Blog


Natura spune multe(1)

Scris de | 18 10 2009 | Despre: ilustratii | 1 comentariu

Astazi s-a implinit o saptamana de cand “am vizitat” Varful Omu.Acest traseu, ca de altfel orice lucru din natura, m-a invatat niste lectii deosebite, pe care, sper ca o sa le si aplic. O sa vi le spun si voua, unele mai pe scurt, iar altele mai pe larg. Nu o sa le prezint in ordinea importantei, ci aleatoriu. 1) Sa urci nu e niciodata usor. Nu conteaza cat de experimentat esti sau cat de rezistent la efort te consideri; nu o sa-ti fie niciodata usor sa escaladezi un munte. 2) Trebuie sa stii unde iti este locul. Fiecare planta din natura stie unde-I este locul. Copacii cresteau pe straturi; jos, la poale se gaseau foioase, apoi conifer, apoi arbusti,iar mai sus doar ierburi. Bradului nu-I trecea prin minte sa se mute mai sus, dar nici arbustilor sa coboare; fiecare stie unde e mai bine pentru el.Oare de ce noi oamenii nu stim? 3) Trebuie sa fii dispus sa acorzi ajutor, dar si sa primesti ajutor. Erau unii dintre noi care ramaneau in urma, avand dificultati in unele locuri. Se gasea cate cineva sa le intinda o mana, dar erau si unii care nu vroiau, sustinand ca se descurca. Nu e buna nici mandria, dar nici indiferenta. 4) In viata trebuie sa fi constant. Daca nu mergeai intr-un ritm constant puteai sa te confrunti cu una dintre urmatoarele probleme: ramaneai in urma grupului si apoi trebuia sa alergi ca sa-I ajungi pe ceilalti sau te trezeai prea in fata si trebuia sa astepti. Ambele aspecte duceau la acelasi rezultat: oboseala. 5) In viata trebuie sa stii unde mergi. Noi mergeam pe Vf. Omu. Stiam unde vroiam sa ajungem si asta ne-a ajutat sa continuam in pofida obstacolelor intalnite. 6) In viata ai nevoie si de pauze. Chiar si cei mai rezistenti s-au oprit sa ia o gura de aer. Asa este si in viata: din cand in cand trebuie sa te opresti din activitatea ta. (va...

Citește mai mult

E rosu…Stai!!!

Scris de | 16 10 2009 | Despre: diverse | 2 comentarii

Ma uit in jur si nu pot decat sa ma mir. Care e cauza? Probabil ca nu stiu exact si probabil ca nici nu voi sti vreodata. Ceea ce mi-a sarit in ochi a fost viteza. Da, ai inteles bine, viteza. M-am uitat in stanga, in dreapta, inainte si inapoi si am fost lovit de viteza. Oameni plecau, oameni veneau. Unii munceau, iar altii pur si simplu alergau. Pare un scenariu desprins dintr-un film, sau dintr-o carte, dar nu e asa; e ceea ce am vazut langa mine si probabil ceea ce ai vazut si tu in jurul tau. Toata lumea alearga. Dupa ce, se pare ca nu stie nimeni cu adevarat. Ceea ce este mai frapant insa, este faptul ca nimeni nu stie cauza; ceea ce se stie este un singur lucru: lumea alearga, iar vorbele de pe buzele tuturor sunt: „Nu am timp!” sau, poate, „Am treaba acum.” . Daca privesti in urma, la anii de mult apusi, vei observa ca lucrurile stateau altfel. Se mergea cu trasura, dar fiecare isi vizita rudele si prietenii mai des. Nu exista telefon, dar toti stiau cum o mai duc apropiatii si familia. De e-mail nici nu mai incape vorba, dar se comunica mai mult. Viata era altfel; simpla, dar frumoasa. Frumoasa in adevaratul sens al cuvantului. Daca te opreai pentru o clipa nu se uita nimeni ciudat la tine; daca stateai o clipa pe o banca sa admiri o floare erai privit ca oricare alt om; daca iti luai timp sa stai si sa meditezi nimeni nu te deranja. Acum de ce trebuie sa fie altfel? Nimeni nu mai sta sa priveasca in jurul lui. Nu avem timp sa ne relaxam, sa meditam sau pur si simplu sa privim la ceea ce a facut si face Dumnezeu pentru noi. Cum sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru ceva ce nu observam ca vine de la El? Cum sa fim recunoscatori pentru ceva ce nu folosim? Imi aduc aminte de o maxima care spunea in felul urmator:”Nu noi ne alegem viata, dar noi ne alegem felul in care o traim.” Cati dintre noi mai iau aminte si la ce se intampla in jurul lui? Cati dintre noi se mai opresc sa vada un apus de soare, sa asculte simfonia unei pasarele, sau balada unui vant de toamna? Cati dintre noi culeg o floare sau poate o frunza ingalbenita de toamna? Probabil nimeni, sau, in cel mai fericit caz, foarte putini. De ce? Nu avem timp. Nici Isus nu avea si totusi s-a oprit sa ajute, s-a oprit sa se relaxeze, s-a oprit sa doarma. Nici eu nu am timp si cred ca nici tu. Dar vreau sa-mi fac timp; vreau sa ma opresc si sa privesc. Sa privesc ceea ce pana acum doar am vazut. Nu vrei si tu? P.S: Vrei sa vezi care ar putea fi cateva lucruri care ar putea sa te faca sa te opresti? Atunci citeste „Fa-ti...

Citește mai mult

Fereste-te de amanare!

Scris de | 12 10 2009 | Despre: de meditat | fără comentarii

„Feriti-va de o amanare indelungata. Nu lasati pentru alta data lucrarea de parasire a pacatelor si de cautare a curatiei inimii prin Domnul Hristos. In aceasta privinta au gresit mii si mii de oameni, spre pierzarea lor vesnica. Nu vreau sa insist aici asupra scurtimii si nesigurantei vietii; dar exista un pericol teribil – un pericol insuficient inteles – acela de a amana mereu ascultarea de vocea Duhului Sfant al lui Dumnezeu, alegand sa traiesti in pacat, pentru ca, de fapt, insasi amanarea este pacat. Oricat de mic ar fi considerat un pacat, el nu poate fi ingaduit decat cu riscul unei pierderi infinite. Orice pacat pe care nu-l biruim ne va birui el pe noi, contribuind la distrugerea noastra vesnica.” -Ellen G.White, Calea catre...

Citește mai mult

Traim intr-o lume…

Scris de | 9 10 2009 | Despre: de meditat | fără comentarii

Trece an de an, luna de luna, zi de zi si chiar clipa de clipa…Si ma opresc sa reflectez: oare exista ceva ce las in urma? Un exemplu, o ideea mareata, o fapta, sau un gand? Viteza ne inconjoara…uitam sa stam sa ne analizam viata…o consideram ca fiind ceva normal si, cine stie, poate chiar banal; ce bine ca din cand in cand mai apare si cate un neprevazut, nu? Si atunci nu ne place…Poate e durerea, sau fericirea, sau amandoua, sau nici una…Luptam sa schimbam totul, dar de noi uitam…Incercam, si, din pacate, uneori reusim, sa ne ghidam dupa expresia „Infernul e constituit din ceilalti”; incercam sa schimbam imprejurari, locuri si oameni. Dar pe noi nu. Incercam sa ne schimbam familia, prietenii, apropiatii si chiar necunoscutii…Uitam insa de noi, uitam de faptul ca in urma noastra ramane ceva, fie bun, fie rau. Daca datorita tie, sau daca datorita mie cineva se schimba, in bine, sau in rau? Daca cineva drag se opreste sa ma priveasca prea mult? Ce va descoperi? Traim in timpuri in care fiecare este apreciat in functie de cat de bine isi mascheaza adevarata fata; traim intr-o lume in care „la moda” gasim lipsa de respect, indiferenta, rautatea; traim intr-o lume caere nu stie de unde  vine, dar nici spre ce se indreapta. Traim intr-un timp in care „tu” nu mai exista, ci inchinam totul propriului „EU”; traim intr-o lume in care fiecare merge pe drumul lui, distrandu-se si profitand, daca se poate, de pe urma celorlalti; traim intr-o lume care apreciaza raul, nu binele, non-valorile si absurdul. Traim intr-o lume in care nimeni nu intoarce capul sa se uite daca cineva e jos, daca cineva are nevoie de ajutor, sau daca poate ajuta cu ceva pe cineva. Traim intr-o lume in care nimeni nu se mai gandeste la ceea ce lasa in urma lui, la influenta si la exemplul sau…Nu!…nu!…nu!…”Trebuie sa privim spre viitor” a devenit sloganul zilelor noastre, in defavoarea celui care a devenit invechit, dar care era mai mobilizator: „Privind spre trecut schimbam viitorul”. Nu, nu mai avem timp sa ne oprim si sa ne gandim la ceea ce am lasat ieri in urma noastra…Intrebarile au destul timp sa apara insa…Pacat ca nu si...

Citește mai mult

„a spune”/”a face”…ce contrast!

Scris de | 3 10 2009 | Despre: reflectii | 1 comentariu

Stau uneori si ma intreb ce exemplu sunt eu pentru altii.Felul cum ma comport arata spre Isus sau totul ramane doar la nivelul cuvintelor?Va amintiti povestirea cu femeia suspectata de furtul masinii?Ma tem sa nu fiu si eu si voi in pielea ei, daca nu mai rau…De spus, spunem multe, putini fiind cei care ne intrec; cunostinte despre lucrurile de valoare si despre Isus avem o multime; cand se ajunge la „a face” insa, se rupe firul. Oare de ce? Ne-am invatat sa fim falsi? Ne-am facut din ipocrizie un mod de viata? Sau poate facem casa buna cu comoditatea? E mult mai simplu sa spun ca trebuie sa facem bine celor apropiati decat sa ma apuc sa il ajut pe cel in nevoie. E mai usor sa incerc sa te schimb pe tine decat sa ma uit-macar-la mine. Eu zic, nu fac. Imi amintesc de o povestire in care „nu se vorbea” despre fapte ci „se faceau” fapte. Se povesteste ca intr-un sat izolat de munte traia si un om foarte, foarte tacut. Nimeni nu stia altceva despre el decat ca nu prea vorbeste. Tot ceea ce puteai afla de la el era atat de sumar incat nici macar nu il mai intrebai. Trai singur intr-o casuta, vazandu-si linistit de treaba. Daca avea cineva nevoie de gazduire, i-o oferea; de putina apa sau mancare, nici nu se punea problema.El era cel la care oricand se gasea ajutor. Cu trecerea timpului a trecut si vremea omului acestuia si, intr-un sfarsit, a murit. Dupa ceva vreme, au venit in acest sat niste misionari sa Il vesteasca pe Isus oamenilor de aici. Locuitorii, fiind niste oameni deschisi, au venit plini de interes la intalnirile organizate de misionari. Misionarii au inceput sa li-L descrie pe Mantuitorul si felul Lui de a fi, dar ei au raspuns foarte promt:”Noi L-am vazut pe acest om; a locuit la noi in sat! Casa lui inca exista, mormantul este in apropiere, iar cei pe care i-a ajut pot sa confirme caracterul nepatat al acestui om.” Frumos, nu? Cand imi amintesc aceasta istorisire, imi amintesc si faptul ca exista un contrast imens intre mine si acel satean: el facea, nu spunea, dar eu spun, iar de facut…cam uit. Stiu ca nu e bine si de aceea sper ca sunt singurul in aceasta situatie.Si voi sperati, asa-i? Daca speranta mea e desarta, daca si voi va asemanati cu mine in unele situatii atunci haideti sa incepem, din acest moment, sa lasam vorbele in urma si sa ne focalizam atentia pe fapte; parca e mai frumos sa spui doar ceea ce faci; Sau, si mai frumos: sa faci tot ceea ce spui. N-am...

Citește mai mult

A privi in sus

Scris de | 30 09 2009 | Despre: de meditat | fără comentarii

„A privi in sus inseamna a recunoaste ca nu pot rezolva eu problema. Inseamna a intelege ca nu conduce la nimic bun incercarea de a schimba imprejurarile sau de a-i convinge pe altii ca am dreptate. Inseamna a renunta la nevoia de a ma face inteles, de a ma razbuna sau de a gasi o solutie. Inseamna a-i ceda conducerea lui Dumnezeu. E infricosator, deoarece imi las viitorul pe seama Cuiva pe care nu-L pot vedea, auzi sau cu care nu pot discuta personal. Da, bineinteles, e acolo-Dar nu in modul acela tangibil in care ne-ar placea. A privi in sus inseamna a ajunge in punctul in care sa avem incredere in Dumnezeu va lupta pentru noi, in timp ce noi stam linistiti. De ce? Pentru ca Dumnezeu este proiectantul iesirii noastre de siguranta.” -Jim Hohnberger, Facing frenemy...

Citește mai mult

As vrea…

Scris de | 30 09 2009 | Despre: reflectii | fără comentarii

As vrea sa ma opresc din drum, Sa pot sa vad si ce-i sub negrul scrum. As vrea sa stau sa meditez putin, La ce-i mai bun, de importanta plin. As vrea sa vad un rasarit, un asfintit, Sa pot s-observ  frumosul nedescoperit. As vrea sa pot zambi cand n-am de ce, Si sa gandesc si-atunci cand n-am la ce. As vrea sa schimb o tara, un popor, Dar cum, cand soarele-i sub nor? As vrea mai mult sa pot citi, Din ce stiu altii eu sa pot primi. As vrea sa stiu si ce e maine si apoi, Sa-i scot pe toti de sub noroi. As vrea ca tot ce spun, fagaduiesc, Sa reusesc sa implinesc. Si as mai vrea sa schimb o viata, un hotar, Sa ma predau pe-al Domnului...

Citește mai mult

Comportamentul spune multe…

Scris de | 27 09 2009 | Despre: ilustratii | 1 comentariu

„Masina unui barbat este urmata de aproape de cea a unei femei care conduce grabita.El ajunge la intersectie, iar cand verdele semaforului se transforma in galben, calca frana. Femeia din spatele lui se enerveaza. Il claxoneaza; vocifereaza foarte explicit, tipa si gesticuleaza. Cand femeia e in toiul scandalului, cineva ii bate usor in geam. ea isi ridica privirea si vede un politist.Acesta o invita sa coboare din masina si o duce la un post, unde este perchezitionata, i se iau amprentele si este pusa intr-o celula. Cateva ore mai tarziu, este eliberata, iar politistul care a arestat-o ii inapoiaza bunurile personale, spunandu-i: ‘Imi pare foarte rau pentru greseala, doamna.Eram in spatele dumneavoastra in timp ce claxonati, faceati gesturi urate si foloseati un limbaj urat. Am observat autocolantul cu inscriptia <<Ce ar face Iisus?>> de pe masina dumneavoastra, suportul tablitei de inmatriculare cu inscriptia <<Alege viata>>, semnul de pe geam pe care scria: <<Vino cu mine la scoala de Sabat>>, emblema crestina cu pestele de pe capota, si in mod firesc am presupus ca ati furat masina.’ Lumea se cam satura de oamenii care au lozinci crestine pe masina, simbolul pestelui pe capota, si au carti crestine in biblioteca; asculta posturi de radio crestine, au casete video crestine pentru copiii lor si reviste crestine pe masa, dar nu au de fapt viata lui Iisus in oase sau dragostea lui Iisus in...

Citește mai mult

Fa-ti timp

Scris de | 13 09 2009 | Despre: de meditat | 1 comentariu

Traim intr-o lume in care avem timp de orice, numai de ceea ce trebuie,nu.Oare pentru noi nu conteaza decat alergarea,munca si distractia?Nu avem nevoie si de relaxare, de o fapta buna pentru cel in nevoie?Cred ca poezia de mai jos o sa spuna mai mult despre ce avem nevoie sau, mai bine zis, despre ce ar trebui sa avem nevoie.Autorul nu mi-l mai amintesc, dar continutul este cu adevarat foarte interesant.Va las sa o o cititi, sa va ganditi la ceea ce spune, si sa si practicati; si, daca aveti timp, lasa-ti un comentariu in care sa-mi spuneti cum v-a ajutat aceasta poezie in viata de zi cu zi! „In trecerea grabita prin lume catre veci, Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci. Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand, Fa-ti timp, cu mila blanda, sa le alini trecand. Fa-ti timp pentru-adevaruri si adanciri in vis, Fa-ti timp pentru cantare cu sufletul deschis. Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor, Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor. Fa-ti timp s-astepti din urma, cand mergi cu slabanogi, Fa-ti timp pe-un munte seara, stand singur, sa te rogi. Fa-ti timp sa stai cu mama si tatal tau batrani, Fa-ti timp de-o vorba buna si-o coaja pentru caini. Fa-ti timp sa stai aproape de cei iubiti, voios. Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat, Fa-ti timp, ca esti de taine si lumi inconjurat. Fa-ti timp de rugaciune, de post, de meditari. Fa-ti timp si-aduna-ti zilnic din toate cate-un pic, Fa-ti timp, caci viata trece si cand nu faci nimic! Fa-ti timp langa Cuvantul lui Dumnezeu sa stai, Fa-ti timp ca toate-acestea au pentru tine-un grai. Fa-ti timp s-asculti din toate, din toate sa inveti, Fa-ti timp sa-i dai vietii si mortii tale pret. Fa-ti timp acum, ca-n urma, zadarnic ai sa plangi, Comoara risipita a vietii n-o mai strangi....

Citește mai mult

Darul il primesti.Dar pe Cel ce-l daruieste?

Scris de | 9 09 2009 | Despre: ilustratii | fără comentarii

Se povesteste ca intr-un satuc de munte traia cu ceva vreme in urma o familie de oameni simpli, dar credinciosi. Religia ocupa o pozitie importanta in viata lor. Erau nelipsiti de la biserica; chiar si cei trei copii veneau cu placere. Unul dintre copii se deosebea de ceilalti atat prin inteligenta lui, cat si prin faptul ca ii placea sa faca lucrurile singur. Vremea a trecut, iar baiatul a devenit un om la casa lui. Nu era bogat, dar muncea si spera ca intr-o zi va putea oferi familiei si lucruri mai bune decat cele de acum. Nu uitase de Dumnezeu, dar nici nu ii acorda un loc prea important in viata sa. De mers la biserica mergea, dar relatia lui pe verticala lasa mult de dorit; nu Il vedea pe Dumnezeu decat ca pe cineva care se ingrijea de altii, nu de el. Daca reusea ceva, credea ca prin propriile lui puteri a reusit. Gandind astfel si-a continuat omul nostru viata de zi cu zi. Muncea, si munca i-a adus si succes. Norocul a inceput sa-i surada; astfel a mostenit ceva pamant de la o matusa draga, cativa banuti de la tatal sau, batran de acum. Acestea si alte cateva circumstante norocoase l-au facut pe acest barbat un om bogat. Ceea ce e interesant e ca de biserica a uitat, iar de Dumnezeu nici nu mai putea fi vorba; era un om respectabil acum, nu avea timp de astfel de „prostii”. Stau si ma intreb uneori, oare viata mea nu se aseamana cu aceasta ilustratie? Primesc o binecuvantare de la Tatal meu iubitor, iar eu ma laud singur. Oare cati dintre noi uitam sa Ii acordam lui Dumnezeu locul pe care Il merita in viata noastra? Binecuvantarile le primim, dar cu Cel care le ofera ce facem? Il lasam la usa? Si ne mai si acordam meritul noua…De biserica uitam…nu mai e importanta; sau daca mergem, mergem asa, formal, „de ochii lumii”, sau pentru ca asa suntem obisnuiti. Ce zice Dumnezeu cand priveste la atitudinea noastra sfidatoare? Nici urma de recunostinta nu se gaseste in ea…Oare cat timp ne va mai ingadui Dumnezeu viata aceasta? Isi va mai revarsa mult timp darurile lui peste noi?Cred ca ar trebui sa ne punem cu totii aceasta intrebare, dar sa ne si raspundem.Si nu numai atat, ci sa ne si schimbam aceasta atitudine nerecunoscatoare. Chiar daca El continua sa ofere, nu inseamana ca nu asteapta si ceva in schimb; macar un strop de „multumesc” ofera-I chiar acum.Si pe langa asta, nu uita ca langa tine mai este cineva, care poate nu se bucura de aceeasi haina de care te bucuri tu, sau de aceeasi hrana, sau, de ce nu, de aceeasi viata. Indulceste-i ziua de azi, ca multumire pentru ca si Altul ti-a dat tie. Cineva spunea: „Unii uita ca au fost binecuvantati  pentru ca si ei sa ii binecuvanteze, la randul lor, pe altii.” Sper ca nu suntem si noi astfel de...

Citește mai mult

Despre sfintirea duminicii

Scris de | 7 09 2009 | Despre: diverse | fără comentarii

„De la Biserica Catolica ati primit voi duminica voastra, si aceeasi duminica, pastrata ca zi a Domnului, a fost inmanata mai departe ca traditie de aceasta biserica; si intreaga lume protestanta a acceptat-o ca traditie, pentru ca voi nu aveti nicio iota din Scriptura pentru a o sustine. De aceea, ceea ce voi ati primit ca regula a credintei voastre, necorespunzatoare asa cum desigur este, o data cu duminica voastra inseamna ca ati acceptat autoritatea Bisericii Romano-Catolice.” -D.B Ray,The Papal Controversy „Nicaieri in Biblie nu gasim ca Hristos sau apostolii au poruncit ca Sabatul ds fie schimbat din Sambata in duminica. Noi avem porunca lui Dumnezeu data lui Moise, de a pazi ca sfanta, ziua Sabatului, care este a saptea zi a saptamanii, Sambata. Astazi, cei mai multi crestini tin duminica pentru ca Biserica Romano-Catolica ne-a descoperit aceasta, pe langa Biblie.” –Catholic Virginian „A exista si exista o porunca de a pazi ca sfanta ziua Sabatului, dar acea zi a Sabatului nu a fost duminica. Se va spune totusi, cu o anume etalare de triuf, ca Sabatul a fost transferat din a saptea zi a saptamanii…Unde poate fi gasita consemnarea unei astfel de lucrari? Nu in Noul Testament-absolut sigur. Nu exista nicio dovada scripturistica a schimbarii institutiei Sabatului din ziua a saptea in ziua intaia a saptamanii.” -Dr. Eduard T. Hiscox, The Baptist...

Citește mai mult

Ploaia…ploua…

Scris de | 6 09 2009 | Despre: invalmaseala de cuvinte | 1 comentariu

Ploua…Si cu fiecare ploaie care cade pe pamantul acesta „satul de zile” parca se pogoara si putin din linistea cerului.Pe pamant.Dar in suflet???Unde este linistea???Ploaia nu poate patrunde in suflet.Sufletul are norii, ploile, furtunile lui.Dar are si un soare.Sau poate mai multi.Cine stie.Ploaia…Cand ploua…cade apa.Iar apa spala.Ploaia spala tot ceea ce se lasa spalat.Cade pe flori.Pe copaci; verzi sau uscati.Pe locul gol.Pe nisip.Pe oameni.Pe tine.Pe mine.De ce?Nu stiu.Poate pentru ca asa a randuit Cineva sa fie.Sau poate pentru ca asa vreau eu.Sau tu.Zi-mi tu.Astept.Dar,nu uita.Ploua.Si ploaia cade.Si spala.Si uda.Si face sa creasca.Lasa-te plouat.De ploaia de afara…sau/si de ploaia Iubirii de Sus. A fost o invalamaseala de cuvinte intr-o lume...

Citește mai mult