Calatorii


Cartea „#30dezile30dețări”

Scris de | 14 05 2018 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

S-au scurs câteva luni de când încheiam, în miez de noapte, manuscrisul celei de-a patra cărți, dar prima despre altceva decât biciclete. Bineînțeles, am rămas tot în zona călătoriilor (nu doar fizice, ci și prin viață), dar am dat șaua deloc confortabilă pe scaunele moi ale trenului. Astfel, kilometrii până acum câștigați cu greu, au ajuns să zboare din viteza alunecării pe șine, asemeni gândurilor sub praful timpului.

E ciudat cum, deși nu pare, o călătorie nici nu începe cu primul pas, nici nu se termină cu ultimul. Întotdeauna, există eforturi nemărginite înainte și, aproape mereu, există luptă și după – căci să scrii, pagini la rând, poate să devină dureros.

Nimic, însă, nu se compară cu satisfacția unei aventuri încheiate – fie ea pe drumuri, fie din spatele tastaturii, poveștile merită împărtășite. Probabil că, dacă am avea mai mule voci care să bată toba cu privire la actele de non-conformism constructiv, am fi mai mulți care ne-am depăși limitele.

#30dezile30dețări vine tocmai ca o soluție pentru cei care își doresc mai mult, dar nu știu cum să obțină. În esență, să te urci în tren și să stai o lună pe drumuri, nu e mare lucru – în practică, însă, înțelegi de ce atât de puțini oameni o fac. Astfel, cartea se vrea a fi un manual de vise împlinite, de provocări lăsate în spate și de lecții pe care cu toții ni le putem însuși.

Lăsând vorbăria deoparte (am mai scris despre excursie și aici), puteți afla detalii de pe pagina dedicată. Varianta PDF a cărții o puteți descărca gratuit, dar aș aprecia mult dacă alegeți să vă procurați și varianta tipărită (costă 20 de lei), căci ar fi o susținere palpabilă pentru astfel de acțiuni viitoare. Mai mult, pentru că știu că sunt oameni cărora le place să obțină mult cu puțin, m-am gândit să ofer toate cele trei cărți la prețul special de 50 de lei. Astfel, primești „Europa în 80 de Zile„, „Munte, Vremuri, Depărtări” și „#30dezile30dețări” cu o reducere de 30%!

Un ultim gând: dacă ai pus mâna pe oricare din cărțile mele și le-ai citit, ia-ți timp te rog și spune-mi cum ți s-au părut – mă interesează să cresc și doar prin feedback-uri sincere o pot face! Mulțumesc! 🙂

exploreMoldova(3) – Înapoi în timp, înapoi în țară

Scris de | 2 05 2018 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

 

Partea a 2-a se poate citi aici.

Ziua 5 – Înapoi în timp

Chișinău – Congaz, 135 km – https://www.strava.com/activities/1497279831

Nu se întâmplă des să ieșim târziu din cort, dar astăzi ne permitem luxul de a lenevi până când căldura soarelui de primăvară devine suficientă cât să schimbăm decorul; dăm, astfel, sacii de dormit pe iarba încă uscată și tavanul cenușiu de pânză pe albastrul imaculat al cerului. Mâncăm tihniți, iar apoi continuăm de urcat dealul rămas de cu seară. Curând – chiar din vârf – zărim orașul, dar gropile din asfalt nu ne dau voie să îl analizăm cum trebuie, căci ne acaparează întreaga atenție. Totuși, descoperim o capitală mai mare decât ne așteptam, animată de mulțimea oamenilor, dar care reușește să rămână aerisită, grație bulevardelor largi și mașinilor puține.

Nu știm multă istorie, însă orașul ne pare înghețat în perioada comunistă. Peste tot, scrisul în rusește ne bulversează. Blocurile identice, fără formă, stil sau culoare, descriu perfect o eră ștearsă, în care conta doar cantitatea. Autovehiculele sunt vechi, predominant, diversificate de petele moderne ale celor mai înstăriți. Fără să cunoaștem multe, prăpastia dintre sărăci și bogați pare tare adâncă…

Nu vizităm aproape nimic, căci gustul amar din suflete ne râcâie cheful. Aceiași oameni, aceeași limbă și aceeași istorie și, totuși, iată-ne pe drumuri separate. Pare că România și Moldova sunt ca acei iubiți care, deși se plac, nu sunt dispuși să facă ce ține de ei ca să fie împreună. Orgoliile și jocurile puterii – cel puțin deocamdată – sunt mai puternice ca sângele și trecutul.

Pierdem aproape două ore doar până ajungem în sud, pe drumul ce trebuie să ne ducă înapoi către casă. Ruta e la fel de solicitantă, cu urcări de kilometri sub soarele devenit aprig, urmate de coborâri lungi, ce ne permit viteze de peste 50 km/h. Trecem prin Cimișlia (unde devenim atracția principală într-o benzinărie) și Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuzia (unde un echipaj de poliție ne ia la ochi, dar care n-are habar de română). Orășelele, ca și cele de prin Moldova „noastră”, par că nu au niciun rost pe lume – sunt doar sate mai mari, fără cultură, fără atracții și fără facilități.

Odată cu seara, ajungem în Congaz, unde campăm pe marginea unui mic lac de acumulare. Dintr-o benzinărie cumpărăm câte ceva de mâncare (la prețuri de supermarket în România), iar apoi ne răsfățăm cu o cină bine meritată. Întindem cortul la lumina frontalelor, rugându-ne să nu avem parte de vizite neplăcute (fiind pe un fel de izlaz în apropierea drumului principal) și ne aruncăm în negrul liniștit al nopții.

 

Ziua 6 – Regretul despărțirii și al sfârșitului

Congaz-Ivești, 145 km – https://www.strava.com/activities/1497279725

– Mașină! mă trezește Evelin, în zgomotul tot mai slab al motorului ce se îndepărtează.

– A trecut, nu are nimic cu noi, răspund, încercând să dorm mai departe.

– Și a mai venit una în spate, se aud ușile trântite! adaugă el.

Fără chef, ies să inspectez zona – la nici 200 de metri se pune de o petrecere. E încă devreme – aproape 23:00 – deci muzica și cheful o să dureze.

– Plecăm? încearcă Evelin o idee.

– Nu! Hai să dormim, poate nu stau chiar mult…

Se întind, însă, până după 2:00, așa că avem parte de vise pe ritmuri turcești. Evident, nu ne odihnim suficient, dar insistăm să plecăm devreme, în ciuda disconfortului. Uneori, dacă vrei să ajungi departe, trebuie să tragi de tine chiar dacă doare.

Ziua ni se scurge cu entuziasm, străbătând deal după deal și vale după vale. Admirăm unele case tradiționale de prin sătucuri, ne ofticăm de asfaltul prost care ne împiedică să depășim recorduri și alergăm spre graniță. Spre după-amiază, ne facem intrarea în Cahul, un oraș-ruină care ne arată sărăcia la ea acasă – atât de aproape și, totuși, atât de departe, pare că e mesajul pe care îl transmite. Ne despart 8 kilometri de Oancea, dar sunt kilometri ce despică istoria… O istorie legată de noi, doi tineri pe biciclete, prăfuiți și arși de soare, ce ridică mirări din piepturile grănicerilor blestemați să lucreze tocmai de Paște.

Până în Ivești, punctul de final al turei de antrenament pentru Caucaz, mai băgăm o porție de Moldovă autohtonă. Aceleași dealuri ca la plecare, aceleași sate și orașe sărace și aici și aceeași atmosferă de capăt de veacuri ne unduiesc gândurile sfârșitului de aventură…Ne mai bucurăm de o pădure (cu o statuie gigant în paragină, cea a lui Ioan Vodă cel Cumplit), de un apus pieptănat de eoliene și de ultime guri de aer rece, curat, un pic aspru. Fără să vrem, finalul ne-a prins din urmă – odată cu noaptea, urcăm în mașină, încheind albumul unei alte nebunii visate de ceva vreme; 750 de km, 6 zile și două țări unite (pe Strava, cel puțin) de tenacitatea pedalelor învârtite cu perseverență.

Monumente comuniste

Aspect din alta epoca

M3, drumul betonat la rang de autostrada aproape

Case cu motive traditionale

Dimineata zilei a 6-a, dupa petrecerea gagauza ad-hoc

Sate

Ultimele gene de lumina

exploreMoldova (2) – Din Moldova „noastră” în Moldova „lor”

Scris de | 24 04 2018 | Despre: jurnal de calatorie | fără comentarii

(Partea 1 se poate citi aici)

Ziua 3 – Pierduți prin uniformitatea peisajelor

Matca – Oțetea, 138 km – https://www.strava.com/activities/1497279536. Relive: https://www.relive.cc/view/1497279536

Ne e greu să luăm oboseala de braț și să continuăm, așa că plecăm destul de târziu din Matca. Norii acoperă cerul, vântul bate hotărât, iar noi refuzăm să ne trezim – conștientizăm, după aproximativ 20 de kilometri, că nu ne îndreptăm către Târgul Bujor, ci mult către nord. Astfel, după câteva minute de studiat harta, schimbăm ruta și mergem spre Huși, lăsând Cahulul pentru întoarcere – practic, facem bucla invers decât planificasem.

Asfaltul e prost cam tot timpul, iar drumurile urcă și coboară dealuri infinite. Cumva, parcurgem același circuit iarăși și iarăși, ca într-un cumplit joc psihologic. Ajungem în sate înghețate în trecut și în orașe al căror sens îmi e imposibil să îl descifrez – atât Berești, cât și Murgeni sunt două așezări aruncate între dealuri și lăsate acolo, peste timp, cu niște locuitori fără activitate, speranțe sau interese.

Mâncăm înainte de a ieși în lunca Prutului, singura porțiune plată de pedalat. Obsesiv, fiecare echipaj al poliției de frontieră ne oprește pentru control. Îmi crește tensiunea, nu înțeleg de ce trebuie să dau socoteală, în propria țară, unde merg, unde dorm, de unde vin etc! Pe seară, chiar sunt un pic mai acid cu ultimii, le dau răspunsuri vagi, fără acoperire în realitate, dar mă abțin să le comentez despre notatul datelor din buletin.

Campăm mai departe decât promisesem, pe o pajiște dosită între două dealuri. Avem o mică baltă în apropiere, și liniște cât cuprinde – exact ce ne dorim. Dormim devreme, legănați de stropii ce cad ritmic pe cort…Odihna ne e tihnită, iar mai târziu apare și luna să ne salute. În sfârșit, pare că ne așezăm cum trebuie la drum!

Ziua 4 – Orizonturi deschise dincolo de Prut

Oțetea – Ialoveni, 110 km – https://www.strava.com/activities/1497279464.

Puține experiențe pe lume sunt mai plăcute ca ieșitul din cort dimineața, în răcoarea blândă a noii zile: în doar câteva clipe treci la realitatea aventurii din fața căreia nu mai poți da înapoi (căci da, uneori vrei să apeși un buton și să se termine totul). Soarele e sus când deschidem fermoarele, căci să îl trezesc pe Evelin e mereu un chin – suntem diferiți și, evident, avem abordări diferite.

Pedalăm întins până în Huși, unde ne abatem pe la Lidl, singurul magazin mai serios din zonă. Aici mi se reamintește că oamenii sărbătoresc Paștele nu prin pioșenie, ci prin frenezia cumpărăturilor – din păcate, tot ce a mai rămas din religie e o închinare adusă stomacurilor și simțitului bine! Astfel, ne-am răsturnat valorile și tot ce contează e un consumerism egoist care, în loc să ne apropie în sfințenie, ne dărâmă fără să realizăm.

Târziu și cu inima tristă, încercăm să ne grăbim către graniță. Destinul, însă, ne oprește cu o explozie la cauciucul meu spate. Din cauza noroiul de zilele trecute depozitat pe aripă, materialul s-a tocit până la cameră și a cedat – lecție învățată pentru viitor: niciodată să nu umbli cu apărătorile încărcate de pământ! Avem rezervă, totuși, așa că rezolvăm rapid problema și continuăm, cu entuziasm, către Albița.

Republica nu ne dă pe spate, la prima vedere, dar ne surprinde cu prețurile infime la combustibili și cu satele construite din case aproape identice. Drumurile nu strălucesc, dar nici mult prea proaste față de ale noastre nu sunt, deci nu e de dat cu parul. Înainte de Hîncești urcăm de ne sar capacele, cu stomacurile flămânde și bidoanele goale. Orașul, însă, ne rezolvă inconvenientele, ba chiar vizităm (de la depărtare, pe dinafară) Conacul lui Manuc Bei, un palat în stil francez ce a aparținut unui negustor armean. În rest, aceleași blocuri comuniste, aceiași oameni cu nimic diferiți de noi – aceeași atmosferă.

Până la Chișinău, ne tocim nervii pe drumuri ce urcă și coboară frenetic, indiferente la oboseala noastră. Vii neînfrunzite ne străjuiesc eforturile, iar cerul albastru ne privește impasibil, pedală cu pedală. Campăm după Ialoveni, ascunși exact înainte de pancarta ce anunță sosirea în capitală, la o distanță considerabilă de șosea. Ne permitem luxul unui duș fierbinte (l-am umplut pe cel de camping de la o benzinărie) și bucuria unei cine tihnite, deși uscate. Împăcați, petrecem restul serii povestind, făcând planuri și visând cu ochii deschiși, cu luminile localităților din vale încântându-ne privirile – momentele acestea, de odihnă după kilometri de chin, iată un motiv pentru care merită să bați lumea pe bicicletă!

Soarele de dimineață după ploaia de peste noapte

Satele și „orașele” din Moldova al căror sens nu l-am putut înțelege

Aprovizonare cu apă proaspătă

Pauză

Drumuri nesfârșite

Adio, Galați!

Gustare frugală

Asfalt bun în Lunca Prutului

Când nu mai ai loc în bagaje pentru mâncare

Prânzul imediat după trecerea în Republică

Mesaj…”unionist”!

Prima impresie

Vârfuri de dealuri

La baza urcării

Locul de cort și repetiția pentru dușul cald