Blog


Cand cuvintele nu devin fapte…

Scris de | 22 08 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Ma apuc din nou sa scriu, chiar daca nu am decat niste idei vagi si invalmasite in minte…referitoare la promisiuni. Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am dat importanta cuvenita vorbelor pe care le spun, chiar daca, atunci cand spun ceva, incerc sa ma si tin de cuvant. Se pare ca trebuie sa mai lucrez la capitolul asta…Si, cum poti invata cel mai bine, daca nu experimentand? Asa se face ca, datorita unei promisiuni nerespectate, am simtit pe propria piele aceasta lectie. Abia atunci mi-am dat seama de importanta cuvintelor:”chiar daca faci un juramant in paguba ta…”! Nu prea le dadusem atentie, dar cred ca ar trebui sa incep sa o fac. Nu am inteles ca ceea ce spui trebuie sa si respecti, chiar daca un neprevezut a intervenit, chiar daca nu vrei, nu mai poti, sa nu mai ai chef. Cuvantul trebuie sa fie cuvant! Nu conteaza ca acum ai de pierdut de pe urma a ceea ce ai promis, trebuie sa iti ti promisiunea! Ei bine, lucrul asta nu prea imi era clar. Consideram ca,  circumstantele fiind altele, iar imprejurarile suferind modificari, promisiunea nu mai e valabila. Dar ma inselam…Si cand ma gandesc ca a fost nevoie de o promisiune nerespectata ca sa inteleg intr-un mod profund aceste adevaruri!…Si, ceea ce mai este interesant, este ca intotdeauna avem grija sa le atragem altora atentia atunci cand uita de propriile promisiuni. Dar cat de des uitam noi de ale noastre…! Atat de cele facute oamenilor, dar mai ales de cele facute lui Dumnezeu. Ii promitem ca ne vom schimba, ca vom renunta la nu stiu ce lucruri care Lui nu-I plac, ca vom fi mai atenti cu cei din jur, si tot asa, cred ca lista ar putea continua la nesfarsit. Oare cum se simte El, Dumnezeu, cand eu adopt un comportament neloial fata de el? Daca eu, am fost asa deranjat de faptul ca cineva nu si-a tinut cuvantul, oare cum se simte El atunci cand nici eu nu mi-l tin pe al meu? Cred ca, intr-un fel, starea mea corespunde cu a Lui, doar ca El apeleaza la iubire, la iertare si la o noua sansa…Iar eu, eu ma bucur de acestea fara sa ma gandesc ca, intr-o zi, ele nu vor mai avea niciun rost…Nu pentru ca Dumnezeu nu mi le-ar mai oferi, ci pentru ca eu nu le voi mai accepta. Nu stiu daca si la tine se pune problema, macar pe departe, in felul in care se pune la mine, dar stiu ca eu nu vreau sa prind ziua acceea. Imi place sa cred ca nici tu nu vrei asta…Am oare...

Citește mai mult

Absurditatea obisnuitului

Scris de | 14 08 2010 | Despre: reflectii | 2 comentarii

Nu imi mai amintesc cu ce ma indeletniceam eu ieri atunci cand atentia mi-a fost captata de  prezentatoarea de la stiri…, datorita a ceea ce spunea bineinteles. Era vorba despre un pelerinaj care trebuia sa stranga in jur de 300.000 de oameni, pe undeva prin Cluj, la Manastirea Nicula. Si, chiar daca asa pare, nu numarul mare m-a impresionat, ci ceea ce trebuiau sa faca acesti pelerini: sa ocoleasca manastirea pe coate si pe genunchi. Nu am putut atunci sa nu ma gandesc la absurditatea acestei actiuni. Absurditate nu din punct de vedere al sinceritatii pelerinilor, ci din punct de vedere al mantuirii. Nu stiu cum este vazuta actiunea aceasta de altii, dar eu o vad ca pe o mare pierdere; din toate punctele de vedere. Nu pot sa mi-L imaginez pe Dumnezeu stand undeva sus, in cer si apreciindu-i pe toti acesti credinciosi pentru spiritul lor de sacrificiu si renuntare de sine. O, dar am uitat, nu lui Dumnezeu Ii era destinat acest pelerinaj, ci Mariei, mama lui Isus, supranumita „Fecioara Maria”! De parca Maria ar putea sa vada aceste lucruri! Sa nu uitam ca Biblia nu face nicio referire la Maria ca fiind sfanta; Biblia o numeste simplu „mama lui Isus”. Ca traditia a ridicat-o in rang si a asezat-o chiar si in cer, oferindu-i rolul de mijlocitor intre om si Dumnezeu, asta e altceva!De parca traditia ar avea autoritate divina! Stim cu totii ca scrierile acceptate ca facand parte din traditie sunt simplele scrieri ale unor oameni, unii dintre ei neavand nicio legatura cu Dumnezeul Bibliei se pare. (In paranteza fiind spus, ma gandesc daca si ceea ce scriu eu acum o sa ajunga sa faca parte din „traditie” peste veacuri). Revenind la lucrurile serioase insa, chiar acceptand ca lucrurile stau astfel, acceptand ca Maria e in cer, ca merita inchinare, ca icoanele ei lacrimeaza si fac minuni, nu vi se pare absurd ca ea ar cere asa ceva(tarare in genunchi) de la inchinatorii ei? Asta a fost intoteauna lucrul pe care nu l-am inteles la Dumnezeu: de ce ar crea El o religie a durerii? O religie a pelerinajelor, a chinurilor, a penitentelor? De ce nu am inteles? Pentru ca El niciodata nu a facut asa ceva! Tot ceea ce a facut a fost sa isi trimita singurul Fiu, pe Isus, pe acest pamant pentru a ne oferi un exemplu de conduita cu adevarat CRESTINA! Iubire, slujire, devotare…acestea erau(si sunt) principiile Lui, asta vrea Dumnezeu de la mine si de la tine. Nu pelerinaje, nu sarutari de tablouri, nu plecaciuni!I-ar fi fost oare asa de greu Lui sa mai puna o carte in Biblie in care sa ne prezinte schimbarile aparute in Legea Sa? O carte care sa prezinte cate sute de sarbatori sa tinem pe an, cate pelerinaje sa facem pe luna, de cate ori sa mergem la preot sau la biserica? Nu, cu siguranta ca I-ar fi fost usor. Dar nu a facut-o pentru ca Legea Sa nu a suferit nicio modificare, ea a fost si va ramane aceeasi in veci. De aceea nu pot sa nu ma intreb, cand vad astfel de evenimente, cat va mai tine situatia asta. Avea dreptate Isus cand spunea ca daca un orb calauzeste pe un altul cad amandoi in groapa!(Luca 6:39) Cam asa se intampla azi...

Citește mai mult

Despre fericire…

Scris de | 12 08 2010 | Despre: invalmaseala de cuvinte | 1 comentariu

„Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.” -Augustin Nu stiu de ce, dar azi mi-am amintit de aceasta maxima ca sa-i spun asa. Si tot nestiind de ce, iata ca ma apuc sa insirui iar vrute si nevrute…despre fericire de asta data.  Stiai ca lumea noastra este plina de fericire? Stiai ca toti oamenii sunt multumiti?…Nu, nu stiai, pentru ca nu este nici pe departe astfel. Fericirea parca fuge de noi, iar multumirea – nici macar basm nu mai e. Si totusi, lucrurile ar trebui sa stea astfel. Sa-ti spun si de ce. Pentru ca fiecare spune:„Daca as avea asta mi-ar fi de ajuns” sau „Sa scap si de asta si nu  imi mai trebuie nimic.” Destul de cunoscut, nu? Si, paradoxal, se intampla asa cum isi doreste, dar fericirea ii lipseste. Si, astfel se intra intr-un cerc vicios, din care cu greu se mai iese:„Daca…”, … ,”Daca”. Si aici intra in scena ideea de mai sus: „Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.” Intotdeauna poti gasi lucruri care crezi ca te vor face fericit. Si, dupa ce le vei avea, vei gasi altele. Si, numai fericit nu esti. Pentru ca fericit nu poti fi „decat in ciuda a ceea ce ai, nu datorita a ceea ce ai”. Sau, asa cum spunea Cehov, „Fericirea este o recompensă dată celui care nu a căutat-o.” Si tare cred ca are...

Citește mai mult

Ca și când…

Scris de | 17 07 2010 | Despre: reflectii | 7 comentarii

Zilele trecute, in timp ce ma pierdeam prin paginile virtuale ale internetului, am dat peste un sondaj care incerca sa afle opiniile oamenilor cu privire la sfarsitul acestei lumi. M-am abtinut de la a vota, dar nu m-am putut abtine si de la a vizualiza statistica raspunsurilor. Recunosc ca am ramas uimit sa observ ca raspunsul cel mai votat era “in mai putin de 10 ani”. De ce? Pentru ca am privit in jurul meu. Si am sa va spun ce am observat. Oameni care alearga, alearga, alearga. (Daca ii intrebi dupa ce, probabil ca nici ei nu ar sti sa raspunda). Oameni care se urasc, se cearta, se bat. Oameni care uita ca nu sunt singuri prin aceasta lume. Am mai vazut si oameni care uita sa traiasca; nu vad floarea de langa alee, nu percep adierea vantului prin par, nu simt mangaierea soarelui. Oameni care nu dau un colt de paine unui sarac, sau, poate,  unui cersetor. Si apoi am privit in oglinda. Si, sincer vorbind, am observat o persoana care are cate putin din toate acestea. Si nu mi-a placut. M-am intors la sondaj si am votat:”in mai putin de 10 ani”. Si m-am intrebat: Daca asta crezi de ce traiesti altfel? Nu ar fi normal sa actionezi in conformitate cu credinta ta? Si nu am putut sa nu ma gandesc la ceea ce am vazut in lume, in jurul meu, dar si in oglinda; oare nu si acestia au votat acelasi lucru? Nu cred si ei la fel? Cum ar fi oare viata mea si a ta daca am trai asa cum ne dicteaza credinta si constiinta? Nu conteaza care va fi sfarsitul acestei lumi. Ceea ce este cert este ca unul va fi. Si, dupa marea majoritate, acesta va avea loc foarte curand. Poate intr-un an, doi, cinci. Sau poate in zece, doua zeci, o suta. Nu putem sti. Dar, trebuie sa traim in felul in care credem. “In mai putin de 10 ani”…ma intreb cum ar arata viata oamenilor daca acestia ar fi constienti de ceea ce implica un asemenea raspuns. Cine ar mai alerga dupa o “fata morgana” moderna? Cine s-ar mai certa cu fratele, cu prietenul, sau cu vecinul lui? Cine ar putea sa treaca pe langa o floare fara sa ii simta mirosul, fara sa ii observe culoarea? Nimeni. Nimeni nu ar putea si, totusi, nimeni nu face astfel. Pentru ca ne-am obisnuit in acest fel. Credem, spunem…dar nu facem. Uneori ma indoiesc si de ceea ce cred. Mai am eu credinta? Faptele nu ar spune asta; aleg o afirmatie, pe care cred ca o cred, dar nu actionez in conformitate cu ea. Asta mai e credinta?  Mie nu prea imi pare… Sa mergem totusi si pe varianta cealalta. Poate ca sfarsitul lumii nu va veni niciodata; soarele nu se va stinge, resursele pamantului nu se vor termina, Isus nu va reveni. Dar te-ai gandit vreodata ca peste 10 ani, peste un an, sau peste o clipa poate veni sfarsitul tau? Traim intr-o lume in care parca viata nu mai are valoare; nu mai conteaza varsta, oameni se sting in fiecare clipa. Accidente, boli, propriile alegeri. Cum ar trebui sa traim, noi, eu si tu, acestea fiind spuse? Probabil in niciun caz in felul in care o facem. Tolstoi, marele...

Citește mai mult

O viata aproape perfecta…

Scris de | 9 07 2010 | Despre: ilustratii | fără comentarii

Se povesteste ca undeva, intr-un sat indepartat, traia un mare intelept. Si pentru ca vestile despre intelepciunea si cunostintele sale au ajuns in toata lumea, oameni din toate cele patru zari veneau la el pentru pentru a-l asculta si pentru a primi sfaturi. Intr-o zi, cativa tineri s-au dus la acest intelept si l-au rugat sa le spuna cateva invataturi care sa ii calauzeasca pe drumul vietii. Pentru ca inteleptului nu ii prea placea vorba lunga(probabil de asta era asa de intelept) si-a luat cateva minute pentru a se gandi. Apoi se intoarse oferindu-le cel mai maret sfat posibil: “Viata noastra, a fiecaruia, este aproape perfecta. Ar fi perfecta daca nu ar avea aceasta ‘mica’ si singura problema: nu merge decat inainte. Asa ca trebuie sa traiti (frumos) din prima.” Morala: Trebuie sa traiesti (frumos) din...

Citește mai mult

Vorbe si cuvinte…

Scris de | 23 06 2010 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

„Nici unul dintre noi nu suntem centrul universului, Dumnezeu este centrul universului. Dumnezeu nu exista ca sa ne indeplineasca noua scopurile; noi existam ca sa indeplinim scopurile Lui.  Motivul pentru care El ne permite mie si tie sa mai respiram inca o data este pentru ca El are un scop cu noi, un scop al Lui, nu al nostru. Dumnezeu nu ne transforma ca sa ne simtim bine sau ca sa ne ducem planurile la indeplinire. El ne transforma pentru ca noi sa putem duce la indeplinire planurile Lui. Dumnezeu nu exista pentru noi, noi existam pentru El!” Trebuie sa recunosc ca acest paragraf m-a frapat inca de la prima propozitie; in prima instanta. Mai apoi  insa, mi-am dat seama ca lucrurile stau exact in felul in care au fost aduse in scena. Prea de multe ori avem(am) tendinta de a ne(ma) considera centrul universului, indiferent la care univers ne-am referi. Trebuie sa ne amintim ca nu ni se cuvine totul, sa ne amintim ca lumea nu e a noastra, sa ne amintim ca exista Cineva incomparabil in importanta. Dumnezeu e Dumnezeu, indiferent de ceea ce credem, spunem sau facem noi. Si planul Lui ramane neschimbat. Ceea ce imi place insa la Dumnezeu(sper ca nu am fortat nota prea tare cu aceasta exprimare) este faptul ca un rol foarte important in planul Sau il avem noi. Da, ai citit bine! Nu am gresit si nici nu m-am contrazis; sa incerc sa explic. Dumnezeu are un plan, pentru mine, pentru tine, pentru lume. Eu, oricata importanta mi-as da, oricate pretentii as ridica nu pot sa schimb acest plan. Si totusi, Dumnezeu nu trece peste deciziile mele; un plan exista, dar daca eu il dau la o parte, El nu ma forteaza. Stiu ca am intrat putin in contradictie cu citatul de mai sus, asa ca vreau sa revin pe aceeasi linie cu ideile exprimate de el. Dar citind din nou ultima fraza imi dau seama ca nu sunt decat in parte de acord. Existam pentru Dumnezeu, pentru ca El sa isi aduca la indeplinire palnul Sau cu noi(daca Il lasam), dar si El exista pentru noi; sa nu uitam ca a renuntat la propriul fiu pentru noi. Sau, poate tocmai din aceasta cauza noi existam pentru El si nu El pentru noi?… P.S: Se pare ca incercarea mea de a filozofa si de a face si altceva in acelasi timp nu prea a dat rezultate deosebite. Sa imi fie invatare de...

Citește mai mult

Despre om si Dumnezeu(II) –de Lev Tolstoi

Scris de | 18 06 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Problema nu e ca toti sa fie egali, ci ca toti sa se iubeasca. Poti fi bogat si sa-i iubesti pe cei saraci, si sa ai acceiasi avere ca toti ceilalti si sa-i urasti.” „Un lucrator bun nu renunta la munca lui, chiar daca stie ca nu-i va vedea rezultatul si nu va fi rasplatit.” „Treapta cea mai de jos este viata traita pentru poftele trupesti, pentru a face pe plac trupului, a doua treapta este pentru aprobarea oamenilor, pentru a face pe plac oamenilor, a treia pentru rasplata lui Dumnezeu Cel din afara ta, a patra, mai presus de tot ce cunosc, viata traita doar pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu din tine.” „Stiu din experienta ce binefacere si bucurie e sa nu judeci pe nimeni in vorbe, dar mai ales in gandurile tale.” „La gandul faptelor pe care urmeaza sa le savarsesti si, daca poti, in timpul savarsirii lor, intreba-te: de ce faci ce faci, pentru tine, pentru Dumneze, pentru cugetul tau sau pentru oameni, pentru aprobarea lor. Intreab-te: ai face acelasi lucru daca ai sti nu doar ca nimeni nu va afla despre asta, dar si ca aceasta fapta, care tie ti se apre buna, va ramane pentru oameni un motiv sa te...

Citește mai mult

Despre om si Dumnezeu(I) –de Lev Tolstoi

Scris de | 15 06 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Judeca-i pe altii ca pe tine insuti. Caci ei sunt tu. Si de aceea fii ingaduitor cu faptele lor rele, asa cum ai fost si esti cu tine. Si tot astfel doreste cainta si indreptarea pacatelor lor, asa cum nadajduiesti sa ti se ierte ale tale.” „Asa cum toata apa se scurge din galeata printr-o gaura cat de mica, la fel toate bunurile vietii(iubirii) nu raman in sufletul omului daca el nu e iubitor fie si numai fata de un singur om.” „Regretam adesea ca nu vedem roadele muncii noastre, dar sa nu vedem, sa infaptuim fara asteptarea rasplatii e conditia indispensabila si esentiala a oricarei fapte cu adevarat bune.” „Adevarata franchete o pot avea numai oamenii care traiesc inaintea lui Dumnezeu. Oamenii care traiesc inaintea oamenilor au umblat si vor umbla cu tertipuri.” „Tot astfel si omul lipsit de constiinta divinitatii sale pierde posibilitatea de a deosebi binele de rau.” „Fiecare om are ceva superior la care ajunge, conceptia sa despre lume, in numele careia traieste. El singur isi faureste conceptia despre lume. Si orice om e capabil sa recepteze doar ce corespunde perceptiei sale. Tot ce nu corespunde, oricat de limpede ar intelege ceva rostit sau scris, trece prin el fara sa lase nici o urma.” „M-am gandit ca trebuie sa ne pregatim pentru a muri cum se cuvine. Si mi-am amintit ca intreaga viata incepand cu copilaria este moarte treptata, de aceea trebuie sa ne pregatim mereu, fara...

Citește mai mult

Uimit de Dumnezeu?

Scris de | 13 06 2010 | Despre: diverse | fără comentarii

“Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”—Ieremia 32:27 Îmi amintesc că am dat peste acest text într-o dimineață deloc specială, în timp ce studiam. Dimineața era una obișnuită, dar, prin descoperirea acestui verset, a devenit unică. Nu am putut să nu mă opresc câteva clipe și să privesc printre gândurile declanșate de această descoperire. Și am găsit printre ele o întrebare deloc subtilă: ‘Tu te miri de acțiunile lui Dumnezeu?’. Și trebuie să recunosc că nu a fost o întrebare cu un răspuns ușor de găsit. Am fost tentat să răspund negativ, dar conștiința a avut grijă să mă atenționeze; mă îndreptam spre zona ipocriziei. Mi-am amintit de multe evenimente, fapte, gânduri care, pur și simplu, ar fi contrazis acest răspuns. Și m-am văzut nevoit să recunosc: ceea ce face Dumnezeu încă mă uimește. Nu știu dacă sunt sau nu singurul care mai are multe de rezolvat în privința credinței, dar știu că Dumnezeu vrea să îi ajute pe toți cei care sunt deficitari în acest aspect. Ascultați ce ni se spune: ‘…Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi.’ Gândiți-vă o secundă. Dumnezeu nu este un Dumnezeu atemporal, îndepărtat, sau al nimănui. Nu este nici măcar Dumnezeul lui Avraam, sau poate al lui Isaac, sau al lui Iacov. Nu, ci Dumnezeu este Dumnezeul fiecărei făpturi! Fie că suntem sau nu conștienți, Dumnezeu este Dumnezeu! Îți poți imagina ce înseamnă acest lucru?… Înseamnă că Dumnezeu este singurul Dumnezeu al acestei lumi. Și, în calitate de conducător suprem, El poate face orice. Da, nu te mira, chiar orice! Înclin să cred că am uitat ce fel de Dumnezeu slujim. Am avut grijă să evidențiem atât de mult anumite caracteristice ale Sale, încât le-am eclipsat pe altele; iubirea nu este mai importantă ca puterea, mila nu cântărește mai mult ca dreptatea. Și atunci de ce când Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni ne mirăm? Sau de ce atunci când Dumnezeu alege să ia o decizie rămânem muți de uimire? Doar ’Dumnezeul oricărei făpturi’ este la cârmă…și nu este nimic de mirat din partea...

Citește mai mult

Cioburi de lume

Scris de | 29 05 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Nu de putine ori in viata m-am vazut pus in fata unei imposibilitati. Dar parca nici una nu a fost atat de mare ca cea cu care am dat piept aseara. Ceasul arata o ora destul de inaintata, dar asta nu ne-a impiedicat pe mine, pe fratele si pe tatal meu, sa iesim la o mica plimbare in racoarea serii. De cum am iesit am fost lovit. Nu de vreo masina pe strada, ci de o miasma imbatatoare, dulce si calda…parfumul florilor de salcam. Si o data cu acesta a venit si imposibilitatea. M-am vazut incapabil de a imortaliza aceasta atmosfera. Cum as fi putut sa rup o frantura din atmosfera si sa o pastrez pentru totdeauna?… Si cat mi-as fi dorit… Nu am renuntat la idee, dar am ales sa merg mai departe si sa imi umplu plamanii cu aerul cel inmiresmat. De fapt, am ales sa ma bucur de intrega frumusete a noptii. Cerul incepea sa se lumineze, stelele aparand ici-colo, unele mai timid, altele mai pline de curaj. Parca se pregateau de intampinarea cuiva important. Poate era luna…Gazele erau responsabile cu atmosfera…muzicala. Si chiar daca concertul albinelor se terminase de cateva ceasuri bune, spectatorii parasind sala odata cu ele, aceste mici vietati nu se descurajau. Probabil cantau tot pentru luna…sau pentru noi…sau pentru Dumnezeu… Si a mai existat ceva interesant in natura aseara. Era liniste. Nu linistea aceea clasica, lipsita de zgomot. Ci o liniste activa, calda, relaxanta…Gazele nu o perturbau, vantul nu o incurca, omul parca nu mai exista…Parca era o alta lume…O lume frumoasa!… Acum, cand stau si imi rederulez in minte imaginile de aseara, ma gandesc, sau mai bine zis, ma intreb: De ce uneori prefer insa alte frumuseti? Dau aceste minunatii ale naturii pe nimicurile pe care poate sa le ofere omul. Uit ca Dumnezeu, printre numeroasele daruri pentru mine, a pus si natura. Natura ‘naturala’, nu asa cum a pervertit-o omul. Si pentru ca uit, aleg sa ma bucur de niste pseudo-frumuseti. De asta mi-am dorit sa pot sa opresc cate o particica din tabloul de aseara. La inceput nu stiam cum, dar cred ca am gasit o metoda. Am sa adun toate aceste cioburi de frumusete si am sa le depozitez in suflet. Si cand va veni Tatal meu, I le voi da Lui. Pentru ca numai El poate sa le redea stralucirea de odinioara…Parfum, culoare, liniste, stele, cantec, fericire…Sub mana Lui devin...

Citește mai mult

Caut gand…

Scris de | 28 05 2010 | Despre: file din jurnal | fără comentarii

M-am gandit sa mai fac si eu ceva ce nu am mai facut de mult…sa scriu…Am incercat sa insailez doua cuvinte, dar parca toate muzele si-au luat vacanta, avand grija sa nu uite inspiratia acasa. Caietul cu exercitii la mate incearca sa imi faca cu ochiul, dar se pare ca nu reuseste sa-mi distraga atentia…de la ce, nici eu nu stiu…Cred ca mai bine spuneam ca nu reuseste sa-mi adune gandurile la locul lor, in interiorul cutiei numite,pana astazi , in mod ciudat, cap. “Gandul zboara acolo unde nu vrei…si totusi, se poate intoarce…” In aceasta seara insa, parca a plecat si el impreuna cu inspiratia mea…Si nu cred ca vrea sa se intoarca…sau, poate ii e frica. Daca sta intr-un colt rece si tremura, si plange, si ii e teama? As vrea sa il caut, dar e tarziu…si nu am nicio lumina…Poate l-am pierdut pentru totdeauna…insa trebuie sa incerc sa il gasesc. Asa ca maine o sa plec in toata tara, in toata lumea…si o sa anunt: “Gand pierdut. Unde? Nu stiu…Dar il caut…” -19.05.2010,...

Citește mai mult

Început de ‘început’

Scris de | 30 04 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Niciodată nu mi-a fost usor să încep să fac un lucru. Cu toate că se zice că ”mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” mi-am dat seama că in cazul meu lucrurile stau exact invers. Nu puține au fost cazurile în care m-am confruntat cu mari dificultăți în a începe ceva; și nu puține au fost ocaziile în care am renunțat să fac diferite activități tocmai din acest motiv. Nu am avut șansa să fac o statistică ca să văd dacă fac parte dintr-o minoritate, dar cu siguranță mai există prin lume și persoane asemenea mie. Și dacă tu nu faci parte din această categorie, înclin totuși să cred că și tu te-ai confruntat  cu probleme asemănătoare. Voiai să te apuci de citit, dar mai amânai puțin. Aveai teme de făcut, dar mai aveai timp. Știai că trebuie să te schimbi, dar iți spuneai că mai e și mâine o zi. Începi cumva să te regăsești? Iți dai seama că și tu te confrunți cu asemenea situații? Dacă da, atunci pot să iți spun că ai adus o umbră de fericire în viața mea. Mai există și alții ca mine!Nu e așa că e minunat? Lăsând la o parte entuziasmul de care m-am lăsat copleșit, mă întorc la gândurile care m-au pus pe gânduri. Și pentru că am constatat deja efectul plec în căutarea cauzei, pentru ca apoi să găsesc și rezolvarea. De multe ori mi-a venit în minte idei de genul:”Așa ești tu!” sau  ”Fii mulțumit că totuși, după ce ai început, termini!” sau ”Lasă că tu stai mai bine ca…”, dar parcă acestea nu m-au încălzit deloc.  Știu că uneori nu încep din motive obiective, dar cum ramâne cu cele subiective? Mă gândesc cum ar fi fost dacă Dumnezeu ”mi-ar fi copiat stilul”…O lume necreată poate…Minuni inexistente…Absența Lui din viața mea, din viața ta…Și am reușit, din fericire, să observ și în viața mea astfel de efecte, chiar dacă la o scara mult redusă. Ținte așezate undeva sus, dar rămase neatinse…Planuri, proiecte, și…cam atât. Nimic vizibil. Nimic lăsat în urmă. Cauza? Cred că i-am putea spune Efectul ”mâine”. Sau,mai bine zis, Efectul ”mai târziu”. De mâine…Mai am timp…Să încep, dar mai încolo…Și sunt sigur că lista ar putea continua. Ai putea-o continua chiar tu! Avem grijă să ne găsim sustrageri originale de la început! Într-adevăr, există și pericolul neterminării dar, cum ai putea să nu termini ceva ce nici măcar nu ai început? Trebuie să recunosc că la această întrebare am găsit ușor răspuns, dar,  există altele în dreptul cărora semnul de întrebare rămâne în picioare: ”Când ai de gând să faci altfel?”, ”Nu renunți la amânare?”… Amânarea m-a pândit dintotdeauna…Și sigur o să continue să o facă. Dar mă apuc de început. Căci chiar și începutul are un început. Și aleg ca acesta să fie acum. O să reușesc? Da, dacă mă aliez cu...

Citește mai mult