building success


Fără muncă nu-i răsplată!


Scris de | 5 Apr 2013

Nu știu de ce, dar cu toții avem o percepție interesantă asupra lumii: avem impresia că putem reuși fără efort. Și acest model se găsește, asemeni fractalilor, la orice nivel. Pur și simplu trăim cu iluzia că vom primi răsplata și fără efort. Știu că vorba „după muncă și răsplată” nu are 100% acoperire în viața reală, dar e cert că, deși uneori poți munci fără să-ți primești răsplata cuvenită, NICIODATĂ nu vei primi răsplata dacă nu depui munca necesară. Nu știu exact care să fie cauza pentru percepția greșită pe care o avem cu privire la acest aspect, dar cred că aceasta este constituită dintr-un mix de societate, comoditate, frică, ignoranță, autoînșelare. Suntem prea comozi să muncim pentru ceea ce vrem, ne este frică de eșec, trăim într-o societate care încurajează succesul peste noapte și ignoranța în gândire și, pe deasupra, ne mai și mințim singuri cu privire la situație. De ceva timp observ foarte bine acest fenomen atunci când vine vorba de bani. Nu sunt adeptul muncii silnice, de la 8 la 8, dar sunt cu toată inima pentru efort asiduu atunci când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Am observat că majoritatea oamenilor vor să aibă un anumit grad de independență financiară, dar nu sunt dispuși să treacă la treabă. Ba mai mult, dacă s-ar putea îmbogăți peste noapte, ar fi fantastic. Unii chiar speră și cred că așa ceva se va întâmpla! O idee genială de afacere, o carte super bine scrisă și devenită bestseller, o lovitură pe bursă sau în cazinou –  toate transmit aceeși idee: succes fără efort. Alții, mai deștepți puțin poate, știu să profite de inconștiența celorlalți și câștigă bani frumoși de pe urma lor. Dar fie că ne place, fie că nu, adevărul este altul: succes peste noapte nu există! Deși uneori așa se vede, deși alteori așa pare, niciodată nu vei realiza ceva important dintr-o dată, fără o cantitate importantă de efort. Și, ceea ce este și mai important, este că dacă nu îți schimbi mentalitatea nu vei reuși. Pur și simplu nu vei ajunge nicăieri, dacă tu te aștepți să ajungi fără să te deplasezi! Și, pe cât de stupid și ilogic pare să ai pretenția să ajungi la o destinație fără să pleci la drum, pe atât de orbi suntem când vine vorba de ceea ce vrem de la viață. Dar este mai ușor să te duci sub păr, să deschizi gura și să aștepți să cadă para mult dorită, nu? Dacă te ridici și te apuci de treabă, ai mari șanse să eșuezi. Așa că mai bine te așezi confortabil și aștepți să te lovească...

Citește mai mult...
Între așteptare și alergare

Intre asteptare si alergare


Scris de | 6 Mar 2013

S-a întâmplat ca în ultimele săptămâni să mă confrunt cu o situație oarecum nouă pentru mine: să fiu nevoit să scriu pe comandă, ca să zic așa. Am fost obișnuit să scriu ce îmi trece prin cap, când îmi trece, cum îmi trece. Îmi place libertatea, iar limitările mi se par incomode. Dar viața se trăiește între limitări, nu între libertăți. Bineînțeles, atunci când scrii (creezi, ca să sune mai pompos), ai o mare libertate de mișcare; însă anumite limite tot trebuiesc respectate. Pe baza acestor îngrădiri am dus un război serios cu amânarea. Deși nu îmi place să las task-urile pe ultimele clipe, în situația de față am împins totul cât mai departe posibil. Însă timpul m-a prins din urmă, așa cum face dintotdeauna. Cum, necum, am scos-o la capăt, deși lucrurile puteau sta mult mai bine. Am învățat însă o lecție importantă în această conjunctură și anume că nu trebuie să aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci trebuie să pui osul la treabă. Am ales să dau vina pe lipsa de inspirație pentru a amâna momentul de întâlnire cu efortul. Iar lipsa de inspirație nu era doar o scuză, ci un motiv rezonabil. Însă, când în sârșit am luat situația în propriile mâini, lucrurile au început să iasă. Inspirația nu s-a lăsat ușor, au fost multe idei și fraze aruncate la gunoi, (chiar formele finale nu erau prea strălucitoare), multă frustrare de manevrat, dar efortul a fost răsplătit. E interesant că în viață cu cât aștepți mai mult, cu atât primești mai puțin. Lucruri bune pot să ți se întâmple și la întâmplare, dar adevăratele succese apar prin muncă susținută. Nu trebuie să aștepți să vină succesul la tine, ci trebuie să te duci tu să pui mâna pe el! Scuze, întemeiate chiar, de a nu face nimic, vor exista întotdeauna. Niciodată însă nu va exista un motiv bun. Adevărul, trist poate, este că nimeni nu se gândește să-ți bage ție în sac; majoritatea suntem preocupați mai mult de proprii saci. Și, astfel stând lucrurile, dacă nu-ți umpli tu sacul, cine să o facă? În viață trebuie să te apuci de treabă ca să reușești. Nu o să te bucuri niciodată de soare dacă nu ieși din casă (sau dacă nu deschizi fereastra). Am învățat că nu inspirația e datoare să vină la mine, ci eu am obligația să mă duc la ea! Nu vine muntele la Mohamed, ci Mohamed trebuie să meargă la munte! Pentru că, în definitiv, noi suntem cei care vrem să ajungem în vârf. Dacă însă vârful nu se lasă atins, există „consolarea” cum că nu destinația contează, ci călătoria. De fapt,...

Citește mai mult...

Îmi amintesc de o povestire care transmite foarte, foarte sugestiv ideea în jurul căreia vreau să mă învârt în continuare. În istorisire era vorba despre un magazin în care clienții aveau posibilitatea de a citi un mesaj interesant și incitant, în același timp. Pe un perete se putea citi: „Azi plătești, mâine e gratis!”. Pentru cei obișnuiți cu localul, anunțul nu mai reprezenta de mult o noutate, dar pentru necunoscuți era un izvor de fericire. Din păcate, fericirea nu dura decât până a doua zi. Când mergeau a doua zi la magazin și cereau totul pe gratis, erau invitați, cu un zâmbet generos pe față, să citească, din nou, anunțul: „Azi plătești, mâine e gratis!”. Și atunci înțelegeau și toată satisfacția din ajun se spulbera. Dincolo de comicul povestirii se ascunde o tragică realitate. Cu toții am ajuns să ne bazăm atât de mult pe „mâine”, încât uităm de „azi”. În viețile noastre totul începe, se schimbă, capată un rost…”mâine”. Nu realizăm că trecutul a fost, viitorul nu a venit, iar prezentul se duce repede. (Spunea Marcel Pagnol un gând care transmite foarte sugestiv uitarea aceasta a noastră de a ne bucura de prezent: „Oamenilor le e greu să fie fericiţi pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este şi viitorul mai dificil decât va fi.”). Dar, fie că vrem, fie că nu, trebuie să recunoaștem că amânarea este un cancer al societății în care ne ducem cu toții traiul. Ne-am obișnuit atât de mult să lăsăm treburile pe mai târziu, încât ni se pare anormal să facem lucrurile la timp. Îmi amintesc de un coleg din liceu care își făcuse obiceiul să chiulească de la teste, uneori chiar de mai multe ori. Această atitudine devenise pentru el un mod de viață și nu mai putea altfel. Norocul lui – sau ghinionul, nu știu – a fost ca examenul de bacalaureat nu a putut fi amânat (cel puțin nu fără consecințe grave). Și înclin să cred că încă este tributar acelui obicei cultivat în anii de liceu. Și toți avem aspecte în care facem exact la fel. Însă cea mai pare problemă cu amânarea survine atunci când vrei să schimbi ceva în viața ta. De obicei, partea cu stabilirea obiectivelor nu este cel mai greu pas; odată cu apucarea de treabă  începe „chinul”. Este adevărat că, dacă nu termini, degeaba ai început, dar cum poți să termini, dacă nu începi? M-am suprins de multe ori amânând (tărăgănând, mai popular) treburile și împingând totul pe ultimii zeci de metri. Și atunci m-am lovit de frustare, aglomerare, nervi și foarte, foarte puțină eficiență. (Chiar și...

Citește mai mult...

Perseverenta sau nebunie(?)


Scris de | 6 Iul 2012

Din nou nu ti-a iesit ceea ce voiai. Ai reusit, fara prea mult efort, sa o dai iar in bara. Ceea ce credeai (si sperai) ca poti sa faci foarte bine nu-ti iese deloc. Te-ai luptat, te-ai luptat, te-ai luptat. Ai perseverat, dar de fiecare data cand dadeai gres, lucrurile erau mai rele ca inainte. Si cred ca toate cele de mai sus trebuiau scrise la persoana I; mie asa mi se intampla. Esec dupa esec, prabusire dupa prabusire. Si incerc sa ma ridic si sa merg mai departe. Si, un timp, merg. Apoi o prabusire mai mare, mai dureroasa, mai colpesitoare. Si asa se face ca ma intreb daca se merita sa ma mai ridic, din moment ce oricum voi cadea iar.  Exista anumite lucruri in viata pe care imi doresc atat de mult sa le realizez, incat am mers mai departe dupa fiecare esec. Dar parca nu se mai poate. Parca traista cu esecuri atarna prea greu, iar cea cu reusite, nici nu stiu pe unde e. Se spune ca daca perseverezi vei reusi. Partea proasta este insa ca nu se spune si CAT TIMP trebuie sa perseverezi. O luna? Un an? 5 ani? O viata? Cineva spunea (Napoleon Hill, daca nu ma insel) ca daca nu ai luptat o viata pentru un anumit lucru, nu poti sa spui ca nu esti bun, sau ca nu se merita. Dar daca ajungi la sfarsitul unei vieti de lupta sa realizezi ca ai luptat in van?  Imi vin in minte cateva exemple de perseverenta(ca sa nu le spun „exemple de nebunie”). Se spune ca Thomas Edison a descoerit cateva mii de metode prin care nu se inventeaza becul. De Twain si Dickens se povesteste ca au fost refuzati de  mai multi editori, de sute de ori. De Buffet se spune ca a pierdut tot ce avea in 2 zile. In zilele noastre ii citim pe Twain si pe Dickens (daca mai citim, dar, cel putin, avem posibilitatea) la lumina becului lui Edison, auzind la televizor o multime de lucruri despre realizarile lui Buffet. Toti au ajuns nu sus, ci acolo unde si-au dorit ei sa ajunga. Si ma intreb ce face diferenta. Sa lupti un an, e ceva. Sa lupti 5 ani, e si mai mult. Sa lupti 10 e parca prea mult. Dar sa lupti o viata si vei face diferenta. Diferenta nu neaparat pentru ceilalti, dar macar pentru tine. Si, pana la urma, ce altceva conteaza in afara de satisfactia personala? Nu ce vor ceilalti e important, ci ceea ce iti doresti tu! E cert ca toti cei care au realizat lucruri marete erau nebuni. Numai un...

Citește mai mult...

Cum sa reusesti


Scris de | 9 Mai 2012

Daca vrei sa realizezi ceva in viata trebuie sa inveti arta numita „Disciplina”. De unde stiu? Din experienta. Deoarece am facut marea prostie sa nu respect o anumita strategie pe care o foloseam. Am tot analizat, am gandit si am zis ca merge. Si m-am ars! Foarte multi spun ca disciplina este importanta in orice actvitate a vietii. Stiam asta doar rational, pentru ca nu trecusem printr-un eveniment anume care sa imi dea o lectie. Dar se pare ca m-am trezit cu o palma grea peste fata; o palma care nu ma incanta, dar o merit. Atunci cand vrei sa schimbi ceva in viata ta, cine te ajuta sa te apuci de treaba? Atunci cand nu ai chef de o activitate, cine te impinge de la spate? Atunci cand vrei sa renunti, cine te trage de mana? Disciplina!!!(Desi poate ca mai merg si alte raspunsuri, eu pe asta il prefer;)) ). Napoleon spunea:”Fara disciplina nu poate exista victorie.” Daca vrei sa fii victorios, fa rost de disciplina mai...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 3123