De ce am nevoie de o vacanta?

Scris de | 10 dec. 2014 | Despre: diverse | Fără comentarii


10505423_830178777004086_7031160342513418793_n

În ultimele zile am început să realizez cât de multă nevoie am de o vacanță pe bune. Pe bune, adică nu doar de o evadare de una sau câteva zile, ci de o călătorie lungă, lungă. Și da, știu că se poate zice că abia m-am întors din o astfel excursie, dar asta nu mă împiedică deloc să vreau o alta!

Și cred că această dorință vine tocmai din faptul că am prins gustul aventurii și frumosului. Mi se pare imposibil să umbli trei luni prin Europa pe bicicletă și să nu vrei să repeți experiența!

Dar nevoia de vacanță nu vine, de fapt, decât din cauză că vreau altceva mai mult decât ceea ce fac acum. În realitate, nici nu aș putea să îmi doresc să plec, dacă aș fi mulțumit aici, nu?

Îmi place la nebunie să călătoresc și să umblu prin lume, dar zi de zi fac cu totul altceva. Pentru un trai „decent”, stau ore în șir la un birou, având ochii pironiți într-un ecran. Și, intre timp, visez la clipa în care voi pleca să uit de toate. Visez, adică, la momentul în care contextul se va schimba, iar eu voi ajunge să nu îmi mai doresc vacanță.

Pentru că de asta ne dorim vacanțe, ca să evadăm din cotidianul ce nu ne împlinește. Căci știți cum trăim? Trăgând de viețile noastre cât de mult ne țin puterile! Dar, pentru că acestea nu durează la infinit, avem nevoie de  pauze în care să ne reîncărcăm bateriile. Așa că fugim, pentru un timp, către acele activități care ne fac fericiți. Și apoi revenim.

Apoi revenim, deși nu știm exact de ce o facem.

Și asta ne e viața: muncă, muncă, muncă, pauză. Apoi iar muncă (multă!) și apoi iar pauză. Și din nou muncă (din plin!) urmată de pauză. Reformulat: fericirea abia dacă ni se strecoară printre rânduri.

 

De curând am terminat de scris o carte, iar dacă ți-a plăcut ce am scris în această postare, e posibil să vrei să o citești și tu. Pentru încă câteva zile poți beneficia de o reducere de „prelansare” de 15% din prețul final. Ce mai aștepți?

Vreau mai multe detalii!

 

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *