reflectii


Există un mod ciudat în care ne trăim viața atunci când vine vorba de oamenii din jurul nostru: îi tratăm așa cum ne-ar plăcea să fim tratați. Și, deși această raportare nu e deloc rea când vine vorba de principii generale, atunci când cobori la particular, lucrurile nu mai sunt atât de simple. E frumos și înălțător să le vrei binele celor care te înconjoară, dar cum faci asta, concret? Pentru că, până la urmă, nu de teorii depinde fericirea cotidiană, ci de gesturi și fapte constante, eventual repetitive. În relațiile interumane, ceea ce primează e relația. Gradul de apropiere determină comportamentul, iar cunoașterea reciprocă e temelia pe care se construiește. Oferi celuilalt în aceeași măsură în care el îți oferă ție. Dacă una din părți dăruiește mai mult, echilibrul se rupe, instalându-se nefericirea sau frustrarea. Nu poți să iubești la nesfârșit fără să fii iubit înapoi: trebuie să și primești, nu doar să dai. Totuși, marea problemă este că nu știm să oferim. Privim lumea și pe cei dragi prin ochelarii propriei ființe. Îi iubim, așadar, așa cum ne-ar plăcea nouă să fim iubiți. Refuzăm să mergem în profunzime, să căutăm să descoperim ce nevoi are celălalt, rezumându-ne la o cercetare superficială a aparențelor. De asta e dragostea complicată: pentru că ne cere să renunțăm la propria viziune în detrimentul celei a aproapelui. Avem nevoie, în primul rând, să ni se vorbească astfel încât să înțelegem. Fiecare suflet are propriul alfabet și, așa cum comunicarea e dificilă când părțile nu vorbesc aceeași limbă, la fel se întâmplă și când sufletele nu sunt pe aceeași lungime de undă. În cartea „Cele 5 Limbaje ale Iubirii” Gary Chapman rezumă o întreagă filozofie de viață: conform studiilor, există 5 mari perspective prin care oamenii se simt iubiți: declarațiile, timpul în doi, darurile, serviciile și contactul fizic. Și, deși toate contribuie la o relaționare completă, fiecare are o caracteristică dominantă. Ciudat este că, foarte adesea, nu suntem conștienți de existența ei – cu atât mai mult, nu realizăm că ea există în ceilalți și că trebuie să i ne adresăm în mod direct. De asta nu e suficient să iubești, important fiind mai ales cum iubești! Degeaba oferi cadouri, de exemplu, cuiva căruia nu îi pasă decât de timpul petrecut în doi – o să se simtă neînțeles și neapreciat. Tot la fel, e în zadar să faci declarații ce ar obține invidia celor mai romantici poeți cuiva al cărui limbaj este contactul fizic. Dacă nu te pliezi pe ceea ce înțelege o persoană, poți la fel de bine să nu îi mai transmiți nimic! Dar noi, cel mai adesea, ne consolăm cu gândul că am...

Citește mai mult...

Dragă EU din viitor, Îți scriu ție, căci nu am altcuiva cui. Sunt înconjurat de oameni, dar niciunul nu pare suficient de implicat ca să mă înțeleagă. Nici cu tine nu știu dacă sunt pe aceeași frecvență, dar sigur cu tine împart mai multe lucruri decât cu străinii din jur. Nu mai știu cum am ajuns să locuiesc într-un context ce nu e al meu. Cândva, îmi plăcea viața mea și părea că are de toate. Nu aveam prea multe…Acum, când aș putea să spun că nu îmi lipsește nimic, constat că îmi lipsește totul. Mă uit în oglindă și, pur și simplu, nu îmi recunosc ființa. Unde m-am dus? Pe ce valuri m-am pierdut? Ascultă-mă bine, EU-le din viitor: să nu lași, niciodată, pe cineva la tine în suflet, m-ai înțeles? Decât dacă ești dispus să suferi, să plângi, să dai cu pumnii în pereți și să urli către nori…Pentru că fiecare persoană care îți va trece pragul, va pleca cu ceva din tine. Unele, rare și de neprețuit, vor și aduce – pe acestea să nu le uiți cu niciun chip. Să înveți, însă, să ți le amintești fără să te doară… Totuși, cel mai dificil o să ți se pară să lași rănile să se vindece. Te vei surprinde în situații pe care nu ți le-ai dorit, dar din care nu poți să mai ieși. Exact ca o persoană prinsă în nisipuri mișcătoare, vei simți că te scufunzi către o moarte lentă, de care nici cele mai disperate eforturi nu te pot scuti. Și o să te trezești, ulterior, fără suflet: vei fi gol, ca o carcasă lipsită de orice valoare. Învață deci, să păstrezi aparențele. Zâmbește, chiar dacă înăuntru e furtună. Fă haz de necaz, chiar dacă tu nu uiți nicio clipă. Oricum, doar pe puțini o să îi intereseze, iar cei cărora le pasă cu adevărat, vor fi departe. Fie au plecat ei, fie ai plecat tu căci apropierea lor îți făcea rău, nici nu mai contează! Cert e că alegerile dor tare, iar alegerile nefăcute sfâșie în carne vie. Regretul a ce ar fi putut fi e crunt, măcinând și cele mai tari ființe! Una peste alta, să știi că viața e pentru nefericire. Momentele dulci sunt atât de rare și frugale că poți nici să nu le iei în seamă. Fiecare din ele merită, e adevărat, căci te ajută să mergi înainte, dar în rest nu contribuie decât la a face noaptea și mai neagră – cum să ți se pară altfel întunericul, când ai gustat lumina? Așadar, când vine vorba de intensitatea sufletului, mulțumește-te cu mediocritatea. Nu îți oferi sentimentele, aspirațiile și...

Citește mai mult...
Matematica iubirii

Matematica iubirii


Scris de | 14 feb. 2017

Când vine vorba de iubire, unu plus unu nu fac doi. Fac, fără să ne dăm seama, totul. Iar ingredientele din ecuație nu trebuie să fie multe, ci trebuie să fie sincere. Se iau inimile și se pun una aproape de alta. Nicio distanță, oricât de mare, nu va reuși să le îndepărteze. Când e rost de iubit, nici timpul nu are ce să vindece. Ci se pleacă, smerit, în fața deciziilor, învăluind faptele în atmosferă de poveste. Sufletele nu știu să facă nici calcule și nici să tragă linii la sfârșit de pagini: ele gândesc în romane pline de cuvinte încărcate de emoție. Poți să încerci să rezolvi ecuațiile, dar rezultatul va fi întotdeauna cu rest: iubirea depășește raționalul și trece dincolo de liste cu calități și defecte. Iubești pentru că alegi și alegi pentru că iubești. Atât, fără motive cu „pentru că” și „dacă”! Te pierzi în celălalt, căutându-te pe tine și te găsești în tine, căutându-l pe celălalt. Simbioza e perfectă, deși individualitatea nu își pierde din tărie. În iubire, vrei întotdeauna totul. Te mulțumești, însă, cu oricât de puțin. Accepți ce ți se oferă, cu recunoștință, chiar dacă sufletul îți tânjește după un noian de mai mult. Ești acolo nu să cerșești dragoste, ci ca să o dăruiești. Îmbrățișezi, până la urmă, chiar și durerea, respingerea și necunoscutul, de dragul frânturilor calde de zâmbet ce răzbat pe ici și colo… Și, când vine vorba de dragoste, a da la o parte împreună înseamnă mai mult decât a aduna singur. Să îți permiți să rămâi tu, fără măști și fără straturi de protecție, iată fericirea! Să știi că-l poți privi pe celălalt, cu teamă de respingere dar cerându-i să te vrea, numai pentru că să îi descoperi în ochi cât te mult te dorește! Atunci, doar un oftat de ușurare mai poate descurca dorurile… În iubire, matematica nu funcționează. Din contră, alergi din necunoscută în necunoscută pe un drum ce speri să te ducă acolo unde trebuie. Dragostea, până la urmă, nu e certitudine, ci e salt în gol cu speranță de bine. Dragostea este, însă, singurul joc (de noroc) ce merită.    ...

Citește mai mult...
Suflet în formă de tine

Suflet in forma de tine


Scris de | 30 ian. 2017

Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne. Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun. Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie. Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui. Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri. Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea? Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău… Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine....

Citește mai mult...
Rutinizează-ți viața!

Rutinizeaza-ti viata!


Scris de | 29 ian. 2017

Sunt multe lucruri de care fugim în viață, catalogându-le drept rele sau nepotrivite, de multe ori fără să stăm să le analizăm mai în profunzime. Și, deși aș putea să întocmesc o listă luuuuungă de tot, azi am realizat cât de importantă e rutina pentru o persoană, deci o să mă refer la ea un pic. Avem impresia, foarte des, că a trăi rutinizat nu e de dorit și că asta ne diluează din calitatea vieții. Pe de o parte, e adevărat, căci e trist să duci, zi de zi, același trai și să te învârți mereu în aceleași cercuri, dar ne-am gândit vreodată cum ar fi să nu învățăm niciun proces și să o luăm de la capăt iarăși și iarăși? Realizăm noi, oare, cât de importante sunt obiceiurile? Imaginează-ți cum ar fi să te trezești dimineața și să fie gol la tine în minte. Să te gândești dacă să citești, să mănânci sau dacă să mergi să te speli pe față. Să pleci spre școală sau muncă și, la fiecare intersecție, să îți pui problema alegerii străzilor. Să vii acasă și să nu știi cum să înveți, cum să te relaxezi sau cum îți place să ții cărțile pe birou. Ar fi interesant, nu? Nu prea, de fapt. Căci rutina ne ajută să realizăm o mulțime de activități fără să le trecem prin filtrul gândirii conștiente. Astfel, ne putem ocupa, pe îndelete, de problemele cu adevărat importante. E un mecanism interesant de protecție al corpului care intră în acțiune când vine vorba de activități repetate. Pur și simplu, tot ce poate fi automatizat, o să fie. Și astfel, deciziile curente nu mai trebuiesc procesate, căci mintea știe exact cum să acționeze. De asta, important nu e să fugim de rutină, ci ceea ce contează e să avem grijă să ne creem obiceiuri bune. Cu alte cuvinte, automatismele te pot ajuta să duci o viață mai plină de sens, chiar dacă la prima vedere nu pare astfel. Gândește-te la ele ca o scurtătură, dacă vrei. Spre exemplu, a existat o perioadă în care mă trezeam dimineața devreme, mereu la aceeași oră, și știam exact ce urmează să fac: beam apă, citeam, scriam planul pentru ziua ce urma, mâncam și abia apoi mă apucam de task-uri. Știam, așadar, ce am de făcut, fără să fie nevoie să lenevesc de fiecare dată și să mă bat cu ideile. Mai mult, sunt unele persoane care încorporează în propria rutină exerciții fizice, ascultat muzică, vorbit cu un prieten drag sau făcutul unei cafele sau a unui ceai. Important e, dincolo de activități, să existe o structură stabilă care să te ajute intri într-o...

Citește mai mult...
Pagina 3 din 2712345...10...»