diverse


Ziua 1: Începuturile sunt mai grele decât crezi Cătina, Buzău-Bisoca. 100 km – https://www.strava.com/activities/1487440599 Nu e deloc ușor să ieși din casă și să pornești într-o nouă aventură, indiferent de câte ori ai făcut asta în trecut. Pare că mintea noastră ignoră plăcerea, focusându-se doar pe dezavantaje. Cumva, efortul pe care știi ca trebuie să îl depui te îngreunează, împiedicându-te să sari cu capul în necunoscut. Rațional e ceea ce vrei, dar emoțiile te împiedică să începi. Comoditatea aproape că învinge decizia, iar dacă nu ar fi voința plecarea nu ar avea loc niciodată. Avem kilometri mulți în față și, pentru că soarele zâmbește îmbietor, urcăm în șa și pornim la vale. E plăcut să începi tura cu coborâre, purtați de adierea primăverii ce, în sfârșit, se simte în aer! Județeanul face loc naționalului, iar acesta, curând, ne varsă pe drumuri comunale de piatră. Până la Chișinău urmează să învârtim pedalele pe tot felul de suprafețe, așa că nu ne temem – din contră, ne bucurăm de lipsa traficului și de atât de multă liniște. În Berca, opriți la un supermarket, mă întâlnesc cu prieteni vechi, total accidental. Apoi urcăm pe o vale lungă, prea puțin explorată ne noi și desprinsă din alte vremuri. Satele sunt rare, peisajul șters de iarna ce se încheie, iar oamenii scumpi la vedere. Cumva, ne descoperim pierduți într-o lume atât de apropiată ca distanță, dar mult prea îndepărtată ca imagini. Lăsăm Vulcanii Noroioși în urmă și împingem cu putere către Bisoca. Suntem mult în urma planului de acasă, începutul de sezon și picioarele neînvățate cu kilometrii își spun cuvântul. Greu, după zeci de serpentine, sosim în satul de la capătul veacurilor – așa numim, în noi, adunătura de case aruncate pe dealurile acestea aproape munți ce ne delectează după atâtea ore de efort. Obosiți, după întâlniri lipsite de timiditate cu vulpi de prin sălbăticie, montăm cortul pe un platou ce ne asigură prim-planul către răsărit. Mâncăm frugal, bătuți de vântul rece de seară și ne aruncăm în a risipi consumul de peste zi într-o odihnă clar meritată.   Ziua 2: Luptând cu noroiul Bisoca, Buzău – Matca, Galați. 135 km – https://www.strava.com/activities/1489407628 Pornim devreme, după un mic-dejun consistent luat pe iarba ce dă colțul, deciși să recuperăm distanța restantă. Cu doar 100 km parcurși și niște drumuri despre care nu știm multe, nu avem vreme de pierdut. În plus, aventura ne așteaptă, putem simți cum ne intrăm în ritm, iar asta se simte tare bine. Ziua începe cu o coborâre abruptă, prin pădure, către capătul unui DN ce se înfundă în munte, la Jitia. Suntem deja în Vrancea, unul din județele cele mai surprinzătoare, într-o...

Citește mai mult...

Nu sunt multe lucruri pe lume care să merite mai tare ca a călători. Să explorezi, să descoperi locuri necunoscute ție și să întâlnești oameni aduc sufletului împliniri aparte. Cu o planetă atât de diversă, ce oferă atâtea încântări pentru ochi, ar fi și păcat să ne transformăm în copaci! Grație dezvoltării, orașe încărcate de istorie sau peisaje naturale fantastice au devenit foarte accesibile. Astăzi, cu puțini bani și ceva curaj, poți ajunge oriunde pe glob – distanțele nu se mai măsoară în kilometri, ci în ore. De când mă știu, am iubit să nu stau în același loc. Hoinăream prin pădure de mic, mă pierdeam (la propriu, adesea) în orășele sau admiram fugitiv scenele din afara mașinii când mergeam cu părinții în concedii. Nu știam atunci, dar semințele explorării și dorinței de aventură încolțeau în tânărul ce deveneam. Cât costă să călătorești Sunt întrebat, adesea, cât mă costă escapadele nebunești (ture lungi cu bicicleta, ieșiri pe munte, evadări rapide în orașe). Zâmbesc, fiindcă simt mirarea ce se va naște din sumele modice cheltuite pentru atât de multe zile și locuri: practic, o lună de mers cu bicicleta mă costă mai puțin decât un week-end într-o capitală europeană! Bineînțeles, să pedalezi e ieftin. Dar să mănânci, să dormi, să te speli sau să cumperi suveniruri, nu este. Problema se naște din ce mănânci, unde dormi și te speli, dacă și la ce preț cumperi amintirile palpabile, made in China. Nu cât călătorești determină cheltuielile, ci cum călătorești. Cunosc persoane care bat șoselele pe două roți, dar mănâncă la restaurante și dorm la hoteluri. Sau oameni pasionați de munte, dar care nu se descurcă fără dușuri calde, confortul unei cabane și echipament de ultimă generație. Într-un fel, cum călătorești e determinat de cum trăiești. Pe drumuri, valorile cotidiene sunt mai vizibile: devii mai bun sau mai rău, mai econom sau mai cheltuitor, mai prezent sau absent, în funcție de cum ești în întuneric. Citeam într-un articol despre cum călătoriile devin noua formă de consum. Pentru mileniali, experiențele sunt mai importante ca lucrurile. Caracterizați de o mare tendință spre comoditate, își justifică lipsa de responsabilitate printr-o viață trăită altfel decât înaintașii lor. Ce le scapă, însă, e că schimbă doar forma, nu și fondul. Să fim diferiți și să ne dorim să experimentăm după propriul suflet ceea ce vizităm este perfect în regulă; ce e greșit e să limităm descoperirea în funcție de cât cheltuim: fericirea, dacă nu ne costă, nu are valoare. Uităm, astfel, că, cu cât ceva e mai scump, cu atât e mai lipsit de autenticitate. Știu persoane care nu consideră că au vizitat un oraș dacă nu...

Citește mai mult...
Îmi cos sufletul cu ață albă

Imi cos sufletul cu ata alba


Scris de | 21 Feb 2018

În seara asta, îmi cos sufletul cu ață albă. Prea adesea, am ascuns rănile sub tratamente mascate de zâmbete și glume goale. De astăzi, îmi dezbrac ființa de fals și ignoranță – singurătatea oricum nu o să plece. Nu doare nimic mai tare ca un oftat de inimă rănită. Ba da, de fapt: unul înăbușit de dragul aparențelor. Conectați ca nicicând, suntem mai singuri ca în pustiu. Lipsiți de sinceritate chiar și cu noi, cine să ne iubească? Fugim de tot ce înseamnă intimitate. Fugim de consecințele greșelilor sau de rănile trecutului. Fugim de suferință, chiar dacă, astfel, evităm fericirea. Gonim cu urechile ciulite pe autostrăzile vieții, doar-doar să ajungem acolo. Un acolo ce nu se lasă atins, nu de niște amărâți sfâșiați ce suntem! Adunându-mi cioburile tocite, îmi rănesc mâinile înțepându-le cu ace. Poate că, de fapt, ar fi mai bine să le las așa, împrăștiate pe pavajul rece. De ce insist atât cu a strânge din mizerie? E o formă de protecție, până la urmă, a lupta cu dezastrul. Doar că atunci când eșecurile sunt prea multe, curățenia e sporadică. Nu poți să repari un copac putred la interior, oricâte crengi uscate ai tăia! Sătul de înșelăciune, îmi scot la iveală cicatricile. Nu mai lupt pentru nimic, să rămână doar ceea și cine mă vor în preajmă! A fi profund doare (uneori) mai tare decât superficialitatea. Dar risc, cosându-mi sufletul cu ață albă. În seara asta, căci mâine nu promit…...

Citește mai mult...
Ești prea sărac!

Esti prea sarac!


Scris de | 17 Noi 2017

Dacă ai ultimul model de iPhone, dar ți-ai dat salariul pe trei luni pe el, ești prea sărac. Dacă mănânci de la Mega (doar e aproape), dar te împrumuți de la rude, ești prea sărac. Dacă consumi răcoritoare în fiecare zi, dar nu ai bani să pleci în vacanțe, ești prea sărac. Dacă îți schimbi hainele doar pentru că cele vechi nu mai sunt la modă sau te-ai plictisit de ele, dar nu realizezi că nimănui nu îi pasă cum ești îmbrăcat, ești prea sărac. Dacă mergi cu taxi-ul doar pentru că e comod, dar trăiești de la o lună la alta, ești prea sărac. Dacă mănânci zilnic în oraș, dar te plângi că mâncarea e scumpă, ești prea sărac. Dacă îți cumperi cartelă cu două călătorii la metrou sau produse în ambalajele cele mai mici din supermarket-uri, ești prea sărac. Dacă nu știi când e sezonul de reduceri la haine (sau la diverse), ești prea sărac. Dacă mașina îți stă în parcare fiindcă s-a scumpit combustibilul din cauza lui Dragnea și Tudose, ești prea sărac. Dacă nu ai timp să faci cumpărături înțelepte (pentru că trebuie să fii la job majoritatea zilelor), ești prea sărac. Dacă ai credit la apartament ce se întinde pe 30 de ani, ești prea sărac. Iar dacă ratele sunt mai mici de 1/4 din salariu, ar cam fi cazul să îți regândești prioritățile. Dacă te uiți mai des după etichete decât după calitate, ești prea sărac. Cel puțin în ochii tăi… Dacă abia aștepți Sărbătorile ca să arunci cu bani în stânga și în dreapta și nu te gândești că vine Ianuarie după, ești prea sărac. Dacă nu stai măcar câteva secunde pe gânduri când ai poftă să cumperi ceva, ești prea sărac. Pe termen lung… Dacă nu economisești jumătate din salariu, ești prea sărac. O sa îmi dai dreptate mâine. Dacă nu ai bani de pasiuni, de plimbări sau de altele de genul, dar chiria e prea mare și costul recurent la fel, ești prea sărac. Dacă nu îți poți da demisia, fără regrete financiare, chiar azi, ești prea sărac. Iar ieri…ieri ai muncit în zadar.   Disclaimer: Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare! Cele de mai sus se doresc un scurt semnal de alarmă pentru cei veșnic nemulțumiți, cărora niciodată nu le ajung banii, dar care nu economisesc aproape deloc și mereu trăiesc pe picior...

Citește mai mult...
Ce am făcut cât am tăcut

Ce am facut cat am tacut


Scris de | 17 Iul 2017

Am realizat, privind în trecut, că nu reușesc niciodată să scriu în mod constant – oricât mi-aș propune, am perioade în care zilele se înșiruie fără să postez nimic nou pe blog. Motivele sunt diverse, știu, dar niciunul nu constituie o scuză suficient de bună pentru cineva care, în mod conștient, își propune să facă din scriitura lui o „operă” cu aspirații de artă. Pe nesimțite, am dispărut din peisaj o bună bucată de vreme. Ce a început ca o perioadă lipsită de inspirație, s-a continuat cu săptămâni de muncă și cu pregătiri pentru una din excursiile pe care o visam de multă vreme. Așa se face că, oricât de bine m-am organizat și oricât de mult mi-am dorit, pur și simplu a trebuit să renunț la unele activități. Dar nu e rost de teamă, m-am întors și sunt tare hotărât să recuperez! Nu că ceea ce pierzi s-ar putea recupera vreodată (în mod real, zic, nu în calcule pe hârtie), dar măcar să trag mai tare decât aș face-o în mod normal, pot să încerc. Totuși, pe unde mi-au umblat gândurile, sufletul și pașii? Ei bine, iată o întrebare la care nu știu să răspund în totalitate. Pentru că, dacă atunci când vine vorba de pași e ușor să îmi asum parcursul, când le iau în discuție pe primele două, firul devine încâlcit tare, iar capetele îmi sunt imposibil de găsit. Gândurile, știu sigur, mi-au colindat, în lung și în lat, cam peste tot pe unde s-a putut. De la mărunțișuri cotidiene, până la planuri îndrăznețe de viitor, au avut ele grijă să acopere tot tabloul. Pe alocuri, au luat cu ele și sufletul, căci uneori creierul poate face casă bună cu inima, deși nu e deloc ușor. Cu trupul…cu trupul e altă poveste! Așa cum aminteam, am reușit să plec într-o călătorie pe care mi-o doream și care, deși a ieșit total altfel de cum o visasem și planificasem, și-a meritat din plin timpul și banii. Cu rucsacul în spate, am urcat în tren spre Occident, urmând ca o lună întreagă să bat la picior cât mai multe, fără niște linii bine definite, ci lăsând necunoscutul să mă surprindă. Ideea era să ajungem în 30 de țări în 30 de zile (#30dezile30detari), dar ce a ieșit e destul de departe de asta. Oricum, urmează un scurt rezumat al călătoriei pe blog (deci țineți aproape!), și, cine știe, dacă vor exista doritori, poate și o scurtă cărticică cu tot ce implică să pleci la drum doar cu un rucsac, un prieten și niște bănuți în buzunar (cum să te boschetărești, de bună voie, prin țările Europei, adică – și...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 1912345...10...»