de meditat


Se aștern zilele peste foile albe ce așteaptă atingerea caldă a mâinilor. Sub durerea urmelor pixului, se naște frumosul din suflet. Cumva, cuvintele scrise capătă nu doar formă, ci și rost. Asta când vezi un sens în față, nu când gravitezi bezmetic în jurul unor planete de hârtie. Ne-am învățat să ne mințim că viețile trebuie să ne fie perfecte. Când o ducem bine, avem grijă ca toți să audă. Când cerul se întunecă, dispărem de pe radare… sau mimăm o fericire scoasă din burtă. Nu e normal să avem așteptări de gală. Traiul pe pământ nu e nici extraordinar, nici execrabil. Nici de dorit, dar nici de lepădat. Este, până la urmă, un dat cu care trebuie să o scoatem la capăt. Ca o misiune pe care avem datoria să o îndeplinim, dar ale cărei instrucțiuni le-am înstrăinat. Există, pe drum, perioade și perioade. Așa te învață călătoritul, că atunci când e bine urmează rău, iar când e rău urmează bine. Pe cărările încurcate ale vieții, însă, pare că ne pierdem direcția: avem pretenția ca frumosul să țină, iar răul – când lovește – parcă e de neînvins! Din păcate, nu ne dăm mari cu problemele și dificultățile vieții, iar până la un punct e numai și normal astfel. Mai departe, totuși, ne hazardăm într-o izolare menită să salveze aparențele. Izolare adâncită de toată fericirea și reușitele celor din anturajul nostru, online sau offline. Căci atunci când vezi că alții o duc bine, cu atât mai neagră pare nenorocirea proprie. Ce uităm, însă, e că toți suntem oameni și trăim în aceleași condiții. E adevărat, unii poate sunt mai loviți și alții mai ocoliți, dar tot pe aceeași planetă trăim, tot în aceeași țară (mă abțin de la comentarii) ne chinuim zilele și tot același aer (foarte poluat, dacă e să vorbim de orașe) respirăm! Practic, deși detaliile diferă, problemele cu care ne confruntăm sunt, în linii mare, identice. Investim, însă, în a păstra aparențele. Nici prietenilor apropiați nu le mai spunem de noi (ne mai mirăm că nu avem persoane apropiate?), dar să ne „lăudăm” pe rețelele de socializare! Construim o realitate de fațadă care nu are nicio treabă cu realitatea-realitate, un tablou în care prezentăm doar ce e bine și frumos…iar asta ne secătuiește și mai mult de resurse. Practic, nu doar că avem probleme de rezolvat, ci avem probleme și de ascuns! Din experiență proprie și nu numai, a te deschide ajută, nu îngroapă. Când devii vulnerabil, ceilalți nu îți dau în cap, ci îți întind mâini. Mai mult, își coboară și ei baricadele, iar atmosfera ajunge una relaxată, de acceptare și de înțelegere. Învingătorii sunt...

Citește mai mult...
Răscoala de pe Facebook

Rascoala de pe Facebook


Scris de | 14 dec. 2017

Nu pot să afirm că în alte perioade a fost mai bine, dar e cert că rău cum e în țară în aceste zile nu a mai fost. Lăsând deoparte vremurile comuniste, în istoria recentă, România nu a dus-o niciodată atât de crunt. Practic, în ultimul an (poate doi), lucrurile au apucat-o pe un făgaș tare alunecos, consecințele finale fiind greu de prevăzut. Se zvonește renunțarea la Uniunea Europeană și întoarcerea către Rusia, dar nimic nu e cert. Încă. Nu sunt expert nici în politică și nici în economie, dar ca un cetățean de rând pot vorbi. Nu fac parte din cei care ridică în slăvi un partid, dar recunosc că de PSD mi s-a luat. Încerc să îmi amintesc de alți conducători care să își bată joc de popor într-un asemenea hal, zâmbind și luându-l la mișto, și nu pot. Niciodată politicienilor nu li s-a rupt, atât de pe față, de alegătorii și non-alegătorii lor. Iar efectele se văd: în loc să ne modernizăm, ajungem tot mai în mocirlă. De exemplu, în 2017 nu am inaugurat niciun kilometru de autostradă. Nici unul! În București, parcările nu există, iar traficul este un haos. Gunoaie întâlnești la tot pasul. Polițiștii și autoritățile nu își fac treaba. Sunt ocupați cu votatul legilor care să elibereze mii de deținuți, ca să se scape pe ai lor. Unde mai e imparțialitatea justiției?!? Mai mult, statul consumă resurse mai mari cu cei din închisori decât cu studenții din cămine. Cine a văzut condițiile din Regie, înțelege ce spun. S-au mărit salariile, dar s-au mărit nejustificat. Nu îți trebuie multă economie ca să înțelegi că dacă producția și consumul rămân aceleași, nu poți să oferi mai mulți bani angajaților. Dar statul a făcut-o, iar asta a condus la o inflație uriașă (3.6% doar în Noiembrie!!!), la deprecierea masivă a cursului (Euro costă peste 4.7 ron la bănci) și la creșterea Robor-ului (implicit a creditelor și dobânzilor). De asta oul costă 1.3 în loc de 0.5, nu pentru că spunea Daea că s-au pus la cale nu știu ce conspirații. Din păcate, zilnic, mor oameni din cauza incompetenților care ne conduc. Nimeni, însă, nu își asumă. Iar nouă, oamenilor de rând, nu ne pasă sau înghițim prea ușor aceste afronturi. Ne gândim, oare, că mâine putem fi noi? Spitalele sunt la pământ, uneori nici medicamentele de bază nu se găsesc. Educația e depășită și inutilă, dar avem manual de sport. CFR-ul circulă cu viteza unei biciclete. Hidroelectrica era, până mai ieri, în insolvență. Tot ce înseamnă management la stat se traduce prin relații, pile și incompetență. Toate, bineînțeles, pe banii noștri. Dar ne-o merităm. În primul rând,...

Citește mai mult...
Viața ca o lupta

Viata ca o lupta


Scris de | 6 dec. 2017

Viața este o mare prostie, iar cine nu crede astfel, ori e orb, ori se amăgește. Nu poți să fi trecut pragul nașterii și să nu observi, încă din cei mai fragezi ani, că totul e chin semănat cu lacrimi. Momentele de bucurie? Stropi trecători de ploaie pe nisipul arid din deșertul sufletului! Nu există fericire, ci doar o încercare acerbă de a urmări fantasma numită astfel. Bolile, dificultățile sau piedicile de orice au fel au grijă, prea adesea, să omoare speranța că ea ar putea fi atinsă. Peste tot, sunt mai mulți dinții scrâșniți, frunțile ridate și ochii obosiți decât corespondentele lor pline de pace și împăcare. Ca să trăiești, trebuie să te lupți. Afară e un ring în care dacă nu pari puternic (ideal ar fi să fii!), ești mâncat dintr-o privire. Selecția speciilor se descoperă în secolul XXI, nu în cărțile lui Darwin. Totul se învârte în necunoscut, iar certitudinile nu sunt decât cârlige care să te facă să te trezești dimineața. Dacă ai curaj să socotești, 80% din timp ți-l vinzi altora. Nu pe festine, ci pe coji de pâine uscată și mucegăită rămasă de la masa opulentă a nepăsătorilor născuți norocoși. Tu, ca să reziști, trebuie să renunți la somn. Cu lacrimi, îți stropești pașii ca să aducă rod. Oricât ți-ar plăcea munca pe care o faci, ți se ia. Și cel mai bun desert îți vine pe gât, după o vreme. În timp ce te scufunzi, rechinii rod resturile colacilor de salvare. Viața e o luptă prostească în care nimănui nu îi pasă de tine. Egoismul și febra modernă a aurului întunecă orice judecată: mănânci sau vei fi mâncat? Dreptatea nu există, iar altruismul nu se descoperă decât într-o lume perfect. Pe planeta noastră, răul e la cote alarmante. Ca să nu fii călcat în picioare, e nevoie să te ridici să urli. Ori îți ceri drepturile, ori poți să le dai uitării! Nu e confortabil, dar e singura soluție pentru a fi respectat: să îi faci pe cei din jur să știe că ești acolo. Nu folosind metodele lor grosolane, ci cu tact, înțelepciune și răbdare. Lumea are nevoie nu de mai mulți infatuați, ci de mai mulți oameni care să dovedească că dreptatea se poate câștiga cu iubire. În cuvintele lui Ghandi: „Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine și apoi tu învingi”. Viața, da, este o prostie, un chin și o adunătură de dificultăți care te lovesc când îți e lumea mai dragă; noi, ca oameni, însă, suntem suficient de puternici ca să îi ținem piept. Și fie în juru-mi rechini, șacali, lupi sau...

Citește mai mult...
De Crăciun și în anul ce vine

De Craciun si in anul ce vine


Scris de | 25 dec. 2016

Sunt multele trăirile și speranțele pe care sărbătorile și sfârșitul de an le trezesc în oameni. De la gânduri bune, urări frumoase și momente de retrospectivă la speranțe pentru un viitor mai bun, aspirații către ținte mai înalte sau dorințe de schimbare în bine. Cumva, pare că reușim să scoatem la iveală tot ce e mai bun din noi…pentru un timp. Pentru că, nu știu de ce, dar nimic din toate acestea nu durează. Cum prima zăpadă de toamnă la munte se topește la întâlnirea cu razele de soare, așa ni se distruge și bunătatea sub intemperiile obișnuinței vieții. Iar toată magia cu care ne îmbrăcăm în aceste zile de sărbătoare dispare subit, ca și când nici nu a existat. De asta, avem nevoie de mai mult. Lumea în care trăim merită mai mult. Oamenii pe care îi întâlnim tânjesc către mai mult. De aceea mi-ar plăcea ca tu să fii o astfel de rază de speranță în bezna egoismului cotidian. Mi-ar plăcea ca să ai un timp special Crăciunul acesta, iar anul ce vine să îi calce pe urme. Nu îți doresc multe, doar fericire. Suficientă să îți ajungă, astfel încât să ai și de oferit. Orice ți s-ar întâmpla, îmi doresc să înveți, să crești și să fii mai bun. Nu are rost traiul pe pământ, dacă rămâi tot cel care erai ieri. Iar progresul se face cu greu, pas cu pas, printre stropi de sudoare și scrâșnete din dinți, așa că niciodată să nu te sperii și să nu renunți. Ceea ce merită cere timp, iar timpul cere răbdare. Învață, așadar, să aștepți. Fii curajos, doar așa zilele îți vor oferi maximul. Îndrăznește să spargi rutina, chiar dacă uneori asta înseamnă să te arunci cu capul înainte spre văi. Vei fi uimit de cât de repede îți vor crește aripi! Iar zborul, odată deprins, nu-l vei mai putea uita indiferent de obstacole. Te va purta pe culmi nebănuite, oferindu-ți recompense și împliniri la care nici nu ai fi sperat. Vei realiza, atunci, că visarea e totul, iar determinarea e cea mai puternică cale. Alege, te rog, să speri. Fii tu oaza aceea de pozitivism roz într-o mare de cenușiu dens și apăsător. Rămâi cu picioarele pe pământ, dar nu ezita să umbli cu capul prin nori, căci de nicăieri nu se vede mai fain viața! Și, dacă uneori e nevoie, oferă tot ajutorul de care ești capabil. Nu te uita la ce primești în schimb sau la cine îți cere, învață să te pui pe tavă pentru ceilalți. O să te doară, o să plângi și o să suferi, dar cine a zis că binele e răsplătit...

Citește mai mult...
Cuvinte pe portativ de vreme

Cuvinte pe portativ de vreme


Scris de | 16 nov. 2016

Dacă e ceva cu adevărat sfâșietor pe lumea asta, atunci e trecerea timpului. Nimic nu doare mai tare, mai adânc și mai nesfârșit ca observarea clipelor care zboară într-un neant absolut. Acum ești, dar imediat devii o amintire. Nu apuci să deschizi bine ochii, că și trebuie să îi închizi. Pe nesimțite, nu rămâi decât o umbră. Momentele se clădesc peste momente. Secundele se aleargă unele pe altele, iar minutele se înșiră la coada cu vată de zahăr. Orele zboară, iar zilele se adună în pachete de câte șapte. Nici săptămânile și nici lunile nu durează. Anotimpurile…oh! anotimpurile se joacă exact ca în curtea școlii: le vezi și nu le mai vezi, sunt și nu mai sunt. Anii se duc și ei. Și, uite așa, se duc și viețile: în liniște, printre aglomerări de activități banale ce nu îți lasă în suflet decât dorul pentru ceva mai mult. Totuși, nu goana vremii e înspăimântătoare, ci irosirea ei. Când trăiești, timpul îți e suficient. Nici nu vrei mai mult decât ți s-a dat, ci înveți să profiți de fiecare fericire. Și, fără să îți dai seama măcar, ajungi să numeri bucuriile, nu tic-tac-urile apăsătoare ale ceasului. Sufletul știe ce vrea. Inima…se zice că și ea. Doar noi ne încăpățânăm să zicem altfel! Sunt, însă, suflări de vânt pe care nu le putem controla. Culori pe care nu le putem determina. Texturi pe care nu le alegem, dar de care ne-am putea bucura. Până la urmă, în vâltoarea curenților nu poți să zbori, poți doar să te lași purtat! Și da, nimic nu se simte mai bine decât detașarea de ceea ce nu poate fi schimbat!… Privind pe geam, realizez că e aproape Decembrie. Nu, nu ninge. Doar frigul îngheață cotloanele ființei, răscolind amintirile. Vreau să fie și vară, vreau să vină și iarna. Le-aș zbate, amestecându-le în globul de sticlă al mâinilor mele, până s-ar contopi. Doar așa aș uita cât de trecător sunt prin glod… Totul e departe. Și ce simt aproape, știu că e o iluzie. Doar lipsa de curaj contează. De aici, cel mai adesea, și lipsa și groaza de timp. Până la urmă, numai cel care nu a trăit se teme de...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 812345...»