Scris de bogdan


Hai, primăvară!

Hai, primavara!


Scris de | 9 mart. 2017

Hai, primăvară, mai iute afară, Să umpli natura cu tot ce-i frumos, S-aduci aer cald în tablou și pe seară, Să-mbraci, ce e-n jur, cu veșmânt glorios! Hai, primăvară, mai iute din zare, Cu toate-ale tale culori de nescris, S-aduci zâmbet cald în loc de oftare, Să iei nepăsarea…s-o faci paradis! Hai, primăvară, mai iute pe munte, Să scoți din zăpadă un verde curat! Cu el, către cer, sufletul să se-avânte, Fericirea, în stropi, s-o scoți din iernat. Și hai, primăvară, mai iute în mine, Să umpli un suflet cu noi bucurii, Să uit niciodată mărirea de bine, A vieții iubire ce-atinge...

Citește mai mult...

Dacă aș putea șterge amintirile urâte care îmi brăzdează sufletul, dar pierzându-le și pe cele frumoase, le-aș ține pe toate. Dacă, evitând tristețea, aș rata fericirea, aș îmbrățișa durerea cu toată inima, fără ezitări și regrete. Viața este, din start, o prostie. Te naști fără să alegi unde, când și în ce context. Crești înconjurat de oameni care, deși cel mai adesea îți vor binele, nu au aproape deloc habar cum să îl implementeze. Continui cu alegerea unei cariere, fix la vârsta când nu știi nici ce vrei să faci mâine, dar peste ani! Apoi urmează bătăile de cap cu ceilalți , dragostea și intratul în rândul societății. Practic, joci cu ceea ce primești, iar menirea ta e să înveți să accepți realitatea și să dai tot ce ai mai bun ca să obții maximul din traiul pe acest pământ. Pe drum, îți creionezi amintirile. Timpul – binecuvântare și blestem în același timp – te ajută să le trăiești, să le păstrezi sau să le dai deoparte, ca balast. Unele sunt de neuitat: îți iau ființa și ți-o așează pe portativul fericirii indiferent de câtă vreme s-a așternut între tine și ele. Altele încă îți mai aduc lacrimi în ochi – lacrimi pline de dor, de regrete sau de speranțe neîmplinite. Sunt ca un amestec dulce-acrișor, amintirile, transformând trecutul în prezent – nimic din ce te-a marcat cândva nu e pierdut, înveți să nu te mai doară, doar. Viitorul, însă, ar trebui să aducă amintiri mai bune. Și, dacă ar fi să poți alege între cele ce au fost și cele ce vor să vină, trebuie să îndrăznești să pariezi pe necunoscut, fără nicio ezitare. Până la urmă, e datoria fiecăruia ca ziua de mâine să fie mai bună ca cea de azi. Din fericire, putem păstra și ce a fost, dar și ce va să vină. Să nu uităm, însă, să uităm să mai doară.    ...

Citește mai mult...

Există un mod ciudat în care ne trăim viața atunci când vine vorba de oamenii din jurul nostru: îi tratăm așa cum ne-ar plăcea să fim tratați. Și, deși această raportare nu e deloc rea când vine vorba de principii generale, atunci când cobori la particular, lucrurile nu mai sunt atât de simple. E frumos și înălțător să le vrei binele celor care te înconjoară, dar cum faci asta, concret? Pentru că, până la urmă, nu de teorii depinde fericirea cotidiană, ci de gesturi și fapte constante, eventual repetitive. În relațiile interumane, ceea ce primează e relația. Gradul de apropiere determină comportamentul, iar cunoașterea reciprocă e temelia pe care se construiește. Oferi celuilalt în aceeași măsură în care el îți oferă ție. Dacă una din părți dăruiește mai mult, echilibrul se rupe, instalându-se nefericirea sau frustrarea. Nu poți să iubești la nesfârșit fără să fii iubit înapoi: trebuie să și primești, nu doar să dai. Totuși, marea problemă este că nu știm să oferim. Privim lumea și pe cei dragi prin ochelarii propriei ființe. Îi iubim, așadar, așa cum ne-ar plăcea nouă să fim iubiți. Refuzăm să mergem în profunzime, să căutăm să descoperim ce nevoi are celălalt, rezumându-ne la o cercetare superficială a aparențelor. De asta e dragostea complicată: pentru că ne cere să renunțăm la propria viziune în detrimentul celei a aproapelui. Avem nevoie, în primul rând, să ni se vorbească astfel încât să înțelegem. Fiecare suflet are propriul alfabet și, așa cum comunicarea e dificilă când părțile nu vorbesc aceeași limbă, la fel se întâmplă și când sufletele nu sunt pe aceeași lungime de undă. În cartea „Cele 5 Limbaje ale Iubirii” Gary Chapman rezumă o întreagă filozofie de viață: conform studiilor, există 5 mari perspective prin care oamenii se simt iubiți: declarațiile, timpul în doi, darurile, serviciile și contactul fizic. Și, deși toate contribuie la o relaționare completă, fiecare are o caracteristică dominantă. Ciudat este că, foarte adesea, nu suntem conștienți de existența ei – cu atât mai mult, nu realizăm că ea există în ceilalți și că trebuie să i ne adresăm în mod direct. De asta nu e suficient să iubești, important fiind mai ales cum iubești! Degeaba oferi cadouri, de exemplu, cuiva căruia nu îi pasă decât de timpul petrecut în doi – o să se simtă neînțeles și neapreciat. Tot la fel, e în zadar să faci declarații ce ar obține invidia celor mai romantici poeți cuiva al cărui limbaj este contactul fizic. Dacă nu te pliezi pe ceea ce înțelege o persoană, poți la fel de bine să nu îi mai transmiți nimic! Dar noi, cel mai adesea, ne consolăm cu gândul că am...

Citește mai mult...
El in locul meu

El in locul meu


Scris de | 28 feb. 2017

Se spune că timpul trece peste toate, așternând uitarea. El refuză, însă, să treacă peste tine. Fără să vrei, ai ajuns să te situezi deasupra lui, făcându-l umilul tău slujitor. Nu e nimic, așa măcar suntem doi, îmi ține și mie cineva companie la ușa sufletului tău. Realizez, fără să îmi placă să recunosc, că sunt multe picăturile care umplu vasul cu durere. Dar, în final, tabloul e același: doare să nu te am. Așa că prea puțin contează frânturile, când rezultatul nu se schimbă cu nimic: vrei pe altcineva, iar eu nu mă pot decât supune. Totuși, urăsc să te știu în alte brațe. Simt cum se sfâșie inima până în străfunduri, gândindu-mă că el te privește iubitor, în timp ce tu te pierzi în ochii lui. Să știu că te visezi lângă el, pentru eternitate poate, în timp ce eu te visez pe tine, e aproape mai mult decât pot îndura! La ce bun să lași oamenii să te cuprindă, dacă nu îi poți avea? Îmi imaginez cum împărțiți aceeași bancă sau cum alergați ca niște copii pe străzile îmbrăcate în haină timidă de primăvară. Cum el, cu încredere dar și cu emoție, te ia de mână și te trage spre el. Cum îți dă drumul, jucându-se cu tine, ca apoi să te aducă iarăși aproape. Știe că ești a lui, iar asta îl face de neoprit. Oh, câtă putere poate da fata potrivită băiatului ales! Parcă îl văd: te oprește și te roagă să stați o vreme pe iarba verde-crud, abia încolțită. Te scalzi în soare, iar capul ți-l așezi pe ai lui genunchi. Zâmbind, începe să se joace în părul tău, admirându-ți chipul desăvârșit. Ochii îți sunt închiși, dar, dacă ai clipi, i-ai citi pe față fericirea – e mândru să aibă lângă el așa fată, iar faptul că, dintre toți, l-ai ales pe el, îl umple deplin. Pe buzele roșii, își plimbă un deget. Tresari. Iar gândul că te sărută e mai crunt ca altele – ca un cuțit se învârte în mine… Și e teribil să știu că sunteți mereu așa aproape. Că vă vorbiți non-stop, că petreceți timp mereu unul cu altul și că vă priviți, fără perdele, în suflete. Nu e nimic mai înălțător decât ca cineva să te lase să îl vezi în noroi, fără să îi fie frică că vei pleca! Și să știu că altcineva are privilegiul acesta mă lasă, fără să vreau, fără cuvinte. Îmi șterge totul din minte, lăsându-mi doar noapte în cale. Totuși, te zăresc prin beznă, cum îi scrii mesaje și cum zâmbești când le citești pe ale lui. Cum dimineața, te trezești doar...

Citește mai mult...

  De mers pe bicicletă, cred că merg de când mă știu. Am avut ocazia, încă de copil, să bârâi vehiculul pe două roți în toate părțile. Am început cu timiditate, în satul de acasă, iar treptat am evoluat de la banalul mers la magazin la vizitatul Europei din șa. Așadar, pot să numesc, cu maxim de încredere, câteva din avantajele mersului pe bicicletă într-un oraș cum e Bucureștiul. Evident, cei care folosesc deja acest mijloc de transport știu despre ce este vorba, dar toți ceilalți habar nu au ce pierd. Nu rămâi blocat în trafic. Acesta este, cu siguranță, cel mai mare avantaj al bicicletei într-un oraș: faptul că îți permite să te strecori cu multă ușurință printre coloanele de mașini. Și, într-un oraș ca Bucureștiul, care ocupă locul 4 în lume la congestionare, e simplu de făcut calculul și de tras linie. Din experiență vorbind, nimic nu bate bicicleta când vine vorba de deplasarea în oraș, nici chiar metroul! Totuși, oamenii sunt atât de obsedați de ideea de mașină personală și confort încât preferă să petreacă 2 ore pe drum la volanul unei mașini, decât să înjumătățească timpul cu ajutorul unei biciclete. Scapi de înghesuiala din mijloacele de transport în comun. Oricine are un job cu program stabil știe cum arată un autobuz, un tramvai sau metroul la orele de vârf – nu e nici ușor, nici plăcut să împarți același spațiu (limitat) și același aer (sufocant) cu o mulțime infinită de alți oameni ca tine. Și, dacă pe deasupra mai e și vară, clar aglomerația nu se cere altfel decât evitată. Te bucuri de independență. Nu mai trebuie să aștepți un timp nedeterminat să îți sosească autobuzul. Nu mai trebuie să te învârți 10 minute să găsești loc de parcare. Poți să alegi ce rută îți e mai la îndemână sau care ți se pare mai rapidă. Și tot așa, ai prins ideea, sunt convins. Nu mai întârzii niciodată. Exceptând situațiile neprevăzute – o pană de cauciuc, de exemplu – vei știi de fiecare dată cât timp îți ia să ajungi în orice punct al orașului. Practic, eu fac maxim 40 de minute către oriunde în București. Cu timpul, înveți exact cât durează un drum până la Unirii, în parc sau la supermarket. În plus, e super simplu să calculezi: știi că mergi cu o medie de 25 km/h, deci te uiți pe Maps la distanțe și ai rezolvat dilema. Faci mișcare în fiecare zi. E clar că în societatea în care trăim ducem, cu toții, vieți extrem de sedentare. Și, cu toată această înmulțire a mâncării nesănătoase și a bolilor, chiar e nevoie de activitate sportivă în mod constant. Totuși, pentru...

Citește mai mult...
Pagina 10 din 109«...89101112...20...»