Am pierdut. Dar am luptat

Scris de | 29 Dec 2016 | Despre: reflectii | Fără comentarii


În singura bătălie cu adevărat importantă, am pierdut. Am luptat intens, dar în zadar. Nici sudoarea, nici sângele, nici durerea provocată nu au putut înclina balanța: capitularea e tot ce îmi rămâne.

Nu am vrut să te iubesc. Am luptat cu tot ce sunt și tot ce am să fie altfel. Am scrâșnit din dinți, încercând să uit că te-am cunoscut. Am urlat în văzduhuri ca să pleci de la mine. Am scrijelit pereții inimii cu mesaje a disperare. M-am baricadat în suflet în încercarea de a nu te lăsa să pătrunzi…

Tu, însă, erai deja acolo.

Și chiar timpul, care ar trebui să te ajute să uiți, pe mine m-a lăsat la greu. Și la greu m-au lăsat toate. Chiar și tu, prin nepăsarea cu care îmi sărezi rănile. Îmi oferi cât să nu plec, dar niciodată suficient să îmi ajungă.

Cu cât te descopăr mai mult, cu atât înfrângerea îmi e mai mare. Vreau să nu te vreau, dar nu pot să nu te am. Eu, care niciodată nu m-am rugat de nimeni, am ajuns să te implor să mă părăsești. Apropierea ta îmi este, în același timp, drog și salvare. Reprezinți leacul care mă vindecă de boala ce-mi ești.

Ce-aș putea să mai fac? Să mă mulțumesc cu cât primesc, sperând că poate, cândva, o să obțin mai mult? Asta ar însemna nu doar eșec, ci moarte sigură, în chinuri…Să continui să lupt să te uit, că poate astfel renasc din cenușă? Asta știu deja că e-n zadar…Sau să mă zbat să te conving că mă iubești? De-aș știi că există o astfel de cale, aș investi și ce nu am să te obțin…

Ți-aș arăta, astfel, ce e iubirea. Cea reală, nu forma ei idealizată pe care o aștepți să te lovească. Căci nu misterul, necunoscutul sau provocarea aduc fericirea. Să ai pe cineva care să îți stea aproape, iată ce contează! Și nu perfecțiunea e importantă, ci dedicarea. Nu cine te face să plângi merită, ci cel care se jertfește să îți șteargă din lacrimi. Iar sentimentele nu trebuie să fie extraordinare ca să fie autentice, ci tocmai din autenticitate și sinceritate izvorăște extraordinarul! Așadar, dragostea care merită nu e despre scânteie, ci despre lemnele care întrețin flacăra.

Dar nu, nu regret că am pierdut. Și nu regret nici că am luptat. Căci doar astfel am ajuns să recunosc ceea ce, în străfunduri, știam de mult: te-aș putea iubi enorm, de m-ai lăsa!

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *