Blog


Reflectie…

Scris de | 15 12 2009 | Despre: diverse | fără comentarii

“Dumnezeu?Tu chiar n-ai ce face de ma iei cu intrebari de felul acesta?Ce treaba sa aiba Dumnezeu cu mine?” Probabil cam asta ar  fi reactia contemporanilor nostri la intrebarea “Crezi ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu viata ta?”. Traim intr-o vreme in care Dumnezeu nu prea isi mai gaseste locul in viata naostra. Sau, cel putin, nu ne mai gandim la Dumnezeu ca la Tatal nostru. Cand suntem fericiti, noi suntem “vinovati”, iar cand se abat suparari si probleme in viata noastra El e vinovat. E vinovat Dumnezeu de propriile noastre alegeri!?! De ce e asa greu ca sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra? De ce e asa de greu sa facem distinctia intre ceea ce a vrut Dumnezeu pentru noi si ceea ce am vrut noi pentru noi? Nu de putine ori gandim “Asa a fost voia Domnului…” cand, de fapt, Dumnezeu nu a avut nicio intentie sa trecem prin ceea ce trecem; totul vine datorita alegerilor naostre…Sau nu de putine ori Il acuzam pe Dumnezeu…ne rugam “Faca-se voia Ta!” si cand Dumnezeu Isi exercita vointa ne ridicam noi, “un abur”, si Il judecam…De ce? Prea greu de raspuns…Cata falsitate…Ce  privilegiu avem ca Dumnezeu a incheiat cu noi un legamant si nu un contract; El ramane Tatal nostru chiar si atunci cand noi alegem sa fim fiii risipitori. Cat de iubitor e El si cat de nerecunoscatori suntem noi! Imi amintesc de marii oameni ai Scripturii; de Iosif, care a fost recunoscator chiar si in inchisoare, de Daniel, care a ales sa stea langa Dumnezeu chiar si in groapa leilor, de David, care a stiut sa isi recunoasca greselile si de multi, multi altii. Ei stiau ca Dumnezeu este Dumnezeu! Ei stiu sa accepte voia Lui in viata lor, chiar si atunci cand ei nu vedeau nimic bun in acele evenimente. Cat de mare e Dumnezeu atunci cand Il lasam sa fie astfel! Dumnezeu ne iubeste si ne vrea binele; cand intelegem acest aspect viziunea ni se schimba si, implicit, viata ni se schimba! Haideti sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea astfel de ochelari…Dar stati!El ni i-a dat mai din-nainte: ne-a dat Cuvantul Sau…Ce bine ar fi daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant! “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” -Romani 8,28...

Citește mai mult

Eu,crestin…

Scris de | 14 12 2009 | Despre: asa spun altii | fără comentarii

„Eu, crestin, crescut in credinta intr-un Dumnezeu, dupa ce mi-am inzestrat viata cu bunurile sufletesti pe care mi le-a dat crestinismul, dupa ce mi-au fost harazite aceste bunuri si traiesc prin ele – le nimicesc fara sa le inteleg, ca si copiii – adica vreau sa nimicesc tocmai ceea ce-mi da viata. Dar oridecateori vine o clipa insemnata in viata, ca niste copii cand li-e frig si li-e foame, eu ma duc la El si (tot ca niste copii pe care mama ii mustra pentru strengariile lor) simt ca incercarile mele copilaresti de neindreptatita revolta imi sunt iertate.” -Lev...

Citește mai mult

Cand esti ingropat…

Scris de | 26 11 2009 | Despre: povestiri cu morala | fără comentarii

Mi-am amintit ca nu am mai postat de mult o povestire asa ca m-am hotarat sa fac asta chiar acum. Stiu ca este destul de cunoscuta aceasta istorisire, insa mai stiu si ca este foarte interesanta. Cineva spunea astfel: „Oamenii nu au nevoie de invataturi noi, ci de a li se aminti cele vechi.”; dupa asta m-am ghidat si eu cand am ales aceasta povestire.Si acum, lasand vorba deoparte, ascultati povestirea: Într-o bunã zi, mãgarul unui tãran cãzu într-o fântânã. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce tãranul cãuta sã vadã ce e de fãcut. Pânã la urmã, tãranul hotãrî cã mãgarul si-asa era bãtrân, iar cã fântâna, oricum secatã, tot trebuia sã fie acoperitã odatã si-odatã. Si cã nu mai meritã osteneala de a-l scoate pe mãgar din adâncul fântânei. Asa cã tãranul îsi chemã vecinii, cã sã-i dea o mânã de ajutor. Fiecare dintre ei apucã câte o lopatã si începurã sã arunce de zor pãmânt înãuntrul fântânei. Mãgarul pricepu de îndatã ce i se pregãtea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupã câteva lopeti bune de pãmânt, mãgarul se potoli si tãcu. Tãranul privi în adâncul fântânei si rãmase uluit de ce vãzu. Cu fiecare lopatã de pãmânt, mãgarul cel bãtrân fãcea ceva neasteptat: se scutura de pãmânt si pãsea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martorã cu surprindere cum mãgarul, ajuns pânã la gura fântânei, sari peste ghizduri si iesi fremãtând… Morala: Exista multe persoane in lumea asta care sunt foarte dispuse sa te ingroape, de viu…reusita lor depinde insa de atitudinea ta. Vei pasi si tu pe pamantul aruncat de ei sau te vei lasa acoperit? Ramane de...

Citește mai mult

„Entuziasm” vs. „Dezamagire”

Scris de | 19 11 2009 | Despre: reflectii | 1 comentariu

M-am oprit pentru o clipa sa ma intreb ce sa fac. Nu stiu cum sa reactionez in continuare, daca sa merg mai departe sau daca sa raman aici, daca sa incerc sa schimb ceva sau daca sa las totul asa cum e, daca sa ma gandesc si la ceva nou, sau daca sa las banalul sa faca casa buna in continuare cu viata mea. Nu am putut niciodata sa inteleg cum se poate ca un plan atat de perfect intocmit in minte sa devina atat de gol in momentul in care e pus in practica.Nu am putut niciodata a intelege de ce e atat de usor sa te entuziasmezi si sa te bucuri anticipat pentru ceva ce sti ca o sa fie un lucru cu adevarat benefic si totusi, de ce e si mai usor sa te descurajezi. Stiu ca nu putini sunt cei care prefera sa ramana la adapostul umbrei; le e teama ca odata iesiti in bataia razelor soarelui se va ivi si acel nor care le va lua toata seninatatea. Si mai stiu ca exista si persoane care prefera ca la primul obstacol sa se opreasca doborati; prefera sa stea decat sa incerce sa sara. Si ceea ce mai stiu e ca astfel de obstacole intalnesti la fiecare pas, la fiecare gand, in fiecare clipa. Aici exista de fapt o lupta: o lupta intre entuziasm si dezamagire. Se spune ca nu e de ajuns sa castigi o lupta pentru a castiga razboiul.Si totusi, chiar daca dezamagirea castiga o lupta minora, neinsemnata, la ultima intalnire, sau la ultimul proiect, sau poate la ultima ta incercare de a face ceva, suntem de fiecare data gata sa-I oferim, fara nici macar un minimum de efort, victoria. Suntem tentati sa uitam de entuziasmul care a condus totul pana atunci; suntem tentati sa lasam la o parte bataliile castigate de acesta. Ne atintim privirea asupra insuccesului, a lipsei de cooperare, sau poate a lipsei timpului.Incet, incet ne schimbam tabara; trecem de sub steagul “entuziasmului” sub steagul “dezamagirii”. Asa este, ea are o armata mai mare. Dar entuziasmul are o armata mai selecta. Toti se entuziasmeaza, dar nu toti raman asa. A, mi-am amintit ca a trecut ‘clipa’.M-am intrebat; si mi-am si raspuns. Prefer sa fiu un ostas select, decat un ostas necunoscut. Asa ca ma ridic, ma uit in zare, departe, dincolo de orizontul intunecat de nori care mai de care mai negri, si zaresc soarele; soarele entuziasmului, ascuns de acesti nori ai dezamagirii. Fac un pas, mai fac unul si apoi altul. Parca soarele e mai aproape, parca e mai luminos, parca e mai frumos! Nu mai vad nori, nici albi, nici negri. Si asta nu pentru ca nu exista, ci pentru ca mi-am amintit ca nu e de ajuns ca acestia sa castige o batalie. Am ales sa tin la entuziasm. Tu…care acum oscilezi intre dezamagire si entuziasm, intre bucurie si tristete, intre renuntare si a merge mai departe…Tu…care esti atat de tentat sa accepti toti acei nori care te inconjoara si sa uiti de soarele din spatele lor…Tu…adu-ti aminte ca totul depinde de tine: mergi mai departe spre varf sau te opresti.Dar nu uita: privelistea cea mai frumoasa se vede de...

Citește mai mult

Recunostinta de calitate

Scris de | 16 11 2009 | Despre: reflectii | fără comentarii

“Afara picura stopii unei ploi de toamna tarzie…in suflet ploua cu picuri de melancolie…Afara mai cade cate o frunza ingalbenita de vreme si timp…in suflet coboara usor o amintire ascunsa sub cartile uitarii…Afara e noapte si frig…in suflet s-asterne noaptea tristetii si frigul durerii…Afara e rece…in suflet e gheata…” Probabil asa ar arata o paralela intre vremea de afara in aceasta perioada a anului si sufletul unui om fara motive de recunostinta. Zilele astea au existat anumite evenimente care m-au facut sa ma gandesc mai mult la ceea ce inseamna recunostinta adevarata. Nu stiu ce simte fiecare, dar mie mi s-a intamplat, nu numai o data, sa “uit” sa imi manifest recunostinta. Nu cred ca au vreo importanta motivele, ci ceea ce conteaza este ca am dat dovada de lipsa de recunostina. Probabil nu sunt singurul care mai are de lucrat la capitolul acesta din viata. Stiu ca am o problema si stiu ca avem cu totii o problema. Nu stim ce inseamna recunostinta si nici sa fim recunoscatori. Uneori avem impresia ca un simplu ‘Multumesc!’ arata cat de multumitori suntem, dar uitam ca nu am simtit nici macar o urma de tresarire, o vibratie in sufletul nostru…Ne aratam pe buze o recunostinta pe care in suflet nu o avem…O idee spunea astfel: ‘De cele mai multe ori recunostinta nu inseamna acelasi lucru cu multumirea; recunostinta vine din suflet, iar multumirea de pe buze.’ Traim cu impresia ca daca inganam ceva ce seamana cu o multumire ne-am achitat de inca o datorie. Dar recunostina nu e o datorie, o obligatie, ci o virtute, ‘cea mai importanta dintre virtuti’, spunea un mare invatat. Dar noi o consideram o datorie si asta face ca sa ii scada din valoare; nu mai are asa relevanta un ‘multumesc’, o floare, sau un gest…pentru ca ne-am obisnuit sa le facem formal, doar de fatada…Ar trebui probabil sa amintesc si cate ceva despre cum sa descoperim motive de recunostinta, dar acesta o sa fie subiectul unui articol viitor. Ceea ce vreau sa subliniez acum nu este ‘cantitatea de recunostinta’  ci ‘calitatea recunostintei.’ Vreau sa spun ca trebuie sa simtim intai noi recunostinta si apoi sa ii facem si pe ceilalti sa o simta…numai asa vom gasi noi si noi modalitati prin care sa ne eliberam de ‘povara’ recunostintei…Doar atunci vom invata ce inseamna, de fapt, banalul ‘MULTUMESC’…Eu sunt mai curios din fire si chiar vreau sa aflu…Tu nu...

Citește mai mult

Cateva fagaduinte din partea Tatalui…

Scris de | 6 11 2009 | Despre: de meditat | fără comentarii

Max Lucado spune in cartea sa ,”El a ales piroanele”, ca Isus ne-a dat cateva fagaduinte interesante prin „cadourile” crucii: 1.Fagaduinta lui Dumnezeu din scuiparile soldatilor:”Am sa suport si partea ta intunecata.” 2.Fagaduinta lui Dumnezeu din coroana de spini:”Te-am iubit indeajuns incat sa ma identific cu tine.” 3.Fagaduinta lui Dumnezeu din piroane:”Te iert.” 4.Fagaduinta lui Dumnezeu din inscriptia de deasupra crucii:”Am sa-ti vorbesc pe limba ta.” 5.Fagaduinta lui Dumnezeu din cele doua cruci:”Am sa te las pe tine sa alegi.” 6.Fagaduinta lui Dumnezeu din calea suferintelor:”Nu te voi abandona.” 7.Fagaduinta lui Dumnezeu din vesmant:”Am sa-ti dau haina Mea.” 8.Fagaduinta lui Dumnezeu din trupul sfasiat:”Te invit in prezenta Mea.” 9.Fagaduinta lui Dumnezeu din buretele cu otet:”Iti inteleg durerea.” 10.Fagaduinta lui Dumnezeu din sange si apa:”Te-am rascumparat si n-am sa te las.” 11.Fagaduina lui Dumnezeu din cruce:”Te voi iubi de-a pururi.” 12.Fagaduinta lui Dumnezeu din haina de ingropare:”Pot preschimba tragedia ta in triumf.” 13.Fagaduinta lui Dumnezeu din mormantul gol:”Am biruit.” P.S.:Cititi aceasta...

Citește mai mult

Ia-ti timp…!

Scris de | 4 11 2009 | Despre: de meditat | 1 comentariu

Ia-ti timp si pentru a gandi. Meditatia este izvorul puterii. Ia-ti timp pentru a face un lucru, pentru ca acesta este pretul succesului. Ia-ti timp pentru joaca – acesta este secretul tineretii. Ia-ti mult timp pentru citit – acesta este temelia cunostintelor. Ia-ti timp pentru rugaciune – aceasta iti sterge praful de pe ochi. Ia-ti timp pentru a visa. Visul este drumul spre stele. Ia-ti timp pentru a rade. Rasul te ajuta sa suporti necazurile. Ia-ti timp pentru dragoste. Ea este adevarata bogatie a vietii. Ia-ti timp pentru a privi atent in jurul tau, nu fi robot, ziua este prea scurta ca sa devii dependent. Ia-ti timp sa fi alaturi de prieteni, sa-i ajuti. Acesta este izvorul fericirii. –Valeriu Popescu, Culegere de sfaturi pentru un om de...

Citește mai mult

Parabola celor trei trandafiri

Scris de | 26 10 2009 | Despre: ilustratii | 3 comentarii

Se povestete ca intr-o gradina erau trei trandafiri. Unul era dintr-un soi mai rar; avea culoarea galbena cu nuante de albastru. De parfum, nici nu mai incape vorba; era recunoscut in toata gradina. Era floarea preferata a gradinarului si, in acelasi timp, floarea care primea cele mai multe laude si careia i se faceau cele mai multe poze. Al doilea trandafir era si el special, dar nu avea atea lucruri minunate de oferit.Particularitatea lui era aceea ca statea inflorit cel mai mult timp. Nu se evidentia prin culoare, cu toate ca era de un galben stralucitor, si nici prin parfum. Despre al treilea trandafir insa nu se spune nimic care sa atraga atentia; era mic, cu frunzele palite si lipsit de orice urma de floare. Nu avea nimic de oferit vizitatorului care se oprea in dreptul lui si nici gradinarului care, in ultimul timp, cam uitase sa ii mai dea chiar si o cat de mica atentie; ii mai arunca din cand in cand cate o privire fugara si ii mai varsa cate un strop de apa, asa, ca sa nu se duca de tot. S-a intamplat insa ca un nou gradinar sa ia in grija gradina imparatului. Acesta nu era atat de plin de experienta, dar era plin de pasiune si de iubire pentru flori. Asa cum se cere la orice nou loc de munca intai si intai s-a plimbat prin gradina si si-a notat in minte schimbarile pe care ar trebui sa le faca. In trecerea lui pe alei a observant si cei trei trandafiri; i-a sesizat parfumul si culoarea deosebita a celui dintai, mesajul cu “Mult timp inflorit” al celui de-al doilea, dar si starea jalnica a celui de-al treilea. S-a indreptat usor spre el, neluand in seama chemarile frumusetii celorlalti, l-a privit de aproape si a inceput sa il ingrijeasca. I-a mai rupt din frunze, i-a indepartat tepii care nu isi aveau rostul, l-a udat si i-a pus ceva ingrasamant. Aceasta a devenit activitatea numarul unu in agenda noului gradinar; in fiecare zi mergea la trandafirul acela deplorabil si il ingrijea, uneori vorbindu-i, iar uneori plangand. Isi sfasia mainile in tepi, se incurca printre tulpinile lui, dar asta nu avea nicio importanta; aceast trandafir avea nevoie de ajutor, nu cei de langa. Povestirea se incheie prezentand trei trandafiri deosebiti; celor doi li se alaturase si cel de-al treilea, imprastiind frumusetea in jurul sau si impartind parfumul sau cu oricine era dispus sa il primeasca. Cu mai bine de 2000 de ani in urma Gradinarul acestui Pamant a decis sa vina personal in gradina Sa pentru a scoate florile fara nicio speranta din negura sfarsitului. Nu i-a fost deloc usor; a ales nu numai sa aiba grija de cei in nevoie, ci chiar sa isi dea viata  pentru cei care aveau nevoie de salvare. Si-a indreptat atentia in special spre cei care nu aratau chiar bine, fie la interior, fie la exterior. Le-a acordat toata atentia, iar aceasta a dat roade. Au existat trandafiri care au inflorit care mai de care mai frumos. Si exista unii care inca mai infloresc.Si unii care vor inflori. Si totul datorita iubirii manifestate de Gradinarul intregului Univers. Acest Gradinar vrea sa fie Cel care sa se ocupe de tepii tai, de frunzele fara rost, de ramurile rele. Ce zici, Ii...

Citește mai mult

Natura spune multe(3)

Scris de | 20 10 2009 | Despre: ilustratii | 1 comentariu

(continuare) 1)    Nu asteapta niciodata recunostinta. Sau, generalizat, sa nu ai niciodata asteptari de la altii pentru ca vei fi dezamagit. 2)    Ia-ti intotdeauna o marja de eroare. Pana la trenul de intoarcere aveam cam putin timp.In ciuda faptului ca ne calculasem timpul si ca am mers foarte repede, ne-a prins si noaptea si n-am ajuns nici la trenul de intoarcere. 3)    Pregateste-te si pentru situatii neprevazute. Nici prin cap nu ne trecea ca o sa ne prinda noaptea si totusi aceasta a venit mai devreme decat ne-am asteptat. Daca nu ar fi fost cativa baieti mai prevazatori care si-au luat si lantern ne-ar fi fost aproape imposibil sa ne mai intoarcem teferi. 4)    Nu te lasa inselat de aparente. La un moment dat, intuneric fiind, am avut cu totii impresia ca am ajuns la o bifurcatie. Am luat-o spre ceea ce ne parea a fi un drum, insa ne-am inselat. Nici vorba de drum.O aparenta inselatoare. 5)    Increde-te in Dumnezeu. Nu stiu altii ce au simtit, dar eu chiar am simtit prezenta lui Dumnezeu cu noi. Nu ni s-a intamplat nimic rau nici la urcare, nici la coborare, pe intuneric. Erau destule pericole de care el ne-a ferit: animale salbatice, prapastii, cazaturi,etc. Ca sa nu mai vorbim de felul minunat in care a lucrat pe drumul de intoarcere Busteni-Bucuresti; numai El putea sa ne trimita si oameni binevoitori si legatura la tren. E un Dumnezeu minunat, nu? Numai increzandu-te in El in viata de zi cu zi, vei putea sa spui ca traiesti cu...

Citește mai mult

Natura spune multe(2)

Scris de | 19 10 2009 | Despre: ilustratii | fără comentarii

(continuare) 1)    Trebuie sa ti cont de ceea ce-ti spun altii. Pe parcursul drumului am primit mai multe sfaturi de la diferiti turisti. Daca alegeam sa nu tinem cont de ele era posibil sa nu ne intoarcem chiar in regula. 2)    Urmareste un plan. Chiar daca stiam traseul nu unul au fost momentele in care am fost nevoiti sa cautam indicatoarele de traseu. Erau locuri in care daca pierdeai marcajul te pierdeai si tu. 3)    Trebuie sa fii unit cu apropiatii tai. Aproape de varf mergeam printe nori, vizibilitatea fiind foarte scazuta. Daca nu stateai in grup aveai foarte mari sanse sa ramai acolo. 4)    Evita ingamfarea si spiritul de om superior. Am avut colegi care au ales sa mearga foarte repede ca sa arate cat sunt ei de buni. La momentul respectiv nu parea o idee rea, insa a doua zi,da. Febra musculara le-a dat mari dureri de cap. 5)    Uneori e bine sa te faci mic in fata problemelor tale. Vantul batea foarte tare pe creasta si, ca sa te poti odihni si incalzi putin, cea mai buna solutie era sa te faci ghem si sa stai jos. 6)    Privelistea e mai frumoasa de sus. Nu ne mai interesa nimic in afara de peisaj atunci cand am ajuns in varf. A fost greu sa urcam, dar privelistea a meritat tot efortul. Nu conteaza cat efort faci pentru a aduce la indeplinire un lucru, atata timp cat sti ca vei fi satisfacut la sfarsit. (va...

Citește mai mult

Natura spune multe(1)

Scris de | 18 10 2009 | Despre: ilustratii | 1 comentariu

Astazi s-a implinit o saptamana de cand “am vizitat” Varful Omu.Acest traseu, ca de altfel orice lucru din natura, m-a invatat niste lectii deosebite, pe care, sper ca o sa le si aplic. O sa vi le spun si voua, unele mai pe scurt, iar altele mai pe larg. Nu o sa le prezint in ordinea importantei, ci aleatoriu. 1) Sa urci nu e niciodata usor. Nu conteaza cat de experimentat esti sau cat de rezistent la efort te consideri; nu o sa-ti fie niciodata usor sa escaladezi un munte. 2) Trebuie sa stii unde iti este locul. Fiecare planta din natura stie unde-I este locul. Copacii cresteau pe straturi; jos, la poale se gaseau foioase, apoi conifer, apoi arbusti,iar mai sus doar ierburi. Bradului nu-I trecea prin minte sa se mute mai sus, dar nici arbustilor sa coboare; fiecare stie unde e mai bine pentru el.Oare de ce noi oamenii nu stim? 3) Trebuie sa fii dispus sa acorzi ajutor, dar si sa primesti ajutor. Erau unii dintre noi care ramaneau in urma, avand dificultati in unele locuri. Se gasea cate cineva sa le intinda o mana, dar erau si unii care nu vroiau, sustinand ca se descurca. Nu e buna nici mandria, dar nici indiferenta. 4) In viata trebuie sa fi constant. Daca nu mergeai intr-un ritm constant puteai sa te confrunti cu una dintre urmatoarele probleme: ramaneai in urma grupului si apoi trebuia sa alergi ca sa-I ajungi pe ceilalti sau te trezeai prea in fata si trebuia sa astepti. Ambele aspecte duceau la acelasi rezultat: oboseala. 5) In viata trebuie sa stii unde mergi. Noi mergeam pe Vf. Omu. Stiam unde vroiam sa ajungem si asta ne-a ajutat sa continuam in pofida obstacolelor intalnite. 6) In viata ai nevoie si de pauze. Chiar si cei mai rezistenti s-au oprit sa ia o gura de aer. Asa este si in viata: din cand in cand trebuie sa te opresti din activitatea ta. (va...

Citește mai mult

E rosu…Stai!!!

Scris de | 16 10 2009 | Despre: diverse | 2 comentarii

Ma uit in jur si nu pot decat sa ma mir. Care e cauza? Probabil ca nu stiu exact si probabil ca nici nu voi sti vreodata. Ceea ce mi-a sarit in ochi a fost viteza. Da, ai inteles bine, viteza. M-am uitat in stanga, in dreapta, inainte si inapoi si am fost lovit de viteza. Oameni plecau, oameni veneau. Unii munceau, iar altii pur si simplu alergau. Pare un scenariu desprins dintr-un film, sau dintr-o carte, dar nu e asa; e ceea ce am vazut langa mine si probabil ceea ce ai vazut si tu in jurul tau. Toata lumea alearga. Dupa ce, se pare ca nu stie nimeni cu adevarat. Ceea ce este mai frapant insa, este faptul ca nimeni nu stie cauza; ceea ce se stie este un singur lucru: lumea alearga, iar vorbele de pe buzele tuturor sunt: „Nu am timp!” sau, poate, „Am treaba acum.” . Daca privesti in urma, la anii de mult apusi, vei observa ca lucrurile stateau altfel. Se mergea cu trasura, dar fiecare isi vizita rudele si prietenii mai des. Nu exista telefon, dar toti stiau cum o mai duc apropiatii si familia. De e-mail nici nu mai incape vorba, dar se comunica mai mult. Viata era altfel; simpla, dar frumoasa. Frumoasa in adevaratul sens al cuvantului. Daca te opreai pentru o clipa nu se uita nimeni ciudat la tine; daca stateai o clipa pe o banca sa admiri o floare erai privit ca oricare alt om; daca iti luai timp sa stai si sa meditezi nimeni nu te deranja. Acum de ce trebuie sa fie altfel? Nimeni nu mai sta sa priveasca in jurul lui. Nu avem timp sa ne relaxam, sa meditam sau pur si simplu sa privim la ceea ce a facut si face Dumnezeu pentru noi. Cum sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru ceva ce nu observam ca vine de la El? Cum sa fim recunoscatori pentru ceva ce nu folosim? Imi aduc aminte de o maxima care spunea in felul urmator:”Nu noi ne alegem viata, dar noi ne alegem felul in care o traim.” Cati dintre noi mai iau aminte si la ce se intampla in jurul lui? Cati dintre noi se mai opresc sa vada un apus de soare, sa asculte simfonia unei pasarele, sau balada unui vant de toamna? Cati dintre noi culeg o floare sau poate o frunza ingalbenita de toamna? Probabil nimeni, sau, in cel mai fericit caz, foarte putini. De ce? Nu avem timp. Nici Isus nu avea si totusi s-a oprit sa ajute, s-a oprit sa se relaxeze, s-a oprit sa doarma. Nici eu nu am timp si cred ca nici tu. Dar vreau sa-mi fac timp; vreau sa ma opresc si sa privesc. Sa privesc ceea ce pana acum doar am vazut. Nu vrei si tu? P.S: Vrei sa vezi care ar putea fi cateva lucruri care ar putea sa te faca sa te opresti? Atunci citeste „Fa-ti...

Citește mai mult