Scris de bogdan


Dragă EU din viitor, Îți scriu ție, căci nu am altcuiva cui. Sunt înconjurat de oameni, dar niciunul nu pare suficient de implicat ca să mă înțeleagă. Nici cu tine nu știu dacă sunt pe aceeași frecvență, dar sigur cu tine împart mai multe lucruri decât cu străinii din jur. Nu mai știu cum am ajuns să locuiesc într-un context ce nu e al meu. Cândva, îmi plăcea viața mea și părea că are de toate. Nu aveam prea multe…Acum, când aș putea să spun că nu îmi lipsește nimic, constat că îmi lipsește totul. Mă uit în oglindă și, pur și simplu, nu îmi recunosc ființa. Unde m-am dus? Pe ce valuri m-am pierdut? Ascultă-mă bine, EU-le din viitor: să nu lași, niciodată, pe cineva la tine în suflet, m-ai înțeles? Decât dacă ești dispus să suferi, să plângi, să dai cu pumnii în pereți și să urli către nori…Pentru că fiecare persoană care îți va trece pragul, va pleca cu ceva din tine. Unele, rare și de neprețuit, vor și aduce – pe acestea să nu le uiți cu niciun chip. Să înveți, însă, să ți le amintești fără să te doară… Totuși, cel mai dificil o să ți se pară să lași rănile să se vindece. Te vei surprinde în situații pe care nu ți le-ai dorit, dar din care nu poți să mai ieși. Exact ca o persoană prinsă în nisipuri mișcătoare, vei simți că te scufunzi către o moarte lentă, de care nici cele mai disperate eforturi nu te pot scuti. Și o să te trezești, ulterior, fără suflet: vei fi gol, ca o carcasă lipsită de orice valoare. Învață deci, să păstrezi aparențele. Zâmbește, chiar dacă înăuntru e furtună. Fă haz de necaz, chiar dacă tu nu uiți nicio clipă. Oricum, doar pe puțini o să îi intereseze, iar cei cărora le pasă cu adevărat, vor fi departe. Fie au plecat ei, fie ai plecat tu căci apropierea lor îți făcea rău, nici nu mai contează! Cert e că alegerile dor tare, iar alegerile nefăcute sfâșie în carne vie. Regretul a ce ar fi putut fi e crunt, măcinând și cele mai tari ființe! Una peste alta, să știi că viața e pentru nefericire. Momentele dulci sunt atât de rare și frugale că poți nici să nu le iei în seamă. Fiecare din ele merită, e adevărat, căci te ajută să mergi înainte, dar în rest nu contribuie decât la a face noaptea și mai neagră – cum să ți se pară altfel întunericul, când ai gustat lumina? Așadar, când vine vorba de intensitatea sufletului, mulțumește-te cu mediocritatea. Nu îți oferi sentimentele, aspirațiile și...

Citește mai mult...
Matematica iubirii

Matematica iubirii


Scris de | 14 feb. 2017

Când vine vorba de iubire, unu plus unu nu fac doi. Fac, fără să ne dăm seama, totul. Iar ingredientele din ecuație nu trebuie să fie multe, ci trebuie să fie sincere. Se iau inimile și se pun una aproape de alta. Nicio distanță, oricât de mare, nu va reuși să le îndepărteze. Când e rost de iubit, nici timpul nu are ce să vindece. Ci se pleacă, smerit, în fața deciziilor, învăluind faptele în atmosferă de poveste. Sufletele nu știu să facă nici calcule și nici să tragă linii la sfârșit de pagini: ele gândesc în romane pline de cuvinte încărcate de emoție. Poți să încerci să rezolvi ecuațiile, dar rezultatul va fi întotdeauna cu rest: iubirea depășește raționalul și trece dincolo de liste cu calități și defecte. Iubești pentru că alegi și alegi pentru că iubești. Atât, fără motive cu „pentru că” și „dacă”! Te pierzi în celălalt, căutându-te pe tine și te găsești în tine, căutându-l pe celălalt. Simbioza e perfectă, deși individualitatea nu își pierde din tărie. În iubire, vrei întotdeauna totul. Te mulțumești, însă, cu oricât de puțin. Accepți ce ți se oferă, cu recunoștință, chiar dacă sufletul îți tânjește după un noian de mai mult. Ești acolo nu să cerșești dragoste, ci ca să o dăruiești. Îmbrățișezi, până la urmă, chiar și durerea, respingerea și necunoscutul, de dragul frânturilor calde de zâmbet ce răzbat pe ici și colo… Și, când vine vorba de dragoste, a da la o parte împreună înseamnă mai mult decât a aduna singur. Să îți permiți să rămâi tu, fără măști și fără straturi de protecție, iată fericirea! Să știi că-l poți privi pe celălalt, cu teamă de respingere dar cerându-i să te vrea, numai pentru că să îi descoperi în ochi cât te mult te dorește! Atunci, doar un oftat de ușurare mai poate descurca dorurile… În iubire, matematica nu funcționează. Din contră, alergi din necunoscută în necunoscută pe un drum ce speri să te ducă acolo unde trebuie. Dragostea, până la urmă, nu e certitudine, ci e salt în gol cu speranță de bine. Dragostea este, însă, singurul joc (de noroc) ce merită.    ...

Citește mai mult...
Sub clar de lună

Sub clar de luna


Scris de | 13 feb. 2017

Sub clar de lună îmi arunc visarea, S-alerge uite către zări nefaste… În brațe strâng, cu dor, uitarea, Ce mi te-aruncă-n zări albastre. E frig, și liniște, și pace-afară: Durerea se aude-n pași pe gheață. La tine-mi zboară gândul, iară Pentru o clipă lungă cât o-ntreagă viață. Și scârțâie zăpada sub picioare, Deasupra luna-mprăștie miracol Și cântă surd, șoptește alinare, Gând de profet, ce-aduce a oracol. … Frumos e când veghează cerul, Peste pământ și peste lacrimi – Guști chiar nimicul, guști eterul, Treci bucurii, dar treci și...

Citește mai mult...
La uși de suflet

La usi de suflet


Scris de | 6 feb. 2017

Mă uit la foaia albă ce e-n contrast cu mine… E beznă-n suflet tare și nu găsesc cărarea, Ce știu că e grea și lungă, dar duce doar la tine – Nu e ușoară lupta, nu-i simplă așteptarea. Ascult cum vântu-n șoapte respiră printre gânduri, Te duce tot departe, mă-mprăștie prin zare. Pun inima pe palme și sufletul în rânduri, Mă pierd cu ochii-n soare, înghit văpăi amare. Aștept la uși de suflet, să îmi auzi bătaia, Speranța e-ntr-o vreme când iar ne vom vedea… Și pașii ni se-neacă, pe chipuri curge ploaia, Alergi prin bălți de șoapte, nu-ți place ruga mea. Cu dorul în privire, inspir culori de gheață Oftând în urma ta…, căci totul e tăcere! Mă-mprăștii în uitare, mă scoți din a ta viață, Rămân în jur cu noaptea, rămân sub a ta...

Citește mai mult...
Suflet în formă de tine

Suflet in forma de tine


Scris de | 30 ian. 2017

Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne. Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun. Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie. Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui. Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri. Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea? Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău… Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine....

Citește mai mult...
Pagina 12 din 110«...1011121314...20...»