diverse


O fi căzut din buzunar…

O fi cazut din buzunar…


Scris de | 17 mart. 2014

Zona Universitate, București, astăzi. Ceasul arată în jur de 12:15. Pe o bancă , dau pagină după pagină, bucurându-mă de fiecare rând. În rest, banca e goală. Oamenii aleargă în toate direcțiile, grăbiți de iluziile vieții. Soarele încălzește de zor, dar vântul răcește mai cu spor. Nimic neobișnuit, nimic ieșit din tipare. O bătrânică se așează pe locul rămas liber. Savurează o gogoașă de patiserie, din aia plină de ulei și de chestii nesănătoase. Dar na, gusturile nu se discută. Și, în plus, femeia și-a trăit viața, nu se mai gândește la a mânca ceea ce trebuie. La un moment dat ceva mă distrage. Îmi ridic ochii și privesc, preț de câteva clipe, peste betoane și oameni.  Nu știu ce m-a făcut să mă opresc, dar îmi prind vecina în flagrant. Tocmai își termină desertul și își caută un loc unde să lase ambalajul. Nu, nu vede multele coșuri de gunoi din preajmă…dar vede banca. Și își uită, cu mult tact și fără băgare de seamă, hârtia. Îmi trec, în câteva fracțiuni de secundă, mii de gânduri prin minte…cum să procedez? Nu mă pot hotărî, așa că aștept. Poate că nu vrea să o lase și poate că o să o ia când va pleca; ce rost să mă iau de oameni degeaba? 381 ajunge în stație curând, iar lumea se îmbulzește deodată. Bătrânica se ridică, uitându-și resturile pe bancă. „Ați uitat ceva”, îi spun, pe negândite. Se întoarce nedumerită, privește în jur, iar apoi privește la mine. Într-un sfârșit se uită și la ambalaj și îl ia, cu mișcări robotice. Are grijă însă, să-mi scuipe printre dinți, un neobrăzat”O fi căzut din buzunar…” Ce să-i spun? Că minte cu nerușinare? Că are o vârstă și că așa ceva „nu se face”? Că am văzut totul și că trebuie să-și învețe lecția? Că asta e lipsă de bun-simț? Nu știu…Nu știu nu ce să-i spun, ci dacă are vreun rost! Oamenii oricum se schimbă greu, iar bătrânii nu se schimbă deloc. Din păcate, asta e țara în care trăim. Așa ne-am educat, să meargă oricum. Să vrem rezultate mărețe, dar să nu muncim deloc. Să aruncăm pe jos, minunându-ne de mizerie. Să vrem o lume mai bună, dar de la ceilalți. Îmi sosește autocarul, așa că închid cartea și urc. Mă gândesc, însă: pe unde o cădea din buzunar hârtia vecinei mele?...

Citește mai mult...

E aproape 11.00 PM și tocmai am avut unul din momentele „Evrika!”, iar concluziile acestuia trebuiesc notate cât lucrurile sunt proaspete. O să încerc să fiu scurt, să punctez ceea ce trebuie și să ridic semnele de întrebare de cuviință. Iar, dacă se poate să aduc și ceva răspunsuri, vor fi bonus. De ce aleg oamenii situațiile neplăcute? Despre ce e vorba? Care situații neplăcute? Ei bine, e simplu! Mă refer la lucrurile alea des întâlnite, gen job-uri pe care le urăști, școli care nu îți oferă niciun viitor, relații fără șanse de reușită, etc. Și unde e alegerea? În faptul că nu faci nimic ca să le schimbi! Pentru că da, să nu acționezi, tot o alegere implică. Deci…de ce ne comportăm astfel? De ce ne distrugem viețile, pas cu pas, în activități care nu ne aduc fericirea? Concluzia mea: ca să avem scuze! Să avem motive să ne plângem, să avem pe cine da vina, să avem lucruri care să ne ocupe timpul, etc. Și da, poate că acest comportament nu e unul conștient, dar asta nu îl face inexistent, nu? Pentru cei care nu cred, dau exemple. Și ce exemple ar fi mai bune, dacă nu cele personale? Iar pentru cei care zic că eu sunt o excepție, le spun să se mai gândească. Și, eventual, să privească mai atent în viețile lor. Ne deosebim foarte puțin între noi, ca oameni, atunci când vine vorba de comportament (și, uneori, gândire). Iar acum exemplele… Când eram la facultate îmi spuneam că nu am timp să fac lucrurile pe care mi le doresc. Sau că sunt prea obosit să mai citesc, să lucrez, să fac chestii constructive. Acum…nu mai sunt la facultate, dar sunt departe de a realiza ce îmi propuneam atunci că o să fac. Și, dacă atunci aveam o scuză (întemeiată, poate), acum nu o mai am. Alt exemplu: anul trecut, pe vremea asta, așteptam cu nerăbdare primăvara (și acum o aștept…nici acum nu mai vine!). De ce? Ca să vină căldură, să se usuce pământul și să pot merge cu bicicleta și/sau la munte. Îmi făceam atâtea planuri, atâtea trasee, atâtea speranțe…Am dus lucrurile la capăt? Nici pe departe! A fost una din cele mai sărace veri în ale pedalatului! Acum, aștept iar primăvara, din aceleași raționamente. Sper ca istoria să nu se repete. În loc de încheiere… Ce am prefațat eu mai sus e doar o mică parte din problemă, lucrurile pot merge mai departe de atât. Știu că tiparul există și, deși nu am pretenția ca aceasta să fie cauza general valabilă, a avea scuze pentru nereușite în viață poate fi unul din...

Citește mai mult...

Sunt multe studii care arată că mult din ceea ce facem nu are acoperire și că mintea noastră creează scenarii în care să integreze lucrurile știute și acțiunile realizate. Iar azi dimineață am descoperit cireașa de pe tort! Am citit despre un experiment foarte interesant realizat pe subiecți cărora le-a fost îndepărtat corpul calos (cablul care leagă cele două emisfere ale creierului) și modul în care au reacționat ei când li s-au arătat diverse imagini.  Iată ce spune studiul: „Pacientului i s-au arătat simultan două imagini. Emisfera stângă a văzut gheara unui pui, iar dreapta, un peisaj cu zăpadă. Apoi pacientului i s-a cerut să aleagă dintr-un set de alte imagini una care se potrivește imaginii pe care a văzut-o. Mâna stângă, răspunzând imaginii văzute de emisfera dreaptă, a ales o lopată pentru zăpadă; mâna dreaptă a împerecheat gheara de pui cu un pui. Dar când emisfera stângă (a vorbirii) a fost întrebată de ce a ales lopata, n-avea nicio idee – emisfera stângă nu controlează mâna stângă. Totuși, în loc să accepte că nu știe, emisfera stângă a pacientului a răspuns: ‘E nevoie de o lopată pentru a curăța un coteț’.” Sincer nu am habar cum s-a procedat exact la acest experiment, dar concluziile pot fi tulburătoare. Cât din ceea ce ne spunem este, de fapt, adevărat? Cum vedem lumea, cum e ea, sau cum suntem noi? Realitatea – există? Iar, dacă da, care este aceasta? De ce acționăm într-un anumit fel, într-o anumită situație? Pe ce criterii ne luăm deciziile? Și,tot așa, lista ar putea continua mult… Nu știu dacă studiile de genul au menirea de a ne a aduce soluții la astfel de probleme. Poate că singurul lor merit este acela de a ne arăta că suntem mult mai puțin deștepți decât credem. Și că al nostru creieraș ne prostește mult mai des decât suntem noi în stare să realizăm....

Citește mai mult...

Știi momentele alea în care vorbești cu prietenul tău despre un anumit model de mașină, iar apoi îl vezi tot timpul pe stradă? Sau discuți despre o carte la un suc și în perioada ce urmează parcă totul trimite către ea? Sau îți place o fată (sau un băiat) și te întâlnești sau auzi mereu de ea/el în zilele ce vin? Sunt semne, cineva încearcă să-ți transmită ceva, nu? Ei bine, nu! E vorba de tendința de confirmare, o atitudine pe care creierul nostru o adoptă, dar fără să ne și conștientizeze de aceasta. În cartea „You are not so smart” David McRaney tratează, pe larg, această tendință a noastră, împreună cu multe altele comportamente de care nici nu suntem conștienți. Concluzia lui, referitoare la aceasta, e că fiecare găsește ceea ce caută. Ce înseamnă asta, concret? Că, dacă vrei să fii de acord cu ideea X, o să cauți doar argumentele pro ideea X. Sau că dacă vrei ca o persoană să aibă o anumită raportare la tine, o să iei din comportamentul respectivei doar acele elemente care îți sunt pe plac. Începi să observi tiparul? Din tot ce ne înconjoară, din marea de informație existentă, fiecare alege să ia doar acea mică parte care corespunde felului său de a vedea lumea. Puțină clarificare – 2 exemple Am în minte două exemple care ajută la clarificarea situației și la o identificare mai bună a riscului survenit din astfel de confirmări. Primul este Bursa deValori, sau Piața de Capital cum i se spune. Informația existentă este uriașă și fiecare o procesează și înțelege cum vrea, în încercarea de a obține un profit cât mai mare. Dar…fiecare vede ce vrea să vadă. Dacă ești „long”(pariezi pe creștere), tinzi să vezi semnalele de creștere și să le ignori pe cele de scădere. Dacă ești „short”(pariezi pe scădere), ai tendința de a vedea doar semnalele de scădere și sa ignori restul. Iar rezultatele pot fi dureroase, provocând găuri adânci în buzunare. Al doilea exemplu se referă la relațiile interpersonale. Îți place o fată, să zicem. Cum o să o vezi? Prin ochelari roz, evident. O să privești doar părțile bune, calitățile. În plus, dacă vrei ca și ea să te placă, o să observi în comportamentul ei doar acele semnale care pot fi interpretate astfel. O să ignori tot ceea ce nu intră în tabloul pe care ți l-ai construit, iar când te trezești la realitate lovitura este una serioasă. Și lucrurile stau și invers: dacă nu îți place o persoană, o să observi la ea doar ceea ce nu îți place, dând deoparte părțile bune. De asta iubirea, înțelegerea, empatia sunt...

Citește mai mult...

Zig Ziglar spunea în una din cărțile sale, referindu-se la motivație, următoarele:”Motivația, ca și dușul, nu durează. De aceea îl recomandăm zilnic”. Zig a fost unul din cei mai mari speakeri și autori pe probleme de dezvoltare personală din lume; eu, unul, i-am citit multe din cărți cu mare drag. Cu ceva timp în urmă, când am citit pentru prima dată afirmația de mai sus, l-am aplaudat; da, i-am dreptate, ca să rămâi motivat trebuie să te motivezi zilnic! Ei bine, astăzi văd lucrurile altfel. Nu pot să trec peste faptul că Zig din asta trăia: din conferințe și seminarii motivaționale. Nu era evident că o să-și ridice în slăvi domeniul? Nu de alta, dar să câștige și el o pâine… De ce ni se oferă articole/cărți/conferințe motivaționale? A-i motiva pe ceilalți a devenit o industrie globală. Pe subiecte de dezvoltare personală se tipăresc sute de mii de cărți, se scriu milioane de articole, se țin habar n-am câte conferințe și workshop-uri! Toate cu ce scop? Cu scopul de a fi de ajutor și a aduce un plus în ceilalți, nu? Da, așa se spune! Dar, chiar așa să fie? Nu vreau să generalizez, sunt sigur că există și oameni care chiar de astfel de sentimente sunt motivați, dar ei sunt doar excepțiile. Majoritatea însă o face pentru bani, faimă, recunoaștere, etc. Urmăresc câțiva bloggeri motivaționali, (din ce în ce mai puțini, pentru că devin din ce în ce mai pretențios), iar unul din ei a scris acum câteva luni o carte…despre ce? E ușor de ghicit: dezvoltare personală, normal! M-a frustrat, însă, modul cum își făcea reclamă pe Facebook; deși cartea era doar PDF (deci fără costuri fizice de producție), el se încăpățâna să o vândă la un preț destul de ridicat. Bine, nu cred că a vândut măcar una la prețul “real”, pentru că tot timpul lansa “oferte speciale”. Frustrant, după cum spuneam, era mai ales o frază pe care o tot folosea: ”pentru că vreau să ajut cât mai multă lume și să ajungă la cât mai mulți oameni…”. Păi măi, omule, dacă aceasta e motivația ta, de ce nu o dai gratis? De ce „motivaționalele” nu te ajută, ba chiar îți dăunează Dar nu despre motivațiile oamenilor din domeniu vreau să vorbesc, ci de cum ne afectează pe noi, consumatorii, această industrie, de cele mai multe ori fără să realizăm. Îți amintești ce ziceam (citându-l pe Zig) despre motivație? Că nu durează și că e recomandată zilnic? Da, așa este, avea dreptate! Și tocmai de aici apare și problema la care vreau să mă refer. Fiecare persoană are niște parametrii după care funcționează, parametrii la...

Citește mai mult...
Pagina 10 din 19«...89101112...»