invalmaseala de cuvinte


Nu mă iubi

Nu ma iubi


Scris de | 4 mai 2018

Nu mă iubi când, zeu, în soare Pot să mă lupt cu tot ce-i greu, Când nimeni nu-mi stă în picioare, Când pot să fiu puternic, eu! Nu mă iubi când râd pe cale În hohot de-arogant tumult, Când am curaj să fug spre vale, Sau urc al muntelui vârf crunt! Nu mă iubi când fericirea Îmi bate, darnică, la uși Și, când pe buze, bogăția Oferă prieteni mulți, sus-puși! Nu mă iubi, deci, doar când merit, Atunci iubesc chiar și cei răi! Iubește-mă când, eu, nemernic, Devin ce tu n-ai cum sa vrei! Și, cine știe, poate după Mă voi topi de prin noroi… Vei ști atunci c-a fost o luptă Cu un câștig frumos: noi...

Citește mai mult...
Cand dorul doare

Cand dorul doare


Scris de | 27 mart. 2018

E beznă peste tot pe drumuri Și pașii sunt tot mai de plumb, Mă doare dorul ce din gânduri Cu niciun chip nu pot s-alung. Mi-e calea lungă și pustie Cu stele stinse-n orizont… Mă iau să urlu pe-o hârtie Despre al inimii afront. Oftez privind la depărtarea De fericire stinsă-n jar. Mă întristează acceptarea Că tot ce-a fost, e doar zadar. Și doare! Dorul tare doare Când din trecut nu naști nimic Și nu primești decât vâltoare De plâns neostoit...

Citește mai mult...
Nu are rost

Nu are rost


Scris de | 15 ian. 2018

Aud un ciocănit de pribegie În ușa sufletului înghețat sub vânt, Mă iau să sparg, fac gălăgie – Orice, doar să mă scap de-acest prea aspru gând! Știu – singurătatea-i cea ce bate, Perseverent, metodic, fără scop; Forțează-ușa, încearcă-n spate, Dărâmă rezistențe, sparge tot. Și doare. Urlă lupta-n mine, Căci nu-i normal să plâng că-i rău… Dar simt, îl simt cum, tropăind, el vine: Al disperării negre hău. A mea ființă e sătulă să obosească în zadar: Tot alergând, spre nicăieri, fără oprire E cruntul dar al vieții-amar hotar. Nevoia-i mare de zidire… Dar cin’ să pună cărămidă Alături de mortar, să iasă zid? Nu suntem fluturi, ci omidă Prea plini de murdărie și de vid. Oftez – gândind la perspectiva Ce se deschide-n noua zi: E grea de tot retrospectiva A unei vieți când s-o trăiești nu știi. Și vreau! Vreau să găsesc o cale Să nu-mi aducă mult, ci doar alin, Ca mâine, eu, privind din zare, Să înțeleg de ce, pe drum, să vin. Căci n-are rost o viețuire Doar pentru bani, plăcere sau nevoi. Se simte-n suflet împlinire Când transformi aur, din noroi. Și oh! cât plâns mai e pe lume După iubire, scop și sens! Ascultă-ți inima când spune Să fii al dragostei blând...

Citește mai mult...
Nu e Crăciun

Nu e Craciun


Scris de | 24 dec. 2017

Nu e Crăciun acel cu casa plină, Cu tot ce-i bun, pe masă adunat Când prin oraș prea mulți flămânzi suspină, După-un crâmpei de cozonac, chiar și uscat. Nu e Crăciun un brad plin de sclipire, C-un Moș ce-aduce daruri prin sertare. E plină lumea de tristețe în privire Și ochi ce plâng, cu dor, după-alinare. Nu e Crăciun când bei să uiți de tine, Și țipete în parcuri, străzi sau, poate, sat. Sunt mulți ce știu că nu astfel e bine, Că important e să gândești, nu cum e „dat”. Nu e Crăciun când ești mai bun o dată, Cu toți cei dragi, grămadă-n jurul tău – Iubirea se oferă tuturor, completă, fără plată Oricât de bine-ar merge, cât de rău. Și nu-i Crăciun un timp nebun cu umblet După cadouri, moși, mâncare și chiar vin, E Sărbătoare când accepți în suflet Că Ceru-a coborât în glod, ca Dar deplin. Și când privești în jur cu inima iubire Din Marea Dragoste născută prea frumos Observi că e Crăciun trecând de fire Făcând din tine-al altruismului...

Citește mai mult...
Ce cauți, tu, pe munte?

Ce cauti, tu, pe munte?


Scris de | 3 dec. 2017

Ce cauți, tu, pe munte, o, suflet obidit? Ce vis sau ce speranță atât te-a obosit Încât să îți porți pașii pe drumuri de abis? Cu ce te-ncurcă viața sau ce dureri ți-a zis? Căci pari înfrânt pe cale și gâfâi cu amar: E-așa de greu în vale, ți-e traiul în zadar? Nici sus aici nu-i bine, căci frigul mușcă dur, E tot mai greu pe munte, și-aici e timpul fur… Poteca nu e lină, iar stâncile-o fărâmă, Pericolele-s multe, odihna e-ntr-o rână Și totuși dai vecia de jos de la oraș – De ce, suflet străine, de ce ești așa laș? Oh, drag ce mi-e de tine, natură cu alai Cu chipul tău de sticlă, cu părul prea bălai! De asta vin la tine, târându-mă-obosit: Să-mi caut iarăși suflul, să știu că m-am găsit. Căci, vezi tu, munte aspru, cu alb pictat în barbă, O fi ușoară viața, dar jos e-atât de oarbă! Și eu, împins de spate, îmbătrânit de tânăr La tot acest cenaclu, refuz să pun un umăr! Nu știu ce vreau la tine, nu vin ca să găsesc: Îmi umblu pașii-n codri fără nimic primesc. Dar inima tresaltă și cântă cu ecou Că ea urcă pe munte, căci tu mă faci om...

Citește mai mult...
Pagina 1 din 1612345...10...»