Blog


Despre om si Dumnezeu(I) –de Lev Tolstoi

Scris de | 15 06 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Judeca-i pe altii ca pe tine insuti. Caci ei sunt tu. Si de aceea fii ingaduitor cu faptele lor rele, asa cum ai fost si esti cu tine. Si tot astfel doreste cainta si indreptarea pacatelor lor, asa cum nadajduiesti sa ti se ierte ale tale.” „Asa cum toata apa se scurge din galeata printr-o gaura cat de mica, la fel toate bunurile vietii(iubirii) nu raman in sufletul omului daca el nu e iubitor fie si numai fata de un singur om.” „Regretam adesea ca nu vedem roadele muncii noastre, dar sa nu vedem, sa infaptuim fara asteptarea rasplatii e conditia indispensabila si esentiala a oricarei fapte cu adevarat bune.” „Adevarata franchete o pot avea numai oamenii care traiesc inaintea lui Dumnezeu. Oamenii care traiesc inaintea oamenilor au umblat si vor umbla cu tertipuri.” „Tot astfel si omul lipsit de constiinta divinitatii sale pierde posibilitatea de a deosebi binele de rau.” „Fiecare om are ceva superior la care ajunge, conceptia sa despre lume, in numele careia traieste. El singur isi faureste conceptia despre lume. Si orice om e capabil sa recepteze doar ce corespunde perceptiei sale. Tot ce nu corespunde, oricat de limpede ar intelege ceva rostit sau scris, trece prin el fara sa lase nici o urma.” „M-am gandit ca trebuie sa ne pregatim pentru a muri cum se cuvine. Si mi-am amintit ca intreaga viata incepand cu copilaria este moarte treptata, de aceea trebuie sa ne pregatim mereu, fara...

Citește mai mult

Uimit de Dumnezeu?

Scris de | 13 06 2010 | Despre: diverse | fără comentarii

“Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”—Ieremia 32:27 Îmi amintesc că am dat peste acest text într-o dimineață deloc specială, în timp ce studiam. Dimineața era una obișnuită, dar, prin descoperirea acestui verset, a devenit unică. Nu am putut să nu mă opresc câteva clipe și să privesc printre gândurile declanșate de această descoperire. Și am găsit printre ele o întrebare deloc subtilă: ‘Tu te miri de acțiunile lui Dumnezeu?’. Și trebuie să recunosc că nu a fost o întrebare cu un răspuns ușor de găsit. Am fost tentat să răspund negativ, dar conștiința a avut grijă să mă atenționeze; mă îndreptam spre zona ipocriziei. Mi-am amintit de multe evenimente, fapte, gânduri care, pur și simplu, ar fi contrazis acest răspuns. Și m-am văzut nevoit să recunosc: ceea ce face Dumnezeu încă mă uimește. Nu știu dacă sunt sau nu singurul care mai are multe de rezolvat în privința credinței, dar știu că Dumnezeu vrea să îi ajute pe toți cei care sunt deficitari în acest aspect. Ascultați ce ni se spune: ‘…Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi.’ Gândiți-vă o secundă. Dumnezeu nu este un Dumnezeu atemporal, îndepărtat, sau al nimănui. Nu este nici măcar Dumnezeul lui Avraam, sau poate al lui Isaac, sau al lui Iacov. Nu, ci Dumnezeu este Dumnezeul fiecărei făpturi! Fie că suntem sau nu conștienți, Dumnezeu este Dumnezeu! Îți poți imagina ce înseamnă acest lucru?… Înseamnă că Dumnezeu este singurul Dumnezeu al acestei lumi. Și, în calitate de conducător suprem, El poate face orice. Da, nu te mira, chiar orice! Înclin să cred că am uitat ce fel de Dumnezeu slujim. Am avut grijă să evidențiem atât de mult anumite caracteristice ale Sale, încât le-am eclipsat pe altele; iubirea nu este mai importantă ca puterea, mila nu cântărește mai mult ca dreptatea. Și atunci de ce când Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni ne mirăm? Sau de ce atunci când Dumnezeu alege să ia o decizie rămânem muți de uimire? Doar ’Dumnezeul oricărei făpturi’ este la cârmă…și nu este nimic de mirat din partea...

Citește mai mult

Cioburi de lume

Scris de | 29 05 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Nu de putine ori in viata m-am vazut pus in fata unei imposibilitati. Dar parca nici una nu a fost atat de mare ca cea cu care am dat piept aseara. Ceasul arata o ora destul de inaintata, dar asta nu ne-a impiedicat pe mine, pe fratele si pe tatal meu, sa iesim la o mica plimbare in racoarea serii. De cum am iesit am fost lovit. Nu de vreo masina pe strada, ci de o miasma imbatatoare, dulce si calda…parfumul florilor de salcam. Si o data cu acesta a venit si imposibilitatea. M-am vazut incapabil de a imortaliza aceasta atmosfera. Cum as fi putut sa rup o frantura din atmosfera si sa o pastrez pentru totdeauna?… Si cat mi-as fi dorit… Nu am renuntat la idee, dar am ales sa merg mai departe si sa imi umplu plamanii cu aerul cel inmiresmat. De fapt, am ales sa ma bucur de intrega frumusete a noptii. Cerul incepea sa se lumineze, stelele aparand ici-colo, unele mai timid, altele mai pline de curaj. Parca se pregateau de intampinarea cuiva important. Poate era luna…Gazele erau responsabile cu atmosfera…muzicala. Si chiar daca concertul albinelor se terminase de cateva ceasuri bune, spectatorii parasind sala odata cu ele, aceste mici vietati nu se descurajau. Probabil cantau tot pentru luna…sau pentru noi…sau pentru Dumnezeu… Si a mai existat ceva interesant in natura aseara. Era liniste. Nu linistea aceea clasica, lipsita de zgomot. Ci o liniste activa, calda, relaxanta…Gazele nu o perturbau, vantul nu o incurca, omul parca nu mai exista…Parca era o alta lume…O lume frumoasa!… Acum, cand stau si imi rederulez in minte imaginile de aseara, ma gandesc, sau mai bine zis, ma intreb: De ce uneori prefer insa alte frumuseti? Dau aceste minunatii ale naturii pe nimicurile pe care poate sa le ofere omul. Uit ca Dumnezeu, printre numeroasele daruri pentru mine, a pus si natura. Natura ‘naturala’, nu asa cum a pervertit-o omul. Si pentru ca uit, aleg sa ma bucur de niste pseudo-frumuseti. De asta mi-am dorit sa pot sa opresc cate o particica din tabloul de aseara. La inceput nu stiam cum, dar cred ca am gasit o metoda. Am sa adun toate aceste cioburi de frumusete si am sa le depozitez in suflet. Si cand va veni Tatal meu, I le voi da Lui. Pentru ca numai El poate sa le redea stralucirea de odinioara…Parfum, culoare, liniste, stele, cantec, fericire…Sub mana Lui devin...

Citește mai mult

Caut gand…

Scris de | 28 05 2010 | Despre: file din jurnal | fără comentarii

M-am gandit sa mai fac si eu ceva ce nu am mai facut de mult…sa scriu…Am incercat sa insailez doua cuvinte, dar parca toate muzele si-au luat vacanta, avand grija sa nu uite inspiratia acasa. Caietul cu exercitii la mate incearca sa imi faca cu ochiul, dar se pare ca nu reuseste sa-mi distraga atentia…de la ce, nici eu nu stiu…Cred ca mai bine spuneam ca nu reuseste sa-mi adune gandurile la locul lor, in interiorul cutiei numite,pana astazi , in mod ciudat, cap. “Gandul zboara acolo unde nu vrei…si totusi, se poate intoarce…” In aceasta seara insa, parca a plecat si el impreuna cu inspiratia mea…Si nu cred ca vrea sa se intoarca…sau, poate ii e frica. Daca sta intr-un colt rece si tremura, si plange, si ii e teama? As vrea sa il caut, dar e tarziu…si nu am nicio lumina…Poate l-am pierdut pentru totdeauna…insa trebuie sa incerc sa il gasesc. Asa ca maine o sa plec in toata tara, in toata lumea…si o sa anunt: “Gand pierdut. Unde? Nu stiu…Dar il caut…” -19.05.2010,...

Citește mai mult

Început de ‘început’

Scris de | 30 04 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Niciodată nu mi-a fost usor să încep să fac un lucru. Cu toate că se zice că ”mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” mi-am dat seama că in cazul meu lucrurile stau exact invers. Nu puține au fost cazurile în care m-am confruntat cu mari dificultăți în a începe ceva; și nu puține au fost ocaziile în care am renunțat să fac diferite activități tocmai din acest motiv. Nu am avut șansa să fac o statistică ca să văd dacă fac parte dintr-o minoritate, dar cu siguranță mai există prin lume și persoane asemenea mie. Și dacă tu nu faci parte din această categorie, înclin totuși să cred că și tu te-ai confruntat  cu probleme asemănătoare. Voiai să te apuci de citit, dar mai amânai puțin. Aveai teme de făcut, dar mai aveai timp. Știai că trebuie să te schimbi, dar iți spuneai că mai e și mâine o zi. Începi cumva să te regăsești? Iți dai seama că și tu te confrunți cu asemenea situații? Dacă da, atunci pot să iți spun că ai adus o umbră de fericire în viața mea. Mai există și alții ca mine!Nu e așa că e minunat? Lăsând la o parte entuziasmul de care m-am lăsat copleșit, mă întorc la gândurile care m-au pus pe gânduri. Și pentru că am constatat deja efectul plec în căutarea cauzei, pentru ca apoi să găsesc și rezolvarea. De multe ori mi-a venit în minte idei de genul:”Așa ești tu!” sau  ”Fii mulțumit că totuși, după ce ai început, termini!” sau ”Lasă că tu stai mai bine ca…”, dar parcă acestea nu m-au încălzit deloc.  Știu că uneori nu încep din motive obiective, dar cum ramâne cu cele subiective? Mă gândesc cum ar fi fost dacă Dumnezeu ”mi-ar fi copiat stilul”…O lume necreată poate…Minuni inexistente…Absența Lui din viața mea, din viața ta…Și am reușit, din fericire, să observ și în viața mea astfel de efecte, chiar dacă la o scara mult redusă. Ținte așezate undeva sus, dar rămase neatinse…Planuri, proiecte, și…cam atât. Nimic vizibil. Nimic lăsat în urmă. Cauza? Cred că i-am putea spune Efectul ”mâine”. Sau,mai bine zis, Efectul ”mai târziu”. De mâine…Mai am timp…Să încep, dar mai încolo…Și sunt sigur că lista ar putea continua. Ai putea-o continua chiar tu! Avem grijă să ne găsim sustrageri originale de la început! Într-adevăr, există și pericolul neterminării dar, cum ai putea să nu termini ceva ce nici măcar nu ai început? Trebuie să recunosc că la această întrebare am găsit ușor răspuns, dar,  există altele în dreptul cărora semnul de întrebare rămâne în picioare: ”Când ai de gând să faci altfel?”, ”Nu renunți la amânare?”… Amânarea m-a pândit dintotdeauna…Și sigur o să continue să o facă. Dar mă apuc de început. Căci chiar și începutul are un început. Și aleg ca acesta să fie acum. O să reușesc? Da, dacă mă aliez cu...

Citește mai mult

Ia aminte!

Scris de | 8 04 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Critica-ma, o fac eu insumi, dar critica-ma pe mine, nu calea pe care o urmez si pe care o arat oricui ma intreaba unde cred eu ca ea se afla. Daca stiu drumul catre casa si merg pe el ametit de bautura, este mai putin bun drumul din cauza ca ma impleticesc dintr-o parte in alta?! Daca nu este drumul cel bun, atunci arata-mi altul; dar daca ma impleticesc si ratacesc calea, trebuie sa ma ajuti, trebuie sa ma pastrezi pe adevarata cale, la fel cum sunt si eu gata sa te sprijin. Nu ma indruma gresit, nu te bucura ca m-am ratacit, nu striga bucuros: <<Uita-te la el! Spunea ca merge acasa, dar iata-l tarandu-se prin mocirla!>> Nu te bucura, ci ajuta-ma si sprijina-ma.” „Un om care proclama o lege exterioara este asemeni unuia care sta in lumina unui felinar fixat pe un stalp. Este inconjurat de lumina, dar nu are unde sa mearga mai departe. Un om care proclama invatatura lui Hristos este asemeni unuia care poarta inaintea sa un felinar agatat pe o prajina mai mult sau mai putin lunga: lumina este in fata sa, luminand mereu un teritoriu nou si indemnandu-l mereu sa mearga mai...

Citește mai mult

Cred ca e interesant…

Scris de | 5 04 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii? daca vreti si restul, click...

Citește mai mult

Un Paște târziu

Scris de | 3 04 2010 | Despre: diverse | 1 comentariu

“-Peter, grăbește-te, trebuie să plecăm. -Imediat mamă, stai puțin să imi iau aparatul. -Bine, dar hai odată că pleacă autocarul. Cu o ultima suflare Peter își înșfăcă aparatul și rucsacul si urcă în autocarul aflat în mișcare deja. -Era să o pațești, Peter. De câte ori ți-am spus să stai langă mine și să lași pozele? -Dar nu am facut nimic, mamă. Am vrut doar să fac câteva poze în piața cetății. Ști cât de mult mi-am dorit să venim la Ierusalim! Așa că nu vreau să ratez nimic… Mama lui Peter oftă abia perceptibil și își concentră auzul spre vocea ghidului care se auzea în difuzoarele uzate ale autocarului: ”Aici este grădina Ghetsemani unde Isus s-a rugat înainte de a fi răstignit”,…”În dreapta se observă cetatea și locul unde candva a fost Templul”… Gandurile o năpădiră. Venise în Israel numai și numai pentru copilul ei. Atât de mult își dorea să calce praful călcat de sandalele lui Isus, încât s-a hotărât ca în vacanța de Paște de anul acesta să îi facă o surpriză. Si iată ca erau acolo… Încet, încet,  vocea, și așa abia perceptibilă, nu se mai facu auzită, iar ea trecu în lumea viselor. Cu Peter însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Era lipit de geamul deja fierbinte, iar urechile erau atente la informațiile ghidului. Se uită o clipă la mama lui. “Cum poate sa doarmă printre atâtea minunății?”, se întrebă. Gândurile micuțului fură întrerupte de către nepoliticosul difuzor: “Oprire de jumătate de oră la Mormântul lui Isus.” Peter nu își mai încăpea în piele de fericire. Uită să își trezească mama și se grăbi să coboare, aruncând în urma lui un  “sorry” unor persoane pe care le lovise. Nu se opri din alergat decât atunci când se văzu în interiorul mormântului. Era mut de uimire. Aici stătuse Isus, Mântuitorul…Începu să fotografieze, dar în curând grota se umplu de oameni. Era nevoit să aștepte. Se ghemui într-un colț și căzu pe gânduri. Dar și gândurile căzură pe el și il doborâră. Liniștea devenea din ce in ce mai deplină, iar o lumină creștea și creștea. Cu teama din suflet zugrăvită pe chip se ridică și indrăzni să privească locul unde se spune că a stat Isus. Nu mică i-a fost mirarea când văzu că cineva chiar era acolo. Lumina crescândă ajunsese în fiecare ungher, dar asta nu îl împiedica să  Îl zărească pe Cel ce îl privea cu ochi blajini și calzi. Fața Acestuia era atât de radioasă! Un zâmbet discret te chema parcă, iar brațele deschise vroiau parcă să te cuprindă și să nu îți mai dea drumul niciodată. Peter articulă, nu fără greutate: -Cine ești, Doamne? -Sunt Isus din Nazaret, Cel pe ale cărui urme ai vrut să calci! Pentru Peter acesta era glasul cel mai cristalin pe care îl auzise vreodată. Era chiar in fața lui Isus! Își deschise buzele pentru a mai adresa o întrebare, dar Străinul îi spuse: -Nu, nu sunt mort, Peter. Am murit acum 2000 de ani. Iar apoi am înviat.Trăiesc. Sunt în cer și pledez înaintea Tatălui pentru această lume, pledez pentru tine. -Și ce trebuie să fac ca să te urmez? -Ascultă-Mi vocea, Eu îți voi vorbi. Și spune-le și altora ce ai aflat tu. Intensitatea luminii începu să scadă, iar chipul începu să dispară. Dar...

Citește mai mult

Schimb de prioritati

Scris de | 1 04 2010 | Despre: file din jurnal | fără comentarii

Nu credeam vreodata ca am sa las scoala, chiar si pentru putin timp, pentru a scrie! Si iata ca totusi asta am facut. Stiu ca afirmatia mea suna ca o concluzie la o viata plina de publicatii, dar nu este asa, cu toate ca, sincer sa fiu, mi-as dori ca lucrurile sa stea astfel(peste ceva ani bineinteles). Este replica entuziasta a unui elev care a decis, pentru cateva minute, sa puna scoala pe locul 2. Si pentru ca am inceput sa ma laud cu lucrurile pe care le credeam(sau nu le credeam) o sa mai spun ca nu credeam nici ca omul poate sa isi schimbe viziunea asa de repede, intr-o clipa as putea spune. Acum vezi totul negru, dar nu un negru obisnuit, ci un negru dens, dens…iar in clipa urmatoare viata e mai luminoasa decat cel mai stralucitor soare…Uiti ca ti-ai suparat colega, ca nu ai invatat sau ca nu sti cum o sa o scoti la capat cu toate…uiti de negru si vezi stralucirea din spatele obstacolelor. O sa ai ocazia sa te ierte, o sa ai ocazia sa vezi cum e sa stai in preajma stresuluioferit de o nota mica, o sa iti dai seama ca obstacolele nu sunt atat de mari decat datorita faptului ca ti-ai atintit privirea asupra lor…Viata e luminoasa, pacat ca noi o umplem cu atat de multa bezna! Intorcandu-ma la “nu credeam”…Nu credeam ca o sa imi astern gandurile pe hartie in seara asta…Dar se pare ca multe lucruri nu le-am crezut….si multe nici nu le voi crede, dar viata imi “va mari credinta”! Deja a  inceput…CRED ca tinta e mai aproape decat pare…Multumesc, Doamne!...

Citește mai mult

Jocul de-a Viata

Scris de | 29 03 2010 | Despre: reflectii | 1 comentariu

Of! Tehnica si-a spus din nou cuvantul…m-a lasat balta si o data cu asta mi-a lasat balta si ultimele insemnari. Asta ca sa ma invat sa mai iau si creionul sau stiloul in mana, nu sa stau tot timpul cu degetele pe tastatura. Nu mai stiu exact despre ce scrisesem putin mai devreme, dar ceea ce stiu e ca acum aceste ganduri s-au dus…pentru totdeauna. Nu le mai pot recupera, niciodata nu le voi mai putea reconstitui in forma pe care tocmai am pierdut-o. Aceasta intamplare ma trimite cu mintea la un titlu pe care ma tot chinui de ceva vreme sa il astern pe hartie: Jocul de-a Viata…Cum ar fi daca ideile pe care vroiam sa le organizez sub acest titlu le combin cu ceea ce ocupa un loc primordial in gandurile mele? Nu stiu, dar sunt dispus sa incerc. Voi nu va veti da seama unde se intrepatrund ideile si, cel mai probabil, nici eu nu imi voi da totdeauna seama de acest lucru. Am ramas uimit de valoarea pe care o are viata in ochii oamenilor. Nu ti s-a intamplat sa mergi pe strada si sa vezi tineri aprinzandu-si o tigara? Sau sa vezi persone imbracate doar de saracie, dar avand o sticla de alcool in mana? Sunt sigur ca aceste scene iti sunt extrem de familiare, doar si tu traiesti pe pamant, nu? M-am intrebat si ma intreb de fiecare data cand vad astfel de persone: ‘Oare ce valoare are viata pentru el?’ Cred ca acestia sunt cei mai extremi jucatori ai acestui joc numit Viata…Am incercat sa vin mai aproape. Sa ma privesc pe mine, dar intr-un mod sincer. Care e diferenta dintre mine si el? Realizez eu ca fiecare clipa a jocului sta cu mine doar o clipa si apoi dispare? Ca la fel ca si cu insiruirea mea de ganduri distrusa de catre Office, viata nu mai trece a doua oara prin acelasi loc? Inteleg eu ca fiecare secunda e unica? Sau fiecare persoana, fiecare floare, fiecare strop de roua…? Cu inima grea de tristete , imi raspund, ca un ecou:’Nu!Nu!Nu!’…Viata nu e un joc, chiar daca noi l-am inventat! Jocul de-a Viata e doar un vis, un proiect care nu va fi niciodata adus la indeplinire. Viata e o realitate, crunta uneori, dar este o realitate. De aceea cred ca trebuie sa realizez acest lucru! Numai atunci voi refuza sa mai fac lucrurile triviale pe care le faceam, numai atunci voi aprecia ceea ce merita apreciat, numai atunci voi intelege ca viata are valoare…O sa ma gandesc de 10 ori inainte de a lua o decizie, pentru ca stiu ca nu am buton de derulare inapoi…Voi avea grija ca sa traiesc frumos din prima…Gandul mi se intoarce la toti cei care isi irosesc viata intr-un mod mai flagrant decat o fac eu. Sunt tentat sa ii acuz, sa ii condamn. Dar nu o fac. Ceva imi spune ca ei stau mai bine ca mine. Ei sunt mai constienti ca mine de starea in care se afla…unii dintre ei. Altii se opresc insa doar la clipa de fata, la distractia de moment, uitand ca viata isi continua cursul si, atunci cand se vor trezi, nu vor putea calatori in timp pentru a-si schimba propria istorie… Iti amintesti de introducerea ceva cam brusca...

Citește mai mult

Plimbare (pr)in timp

Scris de | 11 03 2010 | Despre: file din jurnal | fără comentarii

Ma intrebam ce varsta ai.Da, despre tine care citesti este vorba. Mi-ar fi placut sa iti stiu varsta pentru a ma putea raporta mai bine la tine si la ceea ce o sa spun. Dar nu stiu; asa ca sunt nevoit sa merg pe “cazul general”. Imi amintesc uneori de vremuri apuse sub negura timpului. De evenimente, lucruri si situatii peste care nu o sa mai dau niciodata. In dimineata asta gandul a parasit prezentul fugind spre trecut, spre copilarie. S-a oprit cam pe la mijlocul vietii mele. O zi frumoasa de primavara, cu soare zambitor, cer cristalin si triluri inaltatoare. Un copil o tot oboseste pe mama lui cu intrebari de genul:”Cat e ceasul?”, “Cat mai este?”, “De ce nu mai vine?”. Intrebari care tradau nerabdarea din sufletul baietelului. Tatal lui sosea acasa. Si asta conta. Stiu ca mama lui nu se simtea deloc nedreptatita. Stie sa isi inteleaga copilul. Dupa niste momente interminabile, baiatul isi vede tatal venind spre casa. Obosit, cu bagaje, dar fericit pentru ca va putea fi din nou cu familia, dar si datorita faptului ca un pusti de cativa anisori ii iese radiind in cale. Cum sa nu il ia in brate? Cred ca vi se pare cunoscut episodul. Macar in linii mari, nu? Nu degeaba exista vorba: “cu viteza gandului”. Acesta m-a tradat din nou si s-a intors in prezent, ba mai mult, l-a lasat chiar in urma. Se plimba mai bine zis intre prezent si viitor. Dumnezeu trebuie sa vina. Eu ar trebui sa Il astept. Dar nu o fac. Nu sunt nerabdator sa Ii ies in cale. Parca nici nu ar fi Tatal meu. Imi vad linistit de treaba, in timp ce El, cu durere, “Isi vede de a Lui.” Mai presus de toate Dumnezeu e un Tata plin de dragoste pentru fii Sai, dar, in acelasi timp este si drept. In adevaratul sens al cuvantului. Uneori imi vine sa cred ca prefera sa ramana doar la iubire. Sta acolo undeva sus si ma asteapta. Ma asteapta sa incep sa Il astept. Nu doar cu buzele, ci cu atitudinea, cu gandul… Gandul mi s-a oprit in prezent. Mai bine zis ceasul l-a oprit. E timpul sa ma pregatesc pentru scoala. Oare nu e timpul sa ma pregatesc si pentru altceva? Pentru o vesnicie? Oare de ce orologiul lumii nu ma opreste din banalitate pregatindu-ma pentru eternitate? Limbile lui se invart.Vizibil. Dar eu nu ma uit la Ele… 11.03.2010,...

Citește mai mult

Necrolog pentru Viata

Scris de | 26 02 2010 | Despre: reflectii | 1 comentariu

 Nimeni nu stie momentul nasterii vietii, asa cum nimeni nu stie exact cand aceasta a incetat sa mai existe. Este cert insa ca fiecare isi inmormanteaza propria viata, dar si pe a altora, in fiecare clipa. Cu fast, cu flori si cavou sau cu un pahar de amar si un mormant simplu si gol. Fiecare in stilul sau. Nu asta are insa relevanta, ci faptul ca viata s-a stins. “Am adaugat ani vietii noastre, dar nu si viata anilor nostrii” spunea Lincoln. Traim, dar nu o viata. Mergem, dar nu pe un drum. Si asta pentru ca viata noastra este undeva jos, la “-2” sau, daca nu este, o sa fie in curand; doar din cauza asta ne-am adunat acum,aici. Nu? Nu ne-am strans sa arancam prima mana de tarana peste propria viata? Si daca nu ne-am strans o facem singuri…In fiecare clipa si la fiecare pas avem grija sa mai aruncam cate un pumn peste viata pe care am primit-o in dar…Imi amintesc de felul in care traiau oamenii in timpurile apuse…case mici, dar familie mare…bani putini, dar fericirea nu se putea numara…viata mai grea, dar o viata vie…Astazi avem grija sa agonisim, tot ce putem, de la bogatii pana la titluri academice…de la nimicuri pana la nimicuri! Daca te uiti in spate nu vezi aproape nimic remarcabil in viata ta, iti poti da seama chiar ca nu traiesti! Ba nu, scuze! “Traiesti”, dar numai pentru tine! De asta a murit viata din viata ta, pentru ca ai avut grija sa incerci prea mult sa pastrezi viata in ea! Nu conteaza ca cineva nu are loc in autobuz, bine ca ai tu. Nu are nicio importanta faptul ca vecinul tau nu are ce manca, bine ca tu ai, si inca din belsug! Chiar nu conteaza ca cineva are probleme atata timp cat pe tine nu te priveste…   Priveste in timp, in spate. Incearca sa descoperi atitudinea oamenilor care si-au perindat vietile prin negura timpului, inaintea ta. Mergi, mergi si opreste-te. Ai ajuns la Isus. Il observi. Ajuta pe altii, vindeca, salveaza. Ai impresia ca viata Sa e moarta, dar la o privire mai atenta iti dai seama ca e exact invers. Paradoxal, viata Sa e atat de plina de viata incat isi revarsa din plinatate si in vietile altora. Si apogeul a fost la cruce, pe Golgota. A ales sa isi dea toata viata din viata Sa pentru vietile naostre moarte. Acum insa “lopata” e la mine. Pot sa aleg sa sap o gropa, sa imi ornez frumos sicriul vietii si sa il cobor in adanc. Dar pot insa sa iau “lopata” si sa ajut la aducerea la lumina a vietii altora! Depinde de mine si de ceea ce vreau sa fac din viata mea…Tu ce faci cu “lopata” ta? Inainte sa iti raspunzi insa, adu-ti aminte sa nu uiti: eram la inmormantarea vietii tale! Continua tu discursul: “Ne-am adunat toti aici pentru a ne …………viata noastra si a altora. Asadar…….”. Sa stii ca mi-ar placea sa stiu continuarea ta! Pana atunci insa ma bucur ca am descoperit cum suna a mea!      ...

Citește mai mult