reflectii


Troc cu inimi rănite

Troc cu inimi ranite


Scris de | 20 oct. 2016

Ar fi frumos să nu îi ținem pe ceilalți în jur doar pentru ceea ce pot să ne ofere. Ar trebui, adică, să îi iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au. Nimeni nu e perfect. Totuși, ne raportăm la alții ca și când noi am fi. Ca și când am ști cel mai bine și am avea dreptate absolută. Nu realizăm, însă, ironia: cu cât ne considerăm mai buni, cu atât suntem mai răi. Oamenii au nevoie să fie înțeleși. Suntem, cu toții, diferiți. Când vine vorba de suflete, nu se poate să folosești aceeași măsură. Nu poți aduna sentimentele fără să îți dea cu rest. Căci iubirea nu se cântărește, ci se oferă. Ne-am învățat să îi apreciem pe oameni pe baza a ceea ce au. Sau a ceea ce pot. Și a ceea ce oferă. De asta nu avem prieteni de care nu putem profita. Am transformat societatea, poate fără să vrem, într-un bâlci plin de interese. Facem, clipă de clipă, troc cu inimile. Dar, dacă profitul nu iese, călcăm cu nepăsare chiar și pe ele. Uităm, însă, că ceilalți nu ne sunt inferiori. Și, așa cum noi avem probleme, nefericiri și frustrări, așa e și viața lor. Nimănui nu îi e ușor, chiar dacă unele drumuri par roz și pline de flori și parfum! Până nu ai mers braț la braț pe aceeași cărare cu altcineva nu ai cum să realizezi cât de dure și ascuțite sunt pietrele sau câți țepi îți sfâșie tălpile… În viață, e nevoie de înțelegere. Și de sprijin. Nimeni nu se schimbă împins de la spate. Dar nimeni nu rămâne neschimbat în prezența dragostei adevărate....

Citește mai mult...
Frustrați razna prin București

Frustrati razna prin Bucuresti


Scris de | 10 oct. 2016

Se întâmplă de câteva ori pe an ca Bucureștiul, această capitală „magnifică” a acestei „fantastice” țări, să fie mai puțin neprimitoare de cât e de obicei. Cum e posibil? Păi, datorită unor evenimente, sportive sau culturale, pentru un timp prioritățile se schimbă. Adică se ignoră dorința maselor și se pune accent pe niște chestii care au rolul nu doar de a distra pe unii, ci și de a promova orașul, de a-l redescoperi sau de a-l duce la un nou nivel. Ei bine, ieri a fost una din ocaziile de genul, grație Maratonului Internațional București. Evenimentul a fost deja la a noua ediție și și-a făcut, pe bună dreptate, numele de cel mai mare și important eveniment sportiv din țară. Pe scurt, în cadrul lui au alergat nu mai puțin de 14.000 de oameni, fie că au fost ei copii, adolescenți sau adulți cu acte în regulă. Și, dacă ne luăm să socotim și numărul mare de organizatori (cred că vreo 3000), dar și numărul de copii, părinți și bunici care s-au bucurat de „noua” față a orașului, e clar că implicațiile au fost mult, mult mai mari. Dar, pentru că niciodată efectele nu pot fi numai pozitive, maratonul a venit la pachet și cu un set de inconveniente. Dintre acestea, cel mai important a fost, bineînțeles, închiderea traficului pe artere importante din centrul orașului. Rezultatul? Un haos total pe celelalte străzi cu scop de rute ocolitoare. E, și aici uite că îmi sare țandăra pe bune. Ieri a fost o zi în care nu am putut să nu mă încarc cu energie, să nu respir un aer mai curat și să nu mă bucur de un oraș mai pentru oameni. Astăzi, în schimb, frustrarea a umplut paharul, căci prea am dat pe Internet de multe comentarii și aberații ale unor persoane nemulțumite groaznic de închiderea străzilor! Problema lor? Păi cum, dom’le, să îți permiți să fii atât de nesimțit și să nu te gândești la urgențele din viața lor și să nu îți pese că ei stau în trafic cu mașina ore bune, din cauza maratonului? Adică na, auzi și tu: cum să închizi un oraș pentru niște nebuni care au ieșit pe străzi să alerge, că parcurile nu le mai ajung? Și de aici un întreg război între oamenii deschiși (alergători sau nu), care pot să înțeleagă că un oraș nu trebuie să existe ca să te plimbi cu mașina prin el, ci ca să te bucuri, în cât mai multe moduri, de ceea ce are să ofere și ceilalți, voit opaci, dar cu pretenții cum că orașul e al lor, că doar au venit ei cu...

Citește mai mult...
Prea egoiști să ne mai pese

Prea egoisti sa ne mai pese


Scris de | 4 oct. 2016

Se spune că omul este o ființă socială, care nu poate funcționa decât în mijlocul altora ca el. Ce se uită, însă, să se menționeze, e că pe om îl interesează societatea numai atunci când poate beneficia de pe urma ei. Din fire, suntem egoiști. Preocupați de propriile nevoi, interese, stări de spirit. Nu uităm niciodată că prima e cămașa, abia mai apoi urmând haina. Avem grijă, de fiecare dată, să ne urmărim propriul interes. Dacă mai avem energie, apoi, și pentru alții, bine. Dacă nu, măcar ne vedem cu sacii în căruță. Nu contează unde activăm și nici în ce grup de oameni ne învârtim. Niciodată nu o să întindem o mână, dacă nu vom primi ceva în schimb! Nici când vine vorba de relații și de persoane de care „ne pasă” lucrurile nu stau altfel: oferim timp, vorbe bune, sprijin și primim satisfacție sufletească. Da, legea cu nimic nu e pe gratis se aplică, bineînțeles, și la nevoile umane! Ar trebui ca oamenii să fie aici pentru oameni. De fapt, suntem aici pentru noi: pentru confort, pentru consum, pentru călcat pe cadavre. De aici și invidia, competiția nesănătoasă și orgoliile. Îi vedem pe toți ceilalți ca adversari… Și, într-un fel, e normal. Ce ne-am face dacă toți am avea grijă de ceilalți mai întâi? Am ajunge să trăim într-o lume „defectă” și ciudată. Adică de! parcă nici trezitul de dimineață n-ar mai avea farmec știind că urmează să te dedici altora, nu ție, nu? Doar na: ca să poți să ai grijă de ei, trebuie ca, în primul rând, să ai grijă de tine! Și dacă tu nu te ocupi să fii primul, de ce s-ar ocupa celălalt? Până la urmă, în viață intrăm toți, dar nu reușim decât cei care vrem. Nici prietenii nu mai sunt prieteni. Dacă nu e cu profit, atunci nu e deloc. Nu ne sunăm, decât la ocazii; nu ocazii speciale, ci ocazii de nevoie. Când e rost de întâlnit, e rost de vorbit. Nu realizăm că, de fapt, trebuie să ascultăm… Suntem primii în a da sfaturi. Și ultimii în a întinde o mână. Așa se face că felul în care se prezintă societatea contemporană nu e nicio surpriză: cum să crești frumos și deplin, când focusul e doar pe propria ființă? Căci, într-adevăr, viața nu e atât despre a lua, cât despre a da! Iar atunci când schimbi ordinea, nu ai cum să obții decât haos. Sau războaie, sărăcie și ură. Sau clase sociale. Problema e că am fost răniți. Cu intenție sau fără, dar cicatricile s-au adunat. Nu putem să ne deschidem, nu putem să fim noi cei care...

Citește mai mult...

După o bună perioadă de timp, săptămâna trecută am reajuns în București. Nu mi-a plăcut, dar, dincolo de zgomotul, aglomerația și poluarea obișnuită, m-a frapat ceva: un mesaj scris într-o stație de metrou. Mi-am dat seama că îmi e cunoscut, că l-am mai întâlnit, că l-am mai citit: “Nu te stresa, ești frumoasă!”, spunea textul aruncat neglijent în mijlocul peretului. Oare? nu am putut să nu mă întreb. Am întors capul în stânga, am întors capul în dreapta; m-am uitat înapoi, mi-am ridicat privirea către înainte. Oare? am stăruit în scepticism. Unde e frumusețea? Mai există ea? Am oftat. Nu am descoperit-o atunci, acolo, în șuvoiul de oameni alergând către obsesiile și nevoile personale. Și nici acum, dacă ridic capul din tastatură, nu o descopăr prea des în jurul meu. Fetelor (căci la voi vreau să mă opresc), ați devenit articifiale. False. Lipsite de originalitate și de personalitate. Iar asta este orice, numai frumusețe nu! V-ați transformat, mai mult sau mai puțin conștient, în manechinele și cobaii unei societăți care nu pune preț decât pe banii pe care îi cheltuiți. Credeți că îi pasă cuiva de gingășia sufletelor voastre? Vă amăgiți! Tot ce contează e să vă îmbracați scump, după ultima modă (adică mai mult să vă dezbracați!), să renunțați la principii și să tânjiți după aspecte ca ale modelelor la care vă uitați cu jind prin reviste, pe net și la TV. Iar ele sunt oricum, numai frumoase nu. V-au mințit că trebuie să fiți perfecte. Iar voi ați crezut. Nu trebuie să fiți perfecte, trebuie să fiți autentice. Trebuie să fiți naturale, transparente, simple. Adevăratele valori nu sunt cele ce se văd la suprafață (și pe care se tot pune accent), ci sunt cele după care trebuie să muncești ca să le descoperi. Sunt curios: câte dintre voi s-ar căsători cu un băiat care e interesat doar de fizicul vostru? (Sper că) nu multe… Și, uite așa, din pas în pas și vorbă în vorbă, ajung la adevăratul subiect. De ce puneți atât de mult accent pe superficial? De ce să fiți perfecte? Doar Barbie este, dar nimeni nu vrea o Barbie! Stați ore în șir în oglindă. Aveți atâtea produse că nici nu îmi pot imagina. Nemachiate, nu mai îndrăzniți nici voi să vă priviți, dar alții! Rimel, fond de ten, creion, ruj și altele câte: credeți că vă faceți mai frumoase? Aș râde, dar nu pot: machiate nu sunteți deloc frumoase! Nu sunteți voi. Aveți, poate, gene cu volum ce vă scot ochii în evidență. Aveți, poate, buze de un roșu aprins ce atrag toate privirile. Aveți, poate, sprâncene definite și culoare în obraji. Aveți...

Citește mai mult...
Radiografia unei vieți

Radiografia unei vieti


Scris de | 2 sept. 2016

Oftezi. Nu, viața nu e atât de ușoară precum scrie în cărți. Nu poți, pur și simplu, să schimbi ceea ce nu îți convine. După cum nu poți nici renunți, să începi, sau să o iei de la capăt. Sau să accepți, atunci când altfel nu se poate. La naștere, îți anunți venirea printr-un hohot nestăvilit de plâns. E singura dată când lacrimile sunt de bun augur. În rest, probabil că și la fericire, tot de tristețe plângi. Simți că e prea frumos ca să fie adevărat. Știi, în adânc de suflet, că o să se termine. Trăiești o viață putredă, dar alta nu ai de unde să iei. Dacă ai putea, ai face schimbări majore. Dar nu vrei. Ești sictirit de cercul vicios al societății; trebuie, însă, să supraviețuiești. Nu te-a învățat nimeni zborul, așa că te mulțumești cu noroiul. Cerul…da, ți se pare interesant, dar cine să îl ajungă? Tu ai de învățat, de muncit, de cheltuit, de distrat, de aiurit! Speranțele or fi ele frumoase, dar sunt pentru alții. Nici măcar visele nu îți mai aparțin. Cândva – îți spui – situația o să se schimbe. O să zâmbești…atunci. Din suflet, adică, căci de pe buze ai mai făcut-o. Fără să știi, ai devenit maestru în a schimba măști. Ai ajuns să te minți chiar și pe tine, deși ești neîntrecut în autenticitate. În realitate, nu ești decât o copiei ieftină a celorlalți. Cum ți se dictează, așa joci. Ești prins într-un cerc vicios pe care nici nu-l recunoști, dar să îl părăsești! Iar „spălarea pe creier” ajunge desăvârșită: îți place așa. Nici nu mai contează că timpul nu e al tău. Vine el week-end-ul, vacanța, vara. O să te bucuri atunci, că acum prea ai de alergat! Te agăți, ca un electrocutat de cablul ce-i distruge ființa, de iluzii. Da, la tine o să fie altfel… Totuși, sufletul ți-e putred. Ca și traiul, de altfel....

Citește mai mult...
Pagina 5 din 27«...34567...10...»