Cum sa te indragostesti de Ceahlau

Scris de | 16 feb. 2016 | Despre: jurnal de calatorie | 2 comentarii


DSC_0124_2

De Ceahlău nu ai cum să nu te îndrăgostești, auzisem că se spune. Ei bine, se pare că așa este, am văzut cu ochii mei.

După o lungă perioadă de „vrut” de a ajunge în acești munțișori, iată că a venit și momentul mult așteptat. Și, deși perioada (12-14 februarie) nu e cea pentru care zona e cel mai lăudată (toamna se pare că e și mai frumos), concluzia nu poate fi decât aceiași: Masivul Ceahlău își merită reputația.

Am plecat din București vineri cu noaptea în cap, trei mașini pline cu oameni entuziaști și bucuroși că pot petrece un week-end fain la înălțime. Planul era să dormim două nopți la Dochia, cabana-castel aflată la aproape 1800 m altitudine, iar de acolo să explorăm masivul în toate direcțiile. Vremea nu se anunța  tocmai comodă, dar cu siguranță se promitea spectaculoasă. Drumul a fost mai mult o goană către munte, așa încât în jur de 14:00 parcasem deja la intrare în parc și eram pregătiți să atacăm urcușul.

Pentru că voiam să fim sus la apus, am ales traseul cel mai scurt (și cel mai acesibil). Așa se face că, după nici 3 ore de mers lejer, vedeam platoul: când soarele pleca, noi ajungeam. Din fericire, am avut suficient timp să ne privim și, bineînțeles, să îi facem poze până ne-am săturat.

DSC_0042_2

Cazarea, masa și restul de activități de la cabană s-au perindat de la sine. O singură concluzie, totuși: Dochia nu arată așa mult a cabană de munte, căci condițiile sunt chiar bune. Prețurile sunt și ele super accesibile, deci chiar merită. Dacă Bucureștiul nu ar fi fost așa departe, sigur aș petrece mai mult timp în zonă.

Dar să revin…

Odată cu întunericul a apărut și lumina…stelelor. E ceva deosebit de special în boltele negre de munte (mai ales cele de iarnă), căci sclipirile astrelor parcă au puterea să ajungă până în cotloanele sufletului, nu numai ale naturii. Și aceste sclipiri, împachetate în mireseme curate de aer rece de munte, parcă completează deplin tabloul unei ieșiri în sălbăticie. Doar pentru acestea și tot ar fi suficientă fuga departe de orașe!

Sâmbătă, emoțiile cu privire la vreme au fost repede spulberate de soarele ce ne zâmbea șăgalnic printre nori. Am pornit spre Durău, cu întoarcere pe la cabana Fântânele și urcare pe vârful Toaca. Peisajul? Maiestos, din toate punctele de vedere! Norii ne ofereau dansuri spectaculoase pe albastru cristalin de cer. Soarele prinsese mai mult curaj și intra și el în joc cu norii. Zăpada își aducea și ea contribuția reflectând urme de strălucire către nicăieri (Doar ea ne-amintea că încă e Februarie și nu Aprilie sau Mai). Ce să îți dorești mai mult?

DSC_0157_2

Pe vârf, după o urcare solicitantă pe gheață și zăpadă, ne-am găsit pierduți printre nori. Ne-am și regăsit, căci natura se distra cu elementele ca pe o scenă de spectacol: când trăgând cortina, când lăsându-ne să ne imersăm în depărtări.

Seara a venit, din păcate, la pachet cu vântul și fulgii de nea promiși de cei de la meteo. Noaptea șuierăturile au continuat, dar speranța cum că dimineață o să fie bine nu a murit decât odată cu venirea zorilor. Pur și simplu, nicio schimbare nu intervenise. Tot printre nori eram, iar vântul nu ne lăsa să înaintăm decât cu maximă dificultate. Nici urmă de priveliște! Și nici urmă de îndeplinirea planului inițial: coborâre pe un alt traseu…

Așa că am ajuns la mașini pe aceeași potecă pe care am urcat vineri. Nu 100% împăcați, totuși, căci în mai puțin de o oră norii s-au spart, lăsând loc aceluiași cer albastru de zilele trecute. E adevărat, în creastă clar vântul continua să bată cu furie, dar de jos, din pădure, părea tare bine și plăcut! Se pare că, totuși, e greu să le obții pe toate, dintr-o lovitură…

Așa că am plecat cu o singură promisiune pe buze (și în suflete): să revenim, cât mai curând, în zonă. Nu de alta, dar e păcat de farmecul peisajelor, să nu te bucuri de el. 🙂

 

P.S: Mai multe poze, aici.

 

Date:

Vineri: urcare pe triunghi albastru, Izvorul Muntelui-Cabana Dochia.

Sâmbătă: Cruce roșie către Durău, triunghi galben până la cabana Fântânele și urcare pe bandă roșie.

Costuri: 30 de lei/noapte, în cameră de 16 persoane.

Nu știi cum e să călătorești cu bani puțini? Ți-e teamă de necunoscut, deși vrei să descoperi tot ce e frumos în jur? Ai de luptat cu tine și cu ceilalți ca să îți faci curaj? Comandă acum ultima mea carte unde vei descoperi o excursie de 30 de zile cu trenul prin Europa care sigur te va motiva să îți depășești limitele, pe toate planurile! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

2 Comentarii

  1. Este muntele meu de suflet, alături de Retezat. Nu degeaba Ceahlăul este „Muntele Sfânt”, nu? Pe 6 august mai e şi Piramida holografică ce se proiectează deasupra hăului. Rezervaţia este superbă! Sunt capre negre şi orhidee Papucul Doamnei şi multe altele. :))

    Post a Reply

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *