Scris de bogdan


Există un mod ciudat în care ne trăim viața atunci când vine vorba de oamenii din jurul nostru: îi tratăm așa cum ne-ar plăcea să fim tratați. Și, deși această raportare nu e deloc rea când vine vorba de principii generale, atunci când cobori la particular, lucrurile nu mai sunt atât de simple. E frumos și înălțător să le vrei binele celor care te înconjoară, dar cum faci asta, concret? Pentru că, până la urmă, nu de teorii depinde fericirea cotidiană, ci de gesturi și fapte constante, eventual repetitive. În relațiile interumane, ceea ce primează e relația. Gradul de apropiere determină comportamentul, iar cunoașterea reciprocă e temelia pe care se construiește. Oferi celuilalt în aceeași măsură în care el îți oferă ție. Dacă una din părți dăruiește mai mult, echilibrul se rupe, instalându-se nefericirea sau frustrarea. Nu poți să iubești la nesfârșit fără să fii iubit înapoi: trebuie să și primești, nu doar să dai. Totuși, marea problemă este că nu știm să oferim. Privim lumea și pe cei dragi prin ochelarii propriei ființe. Îi iubim, așadar, așa cum ne-ar plăcea nouă să fim iubiți. Refuzăm să mergem în profunzime, să căutăm să descoperim ce nevoi are celălalt, rezumându-ne la o cercetare superficială a aparențelor. De asta e dragostea complicată: pentru că ne cere să renunțăm la propria viziune în detrimentul celei a aproapelui. Avem nevoie, în primul rând, să ni se vorbească astfel încât să înțelegem. Fiecare suflet are propriul alfabet și, așa cum comunicarea e dificilă când părțile nu vorbesc aceeași limbă, la fel se întâmplă și când sufletele nu sunt pe aceeași lungime de undă. În cartea „Cele 5 Limbaje ale Iubirii” Gary Chapman rezumă o întreagă filozofie de viață: conform studiilor, există 5 mari perspective prin care oamenii se simt iubiți: declarațiile, timpul în doi, darurile, serviciile și contactul fizic. Și, deși toate contribuie la o relaționare completă, fiecare are o caracteristică dominantă. Ciudat este că, foarte adesea, nu suntem conștienți de existența ei – cu atât mai mult, nu realizăm că ea există în ceilalți și că trebuie să i ne adresăm în mod direct. De asta nu e suficient să iubești, important fiind mai ales cum iubești! Degeaba oferi cadouri, de exemplu, cuiva căruia nu îi pasă decât de timpul petrecut în doi – o să se simtă neînțeles și neapreciat. Tot la fel, e în zadar să faci declarații ce ar obține invidia celor mai romantici poeți cuiva al cărui limbaj este contactul fizic. Dacă nu te pliezi pe ceea ce înțelege o persoană, poți la fel de bine să nu îi mai transmiți nimic! Dar noi, cel mai adesea, ne consolăm cu gândul că am...

Citește mai mult...
El in locul meu

El in locul meu


Scris de | 28 Feb 2017

Se spune că timpul trece peste toate, așternând uitarea. El refuză, însă, să treacă peste tine. Fără să vrei, ai ajuns să te situezi deasupra lui, făcându-l umilul tău slujitor. Nu e nimic, așa măcar suntem doi, îmi ține și mie cineva companie la ușa sufletului tău. Realizez, fără să îmi placă să recunosc, că sunt multe picăturile care umplu vasul cu durere. Dar, în final, tabloul e același: doare să nu te am. Așa că prea puțin contează frânturile, când rezultatul nu se schimbă cu nimic: vrei pe altcineva, iar eu nu mă pot decât supune. Totuși, urăsc să te știu în alte brațe. Simt cum se sfâșie inima până în străfunduri, gândindu-mă că el te privește iubitor, în timp ce tu te pierzi în ochii lui. Să știu că te visezi lângă el, pentru eternitate poate, în timp ce eu te visez pe tine, e aproape mai mult decât pot îndura! La ce bun să lași oamenii să te cuprindă, dacă nu îi poți avea? Îmi imaginez cum împărțiți aceeași bancă sau cum alergați ca niște copii pe străzile îmbrăcate în haină timidă de primăvară. Cum el, cu încredere dar și cu emoție, te ia de mână și te trage spre el. Cum îți dă drumul, jucându-se cu tine, ca apoi să te aducă iarăși aproape. Știe că ești a lui, iar asta îl face de neoprit. Oh, câtă putere poate da fata potrivită băiatului ales! Parcă îl văd: te oprește și te roagă să stați o vreme pe iarba verde-crud, abia încolțită. Te scalzi în soare, iar capul ți-l așezi pe ai lui genunchi. Zâmbind, începe să se joace în părul tău, admirându-ți chipul desăvârșit. Ochii îți sunt închiși, dar, dacă ai clipi, i-ai citi pe față fericirea – e mândru să aibă lângă el așa fată, iar faptul că, dintre toți, l-ai ales pe el, îl umple deplin. Pe buzele roșii, își plimbă un deget. Tresari. Iar gândul că te sărută e mai crunt ca altele – ca un cuțit se învârte în mine… Și e teribil să știu că sunteți mereu așa aproape. Că vă vorbiți non-stop, că petreceți timp mereu unul cu altul și că vă priviți, fără perdele, în suflete. Nu e nimic mai înălțător decât ca cineva să te lase să îl vezi în noroi, fără să îi fie frică că vei pleca! Și să știu că altcineva are privilegiul acesta mă lasă, fără să vreau, fără cuvinte. Îmi șterge totul din minte, lăsându-mi doar noapte în cale. Totuși, te zăresc prin beznă, cum îi scrii mesaje și cum zâmbești când le citești pe ale lui. Cum dimineața, te trezești doar...

Citește mai mult...

  De mers pe bicicletă, cred că merg de când mă știu. Am avut ocazia, încă de copil, să bârâi vehiculul pe două roți în toate părțile. Am început cu timiditate, în satul de acasă, iar treptat am evoluat de la banalul mers la magazin la vizitatul Europei din șa. Așadar, pot să numesc, cu maxim de încredere, câteva din avantajele mersului pe bicicletă într-un oraș cum e Bucureștiul. Evident, cei care folosesc deja acest mijloc de transport știu despre ce este vorba, dar toți ceilalți habar nu au ce pierd. Nu rămâi blocat în trafic. Acesta este, cu siguranță, cel mai mare avantaj al bicicletei într-un oraș: faptul că îți permite să te strecori cu multă ușurință printre coloanele de mașini. Și, într-un oraș ca Bucureștiul, care ocupă locul 4 în lume la congestionare, e simplu de făcut calculul și de tras linie. Din experiență vorbind, nimic nu bate bicicleta când vine vorba de deplasarea în oraș, nici chiar metroul! Totuși, oamenii sunt atât de obsedați de ideea de mașină personală și confort încât preferă să petreacă 2 ore pe drum la volanul unei mașini, decât să înjumătățească timpul cu ajutorul unei biciclete. Scapi de înghesuiala din mijloacele de transport în comun. Oricine are un job cu program stabil știe cum arată un autobuz, un tramvai sau metroul la orele de vârf – nu e nici ușor, nici plăcut să împarți același spațiu (limitat) și același aer (sufocant) cu o mulțime infinită de alți oameni ca tine. Și, dacă pe deasupra mai e și vară, clar aglomerația nu se cere altfel decât evitată. Te bucuri de independență. Nu mai trebuie să aștepți un timp nedeterminat să îți sosească autobuzul. Nu mai trebuie să te învârți 10 minute să găsești loc de parcare. Poți să alegi ce rută îți e mai la îndemână sau care ți se pare mai rapidă. Și tot așa, ai prins ideea, sunt convins. Nu mai întârzii niciodată. Exceptând situațiile neprevăzute – o pană de cauciuc, de exemplu – vei știi de fiecare dată cât timp îți ia să ajungi în orice punct al orașului. Practic, eu fac maxim 40 de minute către oriunde în București. Cu timpul, înveți exact cât durează un drum până la Unirii, în parc sau la supermarket. În plus, e super simplu să calculezi: știi că mergi cu o medie de 25 km/h, deci te uiți pe Maps la distanțe și ai rezolvat dilema. Faci mișcare în fiecare zi. E clar că în societatea în care trăim ducem, cu toții, vieți extrem de sedentare. Și, cu toată această înmulțire a mâncării nesănătoase și a bolilor, chiar e nevoie de activitate sportivă în mod constant. Totuși, pentru...

Citește mai mult...
Escapadă la Veliko

Escapada la Veliko


Scris de | 24 Feb 2017

Nu se întâlnesc des ocaziile când te poți uita la soare, dar dimineața vine cu o astfel de rară oportunitate. Deși e răsărit de ceva vreme, discul marelui astru se lasă văzut abia când e sus pe cer, din cauza ceții și lipsei de transparență a atmosferei. Totul în jur are un aspect dens și lăptos, așa că îl putem admira în voie. Nu e deloc așa cum îl știm, ci pare adormit și lipsit de puterea-i caracteristică. Mai mult, se vede nevoit să lupte cu un nor ce încearcă să îi păteze și mai mult reputația – se anunță o zi grea pentru el. Scurta scenă o zărim din mașină, pierduți prin nemărginitul dealurilor bulgare fiind, în drum spre Veliko. Câmpurile sunt când albe de zăpadă, când negru-reavăn, acolo unde primăvara și-a intrat mai repede în drepturi. Nu știm multe despre acest oraș din nordul Bulgariei, decât că e considerat unul din cele mai frumoase din țară și că merită vizitat. Planurile le-am făcut ad-hoc, fără multă documentație și fără să avem așteptări: un city-break de o zi în fosta capitală a Țaratului vlaho-bulgar și cam atât. Importantă era – ca întotdeauna, de altfel – călătoria și nu atât destinația. Conta să ne bucurăm de un timp frumos între prieteni și de o scurtă perioadă de deconectare de la obișnuitul și problemele cotidiene. Orașul se prezintă, în realitate, destul de diferit de ceea ce poți să descoperi în fotografii. Situat la nici 200 de km de București, acesta e perfect pentru o escapadă fugitivă atunci când vrei să schimbi decorul și ești în pană de idei. Totuși, un lucru e bine de știut: deși e frumos, tot într-o țară rămasă în urmă mult cu dezvoltarea se găsește. Deși amplasarea de care se bucură e incredibilă – pe malul râului Iantra, aruncat pe mai multe dealuri în jur – faptul că nivelul de trai nu este foarte ridicat se vede la fiecare pas. De la multele clădiri ajunse ruine (sau foarte dărăpănate) până la atmosfera comunistă apăsătoare, totul îți amintește că, în lipsa civilizației, frumusețea nu e deplină. Cumva, când vine vorba de orașe, lucrurile sunt invers proporționale față de peisajele naturale: dacă în cele din urmă omul e bine să nu intervină ca să nu le știrbească nimic din autenticitate, în primul caz omul e cel care trebuie să construiască, să întrețină și să se îngrijească de toate. De vizitat, noi îl vizităm destul de la întâmplare. Mai întâi, ne ia destul până găsim un loc de parcare – străzile sunt înguste tare cu „oprirea interzisă” peste tot, iar parcările amenajate lipsesc cu desăvârșire. Apoi, ne aruncăm entuziasmați către ceea...

Citește mai mult...
A cata oara?

A cata oara?


Scris de | 21 Feb 2017

  Din cer se strâng pe buze picuri, În timp ce vine depărtarea Schimbată-n multe, din nimicuri, Ce-aduc orice, nu alinarea În suflet ce-oftează-a dor. Nu e ușor să uit speranța Ce te-a pictat cu pas ușor Te vreau de tot, iar temperanța E pleavă ieftină ce fuge-n vânt Și ce mă lasă cu speranța Că fără tine întreg sunt. Mă amăgesc, căci simt cum zboară, Bucăți din cel ce-odat’ eram, Și mă întreb a câta oară Te voi visa ca să te am? Căci ești a mea și-n alte brațe… Te port în gând pe fir divin Nimic nu poate, chiar departe Să mă oprească să mai vin; Și să aștept ca veșnicia Să își croiască drum de piatră Către un noi când bucuria, Să fie deasă și curată. Iar tu să fii ce totuși ești: Minunea ce-aduce-n zare, Sclipire de albastru-n vești, Căldură ruptă dintr-un soare; Și seară caldă ca de vară, Pe care s-o suflăm în doi, Când dragostea n-o să ne doară, Pierzându-ne chiar pe căi...

Citește mai mult...
Pagina 5 din 104«...34567...10...»