de meditat


Astăzi[…]MMT…

Astazi[…]MMT…


Scris de | 20 Aug 2013

Mulțumită lui Cristi (îl poți vizita aici), am dat peste site-ul MakesMeThink.com, care prezintă mici povești spuse de oameni de pretutindeni. Povestirile au două lucruri în comun: încep cu „Astăzi” și se termină cu „MMT”(Makes Me Think = mă pune pe gânduri). Mi-au plăcut multe dintre ele, mai ales pentru faptul că trezesc în mine atunci când le citesc multe gânduri care nu sunt de obicei acolo, deși ar trebui. Și pentru că sunt adevărate!:D Iată mai joc câteva dintre ele traduse; și, cine știe, poate pe viitor vor mai apărea și altele. (La traducerea în limba română structura amintită mai sus nu a fost păstrată). Astăzi, după despărțirea definitivă a părinților mei, în timp ce o ținem pe mama când plângea, mi-a zis printre lacrimi:”Cel mai greu în viață este să dai drumul la ceea ce ai crezut că era real, dar care, de fapt, nu a existat niciodată!” Astăzi, i-am trimis fiului meu un mesaj la 8 AM în timp ce conducea spre școală:”Arăți atât de bine astăzi! Ai grijă de tine! Cu dragoste, Mama!”. Nu aveam de unde să știu că acest mesaj va deveni motivul pentru care voi ajunge la spital la terapie intensivă. „Un caz clasic de scriere a mesajelor în timpul conducerii”, a spus paramedicul. Astăzi, când i-am spus fiicei mele de 6 ani că toate visele ei pot deveni realitate dacă își urmează inima și actionează, ea mi-a luat în mână legitimația de la Walmart și m-a întrebat plină de sinceritate:”Așa ai făcut și tu, Mami?” Astăzi am absolvit colegiul! Mi-a luat 6 ani în timp ce am lucrat full-time și m-a stresat de foarte multe ori, dar sunt primul din familie, după multe generații, care termină colegiul. Astăzi, nu mi-am sărutat mama de „La revedere”, cum obișnuiam să fac în fiecare dimineață…practic de când mă știu. Am făcut-o intenționat, pentru că mă enervase și mi-am zis:”Oricum, nu e ca și când e ultima mea șansă de a o săruta!”. A murit după-amiază de la un atac subit de inimă, înainte de a ajunge eu acasă. Astăzi, în timp ce mă plimbam am decis sa trec prin cimitirul satului. Acolo am vazut o bătrânică citind o carte lângă un mormânt. Am început să vorbesc cu ea crezând că şi-a pierdut soţul de curând, dar am aflat că a făcut asta în fiecare săptămână în ultimii cinci ani. Dragostea şi loialitatea ei m-au pus serios pe gânduri. Astăzi, un om al străzii a fost prins încercând să fure o conservă din magazinul la care lucrez, iar managerul în loc să cheme poliţia i-a cumparat acelui om un întreg bax de conserve şi i-a...

Citește mai mult...

Regrete si alegeri


Scris de | 8 Aug 2012

Azi dimineata am dat peste un articol care prezenta cele mai mari 5 regrete are oamenilor inainte de moarte. Iata-le mai jos, asa cum le prezinta scriitoarea Bonnie Ware: Regret că mi-am trăit viaţa mai mult cum se aşteptau alţii de la mine şi mai puţin aşa cum simţeau eu. Mi-aş fi dorit să muncesc mai puţin de-a lungul vieţii şi să mă bucur mai mult de viaţă. Regret că nu am avut curajul să îmi exprim sentimentele. Îmi pare rău că nu am petrecut mai mult timp cu prietenii. Nu înţeleg de ce nu am făcut totul ca să fiu fericit. Citind, m-am intrebat de ce lumea are aceste regrete. De ce in o viata intreaga nu faci ceea ce iti place, cum iti place, cand iti place. De ce traiesti viata altora, in loc sa iti vezi de a ta. De ce nu esti fericit, de ce te chinui sa muncesti si, astfel, nu mai ai timp de prieteni si de familie. Probabil raspunsul este, pe cat de simplu in aparenta, pe atat de greu in profunzime: pentru ca asa ai ales. Pana la urma, viata e o alegere. O alegere mare compusa din alegeri mai mici. Si fiecare alegere mica, influenteaza alegerea cea mare – viata. Pana la urma fiecare doarme asa cum isi asterne; adica traieste asa cum...

Citește mai mult...

Maimutele ce suntem


Scris de | 5 Iun 2011

Zilele astea am dat peste o povestire tare interesanta in casrtea pe care o citesc. De fapt, nici macar nu e povestire. E vorba despre un studiu stintific realizat pe niste maimute, care are o implicatie interesanta pentru noi oamenii, indiferent daca ne consideram urmasii acestora sau nu. Pentru ca nu vreau sa trunchiez o sa redau paragraful: „Un grup de maimute au fost inchise intr-o incapere, in mijlocul careia se afla un stalp. In varful stalpului a fost asezat un manunchi de banane coapte si apetisante. Atunci cand o maimuta incepea sa se urce pe stalp, cercetatorii o goneau cu un jet de apa. De fiecare data cand o maimuta incerca sa urce era gonita, pana cand toate maimutele au trecut in mod repetat prin aceasta experienta, invatand ca incercarea era sortita esecului. Apoi, cercetatorii au observat ca, ori de cate ori o maimuta incerca sa urce pe stalp, celelalte primate o trageau jos. Au inlocuit una dintre maimutele din grupul initial cu o alta, care nu stia nimic despre acest sistem. Imediat ce noul venit a incercat sa se urce pe stalp, ceilalti l-au tras jos si l-au pedepsit. Pe rand, toate maimutele au fost inlocuite, iar scena s-a repetat pana cand niciuna dintre maimutele din camera nu traise experienta cu furtunul cu apa. Cu toate acestea, cei nou-veniti nu erau lasati niciodata sa se catere. Celelalte maimute le trageau jos. Niciuna dintre maimutele din camera nu stia de ce, dar nimeni nu avea voie sa se atinga de banane.” Aplicatii cred ca ii pot fi gasite destule, dar eu vreau sa ma refer doar la ceva anume. E foarte trist ca lumea in care traim a ajuns exact asa. Se pare ca am ajuns niste maimute care nici macar nu stiu de ce le trag pe celelalte jos…Am ajuns sa facem unele lucruri fara sa mai stim de ce. Nu ne mai intrebam daca e bine, daca se merita, daca am ceva de castigat. Facem ce fac altii, sau cum am pomenit. Am in minte un exemplu de astazi: am iesit cu (fosta 🙁 ) clasa in oras, la Mec (McDonald) si toti si-au cumparat cate ceva, chiar daca erau unii care nu voiau asta. Ajungem cumva la stadiul de maimuta(din nou, ar putea spune altii)? Se pare ca, din pacate, da. Eu zic ca ar fi timpul sa ne trezim si sa ne revenim…sa redevenim, din maimutele care suntem, oamenii care ar trebui sa fim. Ratiune, logica, analiza, sentimente…ar fi cazul sa ne mai caracterizeze. Mai vrei sa fii maimuta? Daca nu, reanalizeaza-ti actiunile si ramai doar la cele pe care sti de ce le...

Citește mai mult...

Agonia sperantei


Scris de | 23 Ian 2011

“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.” -Victor Frankl Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna… Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?… Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor… Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec...

Citește mai mult...
Pagina 5 din 8«...34567...»