Nu vizităm aproape nimic, căci gustul amar din suflete ne râcâie cheful. Aceiași oameni, aceeași limbă și aceeași istorie și, totuși, iată-ne pe drumuri separate. Pare că România și Moldova sunt ca acei iubiți care, deși se plac, nu sunt dispuși să facă ce ține de ei ca să fie împreună. Orgoliile și jocurile puterii – cel puțin deocamdată – sunt mai puternice ca sângele și trecutul. Pierdem aproape două ore doar până ajungem în sud, pe drumul ce trebuie să ne ducă înapoi către casă. Ruta e la fel de solicitantă, cu urcări de kilometri sub soarele devenit aprig, urmate de coborâri lungi, ce ne permit viteze de peste 50 km/h. Trecem prin Cimișlia (unde devenim atracția principală într-o benzinărie) și Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuzia (unde un echipaj de poliție ne ia la ochi, dar care n-are habar de română). Orășelele, ca și cele de prin Moldova „noastră”, par că nu au niciun rost pe lume – sunt doar sate mai mari, fără cultură, fără atracții și fără facilități. Odată cu seara, ajungem în Congaz, unde campăm pe marginea unui mic lac de acumulare. Dintr-o benzinărie cumpărăm câte ceva de mâncare (la prețuri de supermarket în România), iar apoi ne răsfățăm cu o cină bine meritată. Întindem cortul la lumina frontalelor, rugându-ne să nu avem parte de vizite neplăcute (fiind pe un fel de izlaz în apropierea drumului principal) și ne aruncăm în negrul liniștit al nopții.   Ziua 6 – Regretul despărțirii și al sfârșitului Congaz-Ivești,...

Citește mai mult...