invalmaseala de cuvinte


Nu e Crăciun

Nu e Craciun


Scris de | 24 dec. 2017

Nu e Crăciun acel cu casa plină, Cu tot ce-i bun, pe masă adunat Când prin oraș prea mulți flămânzi suspină, După-un crâmpei de cozonac, chiar și uscat. Nu e Crăciun un brad plin de sclipire, C-un Moș ce-aduce daruri prin sertare. E plină lumea de tristețe în privire Și ochi ce plâng, cu dor, după-alinare. Nu e Crăciun când bei să uiți de tine, Și țipete în parcuri, străzi sau, poate, sat. Sunt mulți ce știu că nu astfel e bine, Că important e să gândești, nu cum e „dat”. Nu e Crăciun când ești mai bun o dată, Cu toți cei dragi, grămadă-n jurul tău – Iubirea se oferă tuturor, completă, fără plată Oricât de bine-ar merge, cât de rău. Și nu-i Crăciun un timp nebun cu umblet După cadouri, moși, mâncare și chiar vin, E Sărbătoare când accepți în suflet Că Ceru-a coborât în glod, ca Dar deplin. Și când privești în jur cu inima iubire Din Marea Dragoste născută prea frumos Observi că e Crăciun trecând de fire Făcând din tine-al altruismului...

Citește mai mult...
Ce cauți, tu, pe munte?

Ce cauti, tu, pe munte?


Scris de | 3 dec. 2017

Ce cauți, tu, pe munte, o, suflet obidit? Ce vis sau ce speranță atât te-a obosit Încât să îți porți pașii pe drumuri de abis? Cu ce te-ncurcă viața sau ce dureri ți-a zis? Căci pari înfrânt pe cale și gâfâi cu amar: E-așa de greu în vale, ți-e traiul în zadar? Nici sus aici nu-i bine, căci frigul mușcă dur, E tot mai greu pe munte, și-aici e timpul fur… Poteca nu e lină, iar stâncile-o fărâmă, Pericolele-s multe, odihna e-ntr-o rână Și totuși dai vecia de jos de la oraș – De ce, suflet străine, de ce ești așa laș? Oh, drag ce mi-e de tine, natură cu alai Cu chipul tău de sticlă, cu părul prea bălai! De asta vin la tine, târându-mă-obosit: Să-mi caut iarăși suflul, să știu că m-am găsit. Căci, vezi tu, munte aspru, cu alb pictat în barbă, O fi ușoară viața, dar jos e-atât de oarbă! Și eu, împins de spate, îmbătrânit de tânăr La tot acest cenaclu, refuz să pun un umăr! Nu știu ce vreau la tine, nu vin ca să găsesc: Îmi umblu pașii-n codri fără nimic primesc. Dar inima tresaltă și cântă cu ecou Că ea urcă pe munte, căci tu mă faci om...

Citește mai mult...
Suflet tomnatic

Suflet tomnatic


Scris de | 23 nov. 2017

Mă-ntreabă vântul printre crengi, De frunzele căzute-a dor Ce poartă pașii mei, betegi Pe căi prea pline de fior. Mă pierd în valuri de pădure, Uitând ce-am vrut ieri să devin; Mă zbat în șovăieli de spume, A unui suflet doar venin. Nu știu de cer, de soare sau lumină Doar merg bezmetic nicăieri… Speranța-i singura ce-alină, Necunoscutele-mi dureri. Și mă arunc în valea-adâncă, Să mă găsesc spre infinit – O toamnă, cât îmi ești de sfântă, Când te descoperi blând,...

Citește mai mult...
Mi-ajunge, lume, o valiză!

Mi-ajunge, lume, o valiza!


Scris de | 1 oct. 2017

Nu vreau să car în viață, după mine Bagaje multe, grele, pline de ce-i rău, Căci pașii lini, urcând spre zări senine Deschid speranței un tablou cu chip de hău. E plină lumea de comori ce umerii apasă Pe care oamenii le vor c-un dor nefast, Uitând să-și umple-a sufletului casă Cu praful vieții unui trai mai vast. Căci nu e prețios un drum de aur, Pavat cu lucruri, bani și chiar cu bogății; Constați, mult prea târziu, că nu e laur Să vrei să ai, dar să nu lupți să fii. Sunt alte nestemate ce vor timpul Și merită sudoarea pe altar s-o verși… Se poate fericire și mai simplu, Decât gonind, pe brânci, în buzunar să-ndeși. Eu vreau în viață numai o valiză, Să pun în ea nu multe, dar cu rost. Vreau dor aprins, gând bun și…o surpriză, Să nu mă plictisesc când drumul e anost. Mai vreau să-i bag prin buzunare Iubire până nu mai pot căra; Un dram de nebunie s-o-mpresoare, Să pot nu doar s-alerg, ci chiar visa. Nu pot să mă lipsesc de fericire Și strop de zâmbet bine-ales; Pentru la greu pun glas de nemurire, Să mă ridic, chiar de-oi cădea prea des. Și, uite-așa, pun în valiză greutate, Ce nu apare nicăieri pe talere lumești… Căci nebuniile din suflet dezgropate, Cer altfel de talent de vrei să cântărești. De asta, iau cu mine mai departe Din praful neglijat numit valori – Vom fi doi călători ciudați, pe-un drum aparte: Eu și valiza mea, cea plină de comori. P.S: Era să uit – mai iau, în viitor, cu mine, Un suflet fain, mult prea frumos: Te iau, da, draga mea, pe tine Să-mi fi tovarășă de drum și de stat...

Citește mai mult...
Ce rost au stelele…?

Ce rost au stelele…?


Scris de | 29 apr. 2017

Ce rost au stelele pe cer, Când le privesc tot fără tine? Se duc speranțele și pier Uitate-n gânduri de mai bine. Ce rost au stelele pe cer, Să-mprăștie romanțe-n noapte, Când eu stau singur, tu la fel Distanțele-ajungând prea vaste? Ce rost au stelele pe cer, Când eu aici, iar tu departe? Promisiuni cu mult mister S-au spulberat în praf de șoapte. Și mă întreb, din nou, ce rost Au stelele pe bolta neagră? Un viitor ce nu a fost, Cine-ar putea să înțeleagă? Și, totuși, rostul stă în ele, Când le privesc oriunde-aș fi… Căci cea mai faină dintre stele, Ești tu, deși…nu vrei să știi! Valea Cernei,...

Citește mai mult...
Pagina 2 din 1612345...10...»