Scris de bogdan


Viața ca o lupta

Viata ca o lupta


Scris de | 6 dec. 2017

Viața este o mare prostie, iar cine nu crede astfel, ori e orb, ori se amăgește. Nu poți să fi trecut pragul nașterii și să nu observi, încă din cei mai fragezi ani, că totul e chin semănat cu lacrimi. Momentele de bucurie? Stropi trecători de ploaie pe nisipul arid din deșertul sufletului! Nu există fericire, ci doar o încercare acerbă de a urmări fantasma numită astfel. Bolile, dificultățile sau piedicile de orice au fel au grijă, prea adesea, să omoare speranța că ea ar putea fi atinsă. Peste tot, sunt mai mulți dinții scrâșniți, frunțile ridate și ochii obosiți decât corespondentele lor pline de pace și împăcare. Ca să trăiești, trebuie să te lupți. Afară e un ring în care dacă nu pari puternic (ideal ar fi să fii!), ești mâncat dintr-o privire. Selecția speciilor se descoperă în secolul XXI, nu în cărțile lui Darwin. Totul se învârte în necunoscut, iar certitudinile nu sunt decât cârlige care să te facă să te trezești dimineața. Dacă ai curaj să socotești, 80% din timp ți-l vinzi altora. Nu pe festine, ci pe coji de pâine uscată și mucegăită rămasă de la masa opulentă a nepăsătorilor născuți norocoși. Tu, ca să reziști, trebuie să renunți la somn. Cu lacrimi, îți stropești pașii ca să aducă rod. Oricât ți-ar plăcea munca pe care o faci, ți se ia. Și cel mai bun desert îți vine pe gât, după o vreme. În timp ce te scufunzi, rechinii rod resturile colacilor de salvare. Viața e o luptă prostească în care nimănui nu îi pasă de tine. Egoismul și febra modernă a aurului întunecă orice judecată: mănânci sau vei fi mâncat? Dreptatea nu există, iar altruismul nu se descoperă decât într-o lume perfect. Pe planeta noastră, răul e la cote alarmante. Ca să nu fii călcat în picioare, e nevoie să te ridici să urli. Ori îți ceri drepturile, ori poți să le dai uitării! Nu e confortabil, dar e singura soluție pentru a fi respectat: să îi faci pe cei din jur să știe că ești acolo. Nu folosind metodele lor grosolane, ci cu tact, înțelepciune și răbdare. Lumea are nevoie nu de mai mulți infatuați, ci de mai mulți oameni care să dovedească că dreptatea se poate câștiga cu iubire. În cuvintele lui Ghandi: „Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine și apoi tu învingi”. Viața, da, este o prostie, un chin și o adunătură de dificultăți care te lovesc când îți e lumea mai dragă; noi, ca oameni, însă, suntem suficient de puternici ca să îi ținem piept. Și fie în juru-mi rechini, șacali, lupi sau...

Citește mai mult...
Ce cauți, tu, pe munte?

Ce cauti, tu, pe munte?


Scris de | 3 dec. 2017

Ce cauți, tu, pe munte, o, suflet obidit? Ce vis sau ce speranță atât te-a obosit Încât să îți porți pașii pe drumuri de abis? Cu ce te-ncurcă viața sau ce dureri ți-a zis? Căci pari înfrânt pe cale și gâfâi cu amar: E-așa de greu în vale, ți-e traiul în zadar? Nici sus aici nu-i bine, căci frigul mușcă dur, E tot mai greu pe munte, și-aici e timpul fur… Poteca nu e lină, iar stâncile-o fărâmă, Pericolele-s multe, odihna e-ntr-o rână Și totuși dai vecia de jos de la oraș – De ce, suflet străine, de ce ești așa laș? Oh, drag ce mi-e de tine, natură cu alai Cu chipul tău de sticlă, cu părul prea bălai! De asta vin la tine, târându-mă-obosit: Să-mi caut iarăși suflul, să știu că m-am găsit. Căci, vezi tu, munte aspru, cu alb pictat în barbă, O fi ușoară viața, dar jos e-atât de oarbă! Și eu, împins de spate, îmbătrânit de tânăr La tot acest cenaclu, refuz să pun un umăr! Nu știu ce vreau la tine, nu vin ca să găsesc: Îmi umblu pașii-n codri fără nimic primesc. Dar inima tresaltă și cântă cu ecou Că ea urcă pe munte, căci tu mă faci om...

Citește mai mult...
Suflet tomnatic

Suflet tomnatic


Scris de | 23 nov. 2017

Mă-ntreabă vântul printre crengi, De frunzele căzute-a dor Ce poartă pașii mei, betegi Pe căi prea pline de fior. Mă pierd în valuri de pădure, Uitând ce-am vrut ieri să devin; Mă zbat în șovăieli de spume, A unui suflet doar venin. Nu știu de cer, de soare sau lumină Doar merg bezmetic nicăieri… Speranța-i singura ce-alină, Necunoscutele-mi dureri. Și mă arunc în valea-adâncă, Să mă găsesc spre infinit – O toamnă, cât îmi ești de sfântă, Când te descoperi blând,...

Citește mai mult...
Ești prea sărac!

Esti prea sarac!


Scris de | 17 nov. 2017

Dacă ai ultimul model de iPhone, dar ți-ai dat salariul pe trei luni pe el, ești prea sărac. Dacă mănânci de la Mega (doar e aproape), dar te împrumuți de la rude, ești prea sărac. Dacă consumi răcoritoare în fiecare zi, dar nu ai bani să pleci în vacanțe, ești prea sărac. Dacă îți schimbi hainele doar pentru că cele vechi nu mai sunt la modă sau te-ai plictisit de ele, dar nu realizezi că nimănui nu îi pasă cum ești îmbrăcat, ești prea sărac. Dacă mergi cu taxi-ul doar pentru că e comod, dar trăiești de la o lună la alta, ești prea sărac. Dacă mănânci zilnic în oraș, dar te plângi că mâncarea e scumpă, ești prea sărac. Dacă îți cumperi cartelă cu două călătorii la metrou sau produse în ambalajele cele mai mici din supermarket-uri, ești prea sărac. Dacă nu știi când e sezonul de reduceri la haine (sau la diverse), ești prea sărac. Dacă mașina îți stă în parcare fiindcă s-a scumpit combustibilul din cauza lui Dragnea și Tudose, ești prea sărac. Dacă nu ai timp să faci cumpărături înțelepte (pentru că trebuie să fii la job majoritatea zilelor), ești prea sărac. Dacă ai credit la apartament ce se întinde pe 30 de ani, ești prea sărac. Iar dacă ratele sunt mai mici de 1/4 din salariu, ar cam fi cazul să îți regândești prioritățile. Dacă te uiți mai des după etichete decât după calitate, ești prea sărac. Cel puțin în ochii tăi… Dacă abia aștepți Sărbătorile ca să arunci cu bani în stânga și în dreapta și nu te gândești că vine Ianuarie după, ești prea sărac. Dacă nu stai măcar câteva secunde pe gânduri când ai poftă să cumperi ceva, ești prea sărac. Pe termen lung… Dacă nu economisești jumătate din salariu, ești prea sărac. O sa îmi dai dreptate mâine. Dacă nu ai bani de pasiuni, de plimbări sau de altele de genul, dar chiria e prea mare și costul recurent la fel, ești prea sărac. Dacă nu îți poți da demisia, fără regrete financiare, chiar azi, ești prea sărac. Iar ieri…ieri ai muncit în zadar.   Disclaimer: Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare! Cele de mai sus se doresc un scurt semnal de alarmă pentru cei veșnic nemulțumiți, cărora niciodată nu le ajung banii, dar care nu economisesc aproape deloc și mereu trăiesc pe picior...

Citește mai mult...

Există, în viață, momente și momente. Unele plăcute, încărcate de fericire și entuziasm, te motivează să mergi mai departe. Altele, pictate în nuanțe mai puțin vesele, îți amintesc că nu poți trece prin această lume fără să te oprești să analizezi, să tragi concluzii și să ajustezi. Traiul pe acest pământ nu e doar tablou de bucurii, ci are și perioade în care norii predomină, iar distanțele par imposibil de atins. Totuși, răbdarea și perseverența sunt chei care nu dau niciodată greș. Cine, în necaz fiind, a eșuat vreodată așteptând? Cine, continuând să se târască, a rămas în fundul gropii? Viața are căile ei care ne amintesc că nu suntem nici perfecți, nici intangibili. Din contră, prin diferite metode, ne spune când e timpul să ne oprim și când să continuăm. Uneori țipând, alteori șoptit, Divinitatea are grijă să ne pună în locul în care ar trebui deja să ne găsim. Rătăcitori fără direcție, e nevoie de Cineva din afară să ne îndrume pașii către piscurile propriilor aspirații. Muntele arată, mai bine ca oricare, cât de ușor pălește măreția omului în fața măreției naturii. În oglindă, părem uriași. Afară, ne vedem ca firele de praf ce suntem. Realitatea e aceiași, doar perspectiva diferă. Traseul ne poartă, direct în abrupt, din Paroșeni către creastă. Ne încântăm ochii sufletelor cu un răsărit cernit de creasta zimțată a Parângului, iar apoi continuăm prin frunzele uscate de toamnă. Suntem numai încântare, deși inimile au și ofurile lor care își ajustează notele în fundal. Liniștea din jur, însă, acoperă dezacordurile vieții cotidiene și ne provoacă să lăsăm grijile în vale. Sus, vântul năprasnic ne face să strângem pe noi nu doar hainele, ci și gândurile bune care să ne motiveze să mergem mai departe. La fiecare pas, destinul se rezumă la o singură alegere: continui sau faci cale întoarsă. Treptat, iarba lasă locul stâncilor, iar stâncile, zăpezii. Crusta înghețată de deasupra ne încetinește mersul, dar soarele imaculat și orizontul nuanțat în albastru compensează așteptarea. În acest templu al frumosului, ne simțim invadatori barbari provocând sacrilegii. Minutele trec, iar pașii se adună. Cocoșați de cele 20 kg de bagaje, la îngânarea zilei cu noaptea, poposim în Curmătura Tulișa. Suntem mult în urma programului, dar traseele pe munte nu se parcurg pe hartă, ci la fața locului. În timp ce supa fierbe, montăm rapid cortul, iar apoi, bine îmbrăcați, ne așezăm să ne bucurăm de cină. În sălbăticie, viața se rezumă la trei elemente simple: adăpost, hrană și prieteni. Oboseala învinge teama cu privire la pericolele pădurii, iar somnul ne îmbrățișează pe deplin. Dimineața ne întâmpină cu o ceață densă ce transformă totul în feerie. Noi...

Citește mai mult...
Pagina 4 din 108«...23456...10...»