carti care merita


S-a scris atât de mult în jurul dragostei, încât orice carte pe această temă pare expirată. Ce să mai spui nou, relevant și de actualitate? Oricum ai încerca, parcă numai în clișee te învârți – siropul curge și curge, iar lecțiile ce ar trebui să te pregătească pentru dura realitate se lasă așteptate. Scopul devine nu acela de a educa oamenii într-o direcție și așa sensibilă, ci doar de a-i face să viseze la o poveste ruptă din rai, despre care știu că nu o să li se întâmple niciodată. Uitând că dragostea, dacă se oprește la romantism, e sortită pierii, ajungem să luăm fericirea ca un dat fără de care nu putem trăi. Într-un astfel de context, viciat de iluzia că a iubi vine de la sine, natural și fără efort, apare „Eseuri de îndrăgostit” – un duș rece numai bun să ilustreze anatomia procesului de îndrăgostire. Pigmentată cu multă filozofie și deschizând ferestrele către culisele inimilor, cartea descoperă o nouă perspectivă cu privire la dragoste: demască, brutal pe alocuri, miturile iubirii. Cunoscut ca un scriitor dedicat și un filozof foarte profund, Alain de Button și-a închinat viața retrasării limitelor iubirii. Parafrazându-l, nevoia de a aminti oamenilor că iubirea se învață e o luptă mult prea importantă ca să nu fie purtată. Într-un fel, în domeniul cel mai marcant al vieții suntem cel mai slab pregătiți. Crezând că lucrurile se întâmplă de la sine, ne autocondamnăm sub sabia eșecului. Cartea prezintă parcursul unui tânăr pe drumul dragostei, de la prima apariție a persoanei speciale până la…inevitabilul final. Pentru că, până la urmă, orice poveste are un sfârșit. Cum arată acesta depinde, e adevărat, de mulți factori, dintre care cel mai important ești tu, cel care iubești și vrei să fii iubit. Dacă nu ești pregătit pentru asta, atunci finalul va fi, inevitabil, cel nefericit. E interesant cum poveștile încep, aproape mereu, bine. O vezi în avion, intri în vorbă cu ea, ajungi să ieșiți și, foarte curând, realizezi că sunteți suflete pereche. Și mai interesant, însă, e călătoria interioară pe care un îndrăgostit o face către propriul sine – nicăieri nu descoperi mai bine cine ești ca într-o relație la care ții. Din păcate, călătoria nu e pavată cu flori, ci cu spini și durere. Ajungi, conștient uneori, fără voie alteori, să rănești și să fii rănit. Deși promiți luna și stele de pe cer, cel mai adesea nu ești în stare să oferi nimic mai mult decât praful de pe drum. Conștientizezi că vorbele sunt vorbe și că iubirea, chiar dacă nu îți place cum sună, se învață. A renunța la tine, a înțelege ce nevoi are...

Citește mai mult...

Sunt puține cărțile care m-au surprins plăcut, depășind nivelul așteptărilor creat de recomandări, dar „Cele cinci limbaje ale iubirii” aproape sigur e cap de listă. Auzisem de mult timp de ea, îmi fusese lăudată de mulți prieteni și cunoscuți, dar abia de curând i-a venit momentul de „glorie” – să fie scoasă din bibliotecă și citită (de fapt, citită e puțin spus, devorată cred că ar fi mai potrivit). Gary Chapman, autorul, reușește să ofere, utilizând un limbaj simplu și foarte practic, soluții specifice la problemele generale ale cuplurilor. Și, deși publicul țintă al cărții e reprezentat de persoanele căsătorite, multe din principiile enunțate se pot aplica oricărui timp de relație, în general. Pentru că, dacă nu iubirea e răspunsul, atunci care să fie? Dar să mă întorc la conținutul strict al cărții – limbajele iubirii: De ce nu se înțeleg partenerii în familie? De ce nu se simt iubiți și apreciați? Unde a dispărut îndrăgostirea și care e legătura ei cu dragostea adevărată? Poți să iubești pe cineva care te urăște? Cum îți transformi atitudinea ca să îți schimbi relația? …și alte asemenea întrebări își găsesc toate răspunsul într-un singur concept: ca oameni, vorbim limbi diferite. Educația, cultura, societatea, felul nostru de a fi diferă, astfel încât și modul în care iubim și primim iubirea, diferă. Totuși, există o soluție: învățarea limbajului celuilalt. Cu alte cuvinte, încetezi în a-ți manifesta iubirea în felul în care o înțelegi tu și alegi să îi oferi celuilalt ceea ce are el nevoie. Conform lui Gary, există cinci mari limbaje de iubire (fiecare cu dialectele lui): Declarațiile – oamenii se simt apreciați și iubiți atunci când le sunt spuse cuvinte frumoase. Timpul în doi – cadourile, vorbele, banii sau orice altceva contează prea puțin, important fiind să se primească atenție de la partener și să se petreacă timp de calitate împreună. Darurile – nu are importanță prețul sau complexitatea, ci gestul în sine; oamenii caracterizați de acest limbaj adoră să primească diverse lucruri și se simt iubiți ca urmare a prezenței acestora. Serviciile – diversele activități (banale) în gospodărie reprezintă, pentru persoanele respective, cea mai bună modalitate de a se simți apreciate. Contactul fizic – mângâierile, atingerile, strângerile de mână, îmbrățișările etc pot transmite iubirea cum nimic altceva o poate face. Așadar, ce a fost așa revelator pentru mine? Faptul că multe probleme de relaționare se pot rezolva simplu (dar nu ușor!) dacă faci eforturi constante de a te adresa celuilalt în propria lui limbă. Vor mai exista neînțelegeri? Cu siguranță! Dar, în ciuda acestora, partenerul va ști și va aprecia că îi vrei binele; mai mult, se va simți IUBIT. Și ce...

Citește mai mult...

  E vineri. S-a dus și prima lună a lui 2015. Timpul curge necruțător spre înainte. Deci, dacă vrem să ținem pasul cu el, trebuie să alergăm din greu. De ceva vreme mă tot gândesc cum să îmi promovez mai bine ultimul vis împlinit – cartea Europa în 80 de Zile. Îmi doresc să ajungă la cât mai mulți oameni. Știu că am investit tot ce am avut mai bun în scrierea ei și sunt convins că fiecare are ce învăța din lucrurile împărtășite acolo. Pentru că, dincolo de realizarea unei nebunii pe bicicletă, sunt lecții de viață care așteaptă să fie conștientizate. Dacă aș fi scris cartea pentru mine, ar fi fost ceva. Dacă aș fi scris-o pentru 100 de oameni, deja lucrurile ar fi stat mai bine. Dacă aș fi scris-o pentru 1000, situația s-ar fi schimbat dramatic. Doar că…n-am scris-o pentru mine. Nici pentru 100. Și nici pentru 1000. Am scris-o pentru fiecare. Adică pentru oricine. Și când spun asta nu îmi fac iluzii că o să ajungă să o citească o mare de oameni, ci doar vreau să subliniez că lectura ei te poate ajuta să începi să privești viața cu alți ochi. (Și nu, nu e vorba despre bani!) Așadar, e vineri. Și pentru că începe week-end-ul – bun moment de relaxare – m-am gândit să aduc câteva paragrafe faine – zic eu – din carte. Nu știu dacă te vor face să vrei să citești mai mult, dar sper să îți aducă sentimentul că nu ți-ai irosit timpul citindu-le. Pentru mine asta ar fi suficient. Așadar… „Erau vorbele unui băiat care era cu noi. Nu știu ce îi venise și nici nu îmi pot aminti cum a început discuția despre așa ceva. Știu, însă, că ideea lansată de el se suprapunea perfect peste unul din cele mai aprige visuri de-ale mele. Ia uite că mai sunt nebuni ca tine, mi-am zis eu în gând, entuziasmat. Începusem de ceva vreme să conștientizez că viața e mai mult decât un trai chinuit către sfârșit și că trebuie să încerc să obțin mai mult din fiecare clipă. În plus, nu voiam ca dorințele mele să rămână uitate pe undeva, prin cotloane de suflet, ci voiam cu toată ființa să le smulg din adâncuri și să le aduc la lumina realității. Pentru că îmi era clar că viața e prea scurtă ca să o trăiesc așa cum se trăiește (adică perindându-mă printre speranțe, dar uitând la fiecare pas de ele) și pentru că îmi doream ca viitorul meu să fie altfel. Pur și simplu, obosisem să vreau mult și să realizez puțin, iar această nouă provocare ce se lansa la orizont părea cheia perfectă către o altă perspectivă.” […] Dar e ciudat...

Citește mai mult...
L-am citit pe Ariel!

L-am citit pe Ariel!


Scris de | 2 Oct 2014

„Eu nu știu nicio situație pozitivă în care cel mai bun moment nu este ACUM…” Pe Ariel (arielu.ro) îl urmăresc de mult timp, iar de cartea scrisă de el cam acum un an de zile știu de când își căuta finanțare pentru ea prin intermediul unei platforme de crowdfunding. De citit însă, nu am citit-o niciodată! Îmi amintesc că atunci, la început, am tot zic că o cumpăr, dar am amânat și am rămas fără, căci am uitat de ea. Uneori tumultul de informație din secolul nostru e, pur și simplu, prea puternic ca să ții pasul. Așa am pățit și eu, dar acum câteva zile newsletter-ul de la motivonti.ro venea cu varianta gratuită în format PDF a cărții lui Ariel, Cartea asta se vinde precum pâinea caldă. Am salvat-o, mi-am pus-o pe Kindle și am așteptat să-i vină rândul la citit. Dar nu am avut de așteptat prea mult. Aseară am tras să termin ceea ce citeam, având în minte tocmai cartea de față. Da, eram nerăbdător să o încep, dar habar nu aveam că o să devin nerăbdător și să o termin! De mult nu am mai dat peste o carte care să mă țină treaz noaptea cum a făcut-o cartea lui Ariel! De obicei am destul timp să citesc ziua, dar azi-noapte nu am putut să mă opresc, pur și simplu! Paginile se succedau cu rapiditate, iar ideile în mintea mea se învălmășeau ca o furtună, admirând cele spuse și făcute de autor! Cartea este, cumva, despre MICA afacere de curierat pe bicicletă a lui Ariel, dar eu zic că este despre mai mult de atât. Cartea este despre o atitudine, despre un mod diferit de raportare la pasiuni, viață și bani: este despre a face bani din ceea ce îți place, adică. Iar Ariel nu vine cu „rețete” ca soluții, ci pune accentul pe creativitate. Pur și simplu încearcă să aprindă și în alții focul ce arde-n el, iar în mine a reușit (Cel puțin așa îmi place să cred!). Și totul devine ceva de genul: Dacă el a putut, eu de ce n-aș putea? Pentru că pasiuni avem cu toții, diferențele apărând doar în modul în care ne raportăm la ele. Aș putea să scriu mult despre Cartea asta se vinde precum pâinea caldă, dar nu o fac. De ce nu? Pentru că înțeleg că e o carte din care fiecare își poate extrage propriile lecții și propriile „șuturi în fund”. Și atunci, de ce să vin eu cu ce m-a impresionat pe mine, când lucrul cel mai bun de făcut e să descopere fiecare singur frumosul din ea? P.S: Din câte știu, varianta PDF încă e disponibilă aici!...

Citește mai mult...
START. [by Jon Acuff]

START. [by Jon Acuff]


Scris de | 24 Aug 2013

Înainte de a începe cartea „START.” nu aveam absolut nicio idee despre cât dpe parcursul lecturii. Venind la pachet cu un subtitlu cel puțin pompos („Pocnește frica direct în față! Scapă de mediocritate! Fă lucrurile care contează!”), cartea și-a creat, încă dinainte de a o deschide, un anumit portret. Când am început însă să o citesc, am realizat cu o suprindere ce creștea cu fiecare pagină dată, că lucrurile stau puțin altfel. Ce așteptări aveam? Am tot vorbit de ceea ce mă așteptam să găsesc pe paginile ei, dar nu am spus nimic concret. Să explic puțin despre ce a fost vorba. Trec printr-o perioadă care se anunță bogată în schimbări și care necesită curajul unor noi începuturi; astfel, mi-a fost extrem de ușor să îmi induc ideea că în carte o să o găsesc catalizatorul extern care să mă împingă să transpun aceste idei în realitate. Voiam cu toată ființa mea să aflu informații cum că „totul este posibil dacă vrei”, „treci la treabă, apoi lucrurile bune se vor ține scai de tine”, „urmărește-ți visul și uită de orice altceva”, etc. Cu alte cuvinte, mă așteptam la informația ieftină pe care mulți autori o scriu și care, exceptând că te ajută să te simți bine pe moment, nu are niciun efect notabil. Oricum, mi-am dat seama că nu aveam nevoie doar de un catalizator, ci de un imens rezervor plin cu combustibil de rachetă. Ce am găsit, de fapt Ei bine, mi-am găsit, totuși, combustibilul de rachetă! Și nu doar un rezervor, ci oricât de mult aș fi avut nevoie, oricând aș fi avut nevoie! Am descoperit în Jon Acuff o persoană serioasă, deschisă la minte și foarte ancorată în realitate. Nu știu dacă anterioarele cărți ale sale au preluat aceste trăsături, dar în „START.” acest mod de a vedea viața se întâlnește la fiecare pas. Și asta a făcut foarte ușoară trecerea peste dezamăgirea că nu mi-am găsit în carte doza de motivație (drog?) dorită. Dar ce am găsit, până la urmă? Am găsit un alt mod de a vedea viața. Am înțeles că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. Sau prea devreme. Am realizat că urmărirea visurilor nu e o acțiune solitară, egoistă, încăpățânată. Am învățat că frica îți va pune mereu piedici și că întotdeauna este consecventă. Am descoperit că limitările există, că nu pot face orice, dar că pot încerca orice. Am înțeles că momentul de început, de START, este singura etapă asupra căreia dețin controlul. Am realizat că soluțiile bune sunt simplu de găsit, dar nu neapărat simplu de aplicat. Am fost conștientizat că vorbele nu au nicio valoare și...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 212