reflectii


Suflet în formă de tine

Suflet in forma de tine


Scris de | 30 ian. 2017

Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne. Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun. Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie. Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui. Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri. Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea? Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău… Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine....

Citește mai mult...
Rutinizează-ți viața!

Rutinizeaza-ti viata!


Scris de | 29 ian. 2017

Sunt multe lucruri de care fugim în viață, catalogându-le drept rele sau nepotrivite, de multe ori fără să stăm să le analizăm mai în profunzime. Și, deși aș putea să întocmesc o listă luuuuungă de tot, azi am realizat cât de importantă e rutina pentru o persoană, deci o să mă refer la ea un pic. Avem impresia, foarte des, că a trăi rutinizat nu e de dorit și că asta ne diluează din calitatea vieții. Pe de o parte, e adevărat, căci e trist să duci, zi de zi, același trai și să te învârți mereu în aceleași cercuri, dar ne-am gândit vreodată cum ar fi să nu învățăm niciun proces și să o luăm de la capăt iarăși și iarăși? Realizăm noi, oare, cât de importante sunt obiceiurile? Imaginează-ți cum ar fi să te trezești dimineața și să fie gol la tine în minte. Să te gândești dacă să citești, să mănânci sau dacă să mergi să te speli pe față. Să pleci spre școală sau muncă și, la fiecare intersecție, să îți pui problema alegerii străzilor. Să vii acasă și să nu știi cum să înveți, cum să te relaxezi sau cum îți place să ții cărțile pe birou. Ar fi interesant, nu? Nu prea, de fapt. Căci rutina ne ajută să realizăm o mulțime de activități fără să le trecem prin filtrul gândirii conștiente. Astfel, ne putem ocupa, pe îndelete, de problemele cu adevărat importante. E un mecanism interesant de protecție al corpului care intră în acțiune când vine vorba de activități repetate. Pur și simplu, tot ce poate fi automatizat, o să fie. Și astfel, deciziile curente nu mai trebuiesc procesate, căci mintea știe exact cum să acționeze. De asta, important nu e să fugim de rutină, ci ceea ce contează e să avem grijă să ne creem obiceiuri bune. Cu alte cuvinte, automatismele te pot ajuta să duci o viață mai plină de sens, chiar dacă la prima vedere nu pare astfel. Gândește-te la ele ca o scurtătură, dacă vrei. Spre exemplu, a existat o perioadă în care mă trezeam dimineața devreme, mereu la aceeași oră, și știam exact ce urmează să fac: beam apă, citeam, scriam planul pentru ziua ce urma, mâncam și abia apoi mă apucam de task-uri. Știam, așadar, ce am de făcut, fără să fie nevoie să lenevesc de fiecare dată și să mă bat cu ideile. Mai mult, sunt unele persoane care încorporează în propria rutină exerciții fizice, ascultat muzică, vorbit cu un prieten drag sau făcutul unei cafele sau a unui ceai. Important e, dincolo de activități, să existe o structură stabilă care să te ajute intri într-o...

Citește mai mult...
Puterea slăbiciunii

Puterea slabiciunii


Scris de | 25 ian. 2017

Am ales, deși inconștient într-o anumită măsură, să îmi zdrobesc sufletul de pietrele din fața ființei tale. Prefer să îmi petrec viața lipind cioburi și adunând resturi, decât să știu că m-am ascuns în fața superficialității. Ce dacă doare? Mai bine regret că am fost slab, decât să regret că am fost tare… Căci, nu știu de ce, dar toată viața mi-am trăit-o în fugă de mine însumi. Rar am îndrăznit să las măștile deoparte și să spun ce simt, ce gândesc, ce-mi doresc. M-am uitat la ceilalți și le-am copiat comportamentul. Până la urmă, în viață, ori ești dur, ori nu ești deloc, nu? Târziu, am aflat ceea ce ar fi trebuit să învăț încă de la începuturi: nu ești puternic, cu adevărat, decât atunci când înveți să îți accepți slăbiciunea. Până nu îți pasă și nu știi cum se simte durerea, nu te poți numi altfel decât ignorant. Nu cine nu suferă e tare, ci cel care merge înainte, depășindu-și lacrimile… Totuși, să plângi nu e confortabil. Să te deschizi, lăsându-ți întunericul la vedere, nu e la îndemână. Să îți permiți să fii tu când toți sunt alții, nu e simplu. Dar e maiestuos: reconferi, astfel, umanității din tine un nou chip. Căci, prea adesea, uităm să mai fim oameni. Percepem emoțiile ca pe ceva rău și rușinos. Ne-am transformat, pe neobservate, în roboți al căror scop e doar rațiunea – tot ce iese din sfera gândirii trebuie izolat și aruncat. Doar că, în viață, contează mult să te înțelegi, să te accepți și să mergi înainte. Frumusețea traiului nu vine din a fi rigid și metalic, ci din a simți, a iubi și a fi rănit. Doar atunci când oferi mult poți, la rândul tău, să primești cu adevărat. Așadar, îmbrățișează riscul și nu îl lăsa să plece. Alege autenticitatea și vezi-ți de propriul drum. Îndrăznește să fii uman tot timpul, chiar dacă asta înseamnă să fii rănit. Puternic, până la urmă, e doar cel care își dă voie să fie...

Citește mai mult...
Ce am învățat în 2016

Ce am invatat in 2016


Scris de | 8 ian. 2017

Nimic nu ne marchează mai tare ca trecerea vremii, deși rar conștientizăm asta. Tindem, prea adesea, să lăsăm clipele să curgă fără să le apreciem valoarea și însemnătatea. Și astfel, darul cel mai important al vieții – timpul -, ne scapă printre degete, lipsindu-ne de fericirea ce e menit să ne-o ofere. Avem, totuși, segmente ce împart scurgerea lui către trecut: secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni și ani…Din toate, însă, parcă doar anii ne mai mișcă – pe celelalte, le lăsăm prea adesea să plece. Doar uneori le simțim graba, când sufletul ne e dispus să reflecteze… În jurul fragilei balanțe dintre ani se crează, mereu, rumoare. Astfel, se încropesc planuri, se întocmesc liste cu provocări, se gândesc noi schimbări. Dar cu ce a fost, cum rămâne? Cu tot șirul de clipe și evenimente, ce e de făcut? Căci nu poți îngropa trecutul așa, fără lecțiile (ne)învățate…Și, nu știu cum e în peisajul altora, dar în al meu o mulțime de aspecte merită adunate și puse la păstrare. De la aventuri de neuitat prin locuri necunoscute la surprize de tot felul sau de la provocări puse pe masa vieții până la eșecuri care să mă arunce în țărână, 2016 nu a rămas deloc dator! Mi-a arătat, în primul rând, cât de dinamică e viața: bune sunt planurile, dar, de cele mai multe ori, inutile. Mi-a adus oameni deosebiți, învățându-mă să mă bucur de ei atât cât îi am – nimic nu durează veșnic și cu atât mai mult relațiile. Mi-a dovedit, a nu știu câta oară, că libertatea e cel mai de preț lux și că singurătatea nu e decât o iluzie de care ne agățăm atunci când vrem să fugim de ceilalți. M-a învățat – greu, căci sunt un elev încăpățânat – că de la mine pleacă totul. Și că la mine se termină. Există, așadar, și egoism pozitiv ce se cere canalizat către a oferi lumii tot ce ai mai bun. Merită să experimentezi, să te autodepășești și să alergi după ce îți dorești, căci nu are cum să iasă decât bine. Și, dacă eșecul apare, îl iei ca atare și îți vezi de drum, care e problema? Mai mult, mi-a arătat că sinceritatea e singurul liant adevărat dintre suflete – cine nu te acceptă așa cum ești, nu te acceptă, de fapt, deloc. Așadar, permite-ți să fii întotdeauna tu, iar onestitatea să îți conducă pașii. Numai cei preocupați de beneficii vor pleca… Dar merită riscul. Căci doar când sari în gol simți că trăiești. Când spui cuvintele care îți macină sufletul. Când îndrăznești să alergi prin bălării. Când îți permiți să visezi departe. Când întorci spatele unei uși...

Citește mai mult...
Am pierdut. Dar am luptat

Am pierdut. Dar am luptat


Scris de | 29 dec. 2016

În singura bătălie cu adevărat importantă, am pierdut. Am luptat intens, dar în zadar. Nici sudoarea, nici sângele, nici durerea provocată nu au putut înclina balanța: capitularea e tot ce îmi rămâne. Nu am vrut să te iubesc. Am luptat cu tot ce sunt și tot ce am să fie altfel. Am scrâșnit din dinți, încercând să uit că te-am cunoscut. Am urlat în văzduhuri ca să pleci de la mine. Am scrijelit pereții inimii cu mesaje a disperare. M-am baricadat în suflet în încercarea de a nu te lăsa să pătrunzi… Tu, însă, erai deja acolo. Și chiar timpul, care ar trebui să te ajute să uiți, pe mine m-a lăsat la greu. Și la greu m-au lăsat toate. Chiar și tu, prin nepăsarea cu care îmi sărezi rănile. Îmi oferi cât să nu plec, dar niciodată suficient să îmi ajungă. Cu cât te descopăr mai mult, cu atât înfrângerea îmi e mai mare. Vreau să nu te vreau, dar nu pot să nu te am. Eu, care niciodată nu m-am rugat de nimeni, am ajuns să te implor să mă părăsești. Apropierea ta îmi este, în același timp, drog și salvare. Reprezinți leacul care mă vindecă de boala ce-mi ești. Ce-aș putea să mai fac? Să mă mulțumesc cu cât primesc, sperând că poate, cândva, o să obțin mai mult? Asta ar însemna nu doar eșec, ci moarte sigură, în chinuri…Să continui să lupt să te uit, că poate astfel renasc din cenușă? Asta știu deja că e-n zadar…Sau să mă zbat să te conving că mă iubești? De-aș știi că există o astfel de cale, aș investi și ce nu am să te obțin… Ți-aș arăta, astfel, ce e iubirea. Cea reală, nu forma ei idealizată pe care o aștepți să te lovească. Căci nu misterul, necunoscutul sau provocarea aduc fericirea. Să ai pe cineva care să îți stea aproape, iată ce contează! Și nu perfecțiunea e importantă, ci dedicarea. Nu cine te face să plângi merită, ci cel care se jertfește să îți șteargă din lacrimi. Iar sentimentele nu trebuie să fie extraordinare ca să fie autentice, ci tocmai din autenticitate și sinceritate izvorăște extraordinarul! Așadar, dragostea care merită nu e despre scânteie, ci despre lemnele care întrețin flacăra. Dar nu, nu regret că am pierdut. Și nu regret nici că am luptat. Căci doar astfel am ajuns să recunosc ceea ce, în străfunduri, știam de mult: te-aș putea iubi enorm, de m-ai...

Citește mai mult...
Pagina 3 din 2712345...10...»