Blog


Sub clar de lună

Scris de | 13 02 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Sub clar de lună

Sub clar de lună îmi arunc visarea, S-alerge uite către zări nefaste… În brațe strâng, cu dor, uitarea, Ce mi te-aruncă-n zări albastre. E frig, și liniște, și pace-afară: Durerea se aude-n pași pe gheață. La tine-mi zboară gândul, iară Pentru o clipă lungă cât o-ntreagă viață. Și scârțâie zăpada sub picioare, Deasupra luna-mprăștie miracol Și cântă surd, șoptește alinare, Gând de profet, ce-aduce a oracol. … Frumos e când veghează cerul, Peste pământ și peste lacrimi – Guști chiar nimicul, guști eterul, Treci bucurii, dar treci și...

Citește mai mult

La uși de suflet

Scris de | 6 02 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

La uși de suflet

Mă uit la foaia albă ce e-n contrast cu mine… E beznă-n suflet tare și nu găsesc cărarea, Ce știu că e grea și lungă, dar duce doar la tine – Nu e ușoară lupta, nu-i simplă așteptarea. Ascult cum vântu-n șoapte respiră printre gânduri, Te duce tot departe, mă-mprăștie prin zare. Pun inima pe palme și sufletul în rânduri, Mă pierd cu ochii-n soare, înghit văpăi amare. Aștept la uși de suflet, să îmi auzi bătaia, Speranța e-ntr-o vreme când iar ne vom vedea… Și pașii ni se-neacă, pe chipuri curge ploaia, Alergi prin bălți de șoapte, nu-ți place ruga mea. Cu dorul în privire, inspir culori de gheață Oftând în urma ta…, căci totul e tăcere! Mă-mprăștii în uitare, mă scoți din a ta viață, Rămân în jur cu noaptea, rămân sub a ta...

Citește mai mult

Suflet în formă de tine

Scris de | 30 01 2017 | Despre: reflectii | fără comentarii

Suflet în formă de tine

Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne. Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun. Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie. Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui. Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri. Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea? Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău… Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine....

Citește mai mult

Rutinizează-ți viața!

Scris de | 29 01 2017 | Despre: reflectii | fără comentarii

Rutinizează-ți viața!

Sunt multe lucruri de care fugim în viață, catalogându-le drept rele sau nepotrivite, de multe ori fără să stăm să le analizăm mai în profunzime. Și, deși aș putea să întocmesc o listă luuuuungă de tot, azi am realizat cât de importantă e rutina pentru o persoană, deci o să mă refer la ea un pic. Avem impresia, foarte des, că a trăi rutinizat nu e de dorit și că asta ne diluează din calitatea vieții. Pe de o parte, e adevărat, căci e trist să duci, zi de zi, același trai și să te învârți mereu în aceleași cercuri, dar ne-am gândit vreodată cum ar fi să nu învățăm niciun proces și să o luăm de la capăt iarăși și iarăși? Realizăm noi, oare, cât de importante sunt obiceiurile? Imaginează-ți cum ar fi să te trezești dimineața și să fie gol la tine în minte. Să te gândești dacă să citești, să mănânci sau dacă să mergi să te speli pe față. Să pleci spre școală sau muncă și, la fiecare intersecție, să îți pui problema alegerii străzilor. Să vii acasă și să nu știi cum să înveți, cum să te relaxezi sau cum îți place să ții cărțile pe birou. Ar fi interesant, nu? Nu prea, de fapt. Căci rutina ne ajută să realizăm o mulțime de activități fără să le trecem prin filtrul gândirii conștiente. Astfel, ne putem ocupa, pe îndelete, de problemele cu adevărat importante. E un mecanism interesant de protecție al corpului care intră în acțiune când vine vorba de activități repetate. Pur și simplu, tot ce poate fi automatizat, o să fie. Și astfel, deciziile curente nu mai trebuiesc procesate, căci mintea știe exact cum să acționeze. De asta, important nu e să fugim de rutină, ci ceea ce contează e să avem grijă să ne creem obiceiuri bune. Cu alte cuvinte, automatismele te pot ajuta să duci o viață mai plină de sens, chiar dacă la prima vedere nu pare astfel. Gândește-te la ele ca o scurtătură, dacă vrei. Spre exemplu, a existat o perioadă în care mă trezeam dimineața devreme, mereu la aceeași oră, și știam exact ce urmează să fac: beam apă, citeam, scriam planul pentru ziua ce urma, mâncam și abia apoi mă apucam de task-uri. Știam, așadar, ce am de făcut, fără să fie nevoie să lenevesc de fiecare dată și să mă bat cu ideile. Mai mult, sunt unele persoane care încorporează în propria rutină exerciții fizice, ascultat muzică, vorbit cu un prieten drag sau făcutul unei cafele sau a unui ceai. Important e, dincolo de activități, să existe o structură stabilă care să te ajute intri într-o stare mai bună și mai plină de motivație, astfel încât rezultatele să fie cât mai ridicate. Și nu numai când vine vorba de tine rutina e importantă, ci și de ceilalți. Mai ales de ceilalți, adică. De asta cuplurile, ca să exemplific, au melodii preferate, restaurante preferate, străzi preferate etc. De asta există activități pe care le implementezi împreună cu celălalt, regulat – intri într-o anume stare de spirit dorită, fiindu-ți mult mai ușor să comunici și să relaționezi. Apelezi, cu alte cuvinte, la scurtătura de care aminteam mai devreme: creierul asociază o activitate cu o trăire sufletească ce e declanșată imediat ce te apuci de treabă. Simplu, nu? Doar...

Citește mai mult

Puterea slăbiciunii

Scris de | 25 01 2017 | Despre: reflectii | fără comentarii

Puterea slăbiciunii

Am ales, deși inconștient într-o anumită măsură, să îmi zdrobesc sufletul de pietrele din fața ființei tale. Prefer să îmi petrec viața lipind cioburi și adunând resturi, decât să știu că m-am ascuns în fața superficialității. Ce dacă doare? Mai bine regret că am fost slab, decât să regret că am fost tare… Căci, nu știu de ce, dar toată viața mi-am trăit-o în fugă de mine însumi. Rar am îndrăznit să las măștile deoparte și să spun ce simt, ce gândesc, ce-mi doresc. M-am uitat la ceilalți și le-am copiat comportamentul. Până la urmă, în viață, ori ești dur, ori nu ești deloc, nu? Târziu, am aflat ceea ce ar fi trebuit să învăț încă de la începuturi: nu ești puternic, cu adevărat, decât atunci când înveți să îți accepți slăbiciunea. Până nu îți pasă și nu știi cum se simte durerea, nu te poți numi altfel decât ignorant. Nu cine nu suferă e tare, ci cel care merge înainte, depășindu-și lacrimile… Totuși, să plângi nu e confortabil. Să te deschizi, lăsându-ți întunericul la vedere, nu e la îndemână. Să îți permiți să fii tu când toți sunt alții, nu e simplu. Dar e maiestuos: reconferi, astfel, umanității din tine un nou chip. Căci, prea adesea, uităm să mai fim oameni. Percepem emoțiile ca pe ceva rău și rușinos. Ne-am transformat, pe neobservate, în roboți al căror scop e doar rațiunea – tot ce iese din sfera gândirii trebuie izolat și aruncat. Doar că, în viață, contează mult să te înțelegi, să te accepți și să mergi înainte. Frumusețea traiului nu vine din a fi rigid și metalic, ci din a simți, a iubi și a fi rănit. Doar atunci când oferi mult poți, la rândul tău, să primești cu adevărat. Așadar, îmbrățișează riscul și nu îl lăsa să plece. Alege autenticitatea și vezi-ți de propriul drum. Îndrăznește să fii uman tot timpul, chiar dacă asta înseamnă să fii rănit. Puternic, până la urmă, e doar cel care își dă voie să fie...

Citește mai mult

Dor sa nu-mi mai fie dor

Scris de | 24 01 2017 | Despre: diverse | fără comentarii

Dor sa nu-mi mai fie dor

Mi-e dor, uneori, să nu-mi mai fie dor. Vreau să simt, cât mai adesea, că ceea ce am e suficient și că nimic altceva nu îmi trebuie. Dar nu pot, căci timpul mi-a perindat prin suflet oameni, activități și experiențe care se cer, iarăși, în preajma mea. Și problema nu e cu trecutul, căci toate acele momente reprezintă ancore la care nu aș renunța nicicând – problema e cu prezentul și viitorul, căci primul nu este cum a fost, iar cel de-al doilea nu va fi cum mi-aș dori. Dorul, recunosc, mă macină. E ca un amestec de frânturi de tablouri ce reprezintă tot ce am avut eu mai fain. Persoane, reușite și aventuri. Libertate și lanțuri. Emoții și sentimente. Uneori frică, alteori speranță. Prea adesea stat pe loc, foarte rar aruncat în necunoscut. Una peste alta, mi-e dor de mine, cel care am fost. Privesc în oglinda sufletului și nu recunosc aproape nimic din ce e acolo. Intemperiile și praful societății au ros din cel care eram cândva. Visurile, aspirațiile și curajul le-am pierdut pe cale. Inocența și naivitatea s-au dus și ele. Și ah, cum le simt lipsa! Tânjesc să le redobândesc, dar am uitat cărarea ce duce către mine… Mai mult, am uitat cum e să uit de tine. Dorul de cea care te știu că ești (sau ai putea fi) nu îmi dă pace. Te vreau să îți arăt că minunile există, dar tu continui să rămâi ancorată în realitatea ce se vede. Tânjești după nemurire, fără să realizezi, însă, că drumurile tale nu duc prea departe. Mi-e dor să nu-mi mai fie dor. Vreau să nu îmi mai pese. Vreau să șterg cu buretele anii și să îndepărtez amintirile. Dacă se poate, vreau ca atunci când mă gândesc la tine, să nu doară. Mi-ar plăcea să pot să te privesc în ochi și să nu fiu nevoit să îmi cobor privirea. Dacă tot nu pot să te am, măcar să învăț să nu te mai doresc. Și, dacă tot oftez, să o fac de drag și nu de rău. Căci, privind la trecut, constat cât îmi lipsește vremea când nu te știam. Avea și viața sens și râsul culoare și muzica melodie. Știu, erau pale și doar acum, în preajma ta, le simt desăvârșite, dar atunci erau depline, iar acum sunt doar frânturi. Urăsc hazul pe care îl aruncă viața pe umerii necazului: la ce bun să întâlnești oameni speciali, dacă îți rămân inaccesibili? Care e rostul în a gusta din fericire, în afară de a fi hrană nostalgiei și lipsei? Unde e sensul experiențelor frumoase, dacă rămân doar parțiale și de scurtă durată? Și ce anume trebuie să citim printre rânduri și ne scapă? Pentru că, până la urmă, totul e o poveste ce se scrie în timp real. Variantele sunt multiple, iar necunoscutul pândește la fiecare pas. Multe probleme nu există și unele satisfacții nu sunt decât de fațadă. Evenimentele ne lovesc nu ca să ne doboare, ci ca să ne înalțe, depășindu-le. Iar durerea nu e acolo ca să doară, ci e acolo ca să vindece. Doar unde e dragoste rămâne o cicatrice, căci indiferența rar lasă urme. Și, atunci când vine vorba de suflete, matematica greșește cel mai tare: rău nu e decât să nu îți pese. De asta, mi-e dor să...

Citește mai mult

Chipul tau prin ochii mei

Scris de | 23 01 2017 | Despre: diverse | fără comentarii

Chipul tau prin ochii mei

Sunt unele momente care îți rămân în suflet pentru totdeauna. La fel e și cu oamenii… Te admiram de pe covor, abia mă făcusem comod pe moațele pufoase ale acestuia. Tu îmi povesteai cu patimă ceva ce, trebuie să recunosc, nici nu auzeam. Datul meu aprobator din cap era doar pentru aparențe, gândul îmi zburase pe-o undă de visare. Și, bineînțeles, te luase cu el. Nu cred că o să îți uit niciodată chipul curat de copilă. Naturalețea și sinceritatea ta rar pot fi egalate. Te jucai cu o buclă de păr, iar fața îți radia nemurire. Ochii îți alergau neobosiți printre sentimente, iar sclipirea difuză din ei îmi spunea totul. Un tot a cărui poveste avea mai multă legătură cu tine, decât cu mine…Nu de alta, dar se pare că nu mă pricep la traduceri – profunzimea ființei tale îmi va rămâne, cel mai probabil, mereu inaccesibilă. Dar vai! cât de frumoasă puteai să fii atunci! Nu că nu ai fi astfel întotdeauna…Dar atunci, acolo, în camera ta cu nimic specială, am putut vedea de ce basmele sunt adevărate: pentru că zânele da, există! Și, dintre ele, tu ești cea mai faină! Chip de păpușă naivă cu atitudine de femeie matură, așa m-aș rezuma la a te descrie cu câteva cuvinte… Sau ca un paradox, dacă ar trebui să folosesc doar unul singur. Sensibilă, dar puternică. Frumoasă, dar modestă. Caldă, dar hotărâtă. Inteligentă, dar curioasă. Profundă, dar deloc plictisitoare. Binevoitoare, dar respectoasă. Implicată, dar rațională. Veselă, dar serioasă. Jucăușă, dar ancorată în realitate. Provocatoare, dar gata să întindă o mână. Grijulie, dar nesufocantă. Deschisă, dar de nepătruns. Harnică, dar neobosită. Iubitoare, dar cu măsură. Visătoare, dar nu cu capul în nori (în lună, da). Deșteaptă, dar dornică de a învăța. Curajoasă, dar calculată. O persoană simplă, în aparență, dar o lume complexă și atât de minunată când îi treci pragul. Previzibilă la prima vedere, dar în ale cărei meandre te poți rătăci cu ușurință. În timp ce povesteai, te-am văzut, în răgazul dintre două clipiri, în toată splendoarea unicității tale. Stăteai cu o bună parte din față ascunsă în pernă…Mi-am dat seama atunci, că sunt norocos că am putut să te surprind astfel. Fără să vrei – și fără să te las – ai pictat în mine un tablou peste care o să se aștearnă eternitatea. Și, deși poate cu el o să rămân, o să fie o ofrandă suficientă să știu că e de la...

Citește mai mult

Seri în doi

Scris de | 20 01 2017 | Despre: diverse | fără comentarii

Seri în doi

Cu o cană aburindă, aș veni către tine. În aroma discretă a ceaiului, te-aș invita să bei, privindu-te zâmbind. Lumina difuză m-ar împiedica să îți văd chipul în toată splendoarea, dar asta nu ți-ar opri frumusețea să îmi inunde ființa. Mi-ai mulțumi, răspunzându-mi la zâmbet, și te-ai cufunda iarăși în tăcere. În unele momente, nimic nu vorbește mai bine ca liniștea… Ți-aș așeza pătura căzută înapoi pe umeri așa încât să îți încălzească și sufletul. Timid, m-aș înghesui pe bancă lângă tine, cuprinzându-te să ne pierdem printre stele. Nu ne-ar deranja veselia din cabană, căci tot ce nu ne include s-ar pierde în decor. Nu am exista decât noi, muntele, aerul și cerul inundat în sclipire. Și câte-un gând rătăcit printre inimi, poate. Am schimba șoapte, dar sufletele noastre nicicând nu s-ar auzi mai clar. Ți-aș spune de tine, așa cum te văd eu prin ochii iubirii. Te-aș ridica la înălțimea crestelor și te-aș coborî în susurul izvoarelor. Te-aș pierde în foșnetul brazilor și te-aș regăsi în scârțâitul zăpezii. Te-aș vedea în trosnetul focului și te-aș asemui stelelor. Le-aș găsi, însă, pale în comparație cu minunea ce ești. M-ai strânge de braț, chemându-mă mai aproape – serile de iarnă pot fi tare reci pe munte! Doar că, de fapt, tu sufletul ai vrea să îți încălzesc…Știi că aș face tot ce pot să îți fie bine, iar asta te-ar liniști ca o potecă regăsită în ceață. Ți-aș oferi siguranță, susținere și leacuri anti-plictiseală. Și orice altceva ai avea tu nevoie sau ți-ai dori. Însă tu nu mi-ai cere nimic. Ți-ar ajunge din plin să știi că mă ai, așa cum pentru mine tu ai reprezenta infinitul. Să știu că exiști și că timpul nu mai trece decât la plural, iată fericirea adevărată în viață! Am numără momentele nu în secunde, ci în feluri de noi… Târziu, ai începe să tremuri, chiar în brațele mele pierdută fiind. Ai avea privirea plină de viață, deși corpul ți-ar trăda oboseala de peste zi. Aș opri natura pe loc ca să te am, astfel, pentru eternitate. Mi te-aș impregna în inimă, să știu că vei rămâne a mea. Te-aș purta în cameră, în timp ce tu ai aluneca către lumea viselor. Te-aș lăsa să dormi, de ce nu, căci acolo m-ai întâlni, iarăși, tot pe mine…  ...

Citește mai mult

Mă înalță, spre tine, Bucegii

Scris de | 16 01 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Mă înalță, spre tine, Bucegii

Într-un mare fel se înalță Bucegii Către cerul ca sticla albastru, Mărind peisajul, ca regii Sub lumina imensului astru. E tare și rece-așteptarea Ce mă poartă de aici pân’ la creste. Privind, pot scurta depărtarea: Frumos e ce-a fost; și ce este… Visându-mă obosit pe cărare, Mai sper, o secundă, la tine: Ți-aș fura de pe ochi sărutare Ca lipsa-ți din piept să-mi aline. De sus, Caraimanul zâmbește, Ocrotind fericirea minune; Gândul în jos prăvălește Din inimă, o vorbă tu spune. Promit să ascult chiar și șoapte, Privind înc’ o dată spre munte: Să luăm frici și-obstacole toate În fapte, spre cer să se-avânte. Și-n suflete punem ce-i bine, De-afară ne umplem cu zări… Vreau să mă vrei tu pe mine Dincolo de-orice...

Citește mai mult

Cursă către Dolomiți – Free eBook

Scris de | 13 01 2017 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

Cursă către Dolomiți – Free eBook

Când vine vorba de călătorit, în general, și de bicicletă, în particular, dacă ai prins gustul, nu prea mai poți să scapi. Cum, necum, ai face orice să te așezi în șa și să pornești la drum. Sau, dacă cochetezi cu alt mijloc de transport, pur și simplu nu vrei decât să pleci. Contează unde? Poate, dar destinația nu cântărește atât de mult, căci călătoria dă farmecul. Pentru cei care nu mă cunosc sau nu au avut timp să citească, am descoperit cicloturismul acum aproape 4 ani, într-o scurtă excursie pe Cheile Nerei. De atunci, am avut privilegiul de a mă bucura de niște aventuri extraordinare pe două roți: Europa în 80 de Zile (2014) – 8300 km, 80 de zile, 13 țări și 10 capitale. Munte, Vremuri, Depărtări (2015) – 4200 km, 36 de zile, 14 țări și 5 capitale. Cursă către Dolomiți (2016) – 4500 km, 35 de zile, 13 țări și 3 capitale. Am urcat 18 pasuri, de la 1000 m la aproape 2800 m. Poveștile din primele două sunt așezate, frumos, în două cărți disponibile atât ca PDF cât și în variantă PRINT. Totuși, cea de-a treia nu s-a bucurat decât de un jurnal zilnic publicat pe site odată cu reîntoarcerea acasă, ceea ce nu e chiar corect, nu? Așadar, după ceva timp investit în punerea cap la cap a textelor și a fotografiilor, am adus lucrurile la același nivel, într-o anume măsură. Deci da, „Cursă către Dolomiți” este, începând de acum, disponibilă la download! Gratis, evident! Dar, înainte de a-ți spune cum te poți bucura de o super călătorie numai bună de citit iarna aceasta, haide să îți dau câteva motive scurte pentru care merită să descarci și să citești jurnalul acesta: E gratis! Îl citești, nu-l citești, nu te costă nimic. O să vrei să îl citești, crede-mă, dar chiar dacă nu, nu pierzi nimic. Are o tonă de fotografii! Am selectat cam toate fotografiile faine din tura aceasta și le-am pus alături de text, astfel încât să te poți bucura de o experiență cât mai completă. Se citește ușor! Fiind împărțită pe zile, e foarte ușor să urmărești călătoria pas cu pas. Nu ai nevoie de mult timp la dispoziție, un capitol o să îți ia până în 5 minute. Numai bine, poți să citești când te duci/te întorci de la muncă. Vreo 10 capitole. Vei descoperi gustul călătoriilor (pe bicicletă)! Asta dacă nu ești împătimit deja, evident. Multe persoane mi-au spus că, citind cărțile mele, s-au apucat de pedalat și de călătorit mai mult. Deci, de ce să nu fii și tu parte a acestora? Te vei bucura de frumusețea călătoriei! Chiar dacă nu poți să părăsești orașul (încă) sau sufrageria, te asigur că am avut grijă să fii purtat și tu în aventura noastră, pas cu pas. Și aș mai fi putut găsi câte ceva să te conving, dar ce rost are? E de ajuns să îți arunci ochii și o să te convingi singur…:) Deci, cum descarci eBook-ul „Cursă către Dolomiți”? Simplu! Te înscrii la newsletter și primești, după confirmare, link-ul de download! Atât, fără mari bătăi de cap! Așadar, poți să completezi deja formularul de mai jos și gata! Totuși, dacă deja primești newsletter-ul, fie te înscrii cu o altă adresă de mail (de preferat cea pe care o...

Citește mai mult

Fericire virtuală

Scris de | 12 01 2017 | Despre: diverse | fără comentarii

Fericire virtuală

E incredibil cum Social Media ne poate modela perspectiva, gândirea și acțiunile. Cu doar câteva click-uri ajungem, în mediul virtual, să ne creionăm exact viața pe care ne-o dorim. Lăsăm deoparte ceea ce nu ne place, introducând în tablou doar elementele menite să atragă, să laude sau să aducă atenție. Ajungem, astfel, să ne hrănim cu reacțiile și aprecierile celorlalți. Și spun asta nu privind neapărat la alții, ci uitându-mă la mine. Era destul de târziu când, apăsat de oboseală și de reîntoarcerea de la munte în oraș, simțeam cum deprimarea mă cuprinde. Tare nesuferit sentimentul acela când ceva super fain s-a terminat, iar tu trebuie să o iei de la capăt cu alergarea! Și, adâncit printre gânduri fără sens, mi-a dat prin căpșor că ar fi bine să postez (pe Facebook) o fotografie de pe pârtie cu atmosfera de poveste pe care tocmai o lăsasem în urmă. De ce aș face asta? mi-a venit să mă întreb. Și am dat-o în vrăjeli cum ca să se bucure și alții și variațiuni pe aceeași temă, ce nu își au rostul să fie înșirate. Acum, realitatea, oricât de greu mi-ar fi să recunosc, e alta: aș fi postat doar pentru ca să mă hrănesc, mental vorbind, cu „like”-urile oamenilor. Treptat, cu fiecare apreciere sau comentariu, starea mea s-ar fi îmbunătățit, exact ca sub influența unui drog. Pentru că, de multe ori, într-un astfel de instrument am transformat internetul: un loc unde să ne lăudăm și să ne creștem ego-urile. Altfel, la ce bun să ne umplem conturile cu sute de poze perfecte, citate adunate de prin cărți aproape mereu necitite sau melodii în jurul cărora se gravitează? Adevărul este unul singur: tânjim după o stare de bine. Și am ajuns, fără să ne dăm seama poate, să ne injectăm viețile cu tot felul de stimulente. Facebook-ul este unul. Dar la fel poate să fie și o ciocolată, o melodie ce te face să uiți sau o ieșire la alergat. Sau bicicleta, prietenul/prietena, muntele, cititul etc. Orice are menirea să îți ofere un boost de energie, pentru puțin, se încadrează în aceeași categorie. Evadezi un timp, doar pentru ca apoi să aluneci și mai jos în groapă. Și, uite așa, lăsăm fericirea autentică să treacă pe lângă noi. Când avem probleme, în loc să căutăm cauza, ne ocupăm de aparențe. Nu rezolvăm în profunzime, ci tencuim pereții cu soluții care nici nu durează, dar care și costă mai mult, pe termen lung. De asta e important ca acțiunile să fie analizate cât mai des și cât mai sincer: pentru a lua măsuri. Nu de alta, dar nimeni nu își dorește să se știe dependent, deși poate că e comod și confortabil astfel. Până la urmă, e vorba de a-ți limita libertatea și cui îi place în lanțuri? Așadar, gândește-te, data viitoare când postezi, la motivația care îți dă ghes: este ea una sănătoasă sau urmează să te macine în ascuns? Și nu uita: dacă vrei să scapi de gunoi, nu îl ascunzi sub un covor frumos, ci te chinui să îl arunci afară!     P.S: Acum, că e posibil ca toată viața să o ducem doar din stimulare în stimulare și din drog în drog, asta e altă poveste. Deocamdată să ne ocupăm de Facebook, dulciuri sau altele de genul, căci ajunge zilei necazul...

Citește mai mult

Așa cum eu te uit pe tine

Scris de | 10 01 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Așa cum eu te uit pe tine

Tu să mă uiți, Așa cum eu te uit pe tine, Cu zvon adânc De nemurire, Ce-aduce mult a veșnicie, Ce-n suflete, Ea va să fie. Voi fi atunci nu rău, ci bine, Căci să te uit nu îmi doresc; Chiar rănile nu mi se-aline, Eu în putere-am să sporesc. Să nu te uit, dar Eu pe tine Așa cum m-ai uita, ușor… Căci lacrimile-ar fi prea pline, De-oftat amestecat cu dor, Și vorbe sparte în suspine, Ce-aduc a negru viitor....

Citește mai mult