de meditat


Se poate!

Se poate!


Scris de | 15 Apr 2015

Așa cum spuneam zilele trecute în fiecare săptămână o să postez câte un fragment din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Săptămâna asta am întârziat, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Să vrei mult nu strică niciodată. Dar să vrei mult fără să fii dispus să depui eforturile necesare e o nebunie. Nu sunt și nu o să fiu niciodată adeptul ideii că orice e posibil, indiferent de circumstanțe. Sunt o mulțime de factori care contribuie sau care împiedică transformarea unui vis în realitate. Dar să gândești că dacă îți pui ceva în minte, universul conspiră ca să îți vină în ajutor, trebuie să fii naiv tare. Într-adevăr, să fii optimist te ajută, căci treci mai ușor peste probleme și eșecuri, dar asta nu o să schimbe niciodată realitatea. Nu totul este posibil, dar cine poate să spună, în viitor privind, ce se poate și ce nu se poate realiza? Nimeni! Iar datoria fiecăruia e să își ia visele și să se arunce către ele, încercând să le transforme în realitate. Iar rezultatele poate că nu or să fie cele scontate, dar satisfacția survenită din urmărirea propriului drum o să fie suficientă. Dacă noi, trei tineri fără multă experiență în pedalat, am reușit să parcurgem mii de kilometri prin Europa, tu de ce nu ai putea să îți atingi propriile ținte? Necunoscutul, frica și lipsa de pregătire pot fi impedimente mari pe drum, dar acolo unde voința există cu adevărat nu se pune problema de obstacol prea mare pentru a nu putea fi depășit. Important e ca astăzi – acum! – să îți iei două minute și să te gândești la unul din visurile tale. Elimină scuzele din ecuație și analizează-ți motivația. Iar apoi spune pas amânării și apucă-te de treabă. Nu există alt moment mai potrivit să începi decât clipa de față. Trăiește în așa fel încât peste ani, privind în urmă, să nu regreți lucruri pe care nu le-ai făcut. Și nu uita! Orice e posibil, dacă îți dorești cu...

Citește mai mult...
Dacă nu acum, atunci când?

Daca nu acum, atunci cand?


Scris de | 3 Apr 2015

Începând din această săptămână o să postez câteva fragmente din cartea „Europa în 80 de Zile” cu unele din lecțiile pe care le-am învățat în urma călătoriei cu bicicleta de vara trecută. Pentru cei care vor să afle mai mult, există preview-ul variantei PDF sau pot comanda cartea direct de pe pagina corespunzătoare. Enjoy! Așa cum spuneam, nu contează nici ceea ce știi, nici ceea ce spui, dacă nu treci dincolo de gânduri și vorbe. Motivele care se interpun între om și rezultat pot fi multe, dar indiferent dacă sunt întemeiate sau nu, realitatea e că ceea ce nu faci nu va fi făcut. Iar dacă stai și aștepți să te lovească și pe tine o minune, s-ar putea să îmbătrânești așteptând. Nu există alt moment mai potrivit să treci la acțiune decât cel prezent. Dacă nu te apuci acum de treabă, când crezi că o să o faci? Ce o să fie mâine diferit, de speri că în viitor lucrurile vor fi mai bune? Cine să le facă astfel, dacă tu astăzi stai cu mâinile în sân? Prea mulți ne pierdem tinerețea, anii și viața așteptând un viitor în care visele noastre vor deveni realitate. Ne obișnuim în mediocritatea cotidiană și ne vindem libertatea pentru o fărâmă de pâine, un pahar cu apă sau ceva mărunțiș prin buzunare. Alegem să îi lăsăm pe alții să ne dicteze cum să trăim, ce să gândim și ce să facem. Ne amăgim la fiecare pas că o să vină și vremea noastră, când totul se va schimba, iar viața mult dorită nu o să mai fie o utopie, ci o realitate palpabilă. Așteptăm, dar vremea nu ne-așteaptă. Ba mai mult, în goana ei, ne jefuiește nu numai anii, ci și speranțele, naivitatea și aspirațiile. Iar târziu – și cât de târziu! – chiar și ea ne părăsește, lăsându-ne zdrențuiți pe-o buză de mormânt. Tot ce ne rămân sunt amintirile – aproape mereu prea puține – despre cei care am fost și cei care am fi putut fi. Atunci însă nu mai e timp de regrete. Din fericire, nu e niciodată prea târziu să punem punct, pentru a o lua de la capăt. Nu contează vârsta, ocupația sau visele, atâta timp cât încă mai suntem pe aici, putem împinge lucrurile pe făgașul dorit de noi. Obstacole vor fi întotdeauna, dar acolo „unde e voință, e și putință”, spune o vorbă înțeleaptă. Doar că, cu cât pui piciorul în prag mai devreme, cu atât socoteala pe care trebuie să o dai e mai mică, așa că fiecare amânare mai mult încurcă, decât ajută. De fiecare din noi depinde să trăim viața pe care ne-o dorim. Dacă vrem să ajungem sus, atunci renunțarea la vorbe e o obligație, nu o alegere. Acțiunile sunt cele care ne definesc, nu dorințele strigate de pe buze. Ca oameni, toți vorbim....

Citește mai mult...
De ce trăim la întâmplare

De ce traim la intamplare


Scris de | 30 Mar 2015

Se spune că nu putem fi siguri decât de ceea ce trăim, iar aceasta e perfect valabil și despre viața pe care o ducem. Nimic din ceea ce ne-am fi dorit sau am fi putut face nu contează, dacă nu am dus lucrurile la următorul nivel: acțiunea. Și – deși multora nu ne place să credem asta – cel mai probabil viața aceasta pe care o trăim acum e singura pe care o să o avem vreodată la dispoziție. Iar dacă – cumva – vom ajunge să trăim și altele, acelea trebuiesc considerate bonusuri și nu perioade de timp în care să îți pui încrederea. Nu putem face cu viețile cum facem cu zilele – amânând pe mâine – căci nu ne garantează nimeni o viață ulterioară.  Iar dacă am sta să ne gândim mai bine, nu e corect nici ceea ce facem cu zilele: căci – ca și în cazul cu viața – nimeni și nimic nu ne oferă siguranța zilei de după astăzi. Dar, totuși, amânăm activitățile și ne promitem realizări mai mari cândva în viitor. Uităm – sau nu ne dăm seama – că dacă lucrurile au mers într-un fel anume până acum nu e obligatoriu să meargă la fel și pe mai departe. Și mă uit la mine și în jur: de ce nu facem ceea ce ne place? De ce ne închinăm viețile unui trai care nu ne aduce fericire? Muncim pentru bani ca să avem cu ce să cumpărăm lucruri, vacanțe sau timp, doar, doar să fim fericiți. Dar de când fericirea e de vânzare? Și totul devine un cerc vicios din care nu vrem sau nu putem să mai ieșim și de care nici nu ne dăm seama (sau pe care îl negăm, dacă cineva încearcă să ne deschidă ochii): muncă-bani-cheltuieli-iarăși muncă. Și oare de ce nu facem nimic ca să schimbăm macazul? Spunea Coelho: „Oamenii vor să schimbe totul, dar în același timp, ar dori ca totul să rămână la fel” și probabil că acesta ar putea fi rezumatul perfect al vieții fiecăruia: ne dorim mai mult, dar nu suntem dispuși să și luptăm mai mult. Ne-am dori timp liber, dar nu vrem mai puțin bani. Ne-am dori relații mai de calitate, dar nu vrem să fim mai atenți și să investim în ele. Ne-am dori mai multe rezultate, dar nu vrem mai multă muncă. Ne-am dori mai mult, dar ni l-am dori cu mai puțin. Și, cumva, ajungem să trăim la întâmplare. Nu ne întrebăm niciodată ce vrem, de ce îl vrem și când îl vrem. Ci ne trezim într-un anumit context – împinși acolo de familie, societate sau circumstanțe – și nu vedem decât...

Citește mai mult...

„Importanța pe care o dăm unui lucru e determinată de concesiile pe care suntem dispuși să le facem pentru a dobândi lucrul respectiv.” – Kilian Jornet, ultra alergător montan Viața – așa cum o putem trăi noi – nu este deloc dreaptă. Ea nu îți oferă nici ceea ce vrei, nici ceea ce te lupți să obții. Nu întotdeauna. Iar uneori – atunci când lasă de la ea – te pune să îi oferi ceva în schimbul victoriei dorite. Parcă e un suveran pe care trebuie să îl îmbunezi, aducându-i diverse ofrande ca să se îndure și de tine. Pe principiul balanței, așa funcționează lucrurile. Și nu, nu la echilibru mă refer! Deci hai să te provoc la un mic exercițiu de imaginație. Pentru câteva secunde, încearcă să te detașezi de tot ce ești și de tot ce ai. Și privește-ți viața din exterior, de la suficientă depărtare încât să nu îți scape nimic, dar nici prea aproape încât să te afecteze. Iar acum uită-te la lucrurile pe care le ai: ce ai dat în schimbul lor? Cu ce le-ai plătit? Ce sacrificii a trebuit să faci, ca să ajungi acolo unde ești? Acum, imaginează-ți o balanță: poate să fie colorată, mică, mare, de aur sau sticlă – cum vrei tu. A mea este cam cât jumătate de cameră, dintr-un metal argintiu ce lucește în razele soarelui de februarie ce-mi intră pe fereastră. Apoi ia ceva ce vrei să obții cândva în viitor și așează-l pe unul din talere. Poate să fie orice: o mașină, un job nou, o diplomă, o relație sau altceva. Nu are importanță ce alegi, atât timp cât alegi ceva îți dorești cu adevărat. Ce s-a întâmplat cu balanța, imediat după ce ți-ai pus visul la bătaie? S-a…ce a făcut? A, da, așa! Visul – acel ceva așezat pe unul din talere – s-a lovit instant de pământ. Zbang! Fără să poți face nimic să îl oprești… Lasă-l acolo, deocamdată, și hai să mergem puțin mai departe, căci există și o parte mai roz în această poveste. Balanța – după cum bine știi – mai are un taler. Iar acesta este gol, căci toată atenția ta s-a îndreptat asupra celui cu dorința. Deci, să ne întoarcem puțin și la el. Uită-te în jur – prin viață – și, având încă în ochi ceea ce vrei, încearcă să îți dai seama ce ai putea – sau ar trebui – să pui de partea cealaltă a balanței. Să zicem că îți dorești o vacanță de două săptămâni la munte. Hmm…vacanță, două săptămâni, munte – parcă sunt cam multe pentru a ajunge ușor la un echilibru, nu? Dar hai să...

Citește mai mult...

Se spune că trebuie să înveți să treci peste eșecuri plin de entuziasm, dacă vrei să reușești. Doar că de unde să îl iei? Uneori e ușor – adevărat – să nu rămâi căzut lângă obstacole – după ce te-ai împiedicat – dar alteori? Alteori nu știi cum să te faci mai mic lângă ele și cum să îți găsești o poziție mai confortabilă, pentru un plâns mai în tihnă! Și, deși nu e chiar bine, preferi să rămâi acolo în tăcere și să îți îneci amarul. Nu te aude nimeni, nu auzi pe nimeni…ești doar tu cu tine și eșecul tău. Așadar, de unde să faci rost de acel dram de entuziasm ca să mergi mai departe? De unde să cumperi puterea necesară pentru un următor pas? De ce ai putea să te sprijini pentru o altă ridicare? Căci… Căci ai visat, dar a venit realitatea și ți-a spulberat visele. Ai muncit din greu, dar viața ți-a furat ceea ce știi că ar fi fost „de drept” al tău. Ai iubit, dar ai iubit în zadar. Te-ai investit în celălalt, dar ai ieșit în pierdere. Ai luptat cu toate puterile și ai fost înfrânt inexplicabil. Ți-ai pus ținte înalte și frumoase și, în ciuda tuturor eforturilor supraomenești pe care le-ai depus, ai rămas undeva tot departe de ele. Ai învățat, dar nu ai luat. Te-ai pregătit pentru job, dar nu l-ai primit. Ai dat tot ceea ce ai putut da… Ți-ai vândut sufletul în arenă, iar la final ai realizat că ai rămas și fără rezultate dar și fără tine. Și ce îți rămâne de făcut, ca să te regăsești? La entuziasm nu îndrăznești să speri și tot ce vrei e să găsești un drum pe care să continui!… Din eșec în eșec cu entuziasm? Prostii! Din eșec în eșec cu entuziasm, sperând că într-o zi vom lovi succesul? Tot prostii! De ce? Pentru că nu ne place. Și pentru că doare, să tot eșuezi. Vrem ca rezultatele să apară imediat după depunerea eforturilor, iar lipsa acestora devine frustrantă. Cât să încerci și tot să încerci? Cât de nebun să fii să tot mergi înainte? Uităm însă – gândind astfel – că viața nu e o ecuație cu sumă „zero”. Dacă ofer, nu înseamnă că o să și primesc înapoi. Dacă lupt, nimic nu îmi garantează victoria. Dacă iubesc, dragostea nu îmi va fi neapărat împărtășită. Dar, dacă acționez, pot să mă aștept la rezultate. Numai punând osul la treabă, am șanse să aflu ce e succesul. Acțiunea nu îmi oferă certitudinea reușitei. Lipsa acesteia – însă – îmi garantează, cu siguranță, eșecul.   Sursă foto:aici.       ...

Citește mai mult...
Pagina 3 din 812345...»