Scris de bogdan


Vorbeam zilele trecute cu al meu frate despre cum a trecut și vara aceasta când am realizat că nu am scris mare lucru despre ea. Pentru noi, s-au întâmplat destule, dar lucrând deja la cartea care să însumeze experiența pe bicicletă prin Georgia, Azerbaidjan și Armenia am omis total să prezint un rezumat al călătoriei. Să îmi fie cu iertare, s-au succedat perioade grele… Au trecut ani de când ne-am infectat cu microbul cicloturismului, iar de atunci ne-a fost numai normal să ne facem concediile astfel – cititorii familiarizați știu deja de celelalte 3 excursii prin Europa. Acum, a venit rândul să ne luăm inima în dinți și să trecem în Asia, deși nu departe, ci doar dincolo de Marea Neagră. Am pornit cu avionul într-o amiază de marți, cu frica că vom găsi biciclete bucăți la aterizare. Din fericire, au fost foarte în regulă, iar în prima zi am mai și prins 35 de kilometri de pedalat. Ne-am izbit, brusc, de limite climatice deloc confortabile – căldură și ploaie – dar ne-am zis că o să fie bine. Conform planului, după o noapte aproape deloc dormită, am pornit spre Caucazul Superior, cu destinațiile Mestia, Ushguli, Lenteki. A turnat cu găleata întreaga zi și am urcat de ne-a ieșit pe ochi, dar acesta urma să fie doar începutul. Am continuat cu nopți ploioase și cățărări interminabile, dar peisajele ne-au cucerit, alinând orice rană. Ne-am delectat cu creste muntoase, am admirat localitățile tradiționale și vestitul Ushba și am înotat prin noroaie pe drumuri ascunse prin păduri. Am ajuns să îndrăgim asfaltul și să ne minunăm de fiecare contrast al regiunii: prea umed sau prea arid, prea verde sau prea uscat, prea cald sau prea rece. În Tbilisi ne-am reamintit cât de mult ne îngreunăm, ca oameni, viața. Apoi, ne-am bătut cu setea, căldura și lipsa de odihnă în Azerbaidjan, unde am descoperit cel mai cel oraș de până acum: Baku. Zgârie-nori, mare, clădiri vechi de sute de ani și bulevarde largi și aerisite, așa aș putea creiona imaginea metropolei. Deși ne-au plăcut oamenii, ne-am întors în Georgia cu trenul, ca să evităm deșertul. Pentru că e război între Armenia și Azerbaidjan, singura șansă e să faci zig-zag printre granițe dacă vrei să vezi toate țările, așa că ne-am conformat. Către platoul armean, am urcat printr-un defileu puternic industrializat pe vremea URSS-ului, dar în paragină astăzi. Totuși, spectaculozitatea lui a fost la cote maxime, unice chiar. Nu am răbdat și, după Sevan, am intrat în Karabag, regiunea-problemă dintre cele două state. Deși la altitudine ne-am crezut în al nouălea cer de cât de frumos era, curând am reîntâlnit căldura, ariditatea și vegetația...

Citește mai mult...

De la un munte poți obține multe – aventură și provocare, efort și transpirație, liniște și așezare de gânduri, natură neîntinată și aer curat – depinde doar ce îți dorești. Și, deși prezența unora nu le exclude pe celelalte, există mereu un motiv interior care primează atunci când îți pui bocancii și rucsacul și pornești către creste. Plecăm marți seara, hotărâți să acoperim tot Retezatul. Eu caut durere să mai uit, Ștefan timp cu el să se așeze. Nu primim bilete la casă, dar găsim în tren cușetă, așa că ieșim chiar bine. Din Petroșani, luăm microbuzul spre Uricani și, cu noroc, găsim în doar câteva minute ocazie spre Câmpușel, „fundul” Văii Jiului. Peisajele dezolante ale fostei zone înfloritoare a țării ne sfâșie din goana mașinii, însă ne pansăm rănile, imediat ce coborâm, cu mic dejun și cu pădure. Avem bagaj mult – pentru 5 zile – așa că urcușul ne stoarce resursele lăsate neantrenate în ultima vreme. Natura ne încântă, însă, cu ale ei raze de soare cernite printre frunze, cu cântece de păsărele și cu cer albastru într-o mare de verde. Ca prin minune, intrăm în starea de pace și detașare față de tot ce e „jos” pe care doar muntele o poate aduce. Piatra Iorgovanului este primul vârf bifat și, cumva, granița dintre Munții Retezat și Godeanu. Deși avem în plan și o tură spre Herculane, o luăm spre Șaua Plaiul Mic, străbătând culmi domoale și înierbate, cu un tablou mărginit de giganții de piatră ai masivului. Campăm grăbiți de câțiva stropi, dar doar frigul ne dă, cu adevărat, probleme – sacii, însă, își fac treaba atât de bine încât adun 10 ore de somn profund așa cum nu am mai gustat de multă vreme. Dimineața e o încântare, deși sunt nevoit să strâng bine hainele pe mine. Coborâm la izvor spre Buta, apoi ne încălzim cu lunga urcare pe Custura, pe care o tăiem după ureche pe curbă de nivel. Păpușa nu se lasă cucerită ușor, simt cum sufăr serios sub apăsarea bagajului și a versantului abrupt tare. Așa că scoatem problemele sensibile la discutat și, umpluți cu adrenalină, timpul zboară fără să băgăm de seama. De sus, începem să realizăm de ce e atât de faină zona – deși atât de multă stâncă nu e pe sufletul meu, îmbinarea ei cu lacurile străvezii și maiestuozitatea vârfurilor oferă o experiență unică, iar tablourile nu au cum să nu devină parte din mine. Pe Porțile Închise constatăm o lecție pe care, de multe ori, o uităm: vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile, nu îi mai crede pe ceilalți. Speriați de expunerea traseului, am constatat că e chiar lejer...

Citește mai mult...
Iubire retezată

Iubire retezata


Scris de | 4 sept. 2018

Spre vârf de stâncă îmi înalț privirea Și las, din gol, să cadă visu-n suflet – Nicicând nu merită atât iubirea, Ca în abisul muntelui rar umblet. Îmi uit singurătatea-n apă lină De lac verzui născut în fund de vale. Doar inima dă ghes și mai suspină: „Mi-e dor de-a fericirii ruptă cale!” Nu e apus în viață ca pe creste, Cu roșu stins și culmi umbrite-n frig – De aș trăi, mereu, fără de veste De greu cotidian, plin de arid! În zi, aș lua eternitatea-n palme Și-n nopți m-aș odihni de tot ce-i rău; Aș renunța, zâmbind, chiar și la arme, Nimic n-ar mai conta, de dragul tău. Doar că vrăjirea ține perioade Și măreții de munte uneori se sting! Rămânem cu regretele a roade Că slăbiciunile, în luptă, tot înving. E trist finalul, cum e înălțimea Când ai atins-o și cobori spre șes… Ne prea lipsește-n suflet profunzimea De a iubi curat, cum ne dorim...

Citește mai mult...
Lupte

Lupte


Scris de | 28 aug. 2018

Am obosit să mă tot lupt. De fapt, mai pot, dar m-am săturat. Unde privesc, văd doar războaie și durere. Unde e fericirea? Prea departe – prea a altora – ca să poată fi atinsă.  De la naștere încă, începe sfârșitul. Plângi atunci, doar ca să descoperi apoi de ce. Fără armele potrivite, ești aruncat în cuptor. Scapi, teoretic. Căci practic, fiecare efort te sfârșește. Fiecare picătură de sudoare ce-ți cade, ia cu ea și ceva din tine. Câștigi în timp ce pierzi. Lupți să fii iubit. Să te descurci printre copii. Să ieși în evidență. Să atragi. Să fii cel mai deștept. Sau cea mai frumoasă. Lupți să contezi. Mai târziu, te lupți pe băncile școlilor. Vrei succes, vrei bani, vrei faimă etc. Vrei o fată faină la dreapta ta. Vrei pe cineva care să te aprecieze. Vrei independență. Vrei intimitate. Timpul trece, dar luptele continuă. În familie, cu soția/soțul sau copiii. Cu părinții. Cu tine însuți, dacă încă nu ai abandonat partea asta. Cu Dumnezeu, dacă mai înseamnă ceva pentru tine. Lupți, te zbați și câștigi. Așa crezi. Bătrân, lupți să nu mori. Medici, controale, pastile etc. Singurătatea ce te-a bântuit toată viața acum clar nu mai pleacă. Strigi să exiști, ești disperat că ai devenit o povară. Cei dragi te-au lăsat, în vremea cea mai cruntă. Dar lupți…și ai lupta și cu moartea dacă ar îndrăzni să se ia la trântă cu tine! Nu e, viața nu e mai mult decât un șir de lupte ce se termină cu o înfrângere. Inevitabil, sfârșitul e negru amar. Toți pierdem, dar numai unii avem puterea să o recunoaștem. Până la urmă, onestitatea cu care privim în oglindă ne diferențiază…Trăim, dar nu câștigăm nimic, oricât ne-am minți că e altfel. Totuși, avem datoria morală să murim pe baricade. Dar, totuși, la ce bună...

Citește mai mult...
Unu plus unu

Unu plus unu


Scris de | 20 aug. 2018

Unu plus unu nu fac doi, Când vine vorba de iubire… Curg fericirile-n șuvoi Din muncă grea, ca răsplătire. Nu-i lin cu dragostea pe drum, Sunt relele mulțime-n noi: Chiar ce-i frumos se face scrum – Unu plus unu nu fac doi. Voi, construiți cu grijă casa: Cu sufletele mulțumire. Așterneți-vă frumos masa Când vine vorba de iubire. Zidiți cu Cer la temelie Și nu uitați pereții goi! Pe-acoperiș de veselie Curg fericirile-n șuvoi. Atunci, zâmbind sub vânt și ploi În ochi avea-veți strălucire Căci veți fi una amândoi, Din muncă grea, ca răsplătire. Din muncă grea, ca răsplătire Curg fericirile-n șuvoi; Când vine vorba de iubire Unu plus unu nu fac...

Citește mai mult...
Pagina 3 din 11112345...10...»