Ce-a fost, va mai fi, sau ce va fi, a mai fost?

Scris de | 3 Ian 2014 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Ceasul tăia, cu pași grăbiți, din sfertul academic al anului. Pe un deal, în mijloc de natură curată, câțiva își croiau drumul spre vârf. Doar bubuituri îndepărtate și râsete entuziaste tulburau cursul obișnuit al nopții. În câteva minute urma să se termine vechiul și să i se facă loc noului. Cel puțin în calendar…

Doreau cu nerăbdare ca vizibilitatea să fie maximă, așa că măreau pasul. Îi ajutau pe cei rămași în urmă și le luminau calea celor în dificultate. Nimic nu le-ar fi putut sta în cale! Atinseră destinația curând, își găsiră pietre cât mai confortabile și își lăsară ființele să se bucure de spectacol.

Scena era maiestuoasă! Desprinsă parcă dintr-un basm vechi, bătrân, dar modern prin atitudine și culoare. Zgomot surd ca de lupte acoperea văile! Cerul împărțea întunecimea nopții cu lumini albe, mate, de lapte. Ceasul ticăia, leneș, spre 2014. Dar, tocmai când uitarea începea să se așterne peste gânduri, peste realitate se așternea visul. Și stele zglobii, și lampioane tăcute, și ceață de fum își luară rolurile în serios, aducând un plus de magie în aer. Undeva, pe un deal, câțiva entuziaști, deveniră martori tăcuți ai poveștii. Doar ei o vor putea spune mai departe…

Și clipele curgeau, și gândurile se adunau…Oare la ce se gândeau, în timp ce priveau? La ce a fost, că va mai fi, sau la ce va fi, că sigur a mai fost?

Cine știe, poate că acele momente au înghețat acolo, pe cumpăna rece a timpului. Și poate că mintea s-a oprit și ea, odată cu el. Sau poate că amintirile și uitările, speranțele și iluziile, iubirile și indiferențele, au pierit, și ele, în ceața de pe vârfuri. Sau poate că s-au agățat de o aripă de vânt, ducându-se…departe! Și poate că ar fi mai bine să rămână acolo…

Să privești la ce a fost nu are niciun rost, dacă nu te ajută să faci din ziua de mâine una mai bună. Dacă o amintire nu te face să zâmbești, uit-o! Dacă o iubire nu te face să te bucuri, uit-o și pe ea! Dacă un necaz nu te face să crești, uită-l și pe acela! Uită tot din ceea ce a fost frumos, dar nu a rămas frumos…

Treptat, liniștea se reașternea peste vale. Gălăgia se muta pe vârf, acolo unde se începea drumul de întoarcere. Plecaseră în trecut, se întorceau în viitor. Tocmai trăiseră cel mai frumos și special moment al anului… Dar, oare, cât va dura?

 

 

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *