diverse


Dimineți în doi

Dimineti in doi


Scris de | 19 dec. 2016

A fost o vreme când știam cum ar arăta o dimineață în doi. Sau când îmi puteam imagina, cel puțin. Pe atunci, nu era atâta dezordine în jur. Tabloul, chiar dacă insignifiant, era frumos. Nu plin de fițe și șabloane siropoase culese care de pe unde, ci pictat cu timiditate și emoție în culori gingașe de suflet. Pe alocuri, liniile mai puțin drepte trădau nerăbdare și teamă, în timp ce prin părți elementele nu se asortau ca la manual. Perfecțiunea nu există, însă, așa că toate aceste scăpări nevinovate întăreau și mai mult momentele de magie. Te-aș fi trezit…cu șoapte. Atent alese, cuvintele mele ar fi fost ca un zumzet de poveste menite să te răpească chiar și din cel mai frumos vis. Nu de alta, dar la ce bun să te pierzi pe tărâmuri imaginare, când eu îți pot oferi mult mai mult? Așa, fără să aștept mare lucru în schimb… Ți-aș cuprinde ființa, atent să nu stric vrăjile, și te-aș duce să vezi joaca fulgilor de nea de pe brațele vântului. Te-ai speria inițial, cu un tremur ascuns la mine pe piept, dar te-ai liniști curând, realizând că nu suntem decât noi – tu, femeia fericită cu chip de copilă și eu, copilul stingher în corp de bărbat. M-ai privi zâmbind, mai mult din ochi decât de pe buze, cerându-mi, fără cuvinte, să-ți spun că te iubesc. M-aș face că nu înțeleg…și, după ce te-aș așeza să te bucuri de minunatul spectacol al naturii, aș dispărea subit. Nu în neant – căci acolo nu aș pleca decât cu tine – ci în bucătărie, să îți aduc un ceai dulce-acrișor, cu lămâie. Pe umeri, ți-aș așeza o pătură să-ți țină de cald, dar aș renunța repede la ea, căci eu i-aș lua, cu îndrăzneală, locul. Aș sta așa, cu bărbia aproape de pieptul tău, ascultându-ți respirația, întrebându-mă dacă există susur mai blând pe lume. Savurând aroma puțin înțepătoare din cană, mi-ai da și mie să mă bucur cu tine. M-ai ales de ceva vreme și, de atunci, nimic nu te poate opri să încerci să îmi oferi ce ai mai bun. Nu îți iese întotdeauna, dar despre asta e vorba când se spune că „gestul contează”, nu? Brusc, tăcerea s-ar sparge, iar tu ai porni un șir imposibil despre cât de fericită ești, cât de mult te bucuri că mă ai și despre ce urmează să facem în viitor! Un viitor pe care nu ni-l prea creionăm, ci pe care îl împletim direct cu fapte. Ce dacă nu e strălucitor ca al altora? E al nostru, iar câtă vreme timpul implică „doi”, nimic altceva nu ar putea umbri cerul! Lăsându-te...

Citește mai mult...
Prizonieri la 1h50m la MIB* 2016

Prizonieri la 1h50m la MIB* 2016


Scris de | 9 oct. 2016

  Nu particip des la concursuri, dar când particip…scriu! Și scriu nu pentru că nu ar fi o mulțime de persoane cărora să le revină sau care să se ocupe de slujba asta, ci o fac pentru că merită. În primul rând pentru mine, ca să îmi aduc aminte peste ani de „cum a fost atunci”, iar în al doilea rând pentru toți ceilalți. Nu se știe niciodată cine citește, rezonează cu povestea și se mobilizează să își depășească limitele. De asta, cât mai des posibil, lucrurile faine ar fi bine să fie încurajate, iar celelalte lăsate deoparte: pentru că învățăm prin exemplu, nu prin vorbe. Azi am participat la un concurs de alergare, Bucharest International Marathon, 9th edition. Așa că scriu. Nu cu multe detalii, ci succint, ce îmi vine acum în minte din aspectele importante. Am ajuns iarăși Pacemaker, tot la semimaraton și tot la 1h50m, ca la ediția din primăvară. Am conștientizat cu ceva timp în urmă că sunt prea leneș ca să alerg regulat distanța de maraton, dar am și văzut că 21 km chiar îmi prind bine. Totuși, din cauza unor dureri persistente la genunchi și a altor priorități pe timp de vară, alergatul a intrat într-un con de umbră totală. Așa, cam pentru 3 luni și ceva. Asta până acum 3 săptămâni când primesc confirmarea de la Gabriel că m-a luat în echipă. Na, mă înscrisesem, să dau înapoi nu voiam, deci la antrenamente cu mine. Dar nu am ieșit decât de vreo 6 ori, cu cea mai lungă alergare de 11 km, pace 4:47 min/km. E incredibil cât de ușor îți ieși din formă (de asta, probabil, se zice că „excelența este un obicei”)! Totuși, în ziua cursei trebuia să merg cu 5:11 min/km, ar fi urmat să fie bine. Doar genunchiul nu știam cum o să se comporte, dar aveam să aflu. Ora 8:30 mă prinde agățându-mi numerele pe tricou și schimbând 2-3 vorbe cu oamenii cunoscuți din preajmă. Vine încălzirea, statul la coadă pentru toaletă și, mai apoi, intratul în rânduri. Imediat, alergătorii se adună în jurul nostru, dornici, evident, să termine înaintea noastră. 😀 Cursa a mers pe exact același traseu ca și data trecută: ocolirea Palatului Parlamentului, Piața Unirii, urcat pe Calea Victoriei până după Academie, apoi înapoi și pe Elisabeta, urmat de Podul de la Eroilor și încă o tură în jurul Palatului Parlamentului. Adică cam 21 de kilometri cu 5 urcări ușoare în program. Lucrurile au mers perfect încă de la început, cel puțin pentru noi. Ne-a jenat puțin aglomerația, dar ne-am revenit repede și ne-am axat pe un ritm cât mai exact și cât mai...

Citește mai mult...
Încearcă să evadezi!

Incearca sa evadezi!


Scris de | 5 apr. 2016

Se spune că libertatea (aia adevărată și reală) nu există și că toți trăim în cuști de care ne e imposibil să ne debarasăm. Ba mai mult, se mai spune și că suntem din ce în ce mai puțin conștienți de cât de îngrădită ne este viața, iar de recunoscut nu am recunoaște-o nici în ruptul capului. (Cum ce să recunoaștem? Cușca, viața…) Ne place să ne credem zmei, mari și stabili pe propriile picioare. Ce suntem, de fapt? Niște țânci care își irosesc viețile jucând după regulile altora, în curțile altora, cu jucăriile altora. (Bine, partea cu jucăriile ar putea fi negociabilă, unele putem spune că ne aparțin.) Am ajuns sclavi, adică. Cu litere mari, ca în clasa I: SCLAVI. Ai cui? Aproape că devine imposibil de identificat, atât de mulți stăpâni avem. Majoritatea timpului ni-l vindem pe un pumn de bani. Restul, îl cheltuim cum ni se spune. Cândva, munceam pentru adăpost și hrană. Acum, muncim pentru bani, pe care îi cheltuim pe mâncare și cazare. Dar și când vine vorba de aceste aspecte, tot neliberi suntem – nu ne cheltuim banii cum vrem (și cum ar trebui), ci tot cum ni se spune. Ne îmbrăcăm așa cum se îmbracă toată lumea, cumpărând etichete vestite la supra-preț. (Dacă li s-ar interzice firmelor să își pună numele pe haine, câte nu ar da faliment.) Telefonul trebuie să fie „i”, sau măcar cât mai „smart”. Și mai mare, musai. Ce dacă mergi cu RATB-ul? Ce vede poporul când te sună maică-ta, asta contează! De mâncare…nu mai zic! Războiul valorii dată de etichetă lovește și aici: mâncăm mai prost, mai mult, mai scump. S-a ajuns să putem beneficia de orice la 2 minute de locuință, dar suntem tot mai flămânzi. Nu fizic, că doar suntem îmbuibați – spiritul e cel care urlă de lipsuri. Să nu fiu frustrat? Imposibil! Când văd că nu îmi investesc viața în ceea ce contează, ci în ceea ce mi se spune, cum să fiu altfel? Când știu că am prieteni care nu pot să își ia o zi de concediu atunci când au nevoie de ea? Sau când îmi amintesc de oameni care muncesc din zori și până în seară, doar ca să aibă un salariu bun, un apartament fain și un trai „decent”? Cum să nu, când văd că ne îngropăm liberul arbitru și ne lăsăm, fără pic de opoziție, legați și puși în rânduri? Cum…? Dar în fine… Pasărea născută în cușcă are impresia că zborul e o boală. Ce pretenții am putea ridica pentru oameni? Nu multe… Și, totuși, putem încerca. Nu să ridicăm pretenții, ci să evadăm. Mai sunt câte unii care...

Citește mai mult...

Printre căscaturi de oboseală, anul 2015 încă se zărește. Oficial, 2016 și-a început alergarea de numai câteva ore. Peste tot, atmosfera vuiește de sunet de “nou început”. Oamenii par mai motivați, mai ambițioși, mai dornici de succes. Din păcate, n-o să-i țină schimbarea mult timp. Chiar și peste cele mai îndrăznețe planuri se așterne rugina efortului. În toată această harababură, am decis să sar peste țintele pentru anul ce vine. Prefer să las clipele să mă ia pe nepregătite, să mă surprindă. Parcă viața e prea scurtă ca să fie încadrată în liste de “to do”. Mai bine să respir timpul secundă cu secundă. Și nu, nu e vorba că sunt împotriva scopurilor bine conturate și a planurilor atent încropite, doar că am realizat că prea multă autoîngrădire strică. Degeaba trăiești, dacă tot ceea ce faci e să fugi de la un deadline la altul. Cumva, uiți să te bucuri dacă tot urmărești asiduu linii dinainte trasate într-un viitor ce nu-ți aparține. Și până și pașii, chiar dacă te duc unde îți dorești, te vor duce fără fericire. Iar dacă ai pierdut satisfacția călătoriei, ai pierdut totul. Căci nici banii, nici faima și nici reușitele sau aprecierea nu or să consoleze lipsurile din suflet. Vreau un an 2016 fără astfel de inconveniente. Aleg, în fața acestui început fiind, ca țintele și planurile să nu fie prioritare. Să existe, dar să nu se transforme într-o bătaie de cap. Fericirea – ea va fi lumina călăuzitoare. Și, dacă această lumină îmi va aduce și câte puțin din cele de mai sus, acelea vor fi bonusurile. Fără planuri, dar cu...

Citește mai mult...
Ce ne motivează?

Ce ne motiveaza?


Scris de | 22 dec. 2015

Dacă am fi imparțiali, ar trebui să recunoaștem că pe fiecare dintre noi ne motivează alte aspecte. De ce? Pentru că suntem diferiți și pentru că vedem lumea în felul nostru. Unii suntem împinși de la spate de ceilalți și de termene limită. Nu ne putem ridica să rezolvăm un task decât în ultima secundă. Alții adorăm să facem activitățile din plăcere. Suntem unde suntem pentru că vrem să fim acolo și pentru că ne place unde ne găsim. Dacă ceva nu ne satisface, schimbăm – deși nu ne e mereu ușor – și ne învârtim într-un alt context. Dar și durerea poate să motiveze. Și frica. Și speranța. Și iluzia că o să iasă. Sau că mâine o să fie mai bine. Orice – dar chiar orice – poate să ne motiveze. Din păcate, însă, tot orice poate să ne și demotiveze. Practic, e vorba de două fețe ale aceleiași monede. Iar în jurul nostru găsim scuze sau soluții după placul fiecăruia. De asta e important cum te raportezi tu la ce ți se întâmplă – probleme sau perioade frumoase tot vor veni, dar ce vei face cu ele? Alegerea e în mâna fiecăruia: te motivezi să duci treburile la bun sfârșit sau îți găsești scuze să...

Citește mai mult...
Pagina 5 din 19«...34567...10...»