Astazi urasc Bucurestiul

Scris de | 9 aug. 2018 | Despre: reflectii | 2 comentarii


Niciodată scările de la metrou nu mi-au părut mai lungi, pașii mari, calculați, abia făcându-le față. Cu gândurile pierdute de toată zumzăiala obișnuită a orașului, cumpăr cartela oferind prea mult:

– Am plecat două luni și am uitat prețul! justific.

Zâmbetului meu îi răspunde o față amărâtă de propria viață. Nu o judec: închisă într-o dugheană de sticlă tanti nu face altceva decât să dea din mâini, fără rost, zi după zi.

Trenul e ticsit – și asta uitasem. Transpir abundent cum numai prin Azerbaidjan pățeam. Colegii și colegele de suferință, asemenea. E ciudat să vezi bărbați la cămașă sau fete îmbrăcate elegant cum se murdăresc cu această iluzie a contemporaneității: muncă peste măsură pentru un trai (fără?) peste măsură. Cumva, omul e singurul animal care, în încercarea de a-și îmbunătăți viața, și-o distruge. Cu fruntea sus, evident.

Nu mi-a plăcut Bucureștiul de la primul pas, făcut acum multă vreme, dar astăzi îl urăsc cât pentru 12 ani. Nu vreau să aud de parcurile frumoase, de clădirile cu arhitectură aparte sau de străzile bine îngrijite – căldura, traficul, noxele, gunoaiele, zgomotul, oamenii agitați și griul blocurilor mă înspăimântă.

Schimb magistrala sub ochii implorând milă ai unei călugărițe. E neașteptat de tânără și, făcând abstracție de cuvertura deloc la modă, e chiar drăguță. Un impuls mă împinge să o întreb ce e cu viața ei, dar ezit până e târziu să mă întorc. Brusc, similitudinea dintre ea și ceilalți, trecătorii superiori care o judecă cu coada ochiului, îmi spintecă moalele capului: toți irosim fericirea pentru idealuri deșarte.

Bulevardul e același ca în Iunie, când l-am părăsit. Băncile sunt pline de oameni singuri cu căței, dar parcările sunt goale – e perioada aceea a anului când lumea își amintește cum e să trăiești. Eu mă întorc la fel, deși poate puțin mai umblat: asta este tragedia individului, imposibilitatea de a-și corecta defectele.

Suspin adânc, cu ochii alergându-mi în minte – nicicând Bucureștiul nu mi s-a părut mai urât:

– O să îmi lipsești, oraș ponosit, știm amândoi asta!… 

Nu știi cum e să călătorești cu bani puțini? Ți-e teamă de necunoscut, deși vrei să descoperi tot ce e frumos în jur? Ai de luptat cu tine și cu ceilalți ca să îți faci curaj? Comandă acum ultima mea carte unde vei descoperi o excursie de 30 de zile cu trenul prin Europa care sigur te va motiva să îți depășești limitele, pe toate planurile! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

2 Comentarii

  1. Tot aşa păţesc şi eu. Excursiile mă încântă şi revenirile mă deprimă. Probabil că la un moment dat voi renunţa la revenire…

    Post a Reply

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *