Agonia sperantei

Scris de | 23 Ian 2011 | Despre: de meditat | Fără comentarii


“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.”

-Victor Frankl

Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna…

Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?…

Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor…

Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec prin încercări de nedescris, e greu…Chiar, sau poate cu atât mai mult, pentru Dumnezeu…

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *