De ce am renuntat la facultate si ce am invatat din asta

Scris de | 25 Noi 2013 | Despre: 30/30 | 57 comentarii


UPDATE: Pentru curioși, textul legat de ce a urmat e aici, enjoy it: bogdanmatei.ro/ce-a-urmat-dupa-renuntarea-la-facultate/.

 

Anul ăsta am renunțat la facultate după ce ajunsesem deja la jumătate. Urma să trec în anul 3 la facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul „Politehnicii” din București. Cu ocazia asta mi-am luat cele mai multe roșii în față, am primit cele mai interesante apelative și am realizat cât de puțin le pasă celorlalți. Mi s-a spus că sunt prost, bătut în cap, încăpățânat și ignorant. Că renunț prea ușor și că nu am chef să învăț. Că m-am înhăitat cu cine nu trebuie. Că am fumuri în cap și că mă consider mai deștept decât sunt. Că sunt egoist și că nu îmi pasă de ce au investit alții în mine. Și, ca o cireașă pe tortul mare și frumos de mai sus, mi s-a spus că prin decizia asta tocmai mi-am ratat viața. De parcă viața unui om ar sta într-o amărâtă de școală!?! Dar mă rog…

Ce m-a condus la asta?

Întotdeauna m-am considerat un visător. Ceilalți i-au spus naivitate. De fapt, cred că sunt și visător, și naiv. Merg bine împreună. De mic mă stresa gândul facultății și al unei profesii. Am crescut cu fobia asta în mine, că nu o să știu ce să mă fac când o să fiu mare. Și, ca o profeție împlinită, exact așa s-a întâmplat! Nu știu cât de conștient am fost când mi-am ales facultatea că o să o dau în bară. Adică, e clar că dacă cedezi presiunilor celor din jur nu ajungi unde trebuie, nu? Dar nu, nu e vina lor! E vina mea că nu am fost mai puternic. Na, domeniul era bun, job-uri se găseau, salariile erau mari. Unde în altă parte aș fi vrut să merg, dacă nu unde am mers?

Oriunde și nicăieri, ar fi trebuit. Din cei doi ani terminați am învățat că nu e nimic mai frustrant ca realizarea unei activități care nu te împlinește. Să fii angrenat zi de zi în ce nu îți place soarbe fiecare strop de energie și creativitate din tine. Și nucă dacă eram în peretele clădirilor universității și m-aș fi descurcat mai bine! Pentru unii poate că nu e așa mare lucru să renunți la o facultate. Ei bine, pentru mine a fost. Să fii timp de 12 ani de școală printre cei mai serioși elevi din colectiv, să iei o notă destul de frumoasă la BAC și să reușești să intri fără un strop de meditație la Poli nu e de ici, de colo, zice lumea. Adevărul e că nu e nici „big deal” ce am făcut eu prin școli, aveam să realizez mai târziu. Dar a creat o presiune urâtă de tot asupra mea, făcând decizia mult mai grea.

Dar am reușit să mă smulg și să renunț. Asta după anul 2, pentru că după primul nu am avut tăria. De ce decizia asta radicală? Pentru că nu am vrut să devin propriul sclav. Nu am vrut să accept să-mi trăiesc viața după regulile altora. Pentru că nu se merita să mai pierd niște ani din viață într-un domeniu care nu îmi oferea nimic, sufletește vorbind. Pentru că am realizat că nu e drumul potrivit pentru mine. Și, ce faci când îți dai seama că nu mergi pe unde trebuie, mergi înainte? Cei mai mulți asta fac, merg exact înainte! Uneori se trezesc când e prea târziu.

Ajunsesem să simt că dacă nu renunț acum, nu o să renunț niciodată. Decizia asta căpătase o așa importanță, de parcă viața mea era în pericol! Când am realizat că nu e mare lucru, totul a devenit mai ușor. Iar acum, privind puțin mai detașat, îmi pare rău doar de greșeala de a începe o facultate din capul locului!

De ce viețile noastre sunt jalnice și care ar fi soluția

Simplu și tăios: viețile noastre sunt jalnice pentru că acceptăm ca ele să fie altfel!

Dar să elaborez. Trăim vieți mizerabile majoritatea dintre noi. Ne spunem că o ducem bine, că ne distrăm și suntem fericiți. Adevărul? Ne mințim cu nerușinare, din dorința după confort interior! Am ajuns atât de disperați încât nu avem curajul să ne privim în oglindă și nici să stăm singuri cu noi înșine. Credem că dacă alergăm reușim să și fugim! De asta viețile noastre au devenit atât de încărcate. De asta vrem după cele mai noi gadget-uri și cele mai tari mașini. De asta ne îmbrăcăm cu cele mai de firmă haine și cele mai scumpe bijuterii. Și tot de asta pozăm în stânga și în dreapta cu cel mai mare zâmbet de care suntem capabili. Pentru că știm că viața noastră nu mai valorează doi bani și încercăm să salvăm aparențele. Pe afară să arătăm bine, să nu știe vecinul de putregaiul din interior! Și nu suntem conștienți că și vecinul, tot ca să nu știe vecinul, face exact la fel!

1559007În timpul facultății sentimentul acestei vieți jalnice era ca un ghimpe în picior. Îl simțeam la fiecare pas, mă împiedica să mă concentrez, nu mă lăsa să dau ce am mai bun din mine. Simțeam cum visătorul și naivitatea din mine își dau mâna și se îndepărtează grăbiți. Unde era viața aia mișto de tot pe care mi-o doream? Oare asta însemna să trăiești? De ce eram, până la urmă, pe pământ? Iar fericirea ce înseamnă, un bun acordat celor puțini? Un țel deșert pentru ceilalți?

Cred din suflet că o viață frumoasă e ceea ce merităm cu toții! Dar pentru asta avem nevoie să dăm tot ceea ce ne blochează drumul către acolo. Pentru mine facultatea era un mare obstacol pe drum. Nu era singurul, dar necesita îndepărtare grabnică. Îmi acoperea viitorul strălucitor din față. Și de astfel de obstacole viețile noastre sunt pline. Școli ieftine, joburi stresante, relații nefericite. Liste ce se vor completate ne așteaptă pe fiecare. Pentru că doar noi știm ce ne împiedică să ne atingem potențialul și ce anume stă în calea fericirii noastre.

În loc de concluzie

Deciziile importante întotdeauna vor stârni critici. Ceea ce se merită realizat niciodată nu se va obține gratis. La fiecare pas pe care îl vei face în direcția visului tău, vei auzi zeci de voci care te vor trage înapoi. Nu le lăsa să reușească! Pentru mine renunțarea la facultate a fost cel mai important moment de până acum. Nu știu unde o să ajung, dar prefer să merg înainte. Un prieten mi-a spus că nu ar trebui să mă las, că țara asta e plină de mediocrii cu școală și că, mai bine să fiu unul dintre ei decât și ratat, și fără facultate. Nu l-am ascultat, simțeam că asta e consolarea lui pentru că nu a avut curajul să ia aceeași decizie, la timpul lui.

Odată cu marile alegeri vin și marile responsabilități. Dar orice călătorie începe cu un pas. Și întotdeauna pasul următor este cel care trebuie făcut. Pentru o viață împlinită trebuie să renunți la tot ceea ce te ține în urmă și să accepți orice te-ar trage înainte. Tu ești creatorul propriei tale vieți. Ia deciziile pe care trebuie să le iei! Restul nu contează!

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

57 Comentarii

  1. La mine situația e puțin diferită…am avut de ales între a face o facultate din care să iasă bani, dar pe care eu să n-o agreez, s-o fac degeaba, să am facultate într-un domeniu pe care nu-l suport, urmând să muncesc în același domeniu stupid, care sufletește nu-mi aduce niciun beneficiu. Și am mai avut de ales facultatea care nu oferă nici măcar un loc de muncă după ce o termini, și dacă îl oferă, este foarte prost plătit. Eu am terminat 3 ani de Istorie, la specializare Arheologie. În momentul ăsta sunt la master anul I și nu am niciun loc de muncă. Dar sunt împăcată cu mine…în sensul că am preferat să fac ceva ce-mi place și nu să-mi trăiesc restul zilelor la un loc de muncă unde să mă duc fără niciun chef, să mă gândesc cu groază la o nouă zi de muncă. Nu zic, peste tot există un oarecare stres, însă măcar ceea ce fac e ceea ce-mi place.
    Îți apreciez puterea de decizie! Felicitări!

    Post a Reply
    • Sa faci ceea ce iti place e cel mai fain pe lumea asta. Adevarata provocare survine atunci cand trebuie gasita o metoda de a ne monetiza pasiunile…Multumesc si bravo si tie:)! Mult succes in tot ceea ce faci!

      Post a Reply
    • Multumesc mult! Sper:)!

      Post a Reply
  2. acum 7 ani m-am lasat si eu de facultate. in saptamana a patra mi-am dat seama ca e viata de caine jigarit.
    eram la info si nu era pentru mine.
    in anii astia am facut o alta facultate mult mai lejera care pot sa spun ca mi-a placut cu amendamentele aferente (participat doar la seminarii, ales cu atentie profii de la seminar:)))
    am avut mult timp pentru mine, mi-am dat seama ca dintotdeauna am avut anxietate sociala, cauza multor „belele”.
    am inteles si de ce lumea accepta si inghite multe magarii http://en.wikipedia.org/wiki/Abilene_paradox

    pentru multi viata e o piesa de teatru.
    greu rau cu „randu lumii” asta. cand ma gandesc ca in in ultimii doi ani am fost la 4 nunti ma doare capu. bine c-au trecut!!!
    de-aveam mintea de-acuma mergeam maxim la una, a sora-mii.

    traiti cum vreti voi. cheers!

    Post a Reply
    • Multumesc de feedback! E frumos cand mai intalnesti oameni care traiesc cum isi doresc. Succes!;)

      Post a Reply
  3. Esti cel mai tare , sa renunti dupa atata timp . Pacat , ca sunt oameni care zic ca sunt alegeri proaste , neintelegand dorinta de libertate , copilul liber sa zambeasca . Devin roboti in propriul robotism si pe patul de moarte inteleg plasticul vietii lor .

    Bune informatiile pe care le-ai adus pentru cei care se gandesc sa schimbe treaba asta cu scoala in viata lor . Si cum ai zis , e ceva ca apoi sa gasesti o metoda din care sa faci si un ban din ce iti place , ca acum na , cu un banut iti iei si tu o paine . Daca ne poti da exemplu cu ce urmezi sa faci tu acum , ar fi o idee ce poate deschide alte idei .

    Post a Reply
    • Asta e problema principala, pe care cred ca si-o pun multi: ce fac daca renunt? Si, din cauza lipsei de sens, fug de renuntare. Daca nu au ce pune in loc, de ce sa dai cu piciorul la ceea ce ai? e un rationament bun, dar inselator. Ca sa poti pune ceva mai bun intr-un vas, trebuie intai sa scapi de ce aveai acolo inainte. Asa e si in viata.
      Ce fac eu acum? Incerc sa imi pun ordine in ganduri, muncesc sa strang si eu un ban gramada si planific viitorul. Nu stiu inca exact pe ce drum sa apuc, dar o sa-l gasesc curand. Cum fac progrese, cum le voi nota pe blog;)!

      Post a Reply
  4. Senor C, capul sus si nu ceda presiunilor celor din jur. Asta ti-o spune unul care a facut TOATA viata DOAR ce-a vrut in ce priveste scoala si profesia. O singura concesie le-am facut celor din jur in ceea ce priveste primul job, caruia i-am intors spatele dupa doar cateva luni pentru ca era clar ceva care nu-mi oferea nimic. Nimic din ce voiam. Adica imi oferea siguranta, dar ma robotiza. Iar eu uram asta. Si am luat-o eu de capul meu. A fost ca dracu’ vreo doi ani, au fost zile in care abia aveam ce manca (dar nu suflam o vorba parintilor despre asta), in care mi-am potolit o parte din demoni, in care mi-am hranit sufletul si l-am recalibrat. Apoi, usor, fara niciun efort aparent, au inceput sa apara rezultatele si am ajuns sa castig sume la care nici nu visam. Si asta facand ceea ce-mi place.
    Ce vreau sa-ti spun? Ca acum, dupa ce ai renuntat la scoala si la presiunea implicita, ar trebui sa stai sa-ti faci ordine in ganduri, sa vezi cam ce-ti place sa faci si sa iei o decizie in ce te priveste. Timpul va trece si ar fi trist sa descoperi ca ai pierdut vremea.
    Succes!

    Post a Reply
    • ivanilici,
      Multumesc mult pentru gandurile bune transmise! Si pentru sfat. O sa iau pe drumul cel bun (propriul drum) curand. Ordinea in ganduri si in viata e cea mai importanta in momentul de fata. Mersi din nou!

      Post a Reply
  5. Scoate, bre, moderarea aia ca n-am de gand sa injur pe blogul matale.

    Post a Reply
    • Era default asa. Am scapat de ea, cred!:D

      Post a Reply
  6. Stii cumva , daca esti la facultate , cu taxa , si nu te mai duci din semestru’ 2 sa zicem , trebuie sa platesti taxa pentru tot anul ?
    E bine cum ai gandit , la cum au reactionat altii asupra deciziei tale . E prima facultate la tine ? Cati ani ai ? Si daca imi poti raspunde la intrebarea de mai sus , esti tare . Cred ca intereseaza pe multi !

    Post a Reply
    • Nu cred ca mai trebuie platita taxa, nu ar fi logic deloc. Dar nu stiu nimic sigur.
      Da, e prima facultate. Am 22. 🙂

      Post a Reply
  7. Stii ca nimic nu e concret cand vine vorba de asta , si mai erau niste discutii odata cum ca ar fi ca un contract , desi nu scria nimic pe foile pe care le semnai . Oricum , e bine asa . Scrie in continuare , ca merge . 😀 . Esti Tare !

    Post a Reply
    • Eu zic ca te interesezi la iei si iti spun ei cum sta treaba, desi probabil ca nu or sa fie prea incantati sa piarda niste banuti!;)

      Post a Reply
      • Mie mi-a cazut moralul in primul an de facultate… Am trait in copilarie si adolescenta niste clipe groaznice din cza tatalui.Efectiv ai mei nu se intelegeau,o alta femeie,vechea poveste.Din pacate,desi Dumnezeu mi-a dat inteligenta si suflet cat cuprinde,m-am impiedicat pe drumul vietii.Dupa liceul f bun pe care l-am terminat,am parasit orasul natalcu insuficiente resurse interioare si am clacat. Eram f buna in domeniul ales,dar …nu-mi gaseam motivatia sa merg la facultate.Ciudat,dar pur si simplu nu ma regaseam,suferam pt tot ce traisem si nu puteam face un pas in viitor!Am pierdut facultatea si am intrat mai tare in depresie.Nimeni nu a stiut ce se intampla cu .mine,probabil erauprea preocupati cu vietile lor iar eu am suferit cat 10. Nu stiu dc am pierdut trenul vietii odata cu facultatea; uneori cred ca da…Acum am terminat o alta facultate,sunt casatorita,am un baietel extraordinar si un sot…despre care nu vreau sa vbesc pt ca este poate cea mai mare dezamagire a mea!Urmeaza un examen f greu ce va trasa viata mea : voi fi in sfarsit pe calea mea sau…voi ramane in starea de asteptare de acum. Poate e karma,poate e destin,poate ….totul va fi bine. Va multumesc ca ati citit o parte din viata mea si va doresc sa va gasiti drumul!

        Post a Reply
        • Multumesc pentru impartasirea povestii…Succes pe mai departe! O viata fericita!:)

          Post a Reply
  8. Ma aflu exact in aceeasi pozitie ca si tine, singurele exceptii fiind: am renuntat doar dupa o jumatate de an si era o facultate de stiinte economice. Unele persoane mi-au fost alaturi, altele mi-au adus reprosuri privindu-ma cu neincredere in urma deciziei luate (culmea, majoritatea fiind rude). Insa totul e ok – sunt genul de persoana care nu pune botul la ce zice lumea. Intotdeauna am fost o fire mai libertina care gandea mai presus de limitele morale impuse de societate. Omul in ziua de azi se ‘multumeste’ cu putinul pe care il are, cu realitatea din fata sa care este impusa de persoanele din jurul sau, el fiind usor influentat. „Nu vei ajunge la painea ta fara o facultate.” „Ce vrei sa faci tu nu-ti va fi de folos in viitor.” „Vei ajunge ca X daca nu faci asta…” si lista poate continua… Desi nici macar in momentul de fata nu stiu ce cariera mi s-ar potrivi, cu siguranta nu voi fi silit de careva sa fac ceva ce imi displace.
    Momentan locuiesc singur intr-o garsoniera si singurul meu venit e YouTube-ul. Nu primesc niciun sprijin financiar, mama fiind plecata in strainatate in cautarea unui loc de munca mai bun. Mai am timp vreo 2 luni sa ma decid ce voi face in continuare (acesta fiind oarecum un ultimatum), desi chiar imi surade ideea de a face bani in domeniul „social media”.

    Post a Reply
    • Alin, multumesc mult pentru ca ti-ai luat timp sa-mi spui despre tine. Ajuta mult sa vezi ca nu esti singurul care alege sa o ia pe un drum mai putin umblat. Cel putin pe mine ma ajuta. Felicitari pentru decizie si pentru ceea ce faci! Mult succes cu toate!;)

      Post a Reply
  9. Interesante ganduri si similare cu framantarile mele recente. Aceiasi presiune cadea si asupra mea in urma cu 3 ani. Eram la facultatea de Management, facultate de doi bani, si voiam sa renunt – tot in anul II eram. Am ales s-o continui, pentru ca platisem deja prea multi bani pe ea, dar din cauza facultatii respective am pierdut alte oportunitati.
    Acum stau si ma gandesc ca diploma imi slujeste mai mult ca motiv de lauda, intrucat alte motive nu prea imi trec prin minte.
    Este de apreciat curajul tau si determinarea ta. As fi curios acum, dupa cateva luni , cum merg schimbarile? Uneori avem tendinta sa ne innecam in urma alegerilor noastre (poate si din cauza parerilor celor din jur)

    Post a Reply
    • Acum e bine, aproape foarte bine. Innecarea a avut loc mai la inceput, probabil datorita schimbarii macazului. Iar incet, incet lucrurile merg mai departe!:)

      Post a Reply
  10. Of…Citesc aceste randuri si ma regasesc complet…Doar ca eu,spre deosebire de tine,fac parte din categoria acelora care nu au avut acel curaj sa renunte la timp.Deja am ajuns in anul IV la o facultate care simt ca nu este pentru mine,desi eu am alta pasiune…cred ca oarecum din cauza lumii din jur nu am renuntat.”Tu poti,ctu esti buna,te descurci”,ca ma fac de ras daca renunt,etc.Si acum inainte de licenta cu o luna stau si ma gandesc ca mi-am irosit patru ani din viata ajungand sa fac ceva ce niciodata nu imi va face placere!Este trist pentru mine.

    Post a Reply
    • Cu totii facem greseli, fii sigura de asta, ne diferentiaza doar cum ne raportam la ele. Important e sa invatam din pasii gresiti pe care-i facem si sa nu-i mai repetam. Ce trebuie sa tii tu minte? Ca niciodata nu e prea tarziu sa-ti schimbi drumul! Chiar si atunci cand pare ca nu mai are niciun rost sau ca ti-ai irosit timpul, nu e tarziu. Curaj, toata viata iti sta in fata! Si e vorba exact de viata aia pe care ti-o doresti si care te implineste! Mult succes si mersi pentru ganduri! 🙂

      Post a Reply
  11. M-am inscri si eu la o facultate si dupa anul 1 renunt..pur si simplu anul acesta am fost mai mult in depresie..am incercat sa ma mint pe mine ca o sa reusesc ..mergeam doar ca sa nu ii dezamagesc pe ceilalti am vrut sa renunt dupa primul semestru dar nu ,am fost sfatuita sa nu renunt….chiar ma minteam singura ca imi place facultatea cand defapt dimineata nu mai imi venea sa ma trezesc ca sa ma duc..dar mai importanta este fericirea mea..o sa ma inscriu la alta facultate…simt ca i-am dezamagit pe ceilalti dar nu renunt la scoala..

    Post a Reply
    • Da-i inainte, dar pe drumul pe care il vrei tu! 🙂

      Post a Reply
  12. Salutare! Am dat peste blogul ăsta din întâmplare, da’ sunt mulțumit c-am făcut-o. Am terminat primul an de facultate și mă simt mai mort pe dinăuntru ca niciodată. Totul a trecut așa pe lângă mine de parcă am fost pe pilot automat. Cu excepția unor prieteni pe care mi i-am făcut, nu mă simt deloc satisfăcut sau evoluat. Încep să realizez că pe măsură ce avansez în școală, gândesc din ce în ce mai puțin creativ. Nu știu însă dacă am puterea să încep un drum nou. Arunc câteodată niște idei în discuțiile cu prietenii, familia, idei pe care chiar le-am luat în considerare, dar tot ce fac e să le stârnesc râsul. Nu știu, cred că școala limitează foarte mult. Cum am mai spus, mă simt anesteziat și nu am certitudinea că o să-mi revin să fac ceva din pasiune adevărată. Oricum am vrut doar să-mi împărtășesc și eu părerea. Sunt prea mulți tineri confuzi în ziua de azi.

    Post a Reply
    • Salut si mersi pentru parere! 🙂
      Suntem multi tineri confuzi in ziua de azi, asa-i, iar eu am fost si sunt unul dintre ei. Dar nu regret nicio secunda ca am indraznit sa ma opresc din a ma tari pe un drum care, pentru mine, nu ducea nicaieri. Iar daca te simti anesteziat, fa ceva sa iti revii. Indrazneste sa traiesti asa cum vrei si, sunt convins, o sa reusesti sa faci ceva din pasiune. Doar ca trebuie sa ne ridicam si sa schimbam macazul, sa indraznim sa riscam si sa cautam. Eu inca sper…:)
      Succes in toate si sper sa reusesti,
      Bogdan

      Post a Reply
  13. La fel cum tu te-ai aflat intr-o astfel de situatie, ma aflu si eu acum. Tocmai ce am terminat anul 2, mai am 3 restante de dat, din care trebuie sa iau 2 pentru a trece in anul 3. Inca de mic am fost cel mai bun din clasa si ai mei au avut tot timpul asteptari mari de la mine. In liceu insa s-a produs ruptura pentru mine. Am continuat sa am note mari, eram foarte pasionat de informatica (inca sunt) insa am inceput sa am probleme din cauza matematicii. Proful era genul care dadea note mici doar pentru a-i veni elevii la meditatii si care nu te invata nimic nici macar acolo, genul de profesor pe care toti il uram si care arata de ce sistemul nostru educational este unde este acum. in momentul in care am luat o nota extrem de mica, ai mei deja au reactionat si mi-au zis ca ar fi bine sa merg la meditatii. Le-am zis parintilor ca proful da note mari celor care merg la meditatii la el si chiar si asa, parintii mei au decis ca ar fi bine sa merg la meditatii la el.(nu vreau sa dau vina pe ei, e si vina mea pentru ca puteam sa ma transfer la o alta clasa unde era un profesor mult mai bun, insa si eu eram mic si poate ca aveam nevoie de indrumarea unui parinte cu experienta ca sa fac pasul asta. Acum regret nespus ca nu am luat decizia asta).Au urmat 4 ani de liceu cu performante la fel de bune ca in anii precedenti, insa BAC-ul se apropia si stiam in sinea mea ca proful nu ne-a invatat mai nimic si ca sunt sanse sa-l pic la mate. Ai mei din nou ma bagasera in alte pregatiri pentru o alta optiune dupa terminarea liceului, optiune pe care au avut grija ei sa mi-o insufle inca de prin clasa a 6-a. Pana la urma am renuntat la aceasta optiune pentru ca se imputinasera locurile extrem de mult si deja simteam obseala cu pregatiri in fiecare zi dupa scoala. A venit si BAC-ul. cu putin noroc am luat la mate aproape de limita in vreme ce la celalalte 2 materii am luat note foarte mari. A venit si admiterea. Prima mea optiune initial era informatica la Universitate, dar acolo nu am reusit sa intru din cauza matematicii(admiterea era la mate si info). Imediat dupa BAC, am primit informatii si despre Politehnica, ca ar fi mai bine acolo, ca e paradisul programatorilor asa ca pana la uma cred ca am fost convins ca asta ar trebui sa fie prima mea optiune. Asa ca am dat la Politehnica. Admiterea la mate era usoara, chiar si la nivelul prost la care am facut matematica, am luat o nota mare, insa aici a fost randul fizicii sa ma traga in jos, pentru ca eu nu ma pregatisem pentru fizica, varianta Politehnica ajungand la mine asa cum am spus, dupa BAC. Din nou m-am lasat influentat de altii si am gresit. Am intrat la Automatica desi nu facusem vreo cercetare despre cum se mananca facultatea asta. Primul an, in afara de programare la celalalte cursuri mi se parea chineza de multe ori(lipsurile matematicii se vedea mai mult ca niciodata). Pana la urma am trecut bine anul, datorita si unor profesori mai indulgenti la unele materii si a copiatului la altele. Ajuns in anul 2, deja lucrurile se complicau, lucruri pe care trebuia sa le stiu nu puteam sa le aplic pentru ca nu le stiam.(in general trebuie sa intelegeti ca in matematica, totul se leaga. Ca sa stii sa inmultesti doua numere mai mari, trebuie sa stii tabla inmultirii, altfel nu vei reusi). In anul 2, tot „norocul meu s-a dus, profesori mult mai dificili decat in primul an, asa ca am ajuns la un numar respectabil de restante. A urmat semestrul 2 unde am redresat putin situatia insa nu de ajuns pentru a trece in anul 3, mai aveam nevoie de vreo cateva puncte credit. Acum, in sesiunea de restante, cu niste examene prost puse (in aceleasi zile cate 2) la unele materii mai „accesibile” am reusit sa nu iau inca vreun punct necesar pentru trecerea in anul 3. Cum am zis la inceput, mai am totusi niste sanse. Partea nasoala e totusi ca nu consider ca am invatat in facultate decat foarte putin si la partea care ma pasioneaza atat de mult, programarea. Acum ma tem de ce urmeaza, nu as putea sa le dau niciodata o veste ca repetarea anului alor mei, in primul rand ei nu stiu ca am atatea restante. Ei sunt genul de persoane care considera importanta parerea cunostinteleor de familie, desi majoritatea nu au vreun copil cu vreo mare realizare, majoritatea in cel mai bun caz cu o facultate facuta in oraselul uitat de lume in care am facut si eu liceul si care lucreaza pana la urma ca vanzatori(nu vreau sa jignesc pe nimeni. Consider fiecare slujba decenta una de care sa nu-ti fie rusine. Tot timpul am avut grija sa respect toate persoanele, indiferent de situatia materiala pe care o aveau). In primul rand nu stiu daca as putea sa renunt dupa doi ani la facultatea asta, nu cred ca am puterea ta, tot ce pot e ca in timpul anului urmator sa ma duc la meditatii la un profesor capabil pentru a ma pune la punct cu tot ceea ce trebuia sa stiu din liceu, dupa care sa trec vara prin cursurile care imi pareau asa de grele la inceput fara minimul de cunostinte necesar pentru intelegerea lor. Stiu ca pare un act de lasitate insa cam asta as avea de gand sa fac. M-ar tenta si inscrierea in acelasi timp la o noua facultate, la o alta pasiunea de a mea, ceva care sa nu cuprinda matematica pe care o urasc atat de mult acum. Cred ca asa as putea sa-mi folosesc in sfarsit capacitatea de a invata cum trebuie, pentru ca trebuie sa ma credeti ca sunt genul care invata foarte usor si care retine pentru mult timp. Gasirea unui job si urmarea unor cursuri recunoscute de programare sunt si ele pe lista. Chiar nu stiu ce sa fac in aceste momente…Sper ca alegerea mea sa fie una buna de data. Scuze pentru aceasta postare lunga insa simteam nevoia sa spun cuiva toate astea, poate pe aici sunt persoane si mai mici care inca isi pot indrepta mai usor greselile,pana nu ai terminat liceul, orice e posibil, fara prea mari consecinte. E bine sa pui piciorul in prag, sa nu va lasati influentati de altii, eu de prea multe ori am fost baiatul caruia ii era rusine sa-ti spuna sa te dai la o parte cand il calci pe picior si acum regret nespus.

    Post a Reply
    • Multumesc pentru ganduri, domnu’ Politehnist! (pot sa-ti zic asa, desi se vede ca si tu te-ai ratacit pe acolo ca mine?;)) Nu e niciodata prea tarziu pentru o schimbare, sa stii. Eu cand am renuntat m-am vazut blocat, ca nu stiam incotro sa o apuc. Nu aveam ce sa pun in loc, un alt domeniu spre care sa ma indrept cu toata inima. Iar pentru ca nu voiam sa o dau in bara din nou, am zis pas oricarei alte facultati si acum stau pe tusa. Imi pare rau? Nu, deloc! Caci stiu ca o sa vina ziua in care ceea ce e pentru mine isi va face loc in viata mea, dar pana atunci trebuie sa am grija sa fac loc in ea. Da, e bine sa nu te lasi influentat, e cel mai bine. prea multi oameni, condusi de ganduri bune, contribuie la nefericirea altora, prin sfaturile si presiunile pe care le exercita. Mult succes pe mai departe iti doresc si sper sa iti gasesti drumul! 😉

      Post a Reply
    • Am terminat Politehnica -5 ani . Am invatat o multime de chestii din care am aplicat 0. Cu exceptia diplomei. Am diploma, si cu asta am inchis multe guri. Am invatat ca toate apar insa cand esti pregatit. Inlocuiesti o situatie proasta cand gasesti altceva mai bun de facut, altceva care iti capteaza energia si atentia si somnul si tot. Atunci gasesti curajul sa stai drept in fata oricui , gasesti curajul sa alegi tu.
      Pana atunci….tragi in directia in care e atentia ta….catre obiectivul altcuiva.
      Maturizarea e o treaba artizanala, serioasa dar fara o reteta universala.
      Mult succes, observa-ti fiecare pas si bucura-te de fiecare descoperire buna saau proasta. Asa arata viata!
      Si trece….repede!!!

      Post a Reply
  14. După primul an de facultate am renunțat și eu. După ce m-am văzut cu diploma de bacalaureat în mână, nu am știut ce să fac cu viața mea. (cred că e o problemă cu care generația noastră se confruntă) Am terminat un profil real și mereu am vrut să fac parte din domeniul medical. Am încercat la UMF în Cluj, unde nu am intrat, iar pe lângă asta, am dat și la Litere (că doar aveam nevoie de o facultate de „rezervă”), tot în Cluj. Cum nu am reușit să intru unde am vrut de la bun început, am zis că merg la Litere, că ce se poate întâmpla?! Am fost mândră de mine că am reușit să intru la Litere la engleză-coreeană și mereu m-am consolat cu gândul că am fost suficient de isteață să trec un examen de admitere. Tot anul am dat dintr-o depresie în alta, iar oamenii îmi spuneau că mă descurc foarte bine unde sunt. Ce nu înțelegea lumea e că îmi era silă să mai intru pe ușa facultății și să particip la niște cursuri despre care eram ferm convinsă că nu mă vor ajuta. S-a sfârșit sesiunea de vară din anul 1 și m-am decis să încerc iar la UMF, unde nu am intrat, din nou! Am fost la câteva sutimi de a fi pe lista de admiși. Oricum, e mare lucru să pic cu 8.05, în condițiile în care nu am luat nici măcar o oră de meditații+ stresul examenelor de la Litere. După ce mi-am gândit viața cu nopți nedormite, am decis că cel mai bine pentru mine ar fi să renunț la Litere, pentru că, așa cum ai zis tu, îmi pierd ani din viață în care aș putea face altceva. Mi-am mai pus nenumărate întrebări: Dacă nu am reușit să trec de anumite examene din prima, cum am să reușesc să trec de examenul de licență care presupune să cunoști toate materiile din anii 1, 2 și 3? De când m-am decis să renunț, am progresat fantastic la limba coreeană, deoarece sunt genul de persoană care progresează într-un anumit domeniu când nu sunt obligată și presată de timp. În orice caz, am câștigat experiență și am învățat cu să-mi folosesc timpul în favoarea mea, chiar dacă nu am citit nimic de plăcere un an, UN AN! Până să intru la Litere, citeam cel puțin 2 cărți pe săptămână. ( Țin să menționez că vara este timpul în care studentul de la Litere mai poate citi ȘI de plăcere)
    Am doar 20 de ani, de abia am început să descopăr lumea și sunt fericită că fac parte din categoria oamenilor care nu fac o facultate doar pentru că e la modă.

    Post a Reply
    • Anelis,
      Multumesc pentru impartasirea celor cateva ganduri. Felicitari pentru ca ai reusit sa iei decizia pe care o consideri corecta! Ce sa iti spun…mult succes la UMF data viitoare? 😛

      Post a Reply
  15. Ai mei părinţi mă presează întruna să dau la ASE București deoarece există posibilitatea să nu iau la UMF București..😑Mă bucur că cel puţin eu am încredere în mine, in forţele mele și sunt hotărâtă ce să fac pe viitor. Nici nu știu dacă să mă gândesc sau nu la eșec, dar un lucru e cert pentru mine: Dacă vreau un lucru îl obţin indiferent dacă ceilalţi sunt sau nu lângă mine.
    Sper să pot reuși și o să dau tot ce e mai bun din mine în acest ultim an de pregatire pe care il mai am la dispoziţie.😒
    Dar de ce as merge la ASE ?? Adica m-aș descurca si cu matematica si cu restul dar… de ce as face ceva ce nu mi-ar placea? Nu vreau sa fie un chin cand o sa zic „Ma duc la facultate”…

    Post a Reply
    • Felicitari pentru modul matur de gandire, iesit din tipare! Sper ca ai luat si ca totul e bine. Iar daca nu, sper ca nu ai cedat presiunilor de a intra in ceva ce nu te-ar satisface. Mult, mult succes! 🙂

      Post a Reply
  16. Buna Bogdan, ti-am citit cartile nu numai din perspectiva celui care sta confortabil in fotoliu ci si ca byker cu ceva sute de km la activ si iti doresc cat mai multe calatorii splendide si interesante. Scrii frumos !
    Despre facultate, ce-ar fi daca facultatea ar reprezenta o curgere naturala catre cunoastere si descoperirea propriei identitati creative, cu profesori interesati de a ghida studentul in propria lui cautare. Ca fost student asa mi-ar fi placut sa fie. Ca părinte asa as dori sa se respecte personalitatea fiecarui mic univers care este fiinta umana.
    Am trecut prin facultate si in afara de cursuri plictisitoare …mi-a adus oameni frumosi si o diploma care conteaza mai mult cand…nu e! Cautarile de mai tarziu au aratat ca ceea ce suntem in interior iese intotdeauna la suprafata, iar „antrenamentele” de rezilienta conteaza mult. Cam la fel cu biciclitul….munca depusa si scrasnitul din dinti cand urc un deal se merita odata ce am ajus sus si pornesc la valeeeeee! Asa ca, continui sa urc dealuri, chiar si la pas, pe jos uneori, ca sa ma bucur de ceea ce-mi daruieste apoi, corpul meu supus efortului.
    In incheiere, tot ce am trait, a avut un scop. Nimic nu a fost pus gresit in calea mea. Greu, usor, as merge pe acelasi drum inca o data ca tanar in actiune daaar, ca parinte….dupa ce i-am mangaiat fiecare lacrima puiului, i-am alinat fiecare boala si l-am condus atenta prin fiecare poiana sau padure a vietisoarei lui ….chiar daca acum are aproape 2m…e minunea mea si …..mai departe invat….nu stiu…invat sa ma retrag din viata lui…si totusi durerile lui, incercarile lui, esecurile si reusitele ma dor si ma bucura mai tare decat orice emotie traita personal, de parca as tine o lupa in dreptul inimii…..

    Post a Reply
    • Buna, Rodica si multumesc pentru mesaj! Ai dreptate cu facultatile (si scolile, as adauga eu), ar fi super fain sa existe o schimbare de perspectiva in modul in care functioneaza lucrurile. Si da, conteaza diploma cand nu o ai, m-am lovit de asta. Dar se poate si putin altfel, chiar se poate. Iar eu sunt convins ca, in dreptul meu, ce e mai bun abia urmeaza. Felicitari pentru sustinerea pe care o oferi copilului, conteaza enorm! 🙂

      Post a Reply
  17. Bună! Am citit blogul tău și am rămas profund impresionata.Eu am ajuns într-o situație ciudata pentru mine. Sunt în clasa a 11 a și pana în acest moment voiam sa merg la farmacie (UMF Cluj), încă de când m-am înscris la liceu. Dar, am început sa iau meditații la chimie pentru a mă pregăti și totul a luat o întorsătură. Îmi este extrem de frica de admitere, de ceea ce voi face după facultate( adică de faptul ca nu mă voi descurca) și de faptul ca as putea ajunge sa renunț și sa îi dezamăgesc pe părinții mei, care țin foarte mult sa învăț bine și sa urmez o facultate buna, ca oricare alți părinți. Sincer, nu îmi displace chimia, dar e a naibii de grea și simt ca nu voi descurca. Am început sa mă informez de alte facultăți, sa îmi caut un plan B și am găsit tehnica dentara sau la politehnica. Ideea e ca nu știu ce sa fac, pe care drum sa o apuc. As putea merge pe farmacie și dacă nu îmi place sa renunț și sa mă înscriu la alta facultate….sau sa merg de la început pe altceva. Nu știu ce mi-ar place sa fac și asta e cea mai mare problema care le trage pe toate după ea.

    Post a Reply
    • Buna si tie! Multumesc pentru mesaj si poveste…Cat ca si raspuns, pot sa fiu putin sincer? Eu as zice sa mergi pe medicina, sa nu ai plan B, ci sa te dedici 100% pentru ceea ce vrei sa faci. E normal sa te sperie dificultatea, dar nu e nimic peste care sa nu poti sa treci. Incearca sa te focusezi pe ceea ce iti place, daca vrei medicina, mergi cu medicina. Daca, insa, simti si te gandesti ca nu iti place viata pe care ar urma sa ti-o construiesti, reorienteaza-te. Insa, ce pot sa iti spun din proprie experienta: incearca sa tii cont intai de tine si apoi de ceilalti. Si nici la bani nu te uita foarte mult, daca nu iti place, o sa fie un cosmar. Mult succes!

      Post a Reply
      • Mulțumesc din suflet pentru sfat!

        Post a Reply
        • Pentru putin…pentru prea putin. Din pacate, e complicata situatia si e greu de trasat o reteta…Dar iti tin pumnii! 🙂

          Post a Reply
  18. Bogdan….ma bucur foarte mult ca am dat de articolul tau….sunt in primul an la SNSPA….Comunicare si relatii publice specializarea publicitate.Am avut o perioada de autoiluzionare la inceputul facultatii….efectiv am avut 100% prezenta si nu am invatat nimic concret pentru ca profesorii NU PREDAU CUM TREBUIE.La final acum in sesiune ni se dau cursurile…de cate 100 de pagini si carti pe care trebuie sa citim.Am dat aici pentru ca ma pricep si sunt pasionat de grafica…photoshop,adobe lightroom,corel si asa mai departe.Am dat pentru ca am crezut ca lucrurile astea le voi face….sa fac artwork-uri….postere…etc.De cand eram in liceu eram un anti-sistem….o mare gresala pe care oamenii ca noi o fac.Imi pun foarte multe intrebari care mai rau imi fac si care nu duc nicaieri doar la o adancimea starii de frustrare si depresie, de exemplu:De ce trebiuie sa faci o facultate ca sa fii cineva.Nu mai vreau sa ma lungesc…inca sunt 50-50 sa ma las sau nu…o sa vad ce fac in sesiunea asta.aaaa recomand sa asculti Underman :D.Bafta

    Post a Reply
    • Radu, mersi de mesaj si de poveste! Sper sa te descurci cum e mai bine si sa faci asa cum iti place si cum stii ca iti aduce satisfactie! 😉 Mult succes si iti tin pumnii, Bogdan!

      Post a Reply
      • Bună Bogdan! Am dat de articolul tău întâmplător și mă bucur că l-am citit…totuși articolul e scris mai demult și voiam să știu dacă încă îți mai menții părerea enunțată anterior și anume aceea de a renunța la o facultate pe care nu o mai suporți, chiar dacă mai ai un pic și o termini?
        Eu sunt la Drept în anul treilea, am făcut și practică și mi-am dat seama ca nu vreau să am de-a face în viața mea cu sistemul juridic. Tu acum că ai renunțat la facultate cu ce te ocupi? Ești împlinit asa cum ai visat? Oare visurile noastre nu se frang când dam de realitate? Ce înseamnă sa trăiești cum îți place? Sa vinzi la piață pe 800 de lei pe luna zarzavaturi? Sau poți trai cum îți place fără bani?:) Îmi cer scuze dacă am spus ceva care rănește sau nu e pe placul cuiva, dar acestea chiar sunt cu adevărat nelămuriri pentru mine, mai ales că sunt tânără ca și voi!:)

        Post a Reply
        • Buna, Sorina!
          E destul de sensibila partea cu renuntatul in general, dar si cu facultatea, in particular. Deci trebuie grija mare. Acum, in cazul meu lucrurile erau simple: nu imi placea deloc domeniul si nu voiam sa mai stau inca 2 ani sa termin doar de dragul de a termina. in cazul tau, fiind deja anul 3, parca ar mai merge un pic de chin, nu? Zic si eu.
          Eu..nu, nu sunt implinit cum am visat. Nu inca. Poate pentru ca, pana la urma, implinirea e o calatorie de o viata, nu de moment. AM detaliat putin ce a urmat dupa pentru mine in articolul de aici:http://bogdanmatei.ro/ce-a-urmat-dupa-renuntarea-la-facultate/, e scris mai recent si are si ceva idei care te-ar putea ajuta.
          Ce pot sa iti spun tie e ca, de cele mai multe ori, nu merita sa stai intr-o situatie prosta doar de frica schimbarii sau de ce vor spune ceilalti. In acelasi timp, nici sa iti tai singura creanga de sub picioare nu merita, nu? De asta trebuie curaj si atentie mare – nu o sa fie deloc usor, ba din contra. Din experienta iti spun, am stat pe 800 de lei luni bune, dar ulterior s-au mai schimbat treburile. Se poate, important e sa fii dispusa sa muncesti si nu renunti la ceea ce iti doresti.
          Mult spor in toate si sper sa fie bine si la tine,
          Bogdan!

          Post a Reply
  19. Mulțumesc pentru răspuns. Am citit link-ul postat.. Se spune ca atunci când ceri un sfat cauți de fapt un complice.:) Caut doar sensul, indiferent de lucrurile pe care le fac…sensul pierdut. Iubesc literatura și aş citi enorm, dar asta nu prea te ajuta așa mult astăzi. Când spun asta nu ma refer neapărat la faptul că nu ai putea accede într-o funcție „înaltă”, ci pur și simplu ca si acolo trebuie să fii un robot care să-şi facă treaba mecanic și sa nu gândească prea mult, dacă se poate deloc:) Cred că atunci când conștientizezi (faptul că ești o rotită într-un sistem) doare mai tare. Mulțumesc și spor și ție în toate. Doamne ajută!

    Post a Reply
    • Sigur sunt si multe joburi creative, unde sa iti poti da frau liber personalitatii. Din pacate, nu e atat de usor, sistemul vrea sa facem parte din el. Si da, ajungem mai mult roboti, decat oameni. Mult succes si sper sa iei decizia potrivita pentru tine! 🙂

      Post a Reply
  20. Buna, foarte tare ce ai impartasit aici , m-ai inspirat si mi-am luat o doza de curaj . Eu sunt in anul 2 la medicina generala si desi practic am trecut de cei mai grei ani si cica acum ar urma cireasa de pe tort am luat decizia sa renunt . Am ales facultatea asta pentru ca la vremea cand a trebuit sa o fac aveam un iubit care urma aceasta facultate si eu am vazut-o ca pe o singura optiune . Mi-am trait fiecare zi fara pic de entuziasm in timp ce colegii mei ma torturau psihic prin pasiunea si dorina si exhuberanta cu care imbratisau fiecare chestie pe care o invatau , repeteu mereu ca ei o sa salveze vieti , vorbeau despre sacrificiu cu un entuziasm iesit din comun , care pe mine ma afunda zilnic, astfel desi am inceput facultatea cu dreptul , luam multe note de 9 si 10 , acum am ajuns mediocra si mi-e greata efectiv de ce invat . De asemenea, maniera de invatare , toceala unor munti de carti nu mi se potriveste , in timpul liceului am fost atrasa doar de obiectele la care invatam cu pixul in mana . Sunt foarte criticata de pe toate partile , aud vesnic intrebarea ” da ce altceva sa faci maica ? ” , asta ma intreb si eu cu disperare uneori , cu lacrimi in ochi …. totusi ma gandesc , in fiecare din noi Dumnezeu a pus anumiti talanti pe care trebuie sa-i valorificam , nu ne cere nimeni sa valorificam altceva , nu suntem rame sa ne taraim , aleg sa calc cu demnitate macar daca sa zicem , nu pot zbura ca un fluture . Am vazut ca articolul este publicat cu cativa ani in urma ….sunt curioasa , cum ti-ai tesut noul drum ?

    Post a Reply
    • Hey!!!
      Imi pare rau de situatie, dar se intampla. Din experienta iti zic, nu merita sa te chinui. Iar cand vine vorba de medicina, cu atat mai mult…Nu e niciodata tarziu sa alegi altceva, sa stii. Mult succes in toate, sigur o sa te descuri si o sa fie super! P.S: Ignora, pe cat posibil, ce iti spun altii, nu sunt in locul tau! 🙂

      Post a Reply
      • Buna Bogdan,
        Fiica mea e in aceeasi situatie de a nu suporta facultatea pe care a ales-o. Inf. economica – ASE – locuri buget anul I, dupa un liceu mate-info bilingv. S-a hotarat sa renunte si vrea sa mearga la Istorie, pentru ca asta-i place de mica, absorbea ca un burete orice documentar, citeste foarte mult si adora sa aiba o opinie .
        Noi suntem de acord cu ea si o sustinem 100% . Eu am simtit cea mai mare durere sufleteasca atunci cand plangand, mi-a spus ca nu mai suporta sa mearga la cursuri.
        Sper sa fie o alegere care sa o implineasca sufleteste . Doamne-ajuta!

        Post a Reply
        • Elena,
          Felicitari pentru ca o sustineti, conteaza enorm pentru ea, sunt convins ca stii asta! Daca asta ii place si isi doreste, o sa vezi ca o sa fie alta persoana dupa schimbare! 🙂 Va tin pumnii!!

          Post a Reply
          • Multumesc mult! Deja e mult mai fericita, de parca ar scapa dintr-o inchisoare!

  21. Extremele se atrag :))

    Post a Reply
  22. Sunt anul II la un master in cadrul Facultatii de Geografie. Mi-am dorit aici, cateodata imi place ce fac, dar nu am nicio perspectiva, m-am chinuit sa iau unele examene, nu suport colectivul si cand merg acolo am acelasi sentiment care il incearca pe un copil care este obligat sa mearga undeva unde nu vrea. Totul a fost bine la inceputul anului apoi s-a rupt firul. M-am gandit sa renunt…nu am cu cine sa vorbesc, parintii s-ar supara, prietena mea imi spune ca mai e un an si ca am depus atata efort sa intru la masterul asta…si daca renunt ce fac, unde ma duc?

    Post a Reply
    • Te duci undeva unde iti e mai bine. De unde mentalitatea ca, daca renunti la ceva, trebuie imediat sa umpli „golul” lasat?

      Post a Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Sunt scriitor. Tu cine ești? | Pășind prin viață - […] Dacă ești curios să afli întreaga poveste cu facultatea, o poți citi aici: http://bogdanmatei.ro/de-ce-am-renuntat-la-facultate-si-ce-am-invatat-din-asta/. […]

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *