Blog


Sfintenia – Dar sau Provocare?

Scris de | 4 12 2010 | Despre: diverse | fără comentarii

Take Our Poll Se cer si...

Citește mai mult

Sincer?! Da, cu „ne” in fata…

Scris de | 2 12 2010 | Despre: diverse | 2 comentarii

Mi-am propus ca postarea de fata sa fie una scurta; si am de gand sa transform hotararea in realitate. Asa ca o sa ma rezum le aspectele pe care le consider importante. Nu mai scrisesem de mult pe blog (facand exceptie articolul de acum cateva zile) si m-am decis sa fac asta in aceasta seara. Problema era insa ca nu stiam despre ce sa scriu. Avusesem eu in minte cateva subiecte, dar, din cauza ca nu le-am pus pe hartie la momentul oportun, le-am uitat. Am reusit insa sa strang cateva idei despre sinceritate. Am ramas uimit de cat de (ne)sinceri suntem. Si cand spun asta nu ma refer la cum ne mintim pe noi insine, ci la cum ii mintim pe altii. Cand spun „altii”, ma gandesc nu la cei de care nu prea ne pasa, ci la apropiatii nostrii. Majoritatea avem prieteni/prietene de care ascundem adevarul uneori (din pacate din ce in ce mai des). Nu spunem ce credem cu privire la o pereche de pantofi, o rochie, o cravata, o camasa, etc. Nici despre prietena cuiva nu spunem nimic (de rau). Despre faptul ca ceva a iesit aiurea, ca nu va merge, sau ca nu se poate, pastram tacerea. Suntem de parerea apropiatului, chiar daca, in sufletul nostru, nu gandim astfel. De ce? Nu stiu. Probabil pentru ca nu vrem sa ii ranim pe cei dragi. Dar, oare, nu se va simti mai rau cand va afla adevarata noastra parere? Sau, cand va esua? Nu vei avea oare remuscari, stiind ca nu ai fost sincer cu respectivul? Probabil ca nu. Si cand spun asta, am in minte exemple clare, pe care nu le aduc in discutie, din motive de confidentialitate. In fine, ideea e ca, in opinia mea, producem mai mult rau decat bine, printr-o astfel de purtare. Si din nou am in minte exemple clare. Tu, esti (ne)sincer? Mi-ar placea sa spui ca...

Citește mai mult

E timp de amintit…

Scris de | 30 11 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Sunt clipe în viață când îți dorești să aduci trecutul înapoi, când vrei să vezi, să simți sau să auzi lucruri de mult apuse… Există momente când vrei ca tablourile conturate de amintiri să devină, pentru secunde, realitate… Și nu se poate. Și regretul îți inundă inima… Nu știu încă de ce, dar “vremea lui decembrie”, a Sărbătorilor – să-i spun așa – aduce în sufletul meu asemenea clipe… Probabil atmosfera specială, sfântă – aș putea spune – este vinovată de acest lucru. Și, dacă nu mă crezi, uită-te în jur: vei vedea luminițe ce parcă fac ca bolta cerească să se continue și pe pământ, vei auzi colinde ce încearcă să coboare armoniile corurilor îngerești printre muritori, vei simți atingerea plăcută și caldă a unei Nașteri ce chiar a reușit să aducă, pentru veșnicie, cerul pe pământ. O atmosferă de vis, de poveste, care reușește, fără greutate se pare, să adune praful din ungherele sufletului meu și să scoată la iveală gânduri și amintiri… de vis, de poveste… Râset cristalin de copii se aude de dincolo de tabloul de gheață al iernii; frigul nu îi împiedică să se bucure de darurile anotimpului rece. Zăpada, căzută din abundență, dă peisajului un aer de tablou, proaspăt ieșit de sub ustensilele unui pictor celebru. După un timp, se aude un glas, parcă șoptit, care îi cheamă la masă. E mama. Aroma de pâine proaspătă, abia scoasă din cuptor, împletită cu cea a cozonacului aburind de pe masă, îi face pe copii să se grăbească și mai tare. Stând câteva clipe, pentru a se încălzi, parcă uită de bunătățile de la masă; valurile roșiatice ale focului îi trimite într-o altă lume…o lume a viselor sau, poate, a visurilor… Nu pot să nu mă gândesc la amintirile care apar, în această perioadă a anului, în sufletul lui Dumnezeu. Stau și mi-L imaginez pe Dumnezeu convocând o adunare în cer. Îi pot vedea pe îngeri începând să se adune în sala de consilii. După ce sosesc cu toții, Cineva, îmbrăcat în lumină și slavă, își face apariția. E Dumnezeu. După o scurtă introducere, are loc o reevocare a evenimetelor. Imagini de vis, de poveste, se perindă prin fața fiecărui spectator în parte, purtându-l prin ‘netimp’. Se face noapte. Doi călători, și așa obosiți de drumul lung pe care l-au avut de parcurs, ostenesc în căutarea unui loc de înnoptat. Dar cetatea Betleemului, un loc nu prea aglomerat de obicei, în această seară nu mai are niciun loc  disponibil. Hanurile sunt deja pline, iar localnicii nu pot să-și deschidă ușile în fața unor neconscuți. Și totuși, când ultimele speranțe rămâneau în urmă, odată cu casele din cetate, un strigăt îi cheamă. După câteva clipe, iată-i într-un staul. Doar atât s-a găsit și pentru ei; dar e cald, e liniște, e bine. Și după un timp, în iesle, printre paie aspre de fân, se vede un copilaș. Un copilaș uitat de lume și de timp… Îmi îndrept privirea spre Tatăl. Lacrimi mari Îi brăzdează constant obrajii. Fața reflectă o tristețe profundă. Suspine negrăite parcă I se aud din piept. Nu mai pot privi și mă uit spre Copilaș, redevenit acum ceea ce a fost dintotdeauna, Isus Hristos. Și El plânge, dar abia perceptibil. Nu îmi pot da seama dacă sunt lacrimi de fericire sau de tristețe....

Citește mai mult

„Iubirea ca mod de viata” – incercare de recenzie

Scris de | 15 11 2010 | Despre: carti care merita | fără comentarii

„Iubirea ca mod de viata” – incercare de recenzie

Trebuie sa recunosc ca ceea ce am facut pana la urma, este mult diferit de ceea ce aveam de gand. Sa ma explic. In saptamana care a trecut am citit o carte foarte, foarte interesanta intitulata: Iubirea ca un mod de viata – sapte trasaturi de caracter care va vor imbunatati relatiile cu cei din jur, autorul fiind Gary Chapman. Si, pentru ca mi-a placut foarte tare, ma gandisem sa fac un rezumat amplu pentru fiecare trasatura din cele sapte. Am renuntat insa, din mai multe motive: 1) lipsa de timp, 2) prea multe informatii care meritau sa fie parcurse si 3) nu am vrut sa va rapesc prea mult din placerea de a citi voi singuri aceste lucruri. Asa ca am renuntat la planul initial, rezumandu-ma la intocmirea unei recenzii ceva mai detaliata. Cartea este aparuta la editura Curtea Veche in anul 2010 si ofera in jur de 350 de pagini de sfaturi, informatii, povestiri despre iubire si manifestarea acesteia fata de cei din jur. Pentru ca exista riscul de a te opri aici din citit, iti spun ca aceasta carte chiar merita studiata. Daca citesti si mai departe, vei afla de ce spun asta. In cartea de fata, autorul incearca sa transmita cititorilor sai mai multa esenta decat am intalnit in alte carti. Gary alege sapte trasaturi: bunatatea, rabdarea, iertarea, respectul, smerenia, generozitatea, sinceritatea pe care le cuprinde intre prima parte, care reprezinta partea introductiva si o a treia parte, care se ocupa de aplicarea in mod practic a acestor trasaturi in viata cotidiana. Pentru ca fiecare capitol are si o propozitie-suport, cu riscul de a fi obositor, vreau sa prezint aceste titluri: Capitolul 2: Bunatatea. Descoperiti bucuria de a-I ocroti pe cei din jur! Capitolul 3: Rabdarea. Obisnuiti-va cu gandul ca oamenii nu sunt perfecti! Capitolul 4: Iertarea. Scapati de focul maniei! Capitolul 5: Respectul. Comportati-va cu ceilalti ca si cum v-ar fi prieteni! Capitolul 6: Smerenia. Lasati-i si pe ceilalti sa se afirme! Capitolul 7: Generozitatea. Fiti altruist cu ceilalti oameni! Capitolul 8: Sinceritatea. Fiti dumneavoastra insiva cu cei din jur! Si acum sa va spun ceva mai mult despre aceste capitole. Asa cum spuneam, mi-ar fi placut sa pot sa acord fiecaruia in parte un spatiu mai mare, dar nu am facut-o, motivele fiind cele enumerate mai sus. Revenind la carte, pot sa spun ca nu m-a atras atat prin noutate, cat prin simplitate. Autorul, un cunoscut consilier, alege sa foloseasca un limbaj simplu, accesibil fiecarui om in parte. Asa se face ca modul simplu in care prezinta continutul te atrage, ajutandu-te in acelasi timp sa intelegi mult mai usor cele prezentate. Mai pot sa mentionez ca premisa de la care pleaca cartea este aceea ca ceea ce poate schimba lumea in care traim este iubirea; iar aceste sapte trasaturi nu sunt altceva decat moduri de manifestare ale iubirii in viata noastra. Daca ar fi sa mentionez inca un aspect care mi s-a parut interesant, m-as referi la modul de intocmire al cartii: imbinarea de sfaturi, avertismente, exemple si experiente personale, fac din aceasta o lectura foarte placuta. Si pentru ca nici noutatile nu puteau lipsi, trebuie sa mai aduc in atentie faptul ca aceasta carte m-a invatat o multitudine de noi fatete si moduri de aplicare ale acestor virtuti. De exemplu, niciodata nu...

Citește mai mult

Draga jurnale…

Scris de | 7 11 2010 | Despre: diverse | fără comentarii

Draga jurnale, Iata ca si azi a fost o zi din aceea. Copiii din sat, dintre care pe unii inca ii mai consideram prieteni, din nou m-au lasat pe dinafara. Sti tu, a fost ca saptamana trecuta, doar ca de asta data s-au hotarat sa plece in afara satului. Unde anume, nu am stiut initial, dar mai apoi am aflat ca voiau sa mearga in asa-zisa “Poiana a Biruintei”, sa se bucure de tot ceea ce natura dezvaluia, in aceasta zi calduta de toamna. De mine, iar au uitat. De mine iar au uitat. De fapt, cred ca inca ma mint singur; nu au uitat, dar prezenta mea ii cam incomodeaza. De ce, nu imi pot da seama. Poate datorita felului meu de a fi, de a vorbi, de a ma purta. Poate pentru ca nu pot sa fiu atat de amuzant, de deschis, de interesant. Nu stiu, dar ei stiu; si nu vor sa mi-o spuna; poate ca m-as schimba, sau, poate ca nu… ……………………………………………………………………………………………… Scuze pentru ca te-am lasat putin deoparte, dar m-a strigat cineva. Si am crezut ca poate este unul dintre copii; dar nu, era doar mama. ……………………………………………………………………………………………… Intorcandu-ma la ceea ce nu as vrea sa ma intorc, trebuie sa-ti spun ca nu stiu ce sa fac. Cand au nevoie de ceva ajutor, imediat isi amintesc de existenta mea. Dar, in rest, la distractie si la joaca, devin invizibil pentru ei. Chiar si unii dintre ei, pe care ii credeam putin mai apropiati, ma uita. E adevarat, ca a fost unul, care si-a amintit putin de mine, dar…? Of, jurnalule, habar nu ai tu de ceea ce se intampla in sufletul meu! Nici eu nu cred ca mai, dar asta nu cred ca are vreo importanta pentru...

Citește mai mult

Buchet de octombrie

Scris de | 25 10 2010 | Despre: file din jurnal | fără comentarii

Am luat fiecare raza de soare la care am ajuns si le-am pus manunchi. Am luat cateva din frunzele toamnei, cele mai divers pictate, si le-am indesat adanc in inima. Ultimelor fire de iarba le-am curmat viata si le-am presarat printre petele de soare. Adierile de vant, inca caldute, le-am tot alergat pana am prins cateva. Recoltele le-am depozitat cu grija in ungherele sufletului. Stropii de caldura, care inca mai pigmentau atmosfera…i-am luat si pe ei. N-a mai ramas nimic din ceea ce oferea toamna, credeam eu. Dar ma inselam…amarnic. Am uitat de nori, care se adunau gramada singuri, fara sa fie nevoie de o mana atenta care sa-i aduca impreuna. De stingerea tacita a frunzelor, a ierbii, nu mi-am amintit. Nu mi-a trecut prin minte ca acele culori, atat de vii, sunt, de fapt, predecesoare mortii. De vantul rece, care sta sa bata, nu mi-a mai fost teama. Si asta nu pentru ca frica mea disparuse, ci pentru ca, in neatentia mea copilareasca, si de el am uitat. Am uitat si ca frigul pornise de mult la drum, urmand sa ajunga din clipa in clipa. Am impresia ca am uitat…chiar si de mine. Si asta nu pentru ca natura iti taie respiratia prin frumusetea de care da dovada, ci pentru ca, ma simteam pierdut. Printre raze, nori, frunze si iarba, impletite cu frig, caldura si vant, incercam sa ma gasesc, sa imi reamintesc de ceea ce am fost odata. Si astfel, sa descopar ceea ce sunt si, poate, ceea ce voi fi. Dar nu am reusit, pana ce nu mi-am amintit ca am mai omis ceva, pe cel mai important “Cineva”. Am uitat de Tatal meu, de Dumnezeu, care si-a pus cate o parte din El in fiecare frantura de toamna, fie ea calda, fie ea rece; le-a strans manunchi, facand astfel un buchet de iubire, si mi l-a oferit ca semn de aducere-aminte. Poate de aceea am uitat de vant, de ploaie, de rece. Poate ca El le-a transformat special pentru mine, chiar daca eu nu am ochi sa vad asta. De aceea Iti ofer o multumire… Pentru tot ceea ce vad, dar, mai ales, pentru ceea ce (inca) nu vad… –...

Citește mai mult

Dând cartea pe carte

Scris de | 15 10 2010 | Despre: de meditat | fără comentarii

Nu a trecut mult timp de cand am realizat ceva ce m-a facut sa imi doresc sa nu ma fi intalnit niciodata cu acea realitate. Fara a da nume si detalii, spun doar situatia pe scurt. Intr-o seara, atunci cand niste persoane au fost puse in fata provocarii de a merge pentru a se bucura de ceea ce ofera lectura, au ales sa aduca in discutie lipsa timpului, iar mai apoi, sa se pronunte, mai in gluma, mai in serios: “Haide mai bine sa jucam o carte.” Nu conteaza daca aceasta situatie a fost sau nu una singulara. Ceea ce este important este adevarul general valabil care se ascunde in spatele ei. Traim intr-o societate care si-a uitat valorile, cultura, istoria. O societate in care oamenii au uitat ca mai exista si carti “reale”, nu doar cele de pe net. Si, ceea ce pe mine ma doare cel mai tare, este faptul ca nici cei care obisnuiau sa mai petreaca din timpul lor si cu cate o carte in mana, acum tin altfel de carti intre degete. Fie ca e vorba intr-adevar de carti de joc, sau de televizor, de computer sau cu orice altceva. Fiecare si-a creat o “carte”, pe care isi schimba cartea. S-ar mai putea spune destule pe acest subiect, dar ceea ce vreau sa fac in aceasta seara este sa incerc sa trag un semnal de alarma. Sa incerc sa aduc in atentie ceea ce nu mai ocupa de mult un loc primordial in viata pamanteanului contemporan! Citeste, acesta este cel mai bun lucru pe care il poti face! Fie ca esti copil, adult sau batran, in carte vei gasi totdeauna un prieten, dar si in orice altceva vei gasi oricand o alta “carte”…de schimb!...

Citește mai mult

Lumea noastra ar fi altfel

Scris de | 8 10 2010 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Era o zi normala de sfarsit de septembrie cand eu impreuna cu cativa colegi am plecat in oras pentru a rezolva niste treburi urgente. Parea o zi banala, dar, asa cum am spus, doar “părea”. De ce? Pentru ca a existat ceva ce m-a frapat. La o prima vedere, aspectul este banal. Un om imbracat destul de saracacios, cu barba, dar fiind inca tanar, cu o sacosa aproape goala in mana ocupa linistit, dar vesel, un loc in RATB. Chiar daca zambetul lui putea sa atraga atentia, nu a facut-o. Ceea ce mi-a facut gandurile sa se opreasca pentru cateva clipe bune a fost inca un obiect pe care il avea in mana. Era vorba despre o bucata de carton, jerpelita, pe care erau mazgalite urmatoarele cuvinte: „Nu mai fiti dusmanosi. Va multumesc!” Am incercat atunci sa imi imaginez care ar putea fi motivele care ar determina pe  cineva sa scrie astfel de cuvinte. Nu am putut sa nu vad in fata ochilor ura, neintelegerea, batjocura cu care aceasta persoana era tratat zi de zi. Poate ca lumea ii spunea sa se indeparteze putin, sau poate ca oamenii fugeau de el. Nu stiu. Nu stiu ce scenarii ti-ar fi creat tie asemenea cuvinte, dar stiu ca mie mi-au prezentat un adevar absolut si relativ in acelasi timp. Am devenit dusmanosi…cu noi, cu altii…Am uitat de compasiune, de intelegere, de altruism. Vedem persoane in dificultate, dar mergem mai departe. Oameni al caror stomac da concerte pe scena operei din Paris, dar noi nu avem o asa buna ureche muzicala. Persoane care nu joaca rolul cersetorului din cartea lui Twain, dar pe care le tratam ca si cand nu ar exista. Ba uneori, ne purtam, asa cum lasa acel mesaj sa se subinteleaga, intr-un mod total nepotrivit: cu dusmanie. De parca rautatea ar aduce ceva bun…Nu stiu daca mai exista azi persoane care incearca sa se puna in locul altora, dar cum ar fi oare lumea noastra daca atunci cand ai trece pe langa cineva cu mana intinsa ai lasa ceva acolo? Nu neaparat un ban, dar o vorba buna, un gand, o parte de suflet..Lumea are nevoie de iubire. O iubire neegoista, care nu aduce nimic pentru sine, ci ofera ce are mai bun pentru altul. Si atunci mesajul de pe bucata de carton s-ar schimba cu siguranta in ceva de genul: Nu mai fiti asa iubitori; nu mai am loc sa depozitez  atata iubire…Va multumesc! Si lumea noastra ar fi...

Citește mai mult

Cu drag, al tău…Timp…

Scris de | 29 09 2010 | Despre: reflectii | fără comentarii

Nu îndrazneam să privesc nici măcar pentru o secundă obiectul care îmi era, de astă dată, cel mai aprig dușman – ceasul. Știam că e târziu, că sunt într-o mare întârziere, dar, pur și simplu, îmi lipsea curajul necesar pentru a face acest lucru. Aveam idee, în mod vag, despre cât de mult și repede ar fi înaintat limbile sale, așa că am zis să îmi mai ofer un mic răgaz. De parcă timpul s-ar fi oprit odată cu mine… Dacă privim în istorie observăm cu destul de multă ușurință că nu sunt singura persoană căreia timpul îi devine dușman. De fapt, parcă timpul nu se întelege cu nimeni; încet, încet, acesta a devenit antipatic unei mari majorități. Au fost unii oameni care și-au dedicat viața războiului, alții păcii. Pentru unii bogăția era totul, în timp ce, pentru alții, aceasta nu avea nicio relevanță. Alți oameni au ales să se dedice studiului, să călătorească, să îi învețe pe alții… și cred că lista ar putea fi continuată până ce, într-un final, terminarea cernelii ne-ar obliga să ne oprim. Însă toți acești oameni mari, mai mult sau mai puțin cunoscuți, s-au confruntat cu timpul, sau, mai bine zis, cu efectele trecerii timpului. Știu că o să imi spui că tu ești tânăr, că ai toată viața în față și că nu e cazul să îți pui asemenea probleme, dar te-ai gândit vreodată că nu ești singurul care a gândit așa? Și, în mod direct vorbind, îți dai seama că momentul prezent nu va mai veni niciodată să se înâlnească cu tine? Nu pot să cred că oameni ca Napoleon, Ghandi, Gates sau alții și-au permis să își irosească clipele pe lucruri bune, dar lipsite de importanță; îmi place să cred că au avut tot timpul în minte faptul că există (sau trebuie să existe) o finalitate și că au acționat în consecință. Nu vreau să dau o notă pesimistă, dar parcă nici să alimentez iluzii nu îmi place; vreau să privesc lucrurile în mod realist: timpul trece, iar noi nu putem face nimic pentru a-l opri, oricât de mult ne-am dori… Și parcă o asemenea concluzie ne trimite, fie că vrem sau nu, în căutarea unei soluții. Ce-am putea face pentru a deveni prieteni cu dușmanul? Să punem punct. Nu propoziției…ci felului de gândi. Și apoi să o luăm de la capăt. Să ne creeăm o nouă perspectivă, o nouă atitudine, o nouă viață. Parcă prea mult timp am luat cuvintele lui Solomon “ce-a fost va mai fi” în sens literal! Nu, pentru tine și pentru mine niciodată lururile nu se vor repeat! Asta dacă o să întelegem unicitatea fiecărei clipe, fie ea și banală. Și, chiar de nu vom înțelege, ea tot astfel va rămâne: un dar de sus, o oportunitate, o șansă; definită de un singur cuvânt: UNIC. Nu știu dacă găsești în tine curajul necesar pentru a lua creionul și fila vieții tale și pentru a pune punct. Dar sunt două lucruri pe care nu trebui să le uiți: 1) e singura metodă prin care o poți lua de la capăt și 2) cu această clipă nu te vei mai întalni niciodată. Și poate că peste ani, privind la viața ta, vei observa că aceasta nu reprezintă altceva decât o scrisoare specială semnată:  “Cu drag, al tău...

Citește mai mult

Ceea ce nu vei invata niciodata in scoala — Bill Gates

Scris de | 9 09 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

Chiar daca nu prea sunt de acord cu cei care iau chestii de pe net si le posteaza pe blogurile sau pe site-urile lor, de data asta intru in randul lor. Foarte intamplator am dat peste aceste „11 reguli” spuse de Bill Gates intr-un liceu. M-au impresionat, asa ca am descis sa imi asum riscul de a fi criticat de unii si de altii postandu-le pe blog. Citeste-le, gandeste-le, asimileaza-le!Si, daca ai timp, spune-mi si parerea ta! Regula nr. 1: Viaţa nu e dreaptă – obişnuieşte-te cu ideea! Regula nr. 2: Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine.Lumea se aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi. Regula nr. 3: Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea. Regula nr. 4: Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când o sa ai un şef! Regula nr. 5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă. Regula nr. 6: Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele. Regula nr. 7: Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla de paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi propriul dulap. Regula nr. 8: Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi, însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare. Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală. Regula nr. 9: Viaţa nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere şi pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să „te găseşti”. Faci asta în timpul liber. Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la serviciu. Regula nr. 11: Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să lucraţi pentru vreunul dintre...

Citește mai mult

Optimist? Pesimist? Realist!

Scris de | 7 09 2010 | Despre: invalmaseala de cuvinte | 2 comentarii

„Optimistul vede partea plina a paharului, iar pesimistul pe cea goala.” Intotdeauna s-a spus ca e mai bine sa fi optimist decat pesimist. Si poate ca asa este. Doar ca eu nu pot sa fiu de acord. Nu spun ca pesimistul are de castigat, ci vreau sa spun ca atat optimistul cat si pesimistul au o imagine gresita despre lume. Optimistul vede doar partea plina a paharului, iar pesimistul pe cea goala. De aceea, cel care vede lumea asa cum este ea se numeste realist. Realistul nu intalneste nicio problema in a vedea atat partea plina, cat si partea goala. Si sa fim obiectivi, cele doua parti exista impreuna. Asa ca, parandu-mi rau atat pentru pesimist cat si pentru optimist, trebuie sa spun ca viata trebuie privita in mod realist. Intr-adevar, a fi optimist probabil e mai de dorit decat a fi pesimist…dar a fi realist reprezinta superlativul…Probabil s-ar putea insira multe si pe aceasta tema, dar sa zicem ca ma opresc...

Citește mai mult

La intamplare,…si nu chiar…

Scris de | 31 08 2010 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

Nu e prima data cand ma plicitisesc, dar cu siguranta e prima data cand imi deschid agenda cu idei culese de prin te miri ce carte din cauza plictiselii…Ceva inedit…Dar mai inedit decat asta erau parca acele idei. Pe unele le citisem de multe ori, pe altele le stiam pe deasupra, iar de unele parca nici nu auzisem…si, totusi, acum le-am vazut altfel, intr-o lumina speciala…Nu ma intreba de ce, pentru ca nu as sti sa iti raspund…Poate a fost timpul care si-a lasat mantia de praf si peste ele…Si pentru ca tot am suflat urmele uitarii de pe unele din ele, am zis sa le scot complet la lumina, am hotarat sa le impartasesc cu oricine s-ar opri, chiar si pentru o clipa, si la aceasta adresa… „Taina existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti.” — Feodor Dostoievski „Singurele comori sunt cele pe care le strangi in suflet.” — Karl May „Totdeauna avem tendinta sa creem fantezii despre lucruri care nu exista si sa fim orbi la marile lectii care se afla in fata noastra.” — Paulo Coelho „…este extrem de greu sa ai dreptate si sa nu ranesti pe nimeni cu asta.” — Dallas Willard „Oamenii au mai mare nevoie sa li se aduca aminte ce stiu, decat au nevoie sa fie invatati.” — Dr. Johnson „Fluturele numara nu luni, ci clipe, si are timp suficient.” — Rabindranath Tagore „Doar atunci pot fi oamenii fericiti, cand nu-si fac din fericire principalul scop in viata.” — George Orwell „Cand aud pe cineva cum ofteaza: ‘Ce grea e viata!’ sunt intotdeauna tentat sa-l intreb: ‘In comparatie cu ce?’.” — Sydney J. Harris „Nimeni nu te poate retine sa faci ceea ce vrei, daca asta-i ceea ce hotaraste mintea ta sa faca.” — Sonya Carson „Noi trebuie sa fim schimbarea pe care ne-o dorim.” — Mahatma Ghandi „Sa nu uitam ca valoarea si interesul unei vieti nu sta intr-atat in savarsirea unor fapte remarcabile…cat in a le savarsi pe cele umile cu constiinta uriaselor lor valori.” — Teilhard de Chardin „Nu mintea este ceea ce ne face umani, ci sufletul, nu abilitatea de a gandi, ci abilitatea de a iubi.” — Henri Nouwen „Daca iti faci planuri pentru un an, cultiva orez. Daca iti faci planuri pentru 20 de ani, planteaza copaci. Daca iti faci planuri pentru mai multe secole, formeaza oameni.” — Proverb chinezesc „Pana la urma este important sa ne amintim ca nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim ramanand ceea ce suntem.” — Max Depree „Daca vrei sa ajuti pe cineva, nu-i da un peste, invata-l mai bine sa pescuiasca.” — Proverb...

Citește mai mult