ilustratii


In cartea „Toti comunicam, dar putini stabilim si relatii” John Maxwell prezinta o ilustratie foarte interesanta. Este vorba despre istoria unui lider al carui convoi de carute calatorea spre Vest. Dar pentru ca stilul lui John imi place foarte mult, o sa o redau folosind cuvintele lui: Atunci cand a vazut un nor de praf la distanta, care se indrepta spre ei, [liderul] si-a dat seama ca vor avea probleme. A stiut ca un trib de nativi americani se indrepta spre ei, iar liderul a ordonat ca acele carute sa fie asezate astfel incat sa formeze un cerc in jurul unui deal.  Cand liderul a vazut figura inalta a sefului de trib inaltata spre cer, a decis sa se confrunte cu acesta fata in fata si sa incerce sa comunice cu el folosind limbajul semnelor. Imediat seful de trib a plecat si s-a intors spre oamenii lui. „Ce s-a intamplat?”, l-au intrabat oamenii pe lider. „Ei bine, asa cum probabil ati vazut, nici unul dintre noi nu vorbeste limba celuilalt”, a spus el, „asa ca am folosit limbajul semnelor. Am desenat un cerc pe pamant, in praf, cu degetul, ca sa-i arat ca suntem cu totii de pe aceste pamanturi. a privit la cerc si a desenat o linie prin el. Vroia sa spuna, desigur, ca acolo sunt doua natiuni – a noastra si a lui.  Dar am ridicat degetul spre cer, pentru a arata ca apartinem cu totii aceluiasi Dumnezeu. Apoi a scotocit intr-o punga si a scos o ceapa, pe care mi-a dat-o. In mod firesc, mi-am dat seama ca imi arata straturile multiple ale intelegerii, disponibile tuturor. Ca sa-i arat ca am inteles ceea ce vrea sa spuna, am mancat ceapa. Apoi i-am oferit un ou, ca sa ii demonstrez bunavointa noastra, dar a fost prea mandru sa accepte darul nostru , asa ca s-a intors cu spatele si a plecat.”  Intre timp, razboinicii erau pregatiti pentru atac si asteptau ordinul sefului lor, dar batranul razboinic le-a intins mana si le-a povestit experienta: „Cand am ajuns in fata”, a spus el, „mi-am dat sema imediat ca nu vorbim aceeasi limba. Acel om a desenat un cerc in praf. Mi-am dat seama ca vrea sa spuna ca suntem incercuiti. Am desenat o linie prin acel cerc ca sa-i arat ca ii vom taia pe jumatate. Apoi si-a ridicat degetul spre cer, asta insemnand ca ne poate cuceri complet. Dupa aceea i-am dat o ceapa, ca sa-i arat ca in curand va gusta lacrimile amare ale infrangerii si mortii. Dar a mancat ceapa, in semn de sfidare. Apoi mi-a aratat un ou, ca sa-mi sugereze cat de fragila...

Citește mai mult...

O viata aproape perfecta…


Scris de | 9 Iul 2010

Se povesteste ca undeva, intr-un sat indepartat, traia un mare intelept. Si pentru ca vestile despre intelepciunea si cunostintele sale au ajuns in toata lumea, oameni din toate cele patru zari veneau la el pentru pentru a-l asculta si pentru a primi sfaturi. Intr-o zi, cativa tineri s-au dus la acest intelept si l-au rugat sa le spuna cateva invataturi care sa ii calauzeasca pe drumul vietii. Pentru ca inteleptului nu ii prea placea vorba lunga(probabil de asta era asa de intelept) si-a luat cateva minute pentru a se gandi. Apoi se intoarse oferindu-le cel mai maret sfat posibil: “Viata noastra, a fiecaruia, este aproape perfecta. Ar fi perfecta daca nu ar avea aceasta ‘mica’ si singura problema: nu merge decat inainte. Asa ca trebuie sa traiti (frumos) din prima.” Morala: Trebuie sa traiesti (frumos) din...

Citește mai mult...

Pilda raului


Scris de | 29 Ian 2010

Stiu ca am postat cam multe ilustratii consecutiv, dar asta mi-a placut foarte mult. E o pilda foarte interesanta, care reda realitatea cu multa obiectivitate. Astept parerea vostra! “Au fost odata cinci fii, care traiau intr-un castel in munti impreuna cu tatal lor. Fiul cel mai mare era ascultator, dar ceilalti patru frati erau cu totii razvratiti. Tatal ii avertiza sa nu se apropie de rau, dar ei nu il ascultau. Ii sfatuia sa nu se apropie de maluri, ca sa nu fie luati de ape si purtati la vale, dar chemarea raului era prea puternica. Zi dupa zi cei patru frati razvratiti se aventurau din ce in ce mai aproape, pana cand unul dintre ei a indraznit sa-si afunde mana in valuri. ‘Tineti-ma de mana sa nu cad’, a zis el, si fratii l-au ascultat. Dar cand a atins undele raului, curentul l-a smuls impreuna cu ceilalti trei si l-a luat la vale. Au saltat peste pietre, s-au rostogolit urland prin meandre, purtati pe crestele valurilor. Strigatele lor dupa ajutor s-au pierdut in furia raului. Desi luptau sa-si pastreze echilibrul, erau neputinciosi in fata puterii curentului. Dupa ore intregi de lupta au capitulat in fata fortei raului. In cele din urma apele i-au aruncat pe mal intr-un tinut ciudat, intr-o tara indepartata, intr-un loc pustiu. Tinutul era locuit de salbatici. Nu erau in siguranta, ca acasa. Tinutul era batut de vanturi inghetate. Nu era cald, ca acasa. Tinutul era marginit de munti stancosi. Nu era imbietor, ca acasa. Cu toate ca nu stiau unde se afla, de un lucru erau siguri: Nu era locul lor acolo. Mult timp cei patru frati au zacut pe mal, uluiti de caderea lor si nestiind incotro sa se indrepte. Dupa o vreme si-au adunat curajul si au intrat din nou in ape, sperand sa-si croiasca drum in amonte. Dar curentul era prea puternic. Au incercat sa urce de-alungul raului, dar terenul era prea abrupt. S-au gandit sa urce muntii, dar crestele erau prea inalte. In plus, nici nu cunosteau drumul. In cele din urma au facut un foc si s-au asezat. ‘Nu ar fi trebuit sa nesocotim poruncile tatalui nostru’, au recunoscut ei. ‘Suntem tare departe de casa’. Cu trecerea timpului, fratii au invatat sa supravietuiasca in tinutul strain. Se hraneau cu nuci si vanau animale pentru blana. Au hotarat sa nu-si uite tara si nici sa nu renunte la speranta de a se intoarce. In fiecare zi porneau sa caute hrana si sa-si construiasca un adapost. In fiecare seara faceau focul si povesteau despre tatal lor si despre fratele lor mai mare. Toti cei patru frati tanjeau sa-i revada. Apoi, intr-o...

Citește mai mult...

Dumnezeu te vrea acasa


Scris de | 31 Dec 2009

Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura,  flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse: -Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita. Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua: -Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca  nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti! Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze...

Citește mai mult...

Cu aceasta ocazie vreau sa iti lansez o provocare; provocarea de a-ti folosi imaginatia. Imagineaza-ti ca astazi e ziua ta de nastere. Implinesti si tu frumoasa varsta de 18, 30 sau poate 50 de ani. Te-ai hotarat sa dai si tu o petrecere ca orice om.Ai facut tort, ai cumparat sucuri si prajituri, ai pus si ceva decoratii si ai avut grija sa chemi si cativa colegi de la munca sau de la scoala, dar si cativa din prietenii tai cei mai apropiati. Mai este foarte putin pana la ora 17.00, ora stabilita pentru inceperea aniversarii, cand iti dai seama ca nu ai cumparat aperitive si nici apa minerala. Nu poti sa te prezinti in fata invitatilor fara aperitive si apa minerala,nu? Ce petrecere ar mai fi asta? Asa ca te imbraci repede, iei bani si, dupa ce ii anunti pe cei din casa sa ii primeasca ei pe oaspeti, pornesti grabit spre magazin. Cum magazinul nu este foarte aproape si cum bagajele sunt grele iti ia ceva timp pana te intorci. Ajungi intr-un sfarsit acasa. Din spatele usii auzi muzica, voie buna, si simti chiar si fum de tigara si miros de alcool venit pe sub usa. Bati cu oarecare retinere la usa, dar nimeni nu-ti raspunde.Bati din nou.Nimic; cei din casa sunt prea preocupati cu petrecerea lor…au uitat ca ei sunt, de fapt, la petrecerea ta.Bati din nou si din nou…din nou si din nou…Nimeni nu iti raspunde. In fiecare an Isus bate la usa noastra…a venit la aniversarea Sa.Dar noi suntem prea preocupati sa ne simtim bine, sa vedem ce ne-a adus Mosul, sa ne ocupam de treburile noastre…Uitam ca Ziua de Craciun este „ziua” Lui si „aniversarea” Lui…Si El bate…din nou si din nou…Chiar nu ai de gand sa Ii deschizi?Totusi…e „ziua”...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 3123