7 paragrafe faine din „Europa in 80 de Zile”

Scris de | 30 Ian 2015 | Despre: carti care merita | 1 comentariu


DSC_0046

 

E vineri. S-a dus și prima lună a lui 2015.

Timpul curge necruțător spre înainte. Deci, dacă vrem să ținem pasul cu el, trebuie să alergăm din greu.

De ceva vreme mă tot gândesc cum să îmi promovez mai bine ultimul vis împlinit – cartea Europa în 80 de ZileÎmi doresc să ajungă la cât mai mulți oameni. Știu că am investit tot ce am avut mai bun în scrierea ei și sunt convins că fiecare are ce învăța din lucrurile împărtășite acolo. Pentru că, dincolo de realizarea unei nebunii pe bicicletă, sunt lecții de viață care așteaptă să fie conștientizate.

Dacă aș fi scris cartea pentru mine, ar fi fost ceva. Dacă aș fi scris-o pentru 100 de oameni, deja lucrurile ar fi stat mai bine. Dacă aș fi scris-o pentru 1000, situația s-ar fi schimbat dramatic. Doar că…n-am scris-o pentru mine. Nici pentru 100. Și nici pentru 1000. Am scris-o pentru fiecare. Adică pentru oricine. Și când spun asta nu îmi fac iluzii că o să ajungă să o citească o mare de oameni, ci doar vreau să subliniez că lectura ei te poate ajuta să începi să privești viața cu alți ochi. (Și nu, nu e vorba despre bani!)

Așadar, e vineri. Și pentru că începe week-end-ul – bun moment de relaxare – m-am gândit să aduc câteva paragrafe faine – zic eu – din carte. Nu știu dacă te vor face să vrei să citești mai mult, dar sper să îți aducă sentimentul că nu ți-ai irosit timpul citindu-le. Pentru mine asta ar fi suficient.

Așadar…

„Erau vorbele unui băiat care era cu noi. Nu știu ce îi venise și nici nu îmi pot aminti cum a început discuția despre așa ceva. Știu, însă, că ideea lansată de el se suprapunea perfect peste unul din cele mai aprige visuri de-ale mele. Ia uite că mai sunt nebuni ca tine, mi-am zis eu în gând, entuziasmat.
Începusem de ceva vreme să conștientizez că viața e mai mult decât un trai chinuit către sfârșit și că trebuie să încerc să obțin mai mult din fiecare clipă. În plus, nu voiam ca dorințele mele să rămână uitate pe undeva, prin cotloane de suflet, ci voiam cu toată ființa să le smulg din adâncuri și să le aduc la lumina realității. Pentru că îmi era clar că viața e prea scurtă ca să o trăiesc așa cum se trăiește (adică perindându-mă printre speranțe, dar uitând la fiecare pas de ele) și pentru că îmi doream ca viitorul meu să fie altfel. Pur și simplu, obosisem să vreau mult și să realizez puțin, iar această nouă provocare ce se lansa la orizont părea cheia perfectă către o altă perspectivă.”

[…]

Dar e ciudat tare cum ne permitem să ne batem joc de viețile pe care le avem de trăit. Privind în urmă, realizez că nu aș fi îndrăznit niciodată să sper că acest vis ar putea deveni realitate atât de repede. Îmi doream de mult să văd lumea și să călătoresc dar, pur și simplu, nu mă consideram în stare să reușesc. Cu numai câteva luni mai devreme totul părea imposibil, iar acum totul s-a transformat într-o amintire frumoasă. Și e ciudat cum focalizându-te pe obstacole, scapi din vedere șansele de reușită. Din păcate, ne-am învățat să trăim într-o stare de continuă amânare, lăsând pe mâine ceea ce credem că nu suntem în stare să facem azi. Și, uite așa, ne trezim la un moment dat că multe din cele ce cândva ne-am dorit să realizăm nu mai sunt posibile și că viața a trecut pe lângă noi în timp ce așteptam.”

 

„– Voi chiar faceți asta de plăcere? veni întrebarea fetei din capătul celălalt al mesei.
Tocmai ne apropiam de sfârșitul prânzului – prânz pe ca îl luam în fața magazinului de unde făcusem câteva cumpărături – când ni s-a adresat întrebarea. Am ridicat capul cu uimirea încă nedisimulată pe chip, m-am uitat cu o față tâmpă la ea și i-am răspuns inocent:
– Nu, ne-au obligat unii la București!

[…]

Dar pedalând spre Sighet nu am putut să nu mă întreb: oare chiar atât de nebuni părem în ochii celorlalți? Se pare că da, cel puțin în ochii unora.”

 

„[despre Bruxelles] Acolo am înțeles cum merge treaba cu turismul: întotdeauna ți se arată ce e mai bun. Pentru că cine ar vrea să vină într-un oraș și să descopere adevărata față a acestuia? Pe cine ar interesa imaginea completă a unei capitale? Pe nimeni, fiecare dorindu-și doar să se bucure de frumos. Nu suntem cu toții sătui de propriul urât de acasă? ne-am putea justifica. Și poate că justificarea ar fi suficientă. Poate!”

 

„Luna – mare, clară, caldă și rece – ne veghea tăcută din înaltul bolții de stele, provocându-ne avalanșe de gânduri în inimi. Ce e frumosul, dacă nu astfel de momente în care memoria parcă ți se șterge, nerămânându-ți decât clipa de față? Și ce mai poți spune, atunci când – în fața unor astfel de tablouri – cuvintele nu-ți mai sunt de niciun folos?”

 

„În viață trebuie să te ajuți singur. Trebuie să înveți să te aduni și să te ridici din noroi (noroi în care, în majoritatea cazurilor, te-ai băgat singur) și să îți vezi de viață. Și trebuie să înțelegi că doar de tine depinde dacă îți construiești sau nu o viață mai bună. E suficient să crezi că ești în stare să faci acest lucru și să te apuci de treabă, iar rezultatele nu vor întârzia să apară, deși drumul cu siguranță nu va fi ușor.”

 

„Pur și simplu, pentru puțin mai mult de câteva fracțiuni de secundă, cerul a devenit mai luminos sub
umbra acestui astru plecat spre nicăieri. Atunci mi-au trecut prin fața ochilor zilele de călătorie, așa cum au fost ele, cu frumusețe, necunoscut și culoare. Am înțeles, în acea clipire din ochi, că – mai întâi de toate – trebuie să fiu recunoscător. Apoi, că trebuie să mă bucur de tot ceea ce a fost. Și, în al treilea rând, că trebuie să vreau întotdeauna mai mult.”

 

„Mă uit în jur și aș vrea să văd mai mult. Și să înțeleg, căci a vedea nu e suficient. Și să schimb, căci a înțelege nu ajunge. Iar schimbarea să dureze, căci trei zile e prea puțin. Călătoria dă frumusețea, nu destinația. Acțiunea dă culoare lucrurilor, nu scopul. Iar ceea ce contează e unde te afli, nu unde
ai de gând să ajungi. Pas cu pas, așa se trăiește viața. Fără derulări masive înainte și fără săriri peste etape. Fără goană nebună într-o direcție, adică. Și cu bucurie, căci e mai bine în roz. Și cu ochii
deschiși, căci frumosul e peste tot, așteptând să fie găsit, gustat și apreciat. Așa se trăiește frumos viața: în prezent.”

 

Iar acum, dacă ai ajuns până aici, meriți felicitări – știu că e mult prea mult text de citit pe un ecran. Doar că voiam atât de multe să împărtășesc că nu știam ce să pun și ce să las…

 

Ca bonus, m-am gândit ca săptămâna următoare cartea să fie disponibilă iarăși la prețul redus de 18 lei. Așadar, primești povestea unei călătorii interesante și câteva lecții importante pentru traiul cotidian al fiecăruia. Practic, o să te bucuri de 140 de pagini de lectură faină, care n-o să te plictisească deloc.

În plus, am să te rog – dacă ești printre cei care au citit cartea – să îmi dai un feedback despre ce am scris eu acolo. Consider că e importantă creșterea, iar dacă nu știu ce am făcut rău sau bine, de unde să știu în ce parte să o iau? O ultimă rugăminte: sigur ai prieteni cărora le-ar prinde bine o carte bună, de ce nu le povestești despre Europa în 80 de Zile? O să le placă și o să îți fie recunoscători…

Pe deplin încredințat că nu ți-ai pierdut 10-15 minute degeaba, te las să te bucuri (și altfel) de viață. Și nu uita: ai grijă ce și cum visezi, căci s-ar putea ca visele de astăzi să devină realitatea de mâine!

P.S: Dacă ai nevoie de și mai multe informații despre carte: click aici. Dacă vrei să comanzi, scrie-mi un mesaj cu adresa ta și numărul de exemplare dorit. Bonus: dacă vrei să citești „jurnalul de călătorie”, scris live în timpul excursiei: click aici.

 

 

 

 

 

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

1 Comentariu

  1. O aventură frumoasă, un curaj nebun, un suflet deschis. O pledoarie pentru prietenie, pentru spiritul de echipă, pentru respect, pentru frumosul ce ne înconjoară dar suntem prea orbi ca sa-l vedem, pentru drumul pe care îl avem fiecare de parcurs. Am rezonat cu tot textul. Am subliniat pasaje absolut superbe. Pentru mine a fost o încântare lectura. Sunt bucuros că am reușit să-l cunosc pe Bogdan și să-i strâng mâna, întrucât oamenii de acest gen sunt din ce în ce mai rari.

    Post a Reply

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *