Dream bigger! Learn better! Shine brighter!*

Scris de | 5 sept. 2015 | Despre: europa in 80 de zile jurnal de calatorie | 2 comentarii


mesaj tirana cover5

*Mesaj de pe zidurile unei universități din Tirana, Albania

Sunt unele vise care nu merită visate, dacă nu ești dispus să faci eforturile necesare pentru a le aduce la îndeplinire. Sunt unele lucruri care nu se învață cu adevărat decât atunci când le trăiești pe propria piele. Și sunt unele străluciri pe care nu le poți oferi decât după ce te-ai bucurat mai întâi tu de ele. Căci nu poți oferi altora din ceea ce tu nu ai sau ai avut.

Când vine vorba despre a călători, pasajul de sus sintetizează perfect modul în care văd eu lucrurile. Și orice aventură devine un amestec de vise împlinite, lecții învățate și progres realizat. E ca o ciorbă de legume care nu e cu adevărat bună decât în amestecul corect, doar că acum nu mă refer la legume.

Nu s-a împlinit o săptămână de când m-am întors din a doua mea mare călătorie cicloturistică: 14 țări, 4200 de km și 36 de zile, dar simt că povestea nu e încheiată dacă nu-i pun „punct” și aici, pe blog (unde a început, într-un fel). Căci, deși mă gândesc că excursia merită un material mai amplu unde să fie descrisă în amănunt, o scurtă retrospectivă nu are de ce să strice. (Detalii despre prima călătorie aici, pentru cei interesați: bogdanmatei.ro/80dezile/).

Am pornit pe 26 Iulie, cu trenul de la Brașov până la Timișoara, urmând ca de acolo să ne îndreptăm spre Franța, Chamonix-du-Mont-Blanc. Inițial, planul era să încercăm să urcăm pe acoperișul Europei, dar ușor, ușor s-a stins și ultima fărâmă de speranță, doar că destinația a rămas. Așa că De la Timișoara am mers spre granița cu Serbia pe care am traversat-o mai pe la nord de Jimbolia. Ne-am lovit de ploaie încă din prima zi, iar vremea a continuat să rămână capricioasă toată săptămâna – uneori ne întrebam dacă soarele mai trăiește, căci de arătat nu se arăta. După Serbia a urmat Croația, Slovenia, Austria, Lichtenstein, Elveția și Franța. Prin primele două țări am trecut destul de repede, relieful fiind plat, iar obiectivele turistice fiind aproape inexistente (cel puțin pe ruta aleasă de noi).

Slovenia parcă a venit la pachet cu Austria, căci diferențele între cele două ni s-au părut minime: același relief muntos, aceleași sate îngrijite, aceleași case mari și frumoase, aceeași oameni calculați și de treabă. Mai mult, odată cu acestea am început și partea călătoriei plină de cățărări și pasuri, primul dintre acestea fiind chiar la graniță: 1218 m. Am continuat apoi spre Klagenfurt, Villach, Lienz și Innsbruck, traversând alte 3 pasuri, din care unul pe așa numitul „Acoperiș al Austriei”, un drum de 33 de km în cățărare pe o pantă medie de 12% (altitudine maximă 2505 m).

De la Innsbruck am trecut spre Elveția, unde am urcat pe Valea Rinului și am coborât pe Valea Ronului. Între ele ne-am lovit de Oberalp și Furka, două pasuri superbe, pe care – din păcate – ne-a plouat îngrozitor. Din Martigny am urcat Col de la Forclaz și Col de Montets pentru a ajunge în Chamonix, primul punct de cotitură al traseului. Urma ca de acolo să urcăm Col de l’Iseran și apoi să trecem în Italia, apucând-o pe drumul spre Balcani, doar că tot prin munți. Aproape ne-am ținut de socoteala inițială – am luat-o spre Balcani, dar am renunțat la Alpii și Dolomiții italieni (nu de alta, dar am zis să ne lăsăm munți și pe altă dată).

Italia am traversat-o în goană, căci nu ne-a plăcut deloc – nici zona, nici oamenii, nici drumurile, nici mizeria – (deși am trecut prin orașe ca Pavia, Cremona, Mestre, Trieste etc) și abia după ce am trecut iarăși granița în Slovenia ne-am permis să răsuflăm ușurați. După Slovenia a urmat iarăși Croația, unde am stat o săptămână încheiată, fiindcă am parcurs-o pe toată lungimea ei, stând tot timpul aproape de coastă (și, implicit, mare). A fost una din cele mai faine părți ale călătoriei, căci am avut și munte și mare în același pachet, iar ca bonus ne-am bucurat de nopți dormite direct afară, pe plaje sau în apropierea acestora.

Odată cu ieșirea din Croația am lăsat în urmă și Uniunea Europeană, așa că simțeam că nivelul de necunoscut a mai crescut puțin. Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia și Republica Kosovo au fost ultimele 5 țări de pe traseul nostru, dar abia în Albania am simțit că am ajuns cu adevărat departe. Cunoscută ca o țară musulmană, m-a surprins enorm nivelul de haos, de legi nerespectate și de mizerie – în sensul rău -, dar și cât de prietenoși erau oamenii și cât de ieftine erau produsele (mai ales mâncarea) – în sensul pozitiv.

La granița dintre Kosovo și Serbia am avut câteva emoții care se cereau stăpânite – nu știam dacă puteam trece – dar totul s-a rezolvat cu bine. După o ultimă noapte dormită imediat după graniță am mai avut de pedalat 25 de km până la mașina care ne aștepta să ne întoarcem în România. Așadar, după 34 de zile (+ Ziua 0 și Ziua Z), totul ajunsese la un final. Visasem, învățasem, strălucisem (mai mult sau mai puțin :D).

 

P.S: Pozele se pot vedea pe Facebook: Album 1, Album 2, Album 3, Album 4, Album 5.

Comandă acum ultima mea carte! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

2 Comentarii

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *