Scris de bogdan


Se povesteste ca intr-un satuc de munte traia cu ceva vreme in urma o familie de oameni simpli, dar credinciosi. Religia ocupa o pozitie importanta in viata lor. Erau nelipsiti de la biserica; chiar si cei trei copii veneau cu placere. Unul dintre copii se deosebea de ceilalti atat prin inteligenta lui, cat si prin faptul ca ii placea sa faca lucrurile singur. Vremea a trecut, iar baiatul a devenit un om la casa lui. Nu era bogat, dar muncea si spera ca intr-o zi va putea oferi familiei si lucruri mai bune decat cele de acum. Nu uitase de Dumnezeu, dar nici nu ii acorda un loc prea important in viata sa. De mers la biserica mergea, dar relatia lui pe verticala lasa mult de dorit; nu Il vedea pe Dumnezeu decat ca pe cineva care se ingrijea de altii, nu de el. Daca reusea ceva, credea ca prin propriile lui puteri a reusit. Gandind astfel si-a continuat omul nostru viata de zi cu zi. Muncea, si munca i-a adus si succes. Norocul a inceput sa-i surada; astfel a mostenit ceva pamant de la o matusa draga, cativa banuti de la tatal sau, batran de acum. Acestea si alte cateva circumstante norocoase l-au facut pe acest barbat un om bogat. Ceea ce e interesant e ca de biserica a uitat, iar de Dumnezeu nici nu mai putea fi vorba; era un om respectabil acum, nu avea timp de astfel de „prostii”. Stau si ma intreb uneori, oare viata mea nu se aseamana cu aceasta ilustratie? Primesc o binecuvantare de la Tatal meu iubitor, iar eu ma laud singur. Oare cati dintre noi uitam sa Ii acordam lui Dumnezeu locul pe care Il merita in viata noastra? Binecuvantarile le primim, dar cu Cel care le ofera ce facem? Il lasam la usa? Si ne mai si acordam meritul noua…De biserica uitam…nu mai e importanta; sau daca mergem, mergem asa, formal, „de ochii lumii”, sau pentru ca asa suntem obisnuiti. Ce zice Dumnezeu cand priveste la atitudinea noastra sfidatoare? Nici urma de recunostinta nu se gaseste in ea…Oare cat timp ne va mai ingadui Dumnezeu viata aceasta? Isi va mai revarsa mult timp darurile lui peste noi?Cred ca ar trebui sa ne punem cu totii aceasta intrebare, dar sa ne si raspundem.Si nu numai atat, ci sa ne si schimbam aceasta atitudine nerecunoscatoare. Chiar daca El continua sa ofere, nu inseamana ca nu asteapta si ceva in schimb; macar un strop de „multumesc” ofera-I chiar acum.Si pe langa asta, nu uita ca langa tine mai este cineva, care poate nu se bucura de aceeasi haina de care te bucuri tu,...

Citește mai mult...

Despre sfintirea duminicii


Scris de | 7 Sep 2009

„De la Biserica Catolica ati primit voi duminica voastra, si aceeasi duminica, pastrata ca zi a Domnului, a fost inmanata mai departe ca traditie de aceasta biserica; si intreaga lume protestanta a acceptat-o ca traditie, pentru ca voi nu aveti nicio iota din Scriptura pentru a o sustine. De aceea, ceea ce voi ati primit ca regula a credintei voastre, necorespunzatoare asa cum desigur este, o data cu duminica voastra inseamna ca ati acceptat autoritatea Bisericii Romano-Catolice.” -D.B Ray,The Papal Controversy „Nicaieri in Biblie nu gasim ca Hristos sau apostolii au poruncit ca Sabatul ds fie schimbat din Sambata in duminica. Noi avem porunca lui Dumnezeu data lui Moise, de a pazi ca sfanta, ziua Sabatului, care este a saptea zi a saptamanii, Sambata. Astazi, cei mai multi crestini tin duminica pentru ca Biserica Romano-Catolica ne-a descoperit aceasta, pe langa Biblie.” –Catholic Virginian „A exista si exista o porunca de a pazi ca sfanta ziua Sabatului, dar acea zi a Sabatului nu a fost duminica. Se va spune totusi, cu o anume etalare de triuf, ca Sabatul a fost transferat din a saptea zi a saptamanii…Unde poate fi gasita consemnarea unei astfel de lucrari? Nu in Noul Testament-absolut sigur. Nu exista nicio dovada scripturistica a schimbarii institutiei Sabatului din ziua a saptea in ziua intaia a saptamanii.” -Dr. Eduard T. Hiscox, The Baptist...

Citește mai mult...

Ploaia…ploua…


Scris de | 6 Sep 2009

Ploua…Si cu fiecare ploaie care cade pe pamantul acesta „satul de zile” parca se pogoara si putin din linistea cerului.Pe pamant.Dar in suflet???Unde este linistea???Ploaia nu poate patrunde in suflet.Sufletul are norii, ploile, furtunile lui.Dar are si un soare.Sau poate mai multi.Cine stie.Ploaia…Cand ploua…cade apa.Iar apa spala.Ploaia spala tot ceea ce se lasa spalat.Cade pe flori.Pe copaci; verzi sau uscati.Pe locul gol.Pe nisip.Pe oameni.Pe tine.Pe mine.De ce?Nu stiu.Poate pentru ca asa a randuit Cineva sa fie.Sau poate pentru ca asa vreau eu.Sau tu.Zi-mi tu.Astept.Dar,nu uita.Ploua.Si ploaia cade.Si spala.Si uda.Si face sa creasca.Lasa-te plouat.De ploaia de afara…sau/si de ploaia Iubirii de Sus. A fost o invalamaseala de cuvinte intr-o lume...

Citește mai mult...

…”Ce faci?”…


Scris de | 3 Sep 2009

Intr-un oras era in desfasurare o mare constructie la care lucrau mai multi muncitori. Un om, care trecea prin apropierea santierului se opreste sa vorbeasca cu lucratorii. Se duce la unul dintre ei; acesta era transpirat, obosit si avea o fata trista. “Ce faci?” il intreba trecatorul. “Zidesc.” raspunse muncitorul. Trecatorul se duse la alt muncitor, care era in aceeasi stare ca si primul: obosit, transpirat si trist. Ii adresa aceeasi intrebare: “Ce faci?” Raspunsul nu intarzie sa vina: “Castig 20$ pe ora”. Omul nostru, inainte de a-si continua drumul, mai puse o data aceeasi intrebare unui alt muncitor. Si acesta era transpirat, obosit, dar fata nu ii mai era trista; era chiar vesel. Raspunsul: “Construiesc o catedrala!” Morala: felul in care privesti ceea ce faci este ceea ce conteaza; felul in care te raportezi la activitatile tale zilnice influenteaza si starea ta, dar si calitatea lucrului. Tu…”Ce...

Citește mai mult...

A inceput sa incolteasca in sufletul meu o dilema, nici mica, nici mare. Poate unii nu o au si nici nu cred ca o sa se confrunte cu ea, poate unora nu le mai da pace. Nu am de unde sa stiu. Ceea ce stiu insa este ca aceasta dilema, aceasta intrebare care se ridica in mintea mea este indreptatita. Ce se intampla oare cu noi, cu lumea noastra? Din zi si pana in noapte alergam, alergam si iar alergam…dar la destinatie nu ajungem niciodata. Oare sa nu avem o destinatie? Eu nu cred. Toti stim pentru ce sau cine muncim, invatam sau ne straduim. Si atunci…? Care e problema? Sa fiu sincer eu nu cred ca stiu. Tocmai de aici si dilema. Avem case, dar nu locuim in ele. Avem masini, dar nu le folosim. Avem familii, dar uitam sa ne bucuram de ele. Avem bani, dar nu avem timp sa ii cheltuim. Interesant, nu? Ma intreb: atunci de ce mai traim? Ca sa putem sa umplem pamantul cu praful care ramane in urma alergarii noastre? Se poate numi asta viata, cand nu ai timp nici macar sa te bucuri de ceea ce realizezi, ce sa mai vorbim de relaxare, de o plimbare, sau de un moment de singuratate? Cati dintre noi nu ar vrea oare sa traiasca acum 200, 300 sau poate 500 de ani? Nu aveai masini, dar calatoreai mai mult. Nu aveai telefon, si totusi, stiai ce iti fac rudele de la mii de kilometri. De calculator sau internet nici nu mai poate fi vorba, dar parca scrisorile ajungeau mai repede…Atunci parca era ziua mai lunga…Sau asa vroiau oamenii sa fie? De ce oare alegem sa scurtam timpul, fericirea, viata? Nu cred ca ne place asa de mult sa alergam, pentru ca m-ai si obosim…De ce nu ne odihnim, chiar nu stiu… Chiar daca dilema ramane vreau sa lansez o provocare, atat pentru mine, cat si pentru voi: haideti sa lasam timpul sa fie timp, fericirea sa fie fericire, iar viata sa fie viata…Haideti sa nu ne multumim doar cu praful alergarii…Haideti sa ne bucuram de alergare, sa ne uitam si in stanga, si in dreapta si sa observam frumusetea care ne inconjoara…Dar stiti, nu poti sa observi ceva din alergare, asa ca haideti sa incetinim ritmul…Ne impiedica cineva? Poate, daca ii dam voie: noi...

Citește mai mult...
Pagina 104 din 106«...10...102103104105106