30/30


STOP și START (Ce a fost 30/30)

STOP si START (Ce a fost 30/30)


Scris de | 17 Dec 2013

Pe 18 octombrie începeam o perioadă de 30 de zile de postări zilnice pe blog – 30/30 – cum i-am spus eu. Știam că provocarea va fi mare, ținând cont de timpul necesar și de faptul că fiecare articol trebuia să fie cât mai calitativ posibil. Ideea mi-a venit dintr-un video TED despre care poți citi aici, iar astăzi e ultima zi din cele 30, așa că trag concluziile și învățămintele. Ce am învățat Sunt multe lecțiile pe care le-am învățat în luna aceasta, dar o să mă rezum doar la 3 dintre ele. Le găsești mai jos, într-o ordine aleatorie, toate la fel de importante. Am început să privesc mai mult în jurul meu. De multe ori ne surprindem că trecem prin viață fără să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Ei bine, în perioada asta am început să deschid mai bine ochii și mintea la lumea înconjurătoare. Cineva spunea că „viața e ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri”…de ce să aibă dreptate și în dreptul nostru? Am învățat că nu vreau să se aplice și în viața mea. Așa că am deschis ochii și am scris despre subiecte ca: schimbare, lectură, renunțare, frică și succes, programarea socială, timp, comparație cu ceilalți, comoditate și alte 22 de subiecte despre care poți citi aici. Majoritatea inspirate din viața de zi cu zi și de mici întâmplări cotidiene. Mi-am lăsat imaginația să zboare și i-am scris chiar și lui Moș Crăciun! Am învățat să fiu mai disciplinat. „Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui” spunea cineva. În primele zile eram foarte entuziasmat de noua mea provocare; mă vedeam deja la sfârșitul celor 30 de zile privind în urmă și bucurându-mă că am reușit să sar și peste hopul ăsta. În realitate însă lucrurile au fost mult mai grele, călătoria fiind mai dificilă decât se vedea de la început sau decât se vede acum, de pe linia de finiș. Am avut momente în care simțeam că nu o să reușesc. Nu doar o dată am vrut să renunț…Ce m-a făcut să continui? Încurajările unor prieteni, susținerea unor cititori, ambiția de care dau uneori dovadă. Dar am învățat că atunci când entuziasmul se duce, trebuie să intre disciplina în scenă. Niciodată nu trebuie să dai ceea ce vrei cel mai mult pe ceea ce vrei acum. Tot ce e bun în viață costă. Ca să scriu 30 de articole în 30 de zile consecutive a trebuit să renunț la unele activități. A trebuit să investesc timp și energie. A trebuit să citesc și să mă documentez. A...

Citește mai mult...
Manifest

Manifest


Scris de | 16 Dec 2013

Tocmai ce am citit pe Facebook o postare foarte interesantă, care reflectă niște adevăruri evidente, niște boli cronice aș putea zice. Boli de care suferim, cu toții. Nu știu cine l-a scris și îmi pare sincer rău pentru persoana în cauză, dar iată cum spune: „Am dat licența, am luat o notă foarte bună, de peste 9.50. Am muncit în timpul facultății pentru că auzisem de la cei din jur că atunci când vei termina îți trebuie experiență. La toate locurile de muncă la care am fost în timpul școlii pot să zic că mă duceam cu silă și scârbă, doar pentru ca nu aveam altă sursă de venit și eram nevoită. Acum, de 3 luni, sunt acasă, pe spatele părinților, lucru care sporește stresul pentru ca îmi reproșează faptul că am făcut o facultate degeaba și acum sunt nevoiți să mă întrețină ei la 22 de ani.” Nu știu pe cine consideră persoana respectivă vinovată de situația în care a ajuns ea. Dacă îi consideră pe alții, îmi pare rău pentru ea, ar trebuie să conștientizeze că se înșeală. Postarea am citit-o pe profilul unei terțe persoane și avea, la început, încă o frază:”Să mulțumim sistemului educațional de căcat!”. Deci, cine e vinovat pentru situația fetei? Sistemul, normal! Să dai vina pe altcineva e cea mai ușoară variantă. De ce nu avem job-uri? Din cauza firmelor și a patronilor! De ce o ducem prost? Din cauza guvernului, evident! De ce educația formală nu mai contează? Pentru că e sistemul gândit prost! Etcetera, etcetera. Bla, bla, bla, adică! Dar din cine e format sistemul? Cine i-a ales pe politicieni? Cine acceptă să lucreze de scârbă și silă? Nu, nu noi? Dar atunci cine? Ceilalți, așa-i! Cum spunea Dante (sper să nu mă înșel): „infernul e format din ceilalți”. Așa cum spuneam, îmi pare rău de fată citată. Și îmi pare și mai rău că nu e singura în situația asta. Suntem o mulțime de tineri care ne lovim de barierele societății. Dar eu mă întreb: cine ne obligă să-i credem? Ei pot să ne spună orice, dar noi alegem ce luăm de bun și ce aruncăm la gunoi! Dacă privești în jur, vezi clar că să îți găsești un job devine o misiune imposibilă! Iar dacă îl găsești, poți să-ți iei adio de la viață! Și, în plus, stai cu frica în sân că o să rămâi pe drumuri – ce faci dacă ești dat afară? Că facultățile nu prea te mai ajută? Asta vedem cu toții! Dar, dacă vedem, atunci de ce le mai facem? De ce mai tocăm bani și timp cu ele? Pentru că ni se...

Citește mai mult...
De ce disciplina bate entuziasmul

De ce disciplina bate entuziasmul


Scris de | 15 Dec 2013

„Being a professional is doing the things you love to do, on the days you don’t feel like doing them.” Nu știu alții cum sunt, dar când vine vorba de a face ceea ce îmi place, nu mă întrece nimeni. Și activitățile care mă pasionează nu sunt deloc puține. Însă, oricât de mult mi-ar plăcea să fac un lucru, nu îl fac decât atunci când am chef de el. Și probabil că nu sunt singurul care face astfel. „Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui”. E ușor să începi o activitate. Mai greu e să termini. Dacă entuziasmul nu e continuat de disciplină, orice începi are mari șanse să nu fie terminat niciodată. De ce? Pentru că entuziasmul este o emoție, iar emoțiile nu durează. Disciplina este un act de voință, iar ceea ce vrem să devină realitate, o să și devină. Ca să te bucuri cu adevărat de viață trebuie să te ocupi de activitățile care te împlinesc și îți umplu sufletul. Iar atunci când faci ceea ce îți place ai randamentul cel mai ridicat. Profesioniștii au găsit ce le place și fac asta în fiecare zi. Dar, oare, o fac în fiecare zi pentru că vor? Or avea și momente în care fac lucrurile pentru că „trebuie”? Cu siguranță! De fapt, tocmai de asta se numesc profesioniști! Ei sunt acei oameni care pot, de fiecare dată, să treacă peste comoditatea de moment și să privească la succesele ulterioare. Oare cum ar fi ca marii sportivi să se antreneze doar când au chef? Sau marii muzicieni să repete doar când nu mai pot de entuziasm? Probabil că nu ar mai fi chiar atât de mari… În viața de zi cu zi, noi, muritorii de rând, facem lucrurile care contează doar atunci când vrem să le facem. Uneori le facem și pentru că suntem constrânși și pentru că nu avem de ales. Dar în situațiile de genul avem grijă să nu le facem și cu simț de răspundere. E păcat că nu conștientizăm cât de departe ne poate duce îndeplinirea unei activități în mod regulat. Să faci câte puțin în fiecare zi înseamnă ca la sfârșit să fii făcut foarte mult. Nu știu dacă ne place sau nu, dar lucrurile care contează nu le poți face doar când ai chef să le faci! Întotdeauna vor exista și momente în care cheful lipsește, dar ele trebuiesc făcute. Să găsești puterea să le realizezi în astfel de situații e cheia către mai departe. Oricine obține randament din chef de treabă. Însă doar profesioniștii obțin randament în ciuda lipsei de...

Citește mai mult...
Ieri, azi, mâine

Ieri, azi, maine


Scris de | 14 Dec 2013

În zilele noastre se pune un mare accent pe comparația cu ceilalți și încadrarea în anumite „caste” sociale. Alergăm după anumite standarde materiale și morale, în dorința noastră de a fi acceptați de anumite persoane. Vrem să ajungem la nivelul la care alții sunt, dacă se găsesc mai sus. Am putea zice „că vrem egalitate, dar nu pentru căței”. Tot timpul îi evaluăm pe ceilalți să vedem la ce nivel au ajuns. Și ne evaluăm și pe noi, să vedem la ce nivel ne găsim față de ei. Are vecinul o mașină mai bună? Trebuie să îmi iau și eu una! Câștigă colegul de muncă mai mulți bani? Nu e în regulă, am rămas în urmă, trebuie să fac ceva, urgent! Prietenul meu are o iubită mai frumoasă ca a mea? Cât de repede posibil mă afișez cu altcineva pe măsură! Și exemplele pot continua. Dar observi ce se întâmplă? Pentru fiecare caz în care stăm mai prost ca ceilalți căutăm o soluție. Vrem o mașină nouă, un job mai bine plătit, partenere mai arătoase, etc. Fericirea și bunăstarea noastră devin, brusc, condiționate de fericirea și bunăstarea celorlalți. Cealaltă fața a monedei Există și cealaltă față a monedei, care constă în comparația cu cei care stau mai prost. Mașina mea e mai bună, job-ul meu mai respectabil, prietena mea mai frumoasă. Și tot așa. Ne uităm la ceilalți, comparăm diferite aspecte ale vieții noastre cu aspecte din viața lor și tragem concluziile. Dacă atunci când ne comparăm cu cei de „mai de sus”, fericirea noastră devine condiționată de fericirea altora, atunci când ne comparăm cu cei de „mai de jos” progresul nostru devine condiționat de progresul altora. Și problema mai e că ne hrănim serios ego-ul. Ne uităm la ceilalți, vedem că o ducem mai bine, și începem să ne considerăm mai buni. Dar nu suntem. Dovada? Tocmai faptul că îi privim de sus și că nu coborâm să-i ajutăm. Care e etalonul corect Noi. Fiecare, în parte, este etalonul corect pentru comparație. Vrei să vezi dacă ești mai bun? Compară-te cu tine, cel de acum un an, o lună, o săptămână. Vezi dacă azi ești mai sus ca ieri. Și ai grijă ca mâine să fii mai sus ca azi! Suntem diferiți, cu toții. Trăim în contexte diferite și avem talente diferite. Nu suntem înconjurați de aceeași oameni și nu beneficiem toți de aceleași oportunități. De aceea comparația cu ceilalți nu e sănătoasă. Deși în general ne comparăm cu persoane apropiate ca situație și posibilități, tot nesănătoasă rămâne. Lupta nu e să fiu mai bun ca X, ci să fiu mai bun ca eu cel din trecut. Scopul...

Citește mai mult...
Fii cel de mâine, de azi

Fii cel de maine, de azi


Scris de | 13 Dec 2013

După aproape două luni de zile am decis să renunț la barbă. Dintr-o joacă, fără un motiv anume, de la jumătatea lui octombrie mi-am schimbat look-ul. Iar schimbarea a luat sfârșit azi. Pe parcursul perioadei m-am lovit de câteva ori de unele capete tari. „Ce vrei să dovedești prin asta?”, întrebau. Mi s-a tot spus că nu îmi stă bine, că nu e frumos, că mă îmbătrânește, etc. Îmi erau aduse tot felul de argumente ca să renunț la decizia mea. Am văzut cum lucrează presiunea socială și cât de neacceptat ești dacă ieși din rândul lumii. Și, de fiecare dată, când cineva se lega de barba mea, nu puteam să nu mă gândesc la reacția pe care ar avea-o într-o situație mai importantă. Se știe că societatea creează tipare în care trebuie să te încadrezi și valori pe care ești nevoit să le accepți. Tocmai din această cauză nu o să vorbesc despre asta. După lupte strașnice, am renunțat la look-ul din epoca de piatră. Când m-am văzut în oglindă, la sfârșitul operațiunii, am rămas șocat. Nu, nu eram eu cel care se holba la mine! Pur și simplu, nu mă recunoșteam. Și ce n-aș fi dat să îmi pun barba la loc! De atunci, tot evit oglinzile. Și asta nu pentru că m-am transformat în vampir, ci pentru că, deocamdată, mintea mea nu a procesat schimbarea. Cu ocazia aceasta am înțeles ce citeam mai demult într-o carte despre schimbare. Se dădea exemplul unei persoane care vrea să slăbească. Care vrea cu adevărat să slăbească, nu doar de pe buze. Autorul împărțea procesul în 3 stadii: gras – slab – din nou gras. Și unde era slăbirea? La mijloc, dar nu dura. De ce? Pentru că persoană în cauză nu se putea recunoaște în noul corp, deși acesta era mai frumos și mai sănătos. Mi s-a părut absurd când am citit, nu am crezut. Dar azi am înțeles. Schimbarea are mai mari șanse de reușită dacă ți-o imaginezi dinainte. Cu cât te creionezi mai detaliat în viitor, așa cum vrei să devii, cu atât o să îți fie mai ușor. Lucrurile mărețe se plăsmuiesc întâi în minte. Abia apoi devin realitate. Oamenii care nu realizează nimic merg la întâmplare. Nu au un plan pe care să-l urmeze, nici destinație finală. Nu știu cum vor să arate lucrurile în final. E de mirare că nu reușesc? Nu chiar… Dar e o șmecherie în treaba asta cu imaginatul: nu e suficient. Sunt unele „teorii” care susțin că dacă îți pui ceva în gând și îl vizualizezi constant o să îl ai. Cum? Așa, stând în pat și uitându-te la TV! Nimic...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 612345...»