Scris de bogdan


Reflectie…


Scris de | 15 dec. 2009

“Dumnezeu?Tu chiar n-ai ce face de ma iei cu intrebari de felul acesta?Ce treaba sa aiba Dumnezeu cu mine?” Probabil cam asta ar  fi reactia contemporanilor nostri la intrebarea “Crezi ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu viata ta?”. Traim intr-o vreme in care Dumnezeu nu prea isi mai gaseste locul in viata naostra. Sau, cel putin, nu ne mai gandim la Dumnezeu ca la Tatal nostru. Cand suntem fericiti, noi suntem “vinovati”, iar cand se abat suparari si probleme in viata noastra El e vinovat. E vinovat Dumnezeu de propriile noastre alegeri!?! De ce e asa greu ca sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra? De ce e asa de greu sa facem distinctia intre ceea ce a vrut Dumnezeu pentru noi si ceea ce am vrut noi pentru noi? Nu de putine ori gandim “Asa a fost voia Domnului…” cand, de fapt, Dumnezeu nu a avut nicio intentie sa trecem prin ceea ce trecem; totul vine datorita alegerilor naostre…Sau nu de putine ori Il acuzam pe Dumnezeu…ne rugam “Faca-se voia Ta!” si cand Dumnezeu Isi exercita vointa ne ridicam noi, “un abur”, si Il judecam…De ce? Prea greu de raspuns…Cata falsitate…Ce  privilegiu avem ca Dumnezeu a incheiat cu noi un legamant si nu un contract; El ramane Tatal nostru chiar si atunci cand noi alegem sa fim fiii risipitori. Cat de iubitor e El si cat de nerecunoscatori suntem noi! Imi amintesc de marii oameni ai Scripturii; de Iosif, care a fost recunoscator chiar si in inchisoare, de Daniel, care a ales sa stea langa Dumnezeu chiar si in groapa leilor, de David, care a stiut sa isi recunoasca greselile si de multi, multi altii. Ei stiau ca Dumnezeu este Dumnezeu! Ei stiu sa accepte voia Lui in viata lor, chiar si atunci cand ei nu vedeau nimic bun in acele evenimente. Cat de mare e Dumnezeu atunci cand Il lasam sa fie astfel! Dumnezeu ne iubeste si ne vrea binele; cand intelegem acest aspect viziunea ni se schimba si, implicit, viata ni se schimba! Haideti sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea astfel de ochelari…Dar stati!El ni i-a dat mai din-nainte: ne-a dat Cuvantul Sau…Ce bine ar fi daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant! “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” -Romani 8,28...

Citește mai mult...

Eu,crestin…


Scris de | 14 dec. 2009

„Eu, crestin, crescut in credinta intr-un Dumnezeu, dupa ce mi-am inzestrat viata cu bunurile sufletesti pe care mi le-a dat crestinismul, dupa ce mi-au fost harazite aceste bunuri si traiesc prin ele – le nimicesc fara sa le inteleg, ca si copiii – adica vreau sa nimicesc tocmai ceea ce-mi da viata. Dar oridecateori vine o clipa insemnata in viata, ca niste copii cand li-e frig si li-e foame, eu ma duc la El si (tot ca niste copii pe care mama ii mustra pentru strengariile lor) simt ca incercarile mele copilaresti de neindreptatita revolta imi sunt iertate.” -Lev...

Citește mai mult...

Cand esti ingropat…


Scris de | 26 nov. 2009

Mi-am amintit ca nu am mai postat de mult o povestire asa ca m-am hotarat sa fac asta chiar acum. Stiu ca este destul de cunoscuta aceasta istorisire, insa mai stiu si ca este foarte interesanta. Cineva spunea astfel: „Oamenii nu au nevoie de invataturi noi, ci de a li se aminti cele vechi.”; dupa asta m-am ghidat si eu cand am ales aceasta povestire.Si acum, lasand vorba deoparte, ascultati povestirea: Într-o bunã zi, mãgarul unui tãran cãzu într-o fântânã. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce tãranul cãuta sã vadã ce e de fãcut. Pânã la urmã, tãranul hotãrî cã mãgarul si-asa era bãtrân, iar cã fântâna, oricum secatã, tot trebuia sã fie acoperitã odatã si-odatã. Si cã nu mai meritã osteneala de a-l scoate pe mãgar din adâncul fântânei. Asa cã tãranul îsi chemã vecinii, cã sã-i dea o mânã de ajutor. Fiecare dintre ei apucã câte o lopatã si începurã sã arunce de zor pãmânt înãuntrul fântânei. Mãgarul pricepu de îndatã ce i se pregãtea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupã câteva lopeti bune de pãmânt, mãgarul se potoli si tãcu. Tãranul privi în adâncul fântânei si rãmase uluit de ce vãzu. Cu fiecare lopatã de pãmânt, mãgarul cel bãtrân fãcea ceva neasteptat: se scutura de pãmânt si pãsea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martorã cu surprindere cum mãgarul, ajuns pânã la gura fântânei, sari peste ghizduri si iesi fremãtând… Morala: Exista multe persoane in lumea asta care sunt foarte dispuse sa te ingroape, de viu…reusita lor depinde insa de atitudinea ta. Vei pasi si tu pe pamantul aruncat de ei sau te vei lasa acoperit? Ramane de...

Citește mai mult...

M-am oprit pentru o clipa sa ma intreb ce sa fac. Nu stiu cum sa reactionez in continuare, daca sa merg mai departe sau daca sa raman aici, daca sa incerc sa schimb ceva sau daca sa las totul asa cum e, daca sa ma gandesc si la ceva nou, sau daca sa las banalul sa faca casa buna in continuare cu viata mea. Nu am putut niciodata sa inteleg cum se poate ca un plan atat de perfect intocmit in minte sa devina atat de gol in momentul in care e pus in practica.Nu am putut niciodata a intelege de ce e atat de usor sa te entuziasmezi si sa te bucuri anticipat pentru ceva ce sti ca o sa fie un lucru cu adevarat benefic si totusi, de ce e si mai usor sa te descurajezi. Stiu ca nu putini sunt cei care prefera sa ramana la adapostul umbrei; le e teama ca odata iesiti in bataia razelor soarelui se va ivi si acel nor care le va lua toata seninatatea. Si mai stiu ca exista si persoane care prefera ca la primul obstacol sa se opreasca doborati; prefera sa stea decat sa incerce sa sara. Si ceea ce mai stiu e ca astfel de obstacole intalnesti la fiecare pas, la fiecare gand, in fiecare clipa. Aici exista de fapt o lupta: o lupta intre entuziasm si dezamagire. Se spune ca nu e de ajuns sa castigi o lupta pentru a castiga razboiul.Si totusi, chiar daca dezamagirea castiga o lupta minora, neinsemnata, la ultima intalnire, sau la ultimul proiect, sau poate la ultima ta incercare de a face ceva, suntem de fiecare data gata sa-I oferim, fara nici macar un minimum de efort, victoria. Suntem tentati sa uitam de entuziasmul care a condus totul pana atunci; suntem tentati sa lasam la o parte bataliile castigate de acesta. Ne atintim privirea asupra insuccesului, a lipsei de cooperare, sau poate a lipsei timpului.Incet, incet ne schimbam tabara; trecem de sub steagul “entuziasmului” sub steagul “dezamagirii”. Asa este, ea are o armata mai mare. Dar entuziasmul are o armata mai selecta. Toti se entuziasmeaza, dar nu toti raman asa. A, mi-am amintit ca a trecut ‘clipa’.M-am intrebat; si mi-am si raspuns. Prefer sa fiu un ostas select, decat un ostas necunoscut. Asa ca ma ridic, ma uit in zare, departe, dincolo de orizontul intunecat de nori care mai de care mai negri, si zaresc soarele; soarele entuziasmului, ascuns de acesti nori ai dezamagirii. Fac un pas, mai fac unul si apoi altul. Parca soarele e mai aproape, parca e mai luminos, parca e mai frumos! Nu mai vad nori, nici...

Citește mai mult...

Recunostinta de calitate


Scris de | 16 nov. 2009

“Afara picura stopii unei ploi de toamna tarzie…in suflet ploua cu picuri de melancolie…Afara mai cade cate o frunza ingalbenita de vreme si timp…in suflet coboara usor o amintire ascunsa sub cartile uitarii…Afara e noapte si frig…in suflet s-asterne noaptea tristetii si frigul durerii…Afara e rece…in suflet e gheata…” Probabil asa ar arata o paralela intre vremea de afara in aceasta perioada a anului si sufletul unui om fara motive de recunostinta. Zilele astea au existat anumite evenimente care m-au facut sa ma gandesc mai mult la ceea ce inseamna recunostinta adevarata. Nu stiu ce simte fiecare, dar mie mi s-a intamplat, nu numai o data, sa “uit” sa imi manifest recunostinta. Nu cred ca au vreo importanta motivele, ci ceea ce conteaza este ca am dat dovada de lipsa de recunostina. Probabil nu sunt singurul care mai are de lucrat la capitolul acesta din viata. Stiu ca am o problema si stiu ca avem cu totii o problema. Nu stim ce inseamna recunostinta si nici sa fim recunoscatori. Uneori avem impresia ca un simplu ‘Multumesc!’ arata cat de multumitori suntem, dar uitam ca nu am simtit nici macar o urma de tresarire, o vibratie in sufletul nostru…Ne aratam pe buze o recunostinta pe care in suflet nu o avem…O idee spunea astfel: ‘De cele mai multe ori recunostinta nu inseamna acelasi lucru cu multumirea; recunostinta vine din suflet, iar multumirea de pe buze.’ Traim cu impresia ca daca inganam ceva ce seamana cu o multumire ne-am achitat de inca o datorie. Dar recunostina nu e o datorie, o obligatie, ci o virtute, ‘cea mai importanta dintre virtuti’, spunea un mare invatat. Dar noi o consideram o datorie si asta face ca sa ii scada din valoare; nu mai are asa relevanta un ‘multumesc’, o floare, sau un gest…pentru ca ne-am obisnuit sa le facem formal, doar de fatada…Ar trebui probabil sa amintesc si cate ceva despre cum sa descoperim motive de recunostinta, dar acesta o sa fie subiectul unui articol viitor. Ceea ce vreau sa subliniez acum nu este ‘cantitatea de recunostinta’  ci ‘calitatea recunostintei.’ Vreau sa spun ca trebuie sa simtim intai noi recunostinta si apoi sa ii facem si pe ceilalti sa o simta…numai asa vom gasi noi si noi modalitati prin care sa ne eliberam de ‘povara’ recunostintei…Doar atunci vom invata ce inseamna, de fapt, banalul ‘MULTUMESC’…Eu sunt mai curios din fire si chiar vreau sa aflu…Tu nu...

Citește mai mult...
Pagina 104 din 109«...10...102103104105106...»