Scris de bogdan


Pe drumul către infinit

Pe drumul catre infinit


Scris de | 6 nov. 2016

Mi-ar fi plăcut să-mi spui de tine Așa…și fără să te-ntreb. Te-aș fi-ascultat deplin și bine, Fără-altceva ca eu s-aleg. Mi-ar fi plăcut să văd prin tine, Dar tu n-ai vrut, am vrut doar eu… Aș fi privit doar în neștire, Te-aș fi păstrat în capul meu. Mi-ar fi plăcut să vii aproape Făr’ să te chem, decât în gând. Te-aș fi ținut în mii de șoapte O veșnicie, chiar plângând. Mi-ar fi plăcut s-alegi cărarea Ce duce, lină, către noi. Aș fi primit și așteptarea Ce vine-n soare, sau cu ploi. Dar tu n-ai spus nici vorbă brută Și n-am văzut decât nimic. Ba ai fugit, de tot pierdută, Pe drumul către...

Citește mai mult...
Secretul fericirii

Secretul fericirii


Scris de | 4 nov. 2016

Nu obosim niciodată să ne comparăm cu ceilalți. Cu cei mai „sus” ca noi, evident. Ne găsim, fără să ne dăm seama, în rolul câinelui din fabulă: dorim egalitate, „dar nu pentru căței”. Dar nu despre egalitate e vorba, ci despre mulțumire. Trăim într-un secol când, la fiecare pas, ni se cere mai mult. Trebuie să facem mai mulți bani. Trebuie să călătorim mai mult. Trebuie să muncim mai mult. Trebuie să promovăm. Trebuie să avem succes. Trebuie…de parcă trebuie să ajungem, cu toții, undeva anume! Viața e o călătorie. Am auzit-o de atâtea ori că nici nu o mai credem. Doar că e o călătorie a cărei destinație nu există. Degeaba vrei să ajungi undeva, dacă dai cu piciorul clipelor prezente. De asta traiul adecvat este despre prezent, nu despre „cândva”. Deși avem de toate, nimic nu ne ajunge. Regulat, schimbăm hainele, telefoanele, mașinile. De ce? Din cauza acelui „trebuie mai mult”. De asta nu avem timp, bani, fericire: pentru că nu știm cum să cheltuim. Când trăiești uitându-te la ceea îți dorești să ai, în loc de la ceea ce ai, ești pierdut. Nu cantitatea contează, ci important e să înveți cât de mult poate însemna puținul. Cândva, resursele erau pentru nevoi. Acum, sunt pentru mofturi. Întotdeauna e loc de mai mult. Dar nu realizăm că milioane ar da orice să fie în locul nostru…Noi, rămânem prostiți de o țoală de la Zara, de o mașină de la Tesla sau de o bicicletă de la Specialized! Alții nu au cât noi, dar sunt fericiți. Ei au înțeles că nu premiul – oricare ar fi acela – contează, ci tu, ca persoană. Căci traiul nu ar trebui să fie despre „a avea”, ci despre „a deveni”. Iar momentele nu se repetă, deci ce e ratat, ratat rămâne. Nu, nu trebuie să ai nici mașină, nici casă la țară, nici smartphone apărut în ultima luna. Nu ai nevoie nici de haine de firmă, nici de mâncăruri sofisticate pe masă. Și, culmea, nu ai nevoie nici măcar de ceea ce ți se mare de maximă însemnătate! Ai nevoie să înveți să trăiești, doar. Cândva știai, dar, odată cu trecerea timpului, ai uitat. Te-au spălat pe creier ceilalți, ca să intri în rând cu ei. Dar poți reînvăța, dacă vrei. Trebuie doar să îți deschizi ochii și să iei atitudine. Trebuie să cauți să faci ceea ce îți aduce împlinire. Nu pentru bani, ci pentru tine. Trebuie să te uiți mai des în oglindă și să fii mulțumită de ceea ce vezi. Trebuie să te uiți în portofel și să apreciezi ceea ce poți cumpăra, nu să tânjești după ceea ce nu....

Citește mai mult...

Liniștea serii a avut grijă să se propage în întregime și peste noapte, așa că dimineața ne găsește veseli, odihniți și cu dezamăgirile zilei din urmă estompate. Nu șterse sau uitate, ci acceptate – asta e țara, așa e infrastructura, nu ai cum să schimbi realitatea. Poți, însă, să îți schimbi atitudinea. Plecăm greu de la cort, căci azi suntem leneși. Într-un fel, cred că suntem mai obosiți decât vrem să admitem. Drumul e îngust, cu mult asfalt cârpit. Mai mult, la un moment dat, suntem obligați să trecem un mic deal pe drum de țară. Un ciclist sloven își chinuie cursiera pe acolo, în timp ce nouă ne e milă de bicicletele noastre de tură lungă. – Cum poți să bagi frumusețea asta de bicicletă pe aici? îl întreabă Evelin. Imediat vine și răspunsul, într-o engleză stâlcită și cu un zâmbet de tablă pe față: – De ce nu? Ține puțin, iar apoi e drum bun! În fine, treaba lui pe unde umblă, dar drumul ce urmează în niciun caz nu e bun! Și, până la ieșirea în aceeași șosea națională ce ne era interzisă mai înainte, nimic nu se schimbă. Chiar nu înțeleg cum pot oamenii să se plimbe și antreneze prin astfel de locuri, dar se pare că o fac – fie poliția i-a speriat enorm, fie chiar legile (oricât de proaste ar fi) se respectă în Slovenia. Ziua de astăzi o petrecem în întregime pe malurile Savei. E același râu pe care l-am întâlnit cu două zile înainte, la intrare în Parcul Național Triglav, pe vremea când era doar un izvoraș. Sunt curios: oare cine a mers mai repede, noi sau apa aceea rece și curată din munți? Am mai fost pe drumul pe care mergem acum, tot în excursia de cu un an în urmă. Nu îmi place să parcurg aceleași trasee, mai ales când lumea e atât de diversă și are atât de oferit…însă, pentru că așa a fost contextul, cei 40-50 de kilometri refăcuți nu sunt un capăt de țară. Mai mult, e chiar interesant: brusc, valuri de emoții și trăiri ne inundă sufletele, pe măsură ce înaintăm și recunoaștem locurile: unde am dormit, unde am mâncat la prânz, unde am trecut de trei ori pe roșu la semafor pentru că șoseaua era prea îngustă…Realizăm că nu mai știm mare lucru, dar și că amintirile ni se împrospătează imediat cu fiecare pedală apăsată. În apropiere de Croația, reîncepe haosul împotriva bicicletelor: șosea expres pentru mașini, lipsă de indicatoare, punct vamal greu de găsit. Aproape pe seară reușim să trecem granița, așa că imediat ne orientăm către un loc de campat. Totuși, localitățile...

Citește mai mult...
În cautarea Doamnei Toamnă

In cautarea Doamnei Toamna


Scris de | 31 oct. 2016

Fantastică e broderia pe care o țese, în jurul ei, Toamna…Cumva, parcă adună toată minunăția culorilor și, din egoismul cu care le strânge, izvorăște tocmai frumosul acesta nelumesc ce pare că nu se mai sfârșește. Nu puține sunt tonurile care încânta privirea și ființa…Ca să te bucuri de ele, însă, ai nevoie de efort: îți trebuie o locație neîntrecută în contraste, un ochi atent să observe și o inimă dispusă să primească. Toamna, locurile acelea trecute cu vederea tot timpul anului capătă putere. Anul acesta, însă, Doamna Toamnă a fost în rând cu toate reprezentantele sexului frumos: capricioasă. Plină te toane și de mofturi, s-a arătat de neînduplecat. Rar, ca o urmă de bunăvoință, a cernut și vreme mai bună, dar regretând, parcă. Șansele nu trebuiesc niciodată irosite, așa că nu aveam cum să ratez unul din momentele de gentilețe al Doamnei, la sfârșit de Octombrie. Se anunța unul din acele week-end-uri în care soarele avea să spargă barierele cerului, desăvârșind tabloul mirific al naturii. Mi-am bătut capul zile în șir căutând un traseu pe care să mă dau duminică. Caracteristicile, deloc puține, trebuiau să fie respectate: să fie pentru MTB – însă nu extrem de înnoroiat -, să aibă urcări și coborâri faine, să nu fie departe de casă și, cel mai important, să se anunțe plin de pădure colorată în nuanțe de foc. Totuși, din cauza ploilor care au tot fost prezente în ultimele săptămâni, nu am reușit să încropesc ceva satisfăcător decât abia Sâmbătă seara. Și nici măcar nu eram sigur că o să iasă…Dar, cum a aștepta siguranța înseamnă a nu începe niciodată, am pornit la drum. Dimineața de Duminică mă prinde entuziasmat și odihnit, schimbarea orei având și ea aportul ei. Totuși, exact când să ies din casă, constat că plouă cu hotărâre, deși prognoza anunța soare toată ziua. Poate e doar un test menit să scoată determinarea din noi la iveală – îmi spun -, așa că urcăm în șa și îi dăm la vale. Primii kilometri sunt de asfalt în fals plat, iar la orizont se vede albastrul senin al cerului, așa că motivația atinge cote maxime. Din fericire, ploaia e mai mult o amenințare decât un pericol real, iar soarele din depărtăre chiar ne așteaptă cu razele lui dulci. Curând, iată-ne cu jumătate din haine în rucsaci, flancați de un curcubeu cât un neant, urcând pe valea râului Bălăneasa spre Bozioru și Brăești. Cu alte cuvinte, azi o facem prin așa-numită Țară a Luanei, un tărâm de basm din Subcarpații de Curbură, încărcat cu istorie, legende și tradiție. După un drum cu relief vălurit și cu asfalt impecabil, ajungem să dăm...

Citește mai mult...

Fâș, fâș! Hârș… – Auzi? îmi spune Evelin, încă înainte de a adormi. – Da! Oare ce o fi? îi răspund eu. Și, cu atenție ca să nu sperii orice ar fi afară, caut lanterna și deschid cortul. Îmi fixez lumina pe trunchiurile groase ale copacilor, dar nimic nu se întrezărește. – Nu se vede nimic! continui eu, intrând înapoi în cort. Probabil e vreun șoarece sau veveriță sau vreun alt animal de genul ce ronțăie scoarță sau ceva semințe… – Da, probabil da, dar nu e deloc plăcut să adorm cu necunoscuta asta în peisaj, concluzionează fratele meu. Dar asta este, să dormim! Dimineața ne găsește obosiți, agitați și stresați. Somnul ne-a fost întrerupt de multe ori de zgomote venite din pădure, așa că numai de pedalat nu ne arde nouă. Totuși, strângem pe fugă și, după o masă copioasă la margine de drum, parcă ni se mai înseninează și nouă puțin cerul. Urcăm pe valea râului Idrijca, într-un fals plat deloc solicitant, deci plăcut. Dacă toate merg bine, diseară ar trebui să fim trecuți de capitală. Aproape de prânz, văzând că urmează să lăsăm firul apei în urmă, ne oprim să ne bucurăm de luxul unei băi generale. Au trecut vreo 5 zile de la ultima spălare pe bune, iar apa rece și curată de munte se simte extraordinar pe corpurile noastre încinse de soare! De ce nu ne bucurăm noi zilnic de așa privilegii? Mai departe, începem să gustăm din fața Sloveniei mai puțin plăcută, de a cărei existență nici măcar nu știam. Din contră, încă de prima dată când am ajuns în această țară, am descoperit cât e de frumoasă, atât ca peisaje, cât și ca oameni și organizare. Totuși, se pare că nu am văzut întregul tablou. Mai întâi, un TIR-ist ne depășește la milimetru, claxonând agresiv și, probabil, înjurând printre dinți. Nu știm exact de ce căci, deși l-am prins într-o parcare pe traseu, nu a fost rost să ne înțelegem. Cert e că ne trimitea undeva în șanț, ca să poată el să treacă. Mai apoi, Evelin are parte de un eveniment ce se putea termina și mai urât. Ieșind dintr-un sens giratoriu, un tractorist intră hotărât în el, claxonând la fel de nesimțit. Raționamentul? Să urce pe trotuar unde, se pare, autoritățile încropiseră o bătaie de joc numită pistă de biciclete! Din fericire, existența unei mici rampe evită nenorocirea: Evelin reușește să ferească impactul în ultima secundă, trecând pe trotuar, printre pietoni. Gonind cu furie după șofer, îl prindem la ieșirea din localitate și începem să urlăm ca disperații la el: nu îl doare nici măcar în cot, ce să mai...

Citește mai mult...
Pagina 20 din 110«...10...1819202122...30...»